ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4043/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4043/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea depusă la C.S.M. la data de 4 iulie 2008 și înregistrată pe rolul Înaltei Curși de Casație și Justiție la data de 11

iulie 2008 S.C. a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și

(7) din Legea nr. 317/2004, republicată și al dispozițiilor art. 299 și urm. C.

proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

solicitând instanței să constate că a dobândit acest grad prin numire în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Biroul Teritorial Prahova.

Recurenta susține prin motivele de recurs

formulate următoarele:

- prin Hotărârea nr. 240/2006 a C.S.M., secția

pentru procurori s-a avizat favorabil numirea sa în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.

;

- numirea sa a fost făcută conform

dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă

nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale,

având același efect ca și promovarea realizată în urma unui concurs sau examen;

- prin numirea la D.I.I.C.O.T. potrivit

dispozițiilor legale în vigoare a dobândit de drept gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- în exercitarea funcției în care a fost

numită, îndeplinește acte ce intră în competența Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și beneficiază în fapt și în drept de statutul și

remunerația acordată procurorilor din cadrul acestui parchet;

- procedura de numire a sa în cadrul D.I.I.C.O.T.

este supusă unei proceduri speciale, instituită prin lege, respectiv art. 8

alin. (1) și (2) din Legea nr. 508/2004 și art. 75 alin. (4)-(8) din Legea nr.

303/2004, procedură ce derogă de la cea instituită prin art. 43 din Legea nr.

303/2004;

- prevederile art. 75 alin. (1) din Legea

nr. 304/2004 republicată în sensul că „la încetarea activității în cadrul D.I.I.C.O.T.

procurorii revin la parchetul de unde provin” nu are legătură cu recunoașterea

gradului profesional al acestora, cele două materii referindu-se la situații

juridice distincte.

În susținerea motivelor de recurs,

recurenta invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat și menținerea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 650 din 3 iulie 2008 ca

fiind legală și temeinică cu următoarele argumente:

- recurenta a fost numită la D.I.I.C.O.T.

din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești;

- este necesar a se face distincție între

„numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cele două instituții fiind supuse unor

condiții și proceduri diferite;

- potrivit art. 43 și art. 44 din Legea

nr. 303/2004 republicată, promovarea procurorilor se face numai prin concurs

organizat la nivel național și în limita posturilor vacante la parchete

(inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție);

- astfel fiind numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform dispozițiilor menționate

din Legea nr. 303/2004, republicată, aplicabile în temeiul art. 26 din Legea

nr. 508/2004;

- dispozițiile legale referitoare la numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție, supuse unei interpretări

restrictive;

- procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin

la încetarea activității la Pachetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- împrejurarea că sunt salarizați pe

perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

Referitor la practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de

recurentă, intimatul susține că deciziile respective au fost pronunțate în

soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că

nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au

caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Analizând recursul prin prisma motivelor

invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., precum și cu legislația incidentă în cauză, Înalta Curte constată că

recursul este fondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un nr.

de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T. recurenta S.C. fiind menționată la

poziția nr. 32 în enumerarea din hotărâre.

Plenul C.S.M. și-a motivat hotărârea

pronunțată și atacată cu recurs astfel:

- procurorii vizați de hotărâre au grad

profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau

curte de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la

art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările

și completările ulterioare.

- D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă

funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în

condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

- prin acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la

promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care

reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și

constituie o componentă a carierei cestora, are caracter permanent” și

„reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”.

- faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T.

sunt salarizați corespunzător Parchetului de le lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui

parchet.

În esență, problema de drept vizează

recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție procurorului S.C. care a fost numită la D.I.I.C.O.T.

în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr.

131/2006, conform cărora:

Art. 1 alin. (1) Prin prezenta lege se

înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată

în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, este necontestat faptul că

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor Legii nr.

508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului

Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu caracter special, derogatorii de la

dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de

conducere, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurenta S.C. a fost numită în

funcție de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul nr. 2349 din 24 noiembrie 2006

emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, urmare interviului susținut de recurentă și avizului favorabil de

numire în funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr.

240 din 21 noiembrie 2006.

Este evident faptul că nu se poate face

confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform

procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit

procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are în vedere

faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu recunoașterea gradului

profesional corespunzător acestui parchet.

Rezultă așadar că prin hotărârea recurată

se face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale

instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumit conjuncturi

socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri

specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004)

de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui

organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei procedurii

derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a

serviciilor și birourilor teritoriale, fără a trage însă concluzia că

procurorii care le deservesc ar avea competențe sau grade diferite, deoarece ei

își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași structuri, și anume D.I.I.C.O.T.

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a

procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea

intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu

procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De

altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare. Curtea are în vedere și

practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este

discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă,

adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport

rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Or,

în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. materializată în

adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă

rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește

ipso facto

gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

(ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări -

instituții care nu se confundă cu „numirea" în funcție).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M. prin Hotărârea nr. 878

din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui

magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care

poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această

hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numită în

condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că,

potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe

de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o

nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea

atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De

reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate

face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care,

admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul

procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost

reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a

admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar

fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului,

al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului

comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul

Uniunii Europene".

În

acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de

admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu

acceptarea unor divergente de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce

ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.

6 din C.E.D.O., cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența

unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități

judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care

rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din

elementele fundamentale ale statului de drept (Beian Împotriva României,

nr.30658/05, §37-39).

Cât

privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în

această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta

urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

-

rolul

unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de

a regla contradicțiile jurisprudenței" {Zielinski și Pradal & Gonzalez

și alții împotriva Franței, nr. 24846/94, §59; Păduraru împotriva României, nr.

63252/00, §98);

-

cât

privește menținerea acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură

a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita

apariția unor divergențe jurisprudențiale. ceea ce ar avea ca efect crearea

unui climat de incertitudine și insecuritate juridică {mutatis mutandis,

Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva

României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României. nr.30658/05, §37-39);

-       invocarea caracterului obligatoriu numai în privința problemelor

de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este

lipsită de relevanță în cauza dedusă judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem

în prezența unei practici contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C.

proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie,

judecă în primă și ultimă instanță, având obligația de a aplica și interpreta

unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei

jurisprudențe.

În

raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este

nelegală în ceea ce o privește pe recurenta S.C., motiv pentru care, față de

dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650

din 3 iulie 2008 a Plenului CS.M. în ceea ce o privește pe recurentă, va admite

cererea acesteia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentei gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C.

împotriva Hotărârii Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 650 din 3 iulie 2008.

Anulează Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurentă.

Obligă intimatul să recunoască recurentei

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.