ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3397/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3397/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții I.M.S. și I.D. au chemat

în judecată societatea L.M. SRL și au solicitat ca prin sentința care se va

pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din imobilul situat în Oradea Str. Republicii,

Județ Bihor, cu motivarea că după împlinirea termenului locațiunii stipulată în

contractul de închiriere nr. 36/2005, pârâta a refuzat să elibereze spațiul.

Acțiunea a fost ulterior precizată de reclamanți care, la data de 17 octombrie

2007, au solicitat să se constate încetat de drept contractul de comodat

încheiat la data de 22 octombrie 2004, să se constate încetate efectele

contractului de închiriere nr. 36 din 21 decembrie 2005 prin expirarea

termenului pentru care a fost încheiat și să se dispună evacuarea pârâtei din imobil.

În drept au fost invocate prevederile art. 969, 1560, 1436 C. civ., iar în fapt

s-a susținut că de principiu un contract de comodat nu poate dura la infinit în

condițiile în care între părți a intervenit un alt raport juridic constând în

închirierea spațiului ceea ce înseamnă, potrivit reclamanților, că efectele

primului contract au fost anulate. Cum cel de-al doilea contract a ajuns la termen

au solicitat evacuarea pârâtei din spațiu pentru lipsa titlului.

În cauză pârâta L.M. SRL a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat ca reclamanții să fie obligați la

plata sumei de 71.626 lei reprezentând contravaloarea investițiilor utile și

necesare efectuate în imobilul din str. Republicii și instituirea unui drept de

retenție până la plata integrală a acestei sume.

Sentința nr. 1376/2007 pronunțată de

Tribunalul Bihor, secția comercială.

Litigiul a fost soluționat de

Tribunalul Bihor, care după examinarea contractului de comodat și a

contractului de închiriere a constatat că spațiul a fost deținut de pârâtă mai

întâi în baza contractului de comodat încheiat la 22 decembrie 2004 și apoi în

baza contractului de închiriere cu durata până la 30 noiembrie 2006. Prin încheierea

celui de-al doilea contract instanța de fond a tras concluzia că folosința

gratuită a spațiului rezultând din comodat a încetat la data de 1 decembrie 2005

în urma locațiunii convenite prin contractul nr. 36/2005. În aceste condiții în

care locațiunea a încetat prin ajungerea la termenul stipulat (de un an),

acțiunea principală a fost apreciată ca întemeiată, și ca urmare, s-a constatat

încetarea efectelor ambelor contracte și cum spațiul era deținut fără titlu s-a

dispus evacuarea pârâtei din imobil. Cererea reconvențională prin care s-a

solicitat de pârâtă obligarea reclamanților la plata investițiilor făcute în

imobil a fost respinsă ca neîntemeiată. Concluziile expertizei efectuată în

cauză, au fost interpretate de instanța de fond, în sensul că lucrările

efectuate în imobil erau necesare spațiului doar pentru funcționarea ca

laborator astfel că s-a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1447

C. civ., cu consecința că pretențiile pârâtei pentru plata sumei de 71.626 Ron

au fost respinse.

Decizia nr. 4 din 25 martie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială.

Sentința primei instanțe a fost

apelată de pârâta SC L.M. SRL în partea care privește respingerea pretențiilor

din cererea reconvențională cu consecința nerecunoașterii unui drept de

retenție în favoarea sa până la plata de către reclamanți a cheltuielilor

ocazionate de amenajarea spațiului.

Examinând cererea reconvențională prin

prisma criticilor aduse sentinței, instanța de apel a reținut că lucrările efectuate

în imobil s-au bazat pe un proiect de execuție pentru care reclamanții și-au

dat acordul astfel că în raport de concluziile expertizei care a determinat

costul lucrărilor precum și de faptul că pârâta a ridicat unele investiții din

imobil suma de plată a fost redusă la 12.414 Ron față de suma pretinsă prin

cererea reconvențională. Solicitarea de a se institui un drept de retenție a

fost respinsă constatându-se că pârâta nu are posesia imobilului iar suma de plată

sub aspectul cuantumului nu justifică un astfel de drept.

În consecință, pentru toate aceste

motive, apelul SC L.M. SRL a fost admis, iar sentința nr. 1376 din 24 octombrie

2007 a fost modificată în parte în sensul admiterii în parte a cererii

reconvenționale și a obligării reclamanților la plata sumei de 12.414 Ron

contravaloare investiții cu 1.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea a

compensat cheltuielile de judecată din apel și a obligat apelanta la plata

sumei de 1.000 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Recursul declarat de reclamanții I.M.S.,

I.D. și pârâta SC L.M. SRL Oradea.

recursul declarat împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel, ca soluția

să fie modificată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC L.M. SRL

și menținerea sentinței fondului prin care s-a respins cererea reconvențională.

