ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1220/2009

Apelul declarat de SC P. SA împotriva sentinței nr. 3126 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava a fost tardiv formulat.

Instanța de apel a reținut greșit incidența în cauză a compensației legale, când, în fapt, nu sunt îndeplinite condițiile în care operează compensația legală.

Instanța de apel a greșit în ceea ce privește reținerea conform căreia cuantumul penalităților nu poate depăși cuantumul datoriei.

In mod greșit instanța de apel a compensat contravaloarea investițiilor cu valoarea chiriei neachitate.

Deși instanța de apel ne-a obligat la plata sumei de 2611,376 lei, aceasta nu rezultă din niciun calcul. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta reclamantă, Înalta Curte va respinge recursul acesteia pentru următoarele considerente: Cât privește prima critică a recurentei reclamante, conform art. 284 C. proc. civ. apelul poate fi declarat într-un termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel. În cauză, hotărârea instanței de fond, respectiv sentința nr. 3126 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava, a fost comunicată la data de 21 februarie 2008. Calea de atac a apelului a fost formulată la data de 26 februarie 2008, așa încât termenul legal de 15 zile a fost respectat. In ceea ce privește adresa din data de 26 martie 2008, prin care administratorul judiciar al subscrisei a declarat că-și retrage apelul si că nu înțelege să delege vreun reprezentant sau vreun apărător, se va avea în vedere că, prin sentința nr. 87 din 12 februarie 2008, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ si fiscal, a admis cererea SC D. SRL Suceava, în sensul că a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC P. SA Suceava si a numit în calitate de administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență Av. C.R. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței:" deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea, daca acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenția de reorganizare. Prin urmare, începând cu data de 12 februarie 2008, SC P. SA Suceava și-a pierdut dreptul de a mai declara apel împotriva sentinței nr. 3126 din 15 noiembrie 2007 ce a fost comunicată la data de 21 februarie 2008, așa încât calea de atac mai putea fi formulată doar de Cabinetul lndividual de Insolvență Av. C.R. Prin încheierea nr. 456 din 26 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 70/39/2008, s-a dispus suspendarea executării sentinței nr. 87 din 12 februarie 2008, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC P. SA, si pe cale de consecință apelul împotriva sentinței nr. 3126 din 15 noiembrie 2007 a fost continuat de pârâtă prin semnarea cererii de apel, ca urmare a redobândirii calității procesuale. Pe de altă parte, potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ. motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul pot fi depuse până cel mai târziu prima zi de înfățișare. In speță, precizările si completările au fost depuse în termen, așa încât criticile SC D. SRL Suceava cu privire la introducerea de către pârâtă a unui nou apel, sunt nefondate. Cât privește a doua critică a recurentei reclamante, urmează a se reține că în speță, au fost emise următoarele facturi: factura fiscală nr. 2861061 din 26 martie 2001 emisă de SC D. SA Suceava în valoarea de 14.922,3 RON și factura fiscală nr. 4827939 din 08 octombrie 2000 emisă de SC P. SA în valoare de 18.481,266 RON. Cu privire la aceste facturi se apreciază ca în mod corect instanța de apel a reținut incidența în cauză a compensației legale. Astfel, potrivit art. 1144 C. civ:" Compensația se operează de drept în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată si până la concurența cotităților lor respective". Pentru a opera compensația legală, de drept, trebuie îndeplinite următoarele condiții: reciprocitatea obligațiilor, în sensul că fiecare persoana este creditor și debitor în același timp, creanțele să aibă ca obiect bunuri fungibile, creanțele sa fie certe, lichide si exigibile. În considerarea celor două facturi si a dispozițiilor legale în materie, Curtea de Apel Suceava în mod legal a considerat că în speță sunt întrunite condițiile în care poate opera compensația legală. Potrivit art. 1144 C. civ., compensația operează de drept, în puterea legii, si chiar dacă debitorul n-ar ști nimic despre aceasta. Textul de lege arată că, pentru a opera compensația legală, nu este necesară formularea unei cereri, a unei acțiuni, compensația operând "chiar când părțile n-ar ști nimic despre aceasta". Aceeași concluzie se desprinde și din dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ.:" Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. De asemenea, se va putea solicita compensația legală". Prin urmare, nu se poate susține că în lipsa unei cereri reconvenționale, nu se poate opune compensația legală, ca mod de stingere a unei obligații de plată. Cererea prin care s-a solicitat să se constate intervenită compensația legală a fost formulată, ca apărare, încă de la fond, reiterată apoi prin cererea de apel, în condițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ. Cât privește a treia critică a recurentei reclamante, incidența clauzei penale presupune că aceasta să fie constatată printr-o convenție. In speță, SC D. SRL a înscris în factură, în mod unilateral, o penalitate de 5%/zi întârziere fără o negociere intre părți, așa încât semnătura de primire a facturii nu echivalează cu încheierea valabilă a unei convenții cu privire la clauza penală. Presupunând prin absurd că între SC P. SA si SC D. SRL ar fi existat o clauză penală, cuantumul despăgubirilor, așa cum a reținut si instanța de apel, nu poate depăși cuantumul sumei datorate, respectiv 14.922,30 lei. Cât privește a patra critică a recurentei reclamante, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs, referitor la compensarea contravalorii investițiilor cu cea a chiriei neachitate, este nefondat. Prin decizia nr. 343 din 05 iunie 2003 Curtea de Apel Suceava a admis recursul formulat de SC P. SA împotriva sentinței nr. 1411 pronunțată de Tribunalul Suceava, în sensul că a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 1202 din 09 noiembrie 2000 pentru neplata prețului chiriei. In speța, conform art.4 din contractul de închiriere, SC D. SRL trebuia să achite în fiecare lună, începând cu 09 noiembrie 2000, suma de 3550 RON (fără TVA), neplata chiriei la scadența stabilită atrăgând penalitatea de 0,25%/zi, obligația de plata a chiriei izvorând dintr-un contract comercial, fiind exigibilă, fără punerea în întârziere, la data scadenței, potrivit art. 43 C. com. Cât privește ultima critică a recurentei reclamante, în ceea ce privește suma la care a fost obligată pârâta în urma compensației legale, singura care ar fi avut interes în formularea acestei critici este numai pârâta SC P. SA, având în vedere că, in realitate, suma la care a obligat-o instanța de apel este mai mare, decât diferența dintre valorile celor două facturi compensate. Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 73 din 2 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Cât privește recursul declarat de pârâta SC P. SA SUCEAVA împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte va reține că a fost înregistrat la Curtea de Apel Suceava la 01 septembrie 2008, iar decizia atacată a fost comunicată și primită de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței la 14 iulie 2008 - f. 152 din dosarul de apel. Potrivit art. 103 C. proc. civ. “Neexercitarea oricărei cai de atac si neîndeplinirea oricărui alt act de procedură in termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei. In acest din urma caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate si motivele împiedicării.” În conformitate cu prevederile art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că, decizia atacată a fost legal comunicată recurentei, la 14 iulie 2008, iar recursul a fost depus la instanță la 01 septembrie 2008. Cum recurenta nu a probat că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac în termenul de 15 zile, prevăzut de lege, se va reține că recurenta a exercitat tardiv calea de atac a recursului, cu depășirea termenului expres prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Pentru aceste considerente se va respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC P. SA SUCEAVA împotriva deciziei nr. 73 din 21 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.