ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2937/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2937/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 829 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Bihor – Oradea a fost

respinsă acțiunea reclamantei, SC R. SA București, sucursala Baia Mare, astfel

cum a fost precizată, prin care solicitase evacuarea pârâtei SC M. SRL Baia

Mare din spațiul comercial deținut în str. Moldovei, Baia Mare, în suprafață de

229 mp.

Prin aceeași sentință

a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta, reclamanta-pârâtă SC

R. SA fiind obligată să plătească suma de 200.455 Ron cu dobânda legală de la

data plății, suma reprezentând valoarea investițiilor făcute de SC M. SRL în

spațiul în litigiu.

De asemenea,

reclamanta pârâtă a fost obligată și la plata sumei de 53.152,9293 Ron

reprezentând valoarea actualizată a diferenței dintre sumele plătite cu titlu

de redevență potrivit contractului de leasing și cele datorate cu titlu de

chirie potrivit contractului de locație de gestiune, plus suma de 22.702,1314

Ron cu titlu de dobândă legală calculată până la 31 octombrie 2004 și în

continuare până la executarea efectivă a plății.

Până la achitarea

sumelor stabilite în sarcina pârâtei din cererea reconvențională s-a stabilit

un drept de retenție asupra imobilului în favoarea pârâtei reclamante SC M. SRL,

cu obligarea reclamantei pârâte la 11.404,47 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia comercială nr. 1737/2003 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a

dispus irevocabil anularea contractului de leasing cu clauză fermă de cumpărare

nr. 461 din 16 aprilie 1998 încheiat între părți precum și repunerea părților

în situația anterioară, contractul vizând spațiul comercial situat în Baia

Mare, str. Moldovei în suprafață de 929 mp. (din care 820 mp. suprafață utilă),

al cărui proprietar tabular este reclamanta SC R. SA.

Fără a lua în

discuție legalitatea restabilirii situației anterioare în contractele cu

executare succesivă, instanța de fond având în vedere decizia Curții de Apel

Cluj precum și faptul că din probe a rezultat că reclamantei i s-a respins

anterior evacuarea pe calea ordonanței președințiale precum și faptul că pârâta

mai ocupă doar 11 mp. din respectivul spațiu după ce reclamanta a evacuat-o

forțat, instanța a respins cererea de evacuarea a pârâtei și a admis cererea

reconvențională, obligând-o pe reclamantă să plătească contravaloarea

investițiilor făcute de pârâtă în respectivul spațiu precum și să restituie

diferența dintre redevența încasată și chiria pe care pârâta ar fi datorat-o,

plus actualizarea sumei și dobânzile legale, sume până la plata cărora a

recunoscut pârâtei un drept de retenție.

Apelul declarat de

reclamanta SC R. SA împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 142

din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, sentința de fond fiind schimbată doar în ceea ce

privește admiterea reconvenționalei sub aspectul recunoașterii unui drept de

retenție în favoarea pârâtei-reclamante, cerere ce a fost respinsă, cu

motivarea că pârâta a pierdut în totalitate deținerea spațiului, acesta fiind

închiriat de reclamantă numitei N.L.

Celelalte critici ale

apelantei reclamante referitoare la admiterea reconvenționalei și respingerea

cererii de evacuare nu au fost primite de instanța de apel, soluția de fond

fiind menținută pe aceste aspecte.

În esență, instanța

de apel a reținut că din contractele de închiriere depuse la dosarul de fond

rezultă că reclamanta a și închiriat spațiul altor persoane, așa încât pârâta

nu mai deține nici o suprafață din spațiul reclamantei, cererea sa în evacuarea

pârâtei fiind corect respinsă, ea fiind rămasă fără obiect.

Cât privește

repunerea părților în situația anterioară anulării contractului de leasing nr. 461/1998

instanța a reținut că în mod corect reclamanta a fost obligată să restituie

redevențele încasate nefiind primită susținerea apelantei în sensul că fiind

vorba de un contract cu executare succesivă prestațiile bănești nu se restituie

ele acoperind și compensând folosința imobilului de către beneficiar.