În drept, au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., în argumentarea cărora au susținut că în mod greșit s-a dispus

obligarea lor la plata sumei de 12.414 lei deoarece această sumă nu a fost

plătită de apelantă societății care s-a ocupat cu lucrările de reparații pentru

schimbarea destinației imobilului, din spațiu de locuit în laboratoare

medicale.

În sprijinul acestor susțineri au

făcut trimitere la concluziile expertizei și la răspunsul la obiecțiuni din

care rezultă că toate facturile pentru plata acelor lucrări au fost achitate de

reclamanți și nu de apelanta-pârâtă.

În continuare recurenții au arătat că

în realitate din costul total al lucrărilor s-a achitat de pârâtă numai o parte

din sumă, că restul sumei a fost achitată de reclamanți situație care îi

îndreptățește să susțină că obligarea lor la 12.414 lei înseamnă de fapt o

plată nedatorată.

În fine au susținut că nu au fost respectate

nici prevederile art. 28 din contractul de închiriere, potrivit cărora la

expirarea locațiunii pârâta avea obligația să predea bunul închiriat în starea în

care l-a primit ceea ce înseamnă că toate cheltuielile pentru a readuce spațiul

la starea inițială erau în sarcina chiriașului. În drept au invocat art. 969 C.

civ., pentru a susține că s-au încălcat clauzele contractului de închiriere.

său a criticat decizia pronunțată în soluționarea apelului pentru motivul că nu

i s-a admis în totalitate cererea reconvențională pentru suma de 71.626 lei, la

care și-a limitat pretențiile potrivit raportului de expertiză suplimentar. A

mai susținut că instanța de apel a făcut confuzie între lucrările nedecontate stabilite

de expertiză cu lucrările nedecontate între părți, acesta fiind motivul pentru

care suma solicitată prin cererea reconvențională a fost redusă la 12.414 lei.

Pârâta recurentă a criticat și

respingerea capătului de cerere reconvențional prin care s-a cerut instituirea unui

drept de retenție exprimându-și dezacordul în legătură cu faptul că instanța a

reținut că nu se află în posesia imobilului, or, în opinia sa, aceeași instanță

trebuia să observe că a fost evacuat provizoriu din imobil și că pe rolul

judecătoriei se află o cauză privind întoarcerea executării care a fost

suspendată până la soluționarea acestui litigiu.

În consecință, față de motivele

prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea în

întregime a cererii reconvenționale cu acordarea integrală a sumei solicitate

așa cum a fost precizată și a cheltuielilor de judecată.

Examinarea motivelor de recurs

întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., care nu au fost argumentate separat în fapt și în drept, cerință

impusă de art. 302

1

lit. c) raportată la art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 1-9.

Din rezumarea motivelor de recurs

formulate de reclamanți rezultă cu evidență că s-au formulat critici pe

cuantumul sumei acordate în reconvențională aceasta fiind o chestiune de

netemeinicie care vizează aprecierea probelor, în alte cuvinte, fondul

litigiului. Întrucât recursul, astfel cum este reglementat în Titlul V

intitulat „Căile extraordinare de atac” este cale extraordinară de atac,

regulile care reglementează promovarea și susținerea acestuia trebuie

respectate întocmai. În alți termeni nu este suficient să fie indicat un motiv de

nelegalitate fără ca acesta să fie dezvoltat și argumentat pentru fiecare

situație în parte așa cum sunt prevăzute expres în pct. 1-9 ale art. 304 C.

proc. civ.

În concret recurenții au invocat art. 304

pct. 8 C. proc. civ., care poate fi susținut atunci când instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul vădit

neîndoielnic al acestuia. Dacă s-ar face totuși o examinare a legalității

sentinței din acest punct de vedere, fără să se țină seama de faptul că nu a

fost argumentat de recurenți în mod distinct și în limitele sale, s-ar constata

că litigiul își are izvorul în cele două contracte de comodat și de închiriere

pe care instanțele le-au examinat și au stabilit corect care sunt obligațiile

ce derivă din acestea în raport de obiectul acțiunii principale și al cererii

reconvenționale.

Prin urmare, nu se poate reține că

acest motiv poate să constituie temei pentru modificarea deciziei pronunțată de

instanța de apel. Mai mult trebuie reținut că verificările sub aspectul

costului lucrărilor și al plăților s-au efectuat prin expertize de specialitate

așa încât recurenta avea la îndemână căile procedurale instituite de art. 208

și urm. C. proc. civ., pentru lămurirea definitivă a acestor chestiuni care

vizează judecata în fond.

Al doilea motiv invocat de recurenți

vizează aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nici acest motiv nu a fost dezvoltat

și argumentat în litera pct. 9, întrucât din considerentele recursului se poate

observa că nu s-a arătat în ce constă aplicarea greșită a legii.

Dacă nelegalitatea soluției ar fi

examinată sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 969 C. civ., care dau

putere de lege convențiilor legal făcute încă nu s-ar putea reține că soluția din

apel a încălcat convenția părților. Mai este de reținut că în fața instanței de

fond nu a fost formulată o astfel de cerere care să se încadreze în prevederile

art. 28 din contract iar expertiza efectuată în cauză a relevat starea imobilului,

toate aceste chestiuni ținând în realitate de fondul litigiului și nu de

nelegalitatea soluției ca rezultat al aplicării greșite a legii. Examinarea acestei

critici în recurs ar duce la încălcarea principiului „non omisso medio”.

Dacă se admite totuși că în apărare,

față de pretențiile din cererea reconvențională, s-a făcut trimitere la art. 28

din contractul de închiriere, critica nu va putea fi reținută întrucât această

clauză care se referă la obligația locatarului de predare a spațiului cu toate accesoriile

în starea în care au fost primite vizează acțiunea principală. Distinct de faptul

că aceste prevederi nu puteau fi valorificate decât prin acțiunea principală,

așa cum s-a arătat deja, ca apărări aceste susțineri nu pot să înlăture

constatările expertizei în legătură cu cuantumul sumei datorate prin admiterea

în parte a cererii reconvenționale. Se poate reține însă că argumentele în legătură

cu nepredarea spațiului în condițiile art. 28 din contract au fost avute în

vedere (alături de alte condiții) pentru înlăturarea cererii privind instituirea

dreptului de retenție asupra spațiului.

Având în vedere că nici această

critică nu poate fi reținută, conform art. 312 C. proc. civ., recursul reclamanților

va fi respins.

pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., fără ca aceste motive să

fie argumentate distinct pentru a se putea realiza controlul legalității

deciziei pronunțată de instanța de apel. Recursul nu este cale de atac

devolutivă pentru ca instanța să procedeze la o analiză a situației de fapt care

a constituit fundamentul aplicării legii, așa încât nemulțumirea exprimată în

argumentarea recursului nu se supune exigențelor dispozițiilor art. 304 alin.

(1) C. proc. civ., prin care se dispune că modificarea sau casarea hotărârii

poate fi cerută numai pentru motive de nelegalitate.

După cum rezultă din prima critică,

recurenta contestă cuantumul sumei reținută ca fiind datorată urmare admiterii

cererii reconvenționale și a examinării expertizei și răspunsului la obiecțiuni

or, această chestiune nu vizează nelegalitatea ci netemeinicia soluției din

apel. Această critică nu poate fi încadrată în niciunul din motivele arătate de

recurenta așa încât critica nu va fi reținută. Mai trebuie subliniat faptul că

instanța de apel s-a bazat în stabilirea sumei datorate pe răspunsul la

obiecțiuni și că aceste aspecte legate de modul de determinare a costului lucrărilor

puteau fi lămurite în fond potrivit dispozițiilor art. 208 și urm. C. proc.

civ.

Nici susținerile privind neacordarea

dreptului de retenție nu vor fi reținute întrucât nu s-a arătat în concret în

ce constă nelegalitatea soluției, care sunt dispozițiile legale încălcate și

argumentele care susțin o astfel de apreciere. În fine, cererea pentru întoarcerea

executării care face obiectul altui dosar, invocată de recurentă, în prezenta

cauză, nu prezintă nicio relevanță pentru soluționare acestui recurs câtă vreme

nu au fost invocate și argumentate motivele de nelegalitate pe care s-a

întemeiat cererea.

În acord cu argumentele de mai sus

care duc la concluzia că s-au invocat chestiuni de netemeinicie și nu de

nelegalitate nici considerațiile recurentei în legătură cu faptul că i se cuvin

cheltuielile de judecată în integralitatea lor nu se vor reține.

În plus, trebuie reținut că hotărârea

cuprinde motivele pe care se sprijină, așa încât dispozițiile art. 261 alin. (5)

C. proc. civ., avute în vedere de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu au fost

încălcate. Sub aspectul actului dedus judecății, instanța a dat interpretarea

cuvenită clauzelor contractului fără să aplice greșit legea (art. 969 C. civ.),

așa încât nici punctele 8 și 9 C. proc. civ., nu se pot reține în sprijinul

criticilor, de altfel neargumentate de recurentă, în condițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

În consecință, față de cele ce preced

potrivit art. 312 C. proc. civ., ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanții I.M., I.D. și pârâta SC L.M. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 29/C/2008-A

din 25 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  14

noiembrie 2008.