ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1968/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., între care și recurenta A.D. Cererile au fost respinse cu motivarea că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acesteia, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar faptul că procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.

sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui parchet. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta A.D. solicitând admiterea recursului și recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivele de recurs se arată că prin hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M. recurenta a fost promovată în funcția de procuror șef birou la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Maramureș. Numirea în această funcție s-a făcut pe durată nedeterminată ca urmare a constatării îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004, respectiv calități profesionale deosebite, conduită morală ireproșabilă, pregătire specializată, vechime în funcția de procuror de 6 ani.

Sunt invocate și dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, care prevăd că la data încetării activității în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii. Se arată și că după numirea sa la D.I.I.C.O.T., ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, organizată în structură centrală și structură teritorială, recurentul a îndeplinit acte procesuale și procedurale ce intrau în competența acestei structuri, fiind salarizat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se fac referiri la soluțiile pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a recunoscut gradul profesional.

S-a depus la dosar, de către recurentă, copia hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. C.S.M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat deoarece trebuie să se facă distincție între „promovare” și „numire” pentru că legea stabilește condiții diferite pentru cele două instituții. S-a invocat faptul că D.I.I.C.O.T., deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o structură distinctă, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială. Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face în anumite condiții, în timp ce promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se face prin concurs, conform art. 43 – art. 44 din Legea nr. 303/2004.

Chiar dacă procurorii D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când funcționează în cadrul acestei structuri totuși nu se poate considera că aceștia dobândesc gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că legea prevede că, la încetarea activității, procurorii revin la parchetul de unde provin. În privința practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurentă s-a susținut că deciziile au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri și nu a recursului în interesul legii și nu au caracter obligatoriu și nu au constituit o dezlegare la problema de drept supusă judecății.

S-a apreciat că prin dobândirea gradului profesional numai prin numire s-ar crea o situație discriminatorie în raport cu ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public care trebuie să susțină concurs pentru promovarea în funcție de execuție. S-a depus la dosar, de către intimat, o notă privind evoluția profesională a recurentei și nota Direcției resurse umane și organizare care a stat la baza emiterii hotărârii atacate. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente. Recurenta a fost numită în funcția de procuror la 1 iunie 1996 iar în perioada 1 aprilie 2002 – 1 septembrie 2004 a fost delegată în funcția de procuror șef al Biroului de combatere a corupției și criminalității organizate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș iar între 1 septembrie 2004 – 1 decembrie 2004 a fost promovată procuror șef al aceluiași birou.

Începând cu 1 decembrie 2004 a fost promovată procuror șef al Biroului Teritorial Maramureș din cadrul D.I.I.C.O.T. În anul 2004 promovarea în structura D.I.I.C.O.T. s-a făcut în baza art. 1, art. 7, art. 8 și art. 26 din Legea nr. 508/2004, astfel cum acestea erau în vigoare la acel moment. Astfel, în art. 8 alin. (1) se preciza că pentru a fi numiți în cadrul D.I.I.C.O.T. procurorii trebuie să aibă calități profesionale deosebite, să aibă o conduită morală ireproșabilă și o pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar art. 8 alin. (2) lit. b) prevedea că vechimea necesară pentru promovare este de 6 ani în funcția de procuror. La acel moment D.I.I.C.O.T.

era înființată ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel s-au înființat servicii, iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale s-au înființat birouri. Prin stabilirea acestor condiții se derogă de la dispozițiile art. 43 din Legea nr. 303/204, republicată, care instituie obligativitatea organizării concursului în vederea promovării în funcții de execuție a procurorilor și judecătorilor. Față de aceste reglementări ale Legii nr. 508/2004, numirea unui procuror la D.I.I.C.O.T. a constituit o promovare în funcție, iar distincția pe care intimatul o face în hotărârea atacată nu ține seama de textele care au reglementat și reglementează numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

Modul de înființare, organizare și funcționare a D.I.I.C.O.T. a fost reglementat prin Legea nr. 508/2004 care stabilea că D.I.I.C.O.T. se înființează în cadrul Ministerului Public, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acest text era în vigoare la momentul numirii recurentei în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. Tot Legea nr. 508/2004 prevedea, în art. 6, în forma în vigoare la momentul numirii recurentei, că la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel se înființează servicii, iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale se înființează birouri. Prin urmare, procurorii numiți în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în structura centrală, toți procurorii fiind numiți în cadrul D.I.I.C.O.T., ca structură specializată.

Toate acestea dovedesc că prin numirea în condițiile prevăzute de lege în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției au ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De altfel, chiar C.S.M. recunoaște că gradul profesional, definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale, iar în hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a Plenului C.S.M. termenii folosiți au fost de „promovare” și „transfer”. Trebuiesc înlăturate susținerile intimatului care apreciază că recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii numiți la D.I.I.C.O.T.

ar crea o situație discriminatorie pentru că nimic nu-i împiedică pe procurorii care doresc și îndeplinesc condițiile prevăzute de lege să participe la interviu în vederea numirii la D.I.I.C.O.T. sau să participe la concurs în vederea promovării la alte parchete. În privința acestei noțiuni de discriminare trebuie avută în vedere practica C.E.D.O. care chiar într-o cauză recentă (cauza B. contra României) a arătat că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”, ori în speță justificarea există și este dovedită de necesitatea înființării unor structuri specializate în lupta împotriva criminalității organizate și terorismului, de emiterea unei legi speciale și de procedura derogatorie de la regulile comune privind condițiile și procedura de numire.

Într-adevăr, așa cum și recurenta a invocat anterior pronunțării hotărârii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul recunoașterii gradului de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. Dacă s-ar adopta o soluție contrară, fără argumente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 304/2004, nu ar face altceva decât să genereze divergențe de jurisprudență, ce au ca efect un climat de insecuritate și incertitudine juridică, fără a mai exista posibilitatea respectării dreptului fiecărui cetățean la un proces echitabil, drept consacrat atât de art. 21 alin. (3) din Constituția României, dar și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la susținerile intimatului că deciziile pronunțate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse pentru că, în practica C.E.D.O., rolul unei jurisdicții supreme este tocmai acela de a regla contradicțiile jurisdicționale iar prin pronunțarea aceleiași soluții se evită divergențele jurisdicționale. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, art. 312 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi anulată hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a C.S.M., în ceea ce o privește pe recurentă, va fi admisă cererea acesteia și va fi obligat intimatul să-i recunoască gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.D. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2008 a Plenului C.S.M. Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la A.D. Admite cererea reclamantei de recunoaștere a gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.