ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava și

înregistrată la 7 ianuarie 2005, reclamanta SC L.F. SA Suceava a chemat în

judecată pe pârâtele SC U. SA București și SC C. SRL Iași solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora din urmă la plata

sumei de 1.085.582,57 lei și a dobânzii legale aferente acestei sume începând

cu data introducerii acțiunii 7 ianuarie 2005 și până la data plății efective

cu titlu de daune, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta

a arătat că:

În fapt la data de 31 martie

2004, la depozitele SC U. SA Suceava, a izbucnit un incendiu violent care s-a

propagat și asupra clădirii vecine, respectiv depozitul SC L.F. SA Suceava și

la care a fost distrus acoperișul depozitului, instalația electrică și de

ventilație, precum și interioarele și exterioarele depozitului.

SC U. SA Suceava în calitate

de proprietar, a închiriat parțial spațiul depozitului, însă prin contractele

de închiriere și-a păstrat obligația pentru asigurarea exploatării în condiții

de siguranță a imobilului pentru scopul în care a fost închiriat, precum și

dreptul privind modificarea structurii imobilului. În conformitate cu procesul

- verbal întocmit de către G.P. Bucovina și SC C. SRL. Iași a contribuit la

producerea incendiului ca și chiriașă SC U. SA București.

În drept și-a motivat

cererea pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) cât și a art. 998 și art. 999 C.

civ., fără însă a-și preciza în mod clar poziția, mai ales că între pârâte

existau relații contractuale de locațiune și nu ar putea fi chemate în judecată

în baza aceluiași temei legal.

Prin sentința nr. 872 din 11

mai 2007 Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei și în consecință a obligat

pârâtele SC U. SA București și SC C. SRL Iași să-i plătească, în solidar, suma

de 1.085.582,57 lei cu titlu de daune.

Totodată s-a respins ca

nefondat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la plata dobânzilor

legale aferente sumei acordate cu titlu de daune, pârâtele au mai fost

obligate, la cheltuieli de judecată în sumă de 21.327 lei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în speță s-au dovedit în ceea ce le privește pe

pârâtele SC U. SA București și SC C. SRL Iași condițiile răspunderii civile

delictuale în temeiul art. 998 și art. 999 C. civ., respectiv săvârșirea unei

fapte ilicite, existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, legate de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăție.

Cât privește dobânda legală

a reținut, instanța de fond că reclamanta nu a indicat suma solicitată cu acest

titlu și nici modul de calcul a acesteia.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel toate părțile, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Suceava, prin

decizia nr. 17 din 28 ianuarie 2008, a admis apelurile declarate de reclamantă

și de pârâte și a schimbat sentința în sensul că, menținând dispoziția de

admitere în parte a acțiunii reclamantei, a obligat pârâtele să plătească

reclamantei, în solidar, suma de 845.554 lei cu titlu de daune, precum și

dobânda legală calculată la această sumă, începând cu data pronunțării

prezentei decizii și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut, în rezumat, că în cauză este vorba de o

acțiune în răspundere civilă delictuală urmare incendiului izbucnit la

depozitul SC U. SA, sucursala Suceava, care s-a propagat rapid și asupra

depozitului vecin ce aparținea reclamantei, distrugându-i acoperișul,

instalația electrică și de ventilație precum și interioarele și exterioarele

imobilului. Existența unui prejudiciu al reclamantei ca urmare a propagării

incendiului de la clădirea vecină este necontestat, în speță existând critici

doar în ceea ce privește cuantumul reparației, există raport de cauzalitate

între lucru („comportamentul lucrului”) și prejudiciu iar bunul s-a aflat, în

momentul producerii prejudiciului, în paza juridică a pârâtei SC U. SA în

calitate de proprietar (paza juridică a structurii lucrului) dar și a pârâtei SC

C. SRL în calitate de detentor precar (paza juridică a utilizării sau folosirii

lucrului). Suma la care pârâtele au fost obligate s-a stabilit avându-se în

vedere expertizele efectuate în cauză iar obligarea pârâtelor și la dobânzi

legale s-a făcut în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen, atât reclamanta cât și cele două pârâte.

În recursul său, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta S SC L.F. SA Suceava

solicită modificarea în parte a hotărârii în sensul acordării dobânzilor legale

și pentru perioada anterioară începând cu data pronunțării instanței de fond,

adică 11 mai 2007.

