ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 710/2009

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal a Tribunalului Bihor Oradea, prin sentința comercială nr. 862/COM/2006

din 12 octombrie 2006 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Baia

Mare în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Baia Mare, dispunând evacuarea

pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei situat în Baia Mare, cu destinația

de spațiu comercial.

Prin aceeași sentință a fost

admisă în parte și cererea reconvențională a pârâtei cu obligarea reclamantei

la plata sumei de 486.000 lei cu titlu de contravaloare a investițiilor

efectuate în acel spațiu comercial, instituindu-se dreptul de retenție al

pârâtei în spațiu, până la achitarea integrală a sumei de mai sus, în cuantum

reactualizat la data plății efective.

Apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a fost admis de Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea,

care, prin decizia nr. 161/C/2007 din 6 noiembrie 2007, a schimbat în parte

hotărârea Tribunalului și a dispus obligarea reclamantei SC R. SA Baia Mare la

plata sumelor de 512.690 lei contravaloare investiții și 353.372,2 lei valoare

reactualizată a redevențelor până la 8 februarie 2007, cu menținerea restului

dispozițiilor sentinței și cu plata cheltuielilor de judecată aferente.

Împotriva hotărârii de mai

sus, reclamanta SC R. SA. Baia Marea a declarat recurs, soluționat prin decizia

nr. 1968 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

prin care s-a modificat în parte decizia instanței de apel și s-a înlăturat

obligarea reclamantei la plata sumei de 353.372,2 lei dispoziție a instanței de

fond menținută nejustificat prin hotărârea instanței de apel.

Restul dispozițiilor

deciziei din apel au fost menținute de instanța de control judiciar.

Nemulțumită de hotărârea

pronunțată de instanța de recurs, reclamanta SC R. SA Baia Marea a formulat

contestație în anularea deciziei nr. 1968 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, motivată în drept pe art. 318 teza a

II-a C. proc. civ.

A solicitat admiterea

contestației în anulare cu consecința anulării deciziei nr. 1968/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și stabilirea unui nou termen

de judecată pentru rejudecarea recursului acestei societăți.

În motivarea contestației în

anulare s-a invocat omiterea de către instanța de recurs a cercetării unor

motive de recurs contestatoarea susținând că:

- instanța de recurs a

soluționat recursul reclamantei doar prin pronunțarea definiției îmbogățirii

fără justă cauză, fără a cerceta concret dacă aceste condiții erau aplicabile

cauzei;

- nu a fost cercetat motivul

de recurs vizând invocarea încălcării dispozițiilor art. 10 lit. i) din O.G. nr.

51/1997, respectiv nu s-a prezentat un acord expres al SC R. SA privind

realizarea investiției făcută de pârâtă;

- s-a omis a se cerceta

aspectul că investițiile efectuate au fost amortizate contabil integral, cu

consecința diminuării profitului și a impozitului pe profit datorat de pârâtă

către bugetul de stat.

Contestația în anulare de

față este nefondată și se va respinge ca atare.

Potrivit prevederilor art. 318

alin.

(1) teza a II-a C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în

anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Este nefondată critica

contestatoarei privind omisiunea instanței de recurs de a cerceta îndeplinirea

în speță a condițiilor îmbogățirii fără justă cauză.

Din analiza hotărârii

atacată cu contestație în anulare rezultă cu prisosință analizarea de către

instanța de recurs a îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză. S-a

reținut astfel că, așa cum s-a evidențiat și în concluziile raportului de

expertiză, că investițiile efectuate de pârâtă au fost evaluate la suma de

512.690 lei.

De altfel, în considerentele

deciziei din recurs s-a făcut referire la dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997,

care împreună cu menționarea acordului locatorului exprimat în Nota de

fundamentare din 24 februarie 1998 au condus la concluzia că în patrimoniul

proprietarului s-a produs o îmbogățire fără justă cauză, ce a impus obligarea

acestuia la restituirea contravalorii investițiilor deja efectuate de pârâtă.

Instanța de recurs a reținut

că în ipoteza în care recurenta nu ar fi obligată să restituie contravaloarea

investițiilor efectuate la imobilul în discuție s-ar produce o îmbogățire a

acesteia cu diminuarea patrimoniului pârâtei.

Critica din contestația în

anulare că nu s-a cercetat motivul de recurs referitor la încălcarea

dispozițiilor art. 10 lit. i) din O.G. nr. 51/1997, este de asemenea nefondată,

raportat la cele reținute în decizia atacată, unde, instanța de recurs în

considerentele hotărârii sale, cercetând susținerea recurentei a reținut că din

nota de fundamentare menționată la alineatul precedent, rezultă acordul expres al

proprietarului și a făcut, de asemenea, referire la art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997

ce impunea ca o condiție a încheierii leasingului prin negociere directă ca

locatarii sau asociații să fi efectuat investiții în activele pe care le are în

folosință.

Nici critica vizând

omisiunea de a se cerceta aspectul ce privește amortizarea investițiilor nu

este de natură a conduce la anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs.

În considerentele acestei

hotărâri, așa cum s-a arătat mai sus s-a analizat aspectul legat de amortizarea

investițiilor, precizându-se că din teza finală a art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997

rezultă că în situația efectuării de investiții, din prețul de vânzare se va

scade valoarea acestor investiții, pe bază de raport de evaluare acceptat de

părți.

În consecință, nefiind

întrunite cerințele legale prevăzute de art. 318

alin.

(1) C. proc. civ., această

contestație în anulare, se va respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC R. SA Baia Mare împotriva

deciziei nr. 1968 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.