ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1156/2009

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată la 7 ianuarie 2005, reclamanta SC L.F. SA Suceava a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA București și SC C. SRL Iași solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora din urmă la plata sumei de 1.085.582,57 lei și a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data introducerii acțiunii 7 ianuarie 2005 și până la data plății efective cu titlu de daune, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că: În fapt la data de 31 martie 2004, la depozitele SC U. SA Suceava, a izbucnit un incendiu violent care s-a propagat și asupra clădirii vecine, respectiv depozitul SC L.F.

SA Suceava și la care a fost distrus acoperișul depozitului, instalația electrică și de ventilație, precum și interioarele și exterioarele depozitului. SC U. SA Suceava în calitate de proprietar, a închiriat parțial spațiul depozitului, însă prin contractele de închiriere și-a păstrat obligația pentru asigurarea exploatării în condiții de siguranță a imobilului pentru scopul în care a fost închiriat, precum și dreptul privind modificarea structurii imobilului. În conformitate cu procesul - verbal întocmit de către G.P. Bucovina și SC C. SRL. Iași a contribuit la producerea incendiului ca și chiriașă SC U. SA București. În drept și-a motivat cererea pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) cât și a art. 998 și art. 999 C. civ., fără însă a-și preciza în mod clar poziția, mai ales că între pârâte existau relații contractuale de locațiune și nu ar putea fi chemate în judecată în baza aceluiași temei legal.

Prin sentința nr. 872 din 11 mai 2007 Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei și în consecință a obligat pârâtele SC U. SA București și SC C. SRL Iași să-i plătească, în solidar, suma de 1.085.582,57 lei cu titlu de daune. Totodată s-a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale aferente sumei acordate cu titlu de daune, pârâtele au mai fost obligate, la cheltuieli de judecată în sumă de 21.327 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în speță s-au dovedit în ceea ce le privește pe pârâtele SC U. SA București și SC C. SRL Iași condițiile răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 și art. 999 C. civ., respectiv săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, legate de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăție.

Cât privește dobânda legală a reținut, instanța de fond că reclamanta nu a indicat suma solicitată cu acest titlu și nici modul de calcul a acesteia. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 17 din 28 ianuarie 2008, a admis apelurile declarate de reclamantă și de pârâte și a schimbat sentința în sensul că, menținând dispoziția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, a obligat pârâtele să plătească reclamantei, în solidar, suma de 845.554 lei cu titlu de daune, precum și dobânda legală calculată la această sumă, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în rezumat, că în cauză este vorba de o acțiune în răspundere civilă delictuală urmare incendiului izbucnit la depozitul SC U. SA, sucursala Suceava, care s-a propagat rapid și asupra depozitului vecin ce aparținea reclamantei, distrugându-i acoperișul, instalația electrică și de ventilație precum și interioarele și exterioarele imobilului. Existența unui prejudiciu al reclamantei ca urmare a propagării incendiului de la clădirea vecină este necontestat, în speță existând critici doar în ceea ce privește cuantumul reparației, există raport de cauzalitate între lucru („comportamentul lucrului”) și prejudiciu iar bunul s-a aflat, în momentul producerii prejudiciului, în paza juridică a pârâtei SC U. SA în calitate de proprietar (paza juridică a structurii lucrului) dar și a pârâtei SC C. SRL în calitate de detentor precar (paza juridică a utilizării sau folosirii lucrului).

Suma la care pârâtele au fost obligate s-a stabilit avându-se în vedere expertizele efectuate în cauză iar obligarea pârâtelor și la dobânzi legale s-a făcut în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, atât reclamanta cât și cele două pârâte. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta S SC L.F. SA Suceava solicită modificarea în parte a hotărârii în sensul acordării dobânzilor legale și pentru perioada anterioară începând cu data pronunțării instanței de fond, adică 11 mai 2007. În motivarea recursului se critică soluția instanței de apel cu privire la data de la care s-au acordat dobânzile întrucât prejudiciul pe care l-a suferit este lichid și exigibil de la data pronunțării instanței de fond, când s-a stabilit cuantumul prejudiciului, care doar a fost redus de către instanța de apel.