În motivarea recursului se

critică soluția instanței de apel cu privire la data de la care s-au acordat

dobânzile întrucât prejudiciul pe care l-a suferit este lichid și exigibil de

la data pronunțării instanței de fond, când s-a stabilit cuantumul

prejudiciului, care doar a fost redus de către instanța de apel. Interpretarea

instanței de apel ar fi putut susține soluția acordării de dobânzi doar de la

data pronunțării în apel doar în condițiile în care instanța de fond ar fi

respins cererea în despăgubiri.

În fața instanței de recurs

reclamanta - recurentă a invocat ca motiv suplimentar de recurs, de ordine

publică, faptul că pârâta SC U. SA ar fi promovat recursul său omisso medio,

respectiv fără a fi promovat calea de atac a apelului, situație în care

recursul său ar fi inadmisibil.

În recursul său, întemeiat

în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâta SC C. SRL Iași

a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

O primă critică vizează

împrejurarea că instanța a respins, în mod greșit, cererea sa de suspendare a

judecării cauzei formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

întrucât era pe rol o cauză penală care urma să clarifice aspectele privitoare

la existența faptei ilicite.

O altă critică vizează, în

esență, faptul că instanța de apel nu a reanalizat, sub aspectul caracterului

devolutiv, cauza, „nici sub aspectul situației de fapt în raport cu cele de

drept” și că greșit a reținut că temeiul răspunderii sale ar fi art. 1000 alin.

(1) C. civ. deoarece ea nu avea calitatea de paznic juridic al bunului unde a

fost localizat focarul inițial al incendiului. Focarul inițial al incendiului a

fost în podul imobilului, spațiu care aparținea proprietarului SC U. SA, paza

juridică fiind în sarcina sa iar lucrările electrice și întreținerea acestora

se realizau de prepușii acestei pârâte.

Decizia Curții de Apel este

criticată și sub aspectul întinderii prejudiciului deoarece nu a luat în

considerare starea de uzură a bunului în momentul producerii incendiului și s-a

bazat pe un deviz extrajudiciar.

Pârâta SC U. SA București,

prin recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

solicită înlăturarea răspunderii sale atât cu privire la despăgubiri cât și în

ce privește dobânzile acordate.

O primă critică vizează

obligarea acestei pârâte la repararea prejudiciului și constă în lipsa de

motivare a responsabilității civile delictuale solidare și nediferențiate a SC

U. SA. Astfel, corect, instanța de apel a schimbat temeiul legal al răspunderii

în cauză din cea pentru fapta proprie (art. 998, art. 999 C. civ.) în

răspundere obiectivă pentru fapta lucrului [art. 1000 alin. (1) C. civ.], dar

omite analiza efectivă a neregulilor de proiectare pentru a vedea în ce măsură

ele sunt o realitate și „dacă au aptitudinea de a fi puse în antecedență

cauzală a incendiului ce s-a produs”. Se mai susține că motivarea e doar o

proclamație a responsabilității pentru paza juridică a structurii lucrului și

nu depășește pragul teoretizării „pentru fixarea datelor concrete care impuneau

constatarea că în speță nu s-ar putea merge pe soluția responsabilității

exclusive a chiriașei în considerarea pazei folosinței netulburate în vreun mod

de proprietară”.

Cealaltă critică, vizând

obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, constă în aceea că obligarea „la

dobânda legală raportată la suma stabilită cu titlu de cheltuieli de refacere a

bunurilor distruse este principial nefundamentată” întrucât „nu suntem pe

tărâmul unor raporturi obligaționale contractuale care să fi dat naștere în

patrimoniul SC U. SA la o obligație de plată a unei sume de bani” ci reclamanta

a pretins o sumă de bani datorată unui fapt juridic, respectiv costuri ale

refacerii bunurilor distruse în incendiu.

Examinând cele trei

recursuri prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată următoarele:

Este nefondat motivul de

recurs, invocat de recurentă ca motiv de ordine publică, privind

inadmisibilitatea recursului pârâtei SC U. SA. și care, în realitate, se

constituie într-o excepție procedurală, întrucât pârâta SC U. SA nu a promovat

acest recurs omisso medio respectiv fără să fi promovat apel împotriva

sentinței instanței de fond. Astfel această pârâtă a declarat apel, a depus motivele

de apel iar Curtea de Apel, prin încheierea din 10 decembrie 2007, a respins

excepția tardivității acestui apel după care a procedat la soluționarea acestui

apel, admițându-l, prin decizia nr. 17/2008.

Este de asemenea nefondat și

motivul de recurs invocat de reclamantă cu privire la data de la care instanța

de apel a acordat dobânzile legale aferente daunelor la care pârâtele au fost

obligate, constatând că această instanță a acordat, în mod corect, aceste

dobânzi începând cu data pronunțării deciziei.