Cum instanța de fond

a obligat doar la restituirea diferenței dintre redevențe și chiria ce ar fi

datorat-o pârâta, instanța de apel a apreciat soluția ca temeinică și legală,

inclusiv sub aspectul obligării la plata contravalorii investițiilor realizate

de pârâtă în acel spațiu, în caz contrar reclamanta îmbogățindu-se fără just

temei.

Chiar și în situația

în care pârâta ar fi fost un detentor precar ea ar fi fost îndreptățită la

restituirea valorii investițiilor deoarece acestea s-au efectuat cu acordul

proprietarului și cu autorizațiile necesare.

În final, în

argumentarea soluției date, instanța de apel a reținut că, în speță, nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 494 C. civ. și nici cele ale art. 9, 10, 11 din O.G.

nr. 51/1997 referitoare la plata daunelor interese, acestea fiind datorate doar

în cazul unui contract de leasing valabil și producător de efecte juridice,

ceea ce nu este cazul în speță.

Ulterior pronunțării

acestei decizii, prin Încheierea nr. 2 din 15 ianuarie 2008, dată în același

dosar, în camera de consiliu a fost respinsă cererea formulată de SC M. SRL

pentru eliberarea cauțiunii depuse de SC R. SA, reținându-se lipsa calității

sale procesuale active, în raport de dispozițiile art. 723

1

alin.

(3) C. proc. civ.

Nemulțumită de

decizia din apel reclamanta pârâtă SC R. SA a declarat recurs solicitând

modificarea ei pentru nelegalitate și în consecință, admiterea acțiunii sale și

respingerea cererii reconvenționale.

La rândul său și

pârâta-reclamantă SC M. SRL a declarat recurs contra încheierii nr. 2 din 15

ianuarie 2008.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., după cum a precizat prin cererea din 7 decembrie 2007, recurenta

reclamantă critică respingerea acțiunii sale principale prin care solicitase

evacuarea pârâtei, care încă mai ocupă 20 mp. din totalul de 218 mp.,

reținându-se greșit de către instanța de apel că aceasta a părăsit spațiul.

Cu privire la cererea

reconvențională recurenta reclamantă critică decizia din apel pentru maniera în

care au fost interpretare efectele anulării contractului de leasing dispuse

prin decizia comercială nr. 1737/2003 a Curții de Apel Cluj, pentru modalitatea

de stabilire a valorii investițiilor pretinse a fi fost efectuate de pârâtă

precum și pentru modalitatea de stabilire a daunelor.

În acest sens

recurenta reclamantă susține că pârâta a dobândit în temeiul contractului de

leasing imobiliar doar folosința spațiului, nu și dreptul de proprietate,

respectivul contract fiind încheiat în baza dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 88/1997.

În consecință, prin

repunerea părților în situația anterioară dispusă prin hotărâre irevocabilă

instanța de apel greșit a considerat că trebuie restituite redevențele

deoarece, fiind un contract cu executare succesivă, prestațiile bănești

prestate în temeiul contractului nu sunt supuse restituirii, aceste plăți

compensându-se cu costul folosirii imobilului de către beneficiar.

Chiar dacă în art. 9,

10 și 11 din O.G. 51/1997 sunt prevăzute daune-interese în favoarea

utilizatorului sau locatorului, acestea sunt stipulate doar în cazul rezilierii

contractului de leasing sau al executării necorespunzătoare a obligațiilor

contractuale nu și în cazul anulării lui, cum este cazul în speță.

Mai mult, în opinia

recurentei reclamante, contractul de leasing are un caracter profesional, în

baza lui societatea beneficiară realizând venituri din exploatarea sa, situație

în care, restituindu-i-se și redevențele, veniturile sale s-ar dubla, în timp

ce ea, proprietara spațiului, ar fi privată de lipsa de folosință a bunului.

Câtă vreme ea nu

datorează redevențele, nu datorează nici dobânzi, neputându-se reține vreo

culpă în sarcina ei.