Interpretarea instanței de apel ar fi putut susține soluția acordării de dobânzi doar de la data pronunțării în apel doar în condițiile în care instanța de fond ar fi respins cererea în despăgubiri. În fața instanței de recurs reclamanta - recurentă a invocat ca motiv suplimentar de recurs, de ordine publică, faptul că pârâta SC U. SA ar fi promovat recursul său omisso medio, respectiv fără a fi promovat calea de atac a apelului, situație în care recursul său ar fi inadmisibil. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pârâta SC C. SRL Iași a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. O primă critică vizează împrejurarea că instanța a respins, în mod greșit, cererea sa de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., întrucât era pe rol o cauză penală care urma să clarifice aspectele privitoare la existența faptei ilicite. O altă critică vizează, în esență, faptul că instanța de apel nu a reanalizat, sub aspectul caracterului devolutiv, cauza, „nici sub aspectul situației de fapt în raport cu cele de drept” și că greșit a reținut că temeiul răspunderii sale ar fi art. 1000 alin. (1) C. civ. deoarece ea nu avea calitatea de paznic juridic al bunului unde a fost localizat focarul inițial al incendiului. Focarul inițial al incendiului a fost în podul imobilului, spațiu care aparținea proprietarului SC U. SA, paza juridică fiind în sarcina sa iar lucrările electrice și întreținerea acestora se realizau de prepușii acestei pârâte.

Decizia Curții de Apel este criticată și sub aspectul întinderii prejudiciului deoarece nu a luat în considerare starea de uzură a bunului în momentul producerii incendiului și s-a bazat pe un deviz extrajudiciar. Pârâta SC U. SA București, prin recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicită înlăturarea răspunderii sale atât cu privire la despăgubiri cât și în ce privește dobânzile acordate. O primă critică vizează obligarea acestei pârâte la repararea prejudiciului și constă în lipsa de motivare a responsabilității civile delictuale solidare și nediferențiate a SC U. SA.

Astfel, corect, instanța de apel a schimbat temeiul legal al răspunderii în cauză din cea pentru fapta proprie (art. 998, art. 999 C. civ.) în răspundere obiectivă pentru fapta lucrului [art. 1000 alin. (1) C. civ.], dar omite analiza efectivă a neregulilor de proiectare pentru a vedea în ce măsură ele sunt o realitate și „dacă au aptitudinea de a fi puse în antecedență cauzală a incendiului ce s-a produs”. Se mai susține că motivarea e doar o proclamație a responsabilității pentru paza juridică a structurii lucrului și nu depășește pragul teoretizării „pentru fixarea datelor concrete care impuneau constatarea că în speță nu s-ar putea merge pe soluția responsabilității exclusive a chiriașei în considerarea pazei folosinței netulburate în vreun mod de proprietară”.

Cealaltă critică, vizând obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, constă în aceea că obligarea „la dobânda legală raportată la suma stabilită cu titlu de cheltuieli de refacere a bunurilor distruse este principial nefundamentată” întrucât „nu suntem pe tărâmul unor raporturi obligaționale contractuale care să fi dat naștere în patrimoniul SC U. SA la o obligație de plată a unei sume de bani” ci reclamanta a pretins o sumă de bani datorată unui fapt juridic, respectiv costuri ale refacerii bunurilor distruse în incendiu. Examinând cele trei recursuri prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată următoarele: Este nefondat motivul de recurs, invocat de recurentă ca motiv de ordine publică, privind inadmisibilitatea recursului pârâtei SC U. SA.

și care, în realitate, se constituie într-o excepție procedurală, întrucât pârâta SC U. SA nu a promovat acest recurs omisso medio respectiv fără să fi promovat apel împotriva sentinței instanței de fond. Astfel această pârâtă a declarat apel, a depus motivele de apel iar Curtea de Apel, prin încheierea din 10 decembrie 2007, a respins excepția tardivității acestui apel după care a procedat la soluționarea acestui apel, admițându-l, prin decizia nr. 17/2008. Este de asemenea nefondat și motivul de recurs invocat de reclamantă cu privire la data de la care instanța de apel a acordat dobânzile legale aferente daunelor la care pârâtele au fost obligate, constatând că această instanță a acordat, în mod corect, aceste dobânzi începând cu data pronunțării deciziei.

