ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2382/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3 ianuarie 2008, D.T.

a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 304/2004, art.

3 din Legea nr. 303/2004, art. 1 și art. 4 din Legea nr. 508/2004, republicată,

împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., hotărâre

prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta a solicitat ca instanța să constate că a dobândit acest grad prin

numirea sa în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Suceava, în urma apariției Legii nr. 508/2004.

În motivarea recursului, s-a

arătat în esență: că prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005 a C.S.M., secția

pentru procurori, s-a avizat favorabil numirea sa în funcția de procuror Biroul

Teritorial Suceava din cadrul D.I.I.C.O.T., că prin Ordinul nr. 2260/2005 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a fost numită procuror la D.I.I.C.O.T., birou teritorial Suceava,

începând cu data de 1 noiembrie 2005, iar în baza Hotărârii C.S.M. nr. 262/2007

a fost numită procuror șef în aceeași structură că, prin numirea sa la D.I.I.C.O..T,

conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului arătând: că recurenta, procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost numit prin Ordinul nr. 2260/2005

al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.OT., biroul teritorial Suceava;

că, deși D.I.I.C.O.T. funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca o structură specializată, are personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare, salarizare stabilite

prin lege specială [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004, republicată],

are structură de organizare și stat de funcții și de personal distincte de cele

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; că promovarea procurorilor

se face numai prin concurs, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, cu

îndeplinirea condiției de vechime prevăzută de art. 44 (8 ani); că este necesar

să se facă distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și

„promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta

realizându-se doar în conformitate cu dispozițiile menționate din Legea nr. 304/2004,

republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; că

dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt

norme de excepție, derogatorii; că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la

încetarea activității, la parchetul de la care provin; că, împrejurarea că sunt

salarizați conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător

acestui parchet; că deciziile anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție în cauze similare nu constituie o dezlegare a problemei de drept

supusă judecății, nefiind vorba de un recurs în interesul legii; că s-ar crea o

situație discriminatorie, dezavantajoasă față de ceilalți procurori care, pentru

a promova la parchete superioare, susțin mai multe concursuri.

Verificând cauza în funcție

de motivele de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și art.

3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Hotărârea nr. 819 din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurenta T.D. fiind menționată la poziția nr. 28 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea Hotărârii nr. 819

din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele: procurorii

vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă

judecătorie, tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de

promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o

structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor

la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie

confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la

promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care

reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și

constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” și

„reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei

profesionale”; faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui

Parchet.

Problema de drept supusă

analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului T.D., care a fost

numită la D.I.I.C.O.T. în condițiile prevăzute de Legea nr. 508/2004.

Din verificarea probelor

administrate în cauză, se reține că recurenta a fost numită procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava iar prin Hotărârea C.S.M. nr. 97 din 1

noiembrie 2005, în temeiul Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea

și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., urmare a

reorganizării S.C.C.O.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

casație și Justiție, recurentei a fost detașată în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.,

biroul teritorial Suceava.

Prin Hotărârea nr. 262 din 11

octombrie 2007 a C.S.M., secția pentru procurori, recurenta a fost numită procuror

șef la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Suceava (unde funcționează și în

prezent), având în vedere unele modificări aduse Legii nr. 508/2004 prin O.U.G.

nr. 7/2005, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 190/2005, O.U.G. nr. 27/2006, Legea nr.

356/2006, O.U.G. nr. 60/2006, O.U.G. nr. 131/2006.

Legea nr. 508/2004

reglementează înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului

Public a D.I.I.C.O.T. Această Direcție face parte din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004. Textul a menționat înființarea D.I.I.C.O.T.

ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin reorganizarea S.C.C.O.A. și a structurilor sale teritoriale.

Ulterior, ca urmare a modificărilor

legislative, C.S.M., prin Hotărârea nr. 97/2005, a dispus transferarea

recurentei la structura nou înființată (D.I.I.C.O.T.), care a luat locul celei

vechi (S.C.C.O.A.) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004, care are caracter special,

derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții

de execuție sau de conducere, reprezentat de Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor.

Nu se poate face confuzie

între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

Având în vedere modalitatea

de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.,

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura

de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește noțiunea

de discriminare, Înalta Curte are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a

reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu

există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și

scopul vizat”.

În speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și

înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și

ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica

deja existentă la nivelul instanței care, admițând cereri de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară

D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului

comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva

principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al

echivalenței postului și a gradului, al bunei - credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul U.E.”.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțarea unei alte

soluții decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ar

echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta o

încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reținut că existența unor

divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a

țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă

implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele

fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi

înlăturată, deoarece rolul unei jurisdicții supreme, este acela de a crea o

practică judiciară unitară, de natură a asigura o interpretare și aplicare

unitară a legii în scopul evitării apariției unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate

juridică (P. împotriva României; B. împotriva României).

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în partea

referitoare la recurentă și intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul

profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

T.D. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează, în parte,

hotărârea atacată, numai în ceea ce o privește pe recurenta T.D.

Obligă intimatul C.S.M. să

recunoască reclamantei gradul profesional de procuror, corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2008.