De asemenea,

recurenta-reclamantă critică admiterea cererii reconvenționale și sub aspectul

acordării contravalorii investițiilor efectuate de pârâtă în spațiul folosit,

apreciind că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art.

494 C. civ., pârâta fiind un detentor precar al bunului, caz în care nu putea

face lucrări sau aduce modificări fără acordul său, după cum se stipulează în art.

10 lit. i) din O.G. nr. 51/1997.

Faptul că între

antecesoarea sa și pârâtă s-a purtat corespondență, anterior anului 1998, în

legătură cu unele lucrări realizate de pârâtă, nu reprezintă acordul acesteia

în efectuarea lucrărilor ci numai îndeplinirea cerințelor art. 27 din O.G. nr.

88/1997 care condiționau încheierea contractului de leasing de efectuarea

anumitor investiții minime de către beneficiar.

Pentru lucrările

efectuate după 1998 pârâta nu a probat nici un acord din partea titularului

spațiului și nici nu figurează înregistrate în evidența contabilă a pârâtei,

ele fiind de altfel lucrări de reparații și întreținere.

În final, recurenta

reclamantă, invocând dispozițiile art. 4 din Legea nr. 15/1994 privind

amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale apreciază

că investițiile a căror valoare a pretins-o pârâta prin cererea reconvențională

au fost integral amortizate, deoarece amortizarea investițiilor se face pe

durata de executare a contractului.

Odată cu recursul său

recurenta-reclamantă a formulat și cerere pentru suspendarea executării silite

a deciziei recurate, fiindu-i admisă suspendarea provizorie prin Încheierea nr.

1148 din 19 martie 2008, dată în dosar nr. 2570/1/2008, atașat cauzei de față,

precum și suspendarea până la soluționarea recursului, cerere admisă prin

încheierea din 15 mai.

Prin recursul său

declarat împotriva încheierii din 15 ianuarie 2008, dată în același dosar, după

pronunțarea deciziei din apel, pârâta-reclamantă critică soluționarea excepției

lipsei calității sale procesuale active, considerând că ea avea vocația să

solicite să i se pună la dispoziție cauțiunea achitată de reclamantă în apel

întrucât are de recuperat de la aceasta 200.455 lei plus cheltuieli de

judecată, sumă pe care nu o poate executa deoarece SC R. SA a contestat

executarea și a obținut suspendarea executării.

Prin întâmpinarea la

recursul reclamantei recurenta pârâtă a invocat nulitatea recursului, excepție

asupra căreia Curtea s-a pronunțat astăzi, iar pe fond respingerea lui ca

nefondat, reclamanta fiind în posesia întregului spațiu pe care l-a și

închiriat unor terți, după cum rezultă din contractele ce le atașează

întâmpinării.

Întrucât la termenul

de astăzi recurenta pârâtă reclamantă SC M. SRL a declarat că nu înțelege să

achite taxele de timbru ce i s-au comunicat prin citație și pus în vedere la

termenul din 26 iunie 2008, Curtea urmează să dispună anularea recursului său

declarat împotriva Încheierii nr. 2 din 15 ianuarie 2008 a Curții de Apel

Oradea, ca netimbrat, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.

Recursul reclamantei

pârâte SC R. SA este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:

Deși recurenta

reclamantă și-a fundamentat în drept criticile invocate în recurs pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul

dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că acestea sunt

încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta invocând

lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii, din nici o

critică invocată nerezultând că decizia recurată nu ar cuprinde motivele pe

care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Analizând din această

perspectivă critica referitoare la soluționarea cererii principale, Curtea

apreciază că instanța de apel greșit a considerat că aceasta ar fi rămasă fără

obiect câtă vreme însăși pârâta, solicitând recunoașterea unui drept de

retenție, a confirmat implicit că mai deținea la data soluționării în fond a

cauzei o suprafață restrânsă din spațiul comercial proprietatea reclamantei.