Dobânda legală se datorează, în cazul răspunderii delictuale întemeiate, ca în cauză, pe prevederile art. 1000 alin. (1) C. civ. de la momentul la care creanța reprezentând prejudiciul suferit de creditor este certă, lichidă și exigibilă. În speță, prejudiciul cauzat de incendiu este unic și abia instanța de apel l-a stabilit cu caracter definitiv, după reanalizarea lui pe baza reaprecierii probelor, modificând cuantumul acestuia, situație în care abia la acest moment creanța reclamantei a dobândit, în formă definitivă, caracter cert, lichid și exigibil, conform art. 379 C. proc. civ. Recursurile pârâtelor SC C. SRL. și SC U. SA sunt nefondate pentru cele ce urmează (unele din motive fiind comune ambelor recursuri): Este nefondată critica privind nesuspendarea prezentei cauze, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea cauzei penale întrucât textul legal menționat lasă la aprecierea instanței posibilitatea suspendării cauzei într-o astfel de situație. Cea de a doua critică formulată în recursul său de pârâta SC C. SRL vizează, în mare parte, stabilirea situației de fapt de către instanța de apel ca urmare a aprecierii probelor administrate – aspecte ce nu pot face obiectul examinării în recurs – și este nefondată în ce privește reținerea art. 1000 alin. (1) C. civ. ca temei al răspunderii sale. Instanța de apel a reținut, în mod corect, existența condițiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei în temeiul art. 1000 alin. (1) C. civ., inclusiv paza juridică a folosinței bunului în care s-a inițiat incendiul ce a produs prejudiciul reclamantei, pază ce revenea pârâtei în temeiul contractului de închiriere.

Este corectă soluția Curții de Apel sub aspectul întinderii prejudiciului stabilit în sarcina pârâtelor pe baza lucrărilor de reparații ce se impuneau a fi efectuate, în măsura în care acest aspect poate fi verificat în apel, alte critici ținând de aprecierea probelor și stabilirea stării de fapt, aspecte ce nu pot fi examinate în recurs. Este nefondată critica recurentei - pârâte SC U. SA cu privire la obligarea sa la repararea prejudiciului întrucât instanța de apel a motivat chiar amplu decizia sa în privința răspunderii civile delictuale solidare a celor două pârâte, întemeiată pe art. 1000 alin. (1) C. civ., cu referire clară la scindarea pazei juridice a bunului între cele două pârâte.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală la o stare de fapt reținută pe baza probelor administrate, iar instanța de recurs a examinat acest aspect, fără însă a putea examina și aprecia, așa cum cere recurenta, probele și starea de fapt, mai exact, „neregulile de proiectare”. Pe de altă parte, instanța de apel, reținând că incendiul s-a datorat atât structurii lucrului cât și modului de utilizare a acestuia, a avut în vedere că paza juridică a bunului s-a împărțit între cele două pârâte – în ce privește structura și, respectiv, folosința – și, în mod corect, a stabilit antrenarea răspunderii solidare a celor două pârâte.

În ceea ce privește critica recurentei - pârâte SC U. SA cu privire la obligarea pârâtelor la dobânda legală, aceasta este, și ea, nefondată întrucât instanța de apel, ca și instanța de fond, a avut în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului, această reparare integrală presupunând atât prejudiciul efectiv cât și beneficiul nerealizat. Acordarea dobânzii legale nu este condiționată de existența unei obligații de plată a unei sume de bani, ea putându-se realiza și în cazul unor despăgubiri stabilite în bani ca echivalent al pagubei.

Diferența constă doar în faptul că, în primul caz, dobânda se datorează de la data punerii în întârziere, dacă legea nu prevede un alt moment, iar în ce de la doilea numai de la momentul rămânerii definitive a hotărârii în materie civilă sau cel al pronunțării instanței de fond în materie comercială, considerându-se că numai din acel moment daunele s-au transformat într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, având ca obiect plata unei sume de bani producătoare de dobânzi legale până la completa ei achitare. Față de acestea Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC L.F. SA Suceava, de pârâta SC C. SRL Iași și de pârâta SC U. SA București împotriva deciziei nr. 17 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2009.