Dobânda legală se datorează,

în cazul răspunderii delictuale întemeiate, ca în cauză, pe prevederile art. 1000

alin. (1) C. civ. de la momentul la care creanța reprezentând prejudiciul

suferit de creditor este certă, lichidă și exigibilă. În speță, prejudiciul

cauzat de incendiu este unic și abia instanța de apel l-a stabilit cu caracter

definitiv, după reanalizarea lui pe baza reaprecierii probelor, modificând

cuantumul acestuia, situație în care abia la acest moment creanța reclamantei a

dobândit, în formă definitivă, caracter cert, lichid și exigibil, conform art. 379

C. proc. civ.

Recursurile pârâtelor SC C.

SRL. și SC U. SA sunt nefondate pentru cele ce urmează (unele din motive fiind

comune ambelor recursuri):

Este nefondată critica

privind nesuspendarea prezentei cauze, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., până la soluționarea cauzei penale întrucât textul legal menționat

lasă la aprecierea instanței posibilitatea suspendării cauzei într-o astfel de

situație.

Cea de a doua critică

formulată în recursul său de pârâta SC C. SRL vizează, în mare parte, stabilirea

situației de fapt de către instanța de apel ca urmare a aprecierii probelor

administrate – aspecte ce nu pot face obiectul examinării în recurs – și este

nefondată în ce privește reținerea art. 1000 alin. (1) C. civ. ca temei al

răspunderii sale. Instanța de apel a reținut, în mod corect, existența

condițiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei în temeiul

art. 1000 alin. (1) C. civ., inclusiv paza juridică a folosinței bunului în

care s-a inițiat incendiul ce a produs prejudiciul reclamantei, pază ce revenea

pârâtei în temeiul contractului de închiriere.

Este corectă soluția Curții de

Apel sub aspectul întinderii prejudiciului stabilit în sarcina pârâtelor pe

baza lucrărilor de reparații ce se impuneau a fi efectuate, în măsura în care

acest aspect poate fi verificat în apel, alte critici ținând de aprecierea

probelor și stabilirea stării de fapt, aspecte ce nu pot fi examinate în

recurs.

Este nefondată critica

recurentei - pârâte SC U. SA cu privire la obligarea sa la repararea

prejudiciului întrucât instanța de apel a motivat chiar amplu decizia sa în

privința răspunderii civile delictuale solidare a celor două pârâte, întemeiată

pe art. 1000 alin. (1) C. civ., cu referire clară la scindarea pazei juridice a

bunului între cele două pârâte. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală la o stare de fapt

reținută pe baza probelor administrate, iar instanța de recurs a examinat acest

aspect, fără însă a putea examina și aprecia, așa cum cere recurenta, probele

și starea de fapt, mai exact, „neregulile de proiectare”.

Pe de altă parte, instanța

de apel, reținând că incendiul s-a datorat atât structurii lucrului cât și

modului de utilizare a acestuia, a avut în vedere că paza juridică a bunului

s-a împărțit între cele două pârâte – în ce privește structura și, respectiv,

folosința – și, în mod corect, a stabilit antrenarea răspunderii solidare a

celor două pârâte.

În ceea ce privește critica

recurentei - pârâte SC U. SA cu privire la obligarea pârâtelor la dobânda

legală, aceasta este, și ea, nefondată întrucât instanța de apel, ca și

instanța de fond, a avut în vedere necesitatea reparării integrale a

prejudiciului, această reparare integrală presupunând atât prejudiciul efectiv

cât și beneficiul nerealizat. Acordarea dobânzii legale nu este condiționată de

existența unei obligații de plată a unei sume de bani, ea putându-se realiza și

în cazul unor despăgubiri stabilite în bani ca echivalent al pagubei. Diferența

constă doar în faptul că, în primul caz, dobânda se datorează de la data

punerii în întârziere, dacă legea nu prevede un alt moment, iar în ce de la

doilea numai de la momentul rămânerii definitive a hotărârii în materie civilă

sau cel al pronunțării instanței de fond în materie comercială, considerându-se

că numai din acel moment daunele s-au transformat într-o creanță certă, lichidă

și exigibilă, având ca obiect plata unei sume de bani producătoare de dobânzi

legale până la completa ei achitare.

Față de acestea Înalta Curte

urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC L.F. SA Suceava, de pârâta SC C. SRL Iași și de

pârâta SC U. SA București împotriva deciziei nr. 17 din 28 ianuarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 aprilie 2009.