Este adevărat că la

fond reclamanta a precizat că pârâta mai deține 11 mp. din spațiul situat în

str. Moldovei, Baia Mare, iar în recurs că mai deține 20 mp., dar acesta nu

este un motiv pentru a-i fi respinsă cererea pentru evacuarea pârâtei care nu

mai deține nici un titlu asupra spațiului după pronunțarea deciziei nr. 1737

din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Din contractul de

închiriere încheiat între N.L. și reclamantă, aflat la dosar fond, invocat de

instanța de apel în argumentarea soluției date, rezultă că obiectul

contractului l-a constituit doar 40 mp. din întreaga suprafață a spațiului

comercial de 228,80 mp. pe care l-a deținut pârâta în temeiul contractului de

leasing, iar din contractele de închiriere depuse de intimată în recurs rezultă

că s-au închiriat doar 218 mp. din cei 228,8 mp. pe care îi deținuse pârâta.

În consecință, Curtea

apreciază că soluția instanței de apel este lipsită de temei, motiv pentru care

apreciază critica drept întemeiată.

De asemenea, Curtea

apreciază că soluția instanței de apel este greșită și sub aspectul

soluționării cererii reconvenționale pentru următoarele considerente:

Înainte de a răspunde

criticilor recurentei pe aspectul soluționării cererii reconvenționale, Curtea

reține, din actele dosarului, că prin decizia nr. 1737 din 9 octombrie 2003 a

Curții de Apel Cluj s-a anulat contractul de leasing cu clauză fermă de

cumpărare nr. 461 din 16 aprilie 1998, dispunându-se totodată repunerea

părților în situația anterioară.

Contractul anulat a

fost încheiat, așa cum rezultă din preambulul său în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 88/1997, respectiv art. 27, fapt ce îi conferă un caracter special și nu

unul de drept comun, așa încât sintagma „repunerea părților în situația

anterioară” trebuie privită în primul rând din perspectiva legii speciale O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și apoi din

perspectiva O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing, ce reprezintă

reglementarea de drept comun în materia leasing-ului.

Contractul de leasing

este un contract cu executare succesivă care se constituie, cât privește

efectele nulității, într-o excepție de la principiul retroactivității, cu

consecința nerestituirii prestațiilor executate.

Contractul de leasing

încheiat între părți îmbracă și un caracter profesional, având în vedere că

spațiul a cărui folosință i-a fost pusă pârâtei la dispoziție de către

reclamantă urma să fie adaptat activității profesionale a pârâtei, lucrările

făcute de pârâtă în acest spațiu servind acestui scop și conferindu-i vocația

de a-l putea încheia, art. 27 din O.G. nr. 88/1997 condiționând încheierea unui

asemenea contract doar în măsura în care investițiile erau făcute într-o anume

cotă.

Din această

perspectivă, critica recurentei privind obligarea sa la restituirea

redevențelor achitate de pârâtă, urmare anulării contractului este întemeiată

deoarece contractul de leasing era cu executare succesivă, iar redevențele

acoperă și compensează, în acest caz, folosința imobilului de către pârâtă. A

admite contrariul, așa cum greșit a făcut instanța de apel, ar însemna

încălcarea efectelor nulității contractelor cu executare succesivă, ce

constituie o excepție de la principiul retroactivității.

În consecință, Curtea

apreciază că pârâta nu este îndreptățită să solicite nici dobânda aferentă

redevențelor, conform principiului accesorium sequitur principale, instanța de

apel menținând greșit soluția de fond pe acest aspect.

Cu privire la

acordarea contravalorii îmbunătățirilor efectuate în spațiul în litigiu de

către pârâtă Curtea apreciază ca fiind greșită soluția instanței de apel

deoarece contractul de leasing imobiliar a fost încheiat în temeiul art. 27 din

O.U.G. nr. 88/1997, prin novația contractului de locație a gestiunii, iar o

condiție, sine qua non, legală pentru novarea acestuia, era ca locatarii sau,

după caz, asociații să fi efectuat investiții în activele utilizate.

Drept urmare pârâta a

efectuat aceste îmbunătățiri tocmai pentru a putea solicita novația, iar clauza

din contractul de locație de gestiune care condiționa realizarea investițiilor

de acordul antecesoarei reclamantei, SC P., a încetat să-și mai producă

efectele la momentul novării contractului în leasing, criticile recurentei pe

acest aspect fiind nefondate, pârâta probând chiar că le-a efectuat cu

autorizații valabile.

În schimb,

expertizele efectuate în cauză au probat faptul că parte din aceste investiții

pretinse au reprezentat reparații curente și lucrări de întreținere, la

restituirea cărora pârâta nu e îndreptățită, acestea incumbându-i în calitate

de utilizator al spațiului.

Cât privește restul

investițiilor la care ar fi fost îndreptățită Curtea apreciază că aceasta nu le

mai poate pretinde întrucât, acestea s-au amortizat, instanța de apel făcând o

greșită aplicare a principiului îmbogățirii fără justă cauză în acest caz.

Conform art. 4 din

Legea nr. 15/1994 sunt considerate mijloace fixe supuse amortizării

investițiile efectuate la mijloacele fixe luate cu chirie, amortizarea acestora

făcându-se pe perioada de executare a contractului. În speță contractul de

leasing a fost încheiat la data de 16 aprilie 1998 pentru 5 ani, așa încât ele

erau amortizate la data formulării cererii reconvenționale.

În consecință,

instanța de apel greșit a înlăturat aplicarea acestor dispoziții legale,

invocate de reclamanta apelantă cu ocazia susținerilor în fond a apelului și a

apreciat că pârâta este îndreptățită să pretindă investițiile efectuate.

Instanța nu poate

reține însă critica recurentei privind greșita înlăturare a dispozițiilor art. 494

C. civ., deoarece instanța de apel a reținut întemeiat că ele nu se aplică în

cauză, pârâta nefiind un detentor precar cum susține recurenta.

Având în vedere

considerentele expuse, Curtea va admite recursul reclamantei în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va

modifica decizia din apel, urmând să admită apelul aceleeași părți și să

schimbe în tot sentința de fond în sensul admiterii acțiunii principale și

respingerii cererii reconvenționale.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă reclamantă va fi obligată

la plata sumei de 3.128 lei cheltuieli de judecată în recurs, suma reprezentând

taxele de timbru achitate de recurenta reclamantă.

Întrucât recurenta

reclamantă a solicitat și restituirea cauțiunilor consemnate în cererile de

suspendare a executării deciziei recurate, Curtea va admite cererea în temeiul art.

723

1

alin. (3) C. proc. civ. și va dispune restituirea lor, conform

recipiselor aflate la dosar (în copie) și originalelor consemnate în registrul

de valori la pozițiile 45 și 28 din anul 2008.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul

reclamantei pârâte SC R. SA Baia Mare declarat împotriva deciziei nr. 142/ AC

din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul că admite apelul

aceleiași părți declarat împotriva sentinței civile nr. 829 din 24 aprilie 2007

a Tribunalului Bihor.

Schimbă în tot

sentința de fond în sensul că admite acțiunea principală a reclamantei SC R. SA

Baia Mare astfel cum a fost precizată.

Dispune evacuarea

pârâtei reclamante SC M. SRL Baia Mare din spațiul pe care îl mai deține în

Baia Mare, str. Moldovei.

Respinge, ca

neîntemeiată, cererea reconvențională a pârâtei reclamante SC M. SRL Baia Mare.

Dispune restituirea

către SC R. SA Baia Mare a cauțiunilor în sumă de 18.814 Ron consemnată cu recipisa

CEC nr. 2021932/1 din 11 aprilie 2008 al cărui original este depus la poziția

45/2008 la casa de valori și de 21.186 Ron consemnată în temeiul O.P. nr. 400

din 19 martie 2008 al cărei original se află la poziția 28/2008 la casa de

valori.

Anulează, ca

netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M. SRL Baia Mare împotriva încheierii

nr. 2 din 15 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea pronunțată în dosar nr. 3384/111/C/2004.

Obligă intimata SC M.

SRL Baia Mare să plătească reclamantei SC R. SA Baia Mare suma de 3.128 lei

cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2008.