ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 710/2009

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Bihor Oradea, prin sentința comercială nr. 862/COM/2006 din 12 octombrie 2006 a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA Baia Mare în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL Baia Mare, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei situat în Baia Mare, cu destinația de spațiu comercial. Prin aceeași sentință a fost admisă în parte și cererea reconvențională a pârâtei cu obligarea reclamantei la plata sumei de 486.000 lei cu titlu de contravaloare a investițiilor efectuate în acel spațiu comercial, instituindu-se dreptul de retenție al pârâtei în spațiu, până la achitarea integrală a sumei de mai sus, în cuantum reactualizat la data plății efective.

Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a fost admis de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea, care, prin decizia nr. 161/C/2007 din 6 noiembrie 2007, a schimbat în parte hotărârea Tribunalului și a dispus obligarea reclamantei SC R. SA Baia Mare la plata sumelor de 512.690 lei contravaloare investiții și 353.372,2 lei valoare reactualizată a redevențelor până la 8 februarie 2007, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței și cu plata cheltuielilor de judecată aferente. Împotriva hotărârii de mai sus, reclamanta SC R. SA. Baia Marea a declarat recurs, soluționat prin decizia nr. 1968 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a modificat în parte decizia instanței de apel și s-a înlăturat obligarea reclamantei la plata sumei de 353.372,2 lei dispoziție a instanței de fond menținută nejustificat prin hotărârea instanței de apel.

Restul dispozițiilor deciziei din apel au fost menținute de instanța de control judiciar. Nemulțumită de hotărârea pronunțată de instanța de recurs, reclamanta SC R. SA Baia Marea a formulat contestație în anularea deciziei nr. 1968 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, motivată în drept pe art. 318 teza a II-a C. proc. civ. A solicitat admiterea contestației în anulare cu consecința anulării deciziei nr. 1968/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și stabilirea unui nou termen de judecată pentru rejudecarea recursului acestei societăți.

În motivarea contestației în anulare s-a invocat omiterea de către instanța de recurs a cercetării unor motive de recurs contestatoarea susținând că: - instanța de recurs a soluționat recursul reclamantei doar prin pronunțarea definiției îmbogățirii fără justă cauză, fără a cerceta concret dacă aceste condiții erau aplicabile cauzei; - nu a fost cercetat motivul de recurs vizând invocarea încălcării dispozițiilor art. 10 lit. i) din O.G. nr. 51/1997, respectiv nu s-a prezentat un acord expres al SC R. SA privind realizarea investiției făcută de pârâtă; - s-a omis a se cerceta aspectul că investițiile efectuate au fost amortizate contabil integral, cu consecința diminuării profitului și a impozitului pe profit datorat de pârâtă către bugetul de stat.

Contestația în anulare de față este nefondată și se va respinge ca atare. Potrivit prevederilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Este nefondată critica contestatoarei privind omisiunea instanței de recurs de a cerceta îndeplinirea în speță a condițiilor îmbogățirii fără justă cauză. Din analiza hotărârii atacată cu contestație în anulare rezultă cu prisosință analizarea de către instanța de recurs a îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză. S-a reținut astfel că, așa cum s-a evidențiat și în concluziile raportului de expertiză, că investițiile efectuate de pârâtă au fost evaluate la suma de 512.690 lei.

De altfel, în considerentele deciziei din recurs s-a făcut referire la dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, care împreună cu menționarea acordului locatorului exprimat în Nota de fundamentare din 24 februarie 1998 au condus la concluzia că în patrimoniul proprietarului s-a produs o îmbogățire fără justă cauză, ce a impus obligarea acestuia la restituirea contravalorii investițiilor deja efectuate de pârâtă. Instanța de recurs a reținut că în ipoteza în care recurenta nu ar fi obligată să restituie contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul în discuție s-ar produce o îmbogățire a acesteia cu diminuarea patrimoniului pârâtei. Critica din contestația în anulare că nu s-a cercetat motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. i) din O.G.

nr. 51/1997, este de asemenea nefondată, raportat la cele reținute în decizia atacată, unde, instanța de recurs în considerentele hotărârii sale, cercetând susținerea recurentei a reținut că din nota de fundamentare menționată la alineatul precedent, rezultă acordul expres al proprietarului și a făcut, de asemenea, referire la art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 ce impunea ca o condiție a încheierii leasingului prin negociere directă ca locatarii sau asociații să fi efectuat investiții în activele pe care le are în folosință. Nici critica vizând omisiunea de a se cerceta aspectul ce privește amortizarea investițiilor nu este de natură a conduce la anularea deciziei pronunțată de instanța de recurs.

În considerentele acestei hotărâri, așa cum s-a arătat mai sus s-a analizat aspectul legat de amortizarea investițiilor, precizându-se că din teza finală a art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 rezultă că în situația efectuării de investiții, din prețul de vânzare se va scade valoarea acestor investiții, pe bază de raport de evaluare acceptat de părți. În consecință, nefiind întrunite cerințele legale prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., această contestație în anulare, se va respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC R. SA Baia Mare împotriva deciziei nr. 1968 din 4 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.