ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 443/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

a fost respinsă cererea formulată de R.G.C. de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 iulie 2008, R.G.C. a

formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr.

317/2004, republicată, împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului

C.S.M., prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, solicitând instanței să constate că a dobândit acest grad prin

numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dâmbovița.

În motivarea recursului,

recurentul R.G.C. arată că:

-prin Hotărârea nr. 97 din 1

noiembrie 2005, Secția pentru procurori a C.S.M. a avizat favorabil numirea sa

în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.;

-începând cu data de 1

noiembrie 2005, prin Ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numit în funcția de procuror D.I.I.C.O.T.

în cadrul Biroului Teritorial Dâmbovița.

Numirea sa a fost făcută

conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe perioadă

nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții speciale,

având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării unui concurs

sau examen;

Că, prin numirea la D.I.I.C.O.T.,

conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit de drept gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

-în exercitarea funcției în

care a fost numit, îndeplinește acte ce intră în competența Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

-potrivit art. 77 din Legea nr.

304/2004, respectiv art. 6 și art. 8 din Legea nr. 317/2004, procurorii de la D.I.I.C.O.T.

participă la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și participă la alegerea

reprezentantului în C.S.M. al acestui ultim Parchet.

În susținerea motivelor de

recurs, recurentul R.G.C. invocă practica recentă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (Deciziile nr. 989/2008,

990/2008, 991/2008, 1188/2008; 1189/2008, 1216/2008, 1284/2008, 1285/2008,

1286/2008, 1287/2008, 1452/2008, 1453/2008, 1762/2008).

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, susținând

legalitatea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M., prin care a

fost respinsă cererea recurentului de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul arată că este

necesar să se facă distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și

„promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite.

Deși funcționează în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. este

o structură distinctă, întrucât are personalitate juridică proprie, cu

atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială.

Promovarea procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea

gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în

condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Astfel fiind, numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar

conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt

aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.

Dispozițiile legale

referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție,

supuse unei interpretări restrictive.

Procurorii numiți la D.I.I.C.O.T.

revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împrejurarea că, sunt

salarizați pe perioada îndeplinirii funcției la D.I.I.C.O.T. corespunzător

procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Cu referire la practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M. susține că deciziile respective

au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în

interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept

supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse

judecății.

Analizând recursul formulat

de R.G.C., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304

și art. 3041 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în materia supusă

cenzurii instanței de control judiciar, în majoritate, Curtea constată că

recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 650 din 3

iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurentul R.G.C. fiind menționat la poziția nr. 24 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea Hotărârii nr. 650

din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele:

-procurorii vizați de

hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie,

tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de promovare la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 43

raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare;

-D.I.I.C.O.T. este o

structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor

la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie

confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004;

-prin acordarea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile

privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat

superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale

magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter

permanent” și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția

carierei profesionale”;

-faptul că procurorii de la

D.I.I.C.O.T. sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul

profesional corespunzător acestui Parchet.

În esență, problema de drept

vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului R.G.C. care a fost numit la D.I.I.C.O.T.,

în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T.

face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, acest fapt rezultând în mod expres și fără echivoc din prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006,

conform cărora:

„Art. 1. – (1) Prin prezenta

lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică,

specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și

terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție”.

De asemenea, este

necontestat faptul că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit

dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu

caracter special, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, reprezentat de

dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Astfel, recurentul R.G.C. a

fost numit în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin ordin emis de Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

ulterior interviului susținut și avizului favorabil de numire în funcție emis

de Secția pentru procurori a C.S.M. prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005.

Este evident faptul că nu se

poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și

conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea

procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Sub acest aspect, Curtea are

în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului

profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă așadar, că prin

hotărârea recurată, se face confuzie între efectele instituției promovării

procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea

reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice, a făcut necesară

înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea

infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, organizată în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a

determinat adoptarea unei legi speciale (Legea nr. 508/2004) de reglementare a

condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori

competenți, în condițiile și conform unei procedurii derogatorii de la dreptul

comun (Legea nr. 303/2004).

Aceleași necesități în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism explică și

existența în cadrul D.I.I.C.O.T. a serviciilor și birourilