ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1151/2009

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC R. a chemat-o în judecată pe pârâta SC I. SRL

Baia Mare și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună

evacuarea acesteia din imobilul situat în Baia Mare cu motivarea că are

calitatea de proprietar tabular al complexului imobiliar menționat, că s-a

anulat prin decizia Curții de Apel Cluj contractul de leasing cu clauză fermă

de cumpărare, și că deținerea spațiului în continuare de către pârâtă este de

natură să o păgubească.

În cauză a fost formulată cerere reconvențională prin care

pârâta a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 25.000.000

lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului precum și

restituirea redevenței în sumă de 115.000.000 lei pe care i-a achitat-o

acesteia.

Litigiul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul

Bihor, secția comercială, care prin sentința nr. 572 din 8 martie 2007 a

respins acțiunea principală, a admis cererea reconvențională și a obligat-o pe

reclamantă să-i plătească pârâtei 27.943,57 lei contravaloarea îmbunătățirilor

efectuate și 31.931,72 lei valoarea actualizată a redevenței. Pe acțiunea

principală instanța a reținut că pârâta a părăsit spațiul conform procesului

verbal de evacuare din 7 februarie 2007, iar pe cererea reconvențională că anularea

contractului de leasing imobiliar are drept consecință restituirea prestațiilor

care au fost stabilite prin raportul de expertiză.

Sentința Tribunalului Baia Mare a fost confirmată de Curtea

de Apel Oradea care prin decizia nr. 162 din 13 noiembrie 2007 a respins apelul

ca nefondat reținând în considerente că restabilirea situației anterioare, care

a fost criticată, a fost dispusă printr-o altă sentință rămasă irevocabilă

astfel că nu se poate aduce atingere puterii de lucru judecat.

Împotriva deciziei Curții de Apel Oradea a declarat recurs

reclamanta SC R. SA Baia Mare prin care a invocat motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a adus critici în privința modului cum s-a

soluționat repunerea în situația anterioară, cât și în ce privește determinarea

cuantumului sumelor la care a fost obligată urmare admiterii cererii

reconvenționale formulate împotriva sa.

După analiza criticilor aduse deciziei pronunțată de

instanța de apel, Înalta Curte prin decizia nr. 1992 din 5 iunie 2008 a admis

recursul reclamantei și a modificat decizia recurată, a admis apelul său și în

fond a respins cererea reconvențională menținând celelalte dispoziții ale

sentinței referitoare la respingerea acțiunii principale.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că în cauză

sunt aplicabile prevederile art. 1 din O.G. nr. 51/1997, prin care sunt

definite operațiunile de leasing, că acest contract este cu executare succesivă,

situație în care operează excepția de la principiul retroactivității nulității

actului juridic în sensul că aceste efecte se produc numai pentru viitor, nu și

pentru trecut. În continuare s-a stabilit că instanțele investite nu au

examinat cererea privind restabilirea situației anterioare prin prisma excepției

de la principiul retroactivității nulității actului invocat, soluția din

cererea reconvențională fiind greșită. Celelalte apărări au fost înlăturate pe

considerentul că utilizatorul s-a obligat prin contract să nu aducă modificări

bunului fără acordul finanțatorului, că plata făcută în urma somației efectuate

în dosarul de executare nu are valoarea unei recunoașteri și în fine, că excepția

lipsei de interes invocate de SC I. V SRL nu a fost motivată pentru a fi luată

în examinare separat, răspunsul la această excepție rezultând implicit din

analiza motivelor de recurs.

Împotriva deciziei nr.1992 din 5 iunie 2008 a formulat

contestație în anulare pârâta SC I. V SRL Baia Mare prin care în temeiul art. 318

C. proc. civ. a solicitat Înaltei Curți să anuleze decizia pronunțată în recurs

și să fixeze termen pentru rejudecarea căii de atac contestate.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ.,

contestatoarea a susținut că prin întâmpinare a invocat excepția lipsei de

interes pentru promovarea recursului și mai mult a depus sentința civilă nr.

313/2008, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, ca argument în

sprijinul excepției. A arătat în continuare că această hotărâre a fost depusă

pentru a demonstra că intimata reclamantă a recunoscut faptul că datorează suma

și că a cerut ca plata să fie făcută în termen de 6 luni din veniturile

imobilului urmărit. Urmare acestei plăți prin sentința irevocabilă menționată, contestatoarea

a arătat că intimata a achitat suma datorată. Contestatoarea a criticat și

faptul că nu i-au fost comunicate notele de concluzii depuse de partea adversă

pentru a lua cunoștință de acestea și a-și formula apărări, cât și faptul că

excepția lipsei de interes nu a fost pusă în discuția părților. Întrucât

această excepție este peremptorie și absolută, iar instanța a omis să o

examineze, această omisiune în opinia contestatoarei duce la nulitatea deciziei

pronunțată de instanța de recurs.

Contestația în anulare este nefondată

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În raport cu aceste prevederi invocate de contestatoare, trebuie

reținut mai întâi că demersul pârâtei SC I. V SRL a fost făcut de pe poziția de

intimată în recurs, or, omisiunea instanței de recurs de a examina un motiv

vizează situația când calea respectivă de atac, contestația în anulare, a fost

promovată de recurentă.

În al doilea rând trebuie remarcat și faptul că cererea,

contestația în anulare, vizează teza a doua a art. 318 C. proc. civ. și anume

omisiunea din greșeală de a se cerceta vreunul din motivele de modificare sau

casare. Este evident din conținutul textului redat mai sus că acest motiv îl

vizează pe titularul recursului căruia nu i-au fost cercetate motivele în

totalitatea lor datorită unei omisiuni din greșeală. Așadar, chiar dacă de

principiu se admite că pot fi subiecte ale contestației în anulare persoanele

care au figurat ca parte în „hotărârea” atacată totuși în cazul contestației în

anulare specială bazată pe teza a doua a art. 318 C. proc. civ., textul este

restrictiv, așa încât demersul contestatoarei nu este susținut legal.

Dintr-un alt punct de vedere, prin contestația în anulare reglementată

de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu s-a deschis niciunei părți calea de a

formula recurs la recurs pentru a se reconsidera apărări care au fost făcute în

fața instanțelor anterioare întrucât art. 318 C. proc. civ. are o sferă

limitată de aplicație, astfel că dispozițiile respective trebuie să fie

interpretate în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru că această cale

extraordinară de atac nu își propune o cenzură judiciară asupra desfășurării

procesului în recurs.

În contextul arătat nu se poate reține că motivul invocat de

contestatoare este de natură să ducă la anularea soluției dată în recurs de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Concluzia se impune cu atât mai mult cu

cât această apărare a fost examinată în contextul dezlegărilor date motivelor

de recurs prin care s-a reținut că plata pe care recurenta intimată a făcut-o

în procedura de executare nu are valoarea unei recunoașteri, chestiune pe care

contestatoarea o readuce spre analiză, ca motiv de contestație, cu trimitere la

hotărârea dată în dosarul de executare. Aceasta demonstrează că apărarea a fost

cercetată iar nu omisă astfel nici din acest punct de vedere nu se poate reține

o încălcare a art. 318 C. proc. civ.

În consecință, contestația în anulare va fi respinsă ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

SC I. V SRL BAIA MARE împotriva deciziei nr. 1992 din 5 iunie 2008 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr. 1686/111/2006,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.