ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4765/2005

Deliberând asupra recursului de față: Reclamanta SC R. SA București a solicitat evacuarea pârâtei SC I.V. SRL pe cale de ordonanță președințială, din imobilul situat în Baia Mare, în suprafață de 80 m 2 , cu destinație de spațiu comercial. Motivându-și acțiunea reclamanta arată că este proprietara complexului imobiliar situat în Baia Mare. Prin decizia civilă nr. 1743 din 9 octombrie 2000 a Curții de Apel Cluj a fost anulat contractul de leasing din 16 aprilie 1998 dispunându-se și restabilirea situației anterioare, astfel că deținerea pe mai departe a suprafeței de 80 m 2 de către pârâtă este de natură să o păgubească pe reclamantă. Inițial acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 581 C. proc.

civ., însă ulterior reclamanta și-a precizat acțiunea pe calea dreptului comun. Pârâta a depus cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata actualizată a valorii investițiilor făcute de pârâtă la spațiul comercial în litigiu, valoarea actualizată a diferenței dintre sumele plătite cu titlu de redevență potrivit contractului de leasing și cele datorate cu titlu de chirie, potrivit contractului de locație de gestiune și asociere în participațiune cât și dobânda datorată la suma reprezentând valoarea actualizată a investițiilor cu beneficiul dreptului de retenție, în condițiile art. 1444 C. civ. și cu plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea din 8 septembrie 2004, Tribunalul Bihor a disjuns cererea reconvențională având ca obiect despăgubirile și la data de 20 octombrie 2004 a fost suspendată judecata în dosarul nr. 5223/2004, conform art. 242 pct. 2 C. proc.

civ. Tribunalul Bihor, prin sentința comercială nr. 2484 din 14 decembrie 2004 a admis acțiunea precizată a reclamantei și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul în litigiu și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 88.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că restabilirea situației anterioare dispusă de instanțe presupune restituirea imobilului către pârâtă, iar dreptul de retenție invocat de pârâtă nu poate fi recunoscut față de lipsa unei creanțe certe, lichide și exigibile, având în vedere că soluționarea cererii reconvenționale a fost suspendată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta susținând că în mod greșit a fost soluționată acțiunea principală separat de cererea reconvențională și trebuia respectat și dreptul pârâtei care a făcut investiții cu bună credință.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 44/ C din 5 aprilie 2005 a admis apelul pârâtei, a anulat sentința nr. 2484 din 14 decembrie 2004 și încheierea din 8 septembrie 2004, pronunțate de Tribunalul Bihor și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a reținut că încheierea din 8 septembrie 2004, prin care s-a disjuns cererea principală de cererea reconvențională încalcă norma legală din art. 120 C. proc. civ. și care reprezintă regula, cu caracter de principiu potrivit căruia cererea reconvențională se judecă o dată cu cererea principală. Excepția prevăzută în alin. (2) al aceluiași articol permite disjungerea, iar aprecierea este lăsată la dispoziția judecătorului pentru a nu împieta asupra bunei administrări a cauzei.

Cum în cauză cererea reconvențională vizează stabilirea unui drept de retenție care are legătură indisolubilă cu imobilul din care a fost evacuată pârâta, cele două acțiuni fiind prilejuite de același raport juridic astfel că nu se poate dispune judecarea separată a celor două cereri. De altfel încheierea de disjungere este nemotivată, iar măsura lasă fără obiect cererea reconvențională. Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă care invocă motivele, prevăzute de art. 304 pct. 5 și 8 C. proc. civ. Se susține că au fost încălcate normele de procedură de la art. 294 la art. 297 C. proc. civ., casându-se sentința și trimițându-se cauza spre rejudecare la instanța de fond. Se mai arată că, în mod eronat s-a considerat că există o cerere reconvențională care ar avea ca obiect, dreptul de retenție.

Este apreciată ca oportună disjungerea judecării celor două cereri întrucât contractul de leasing a fost declarat nul și ne mai existând un titlu trebuie repuse părților în situația anterioară; evacuarea pârâtei se impune ca un mod de repunere a părților în situația anterioară prin predarea către proprietar a imobilului; eschivarea de la predarea imobilului prin invocarea unor pretinse amenajări făcute la spațiu are rolul de a tergiversa cauza principală. Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente: Se constată că există cerere reconvențională în cauză, la dosarul nr. 7423/2003 al Tribunalului Maramureș, în care pârâta invocă beneficiul dreptului de retenție, conform art. 1444 C. civ., pentru garantarea dezdăunării cu valoarea actualizată a investițiilor.

Cererea de despăgubiri rezultă din aceleași raporturi contractuale chiar dacă contractul de leasing a fost declarat nul și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară. Conform dispozițiilor art. 120 alin. (1) C. proc. civ., regula este aceea a judecării concomitente a acțiunii principale și a cererii reconvenționale. Excepția de la regulă prevăzută în alin. (2) este la aprecierea judecătorului pentru a nu tergiversa judecarea cererii principale care s-ar afla în stare de judecată. Sigur că aprecierea judecătorului trebuie să aibă în vedere atât principiul care trebuie să garanteze respectarea tuturor drepturilor ce sunt supuse judecății și să vegheze la nevătămarea procesuală ce ar rezulta din disjungere cât și vătămarea ce ar rezulta din întârzierea judecării împreună a cererilor.

În speță repunerea părților în situația anterioară se poate realiza și după judecarea cererii reconvenționale cu eventuale daune dacă nu se dovedesc îmbunătățirile dar dreptul de retenție al pârâtei nu se mai poate constitui dacă aceasta pierde posesia spațiului astfel că soluția adoptată de instanța de apel este cea în măsură să garanteze un proces echitabil ambelor părți. În ceea ce privește încălcarea normelor prevăzute de art. 294-297 C. proc. civ., prin pronunțarea unei soluții de casare și trimitere spre rejudecare critica este nefondată întrucât pronunțarea pe fond a fost influențată esențial de modul de soluționare a cererii de disjungere, iar cererea reconvențională nu a mai făcut obiectul judecății în pronunțarea instanței de fond ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului dacă aprecierea asupra disjungerii este considerată greșită.

Negăsindu-se întemeiate nici una dintre criticile formulate în recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA București, sucursala Baia Mare, împotriva deciziei civile nr. 44/ C din 5 aprilie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2005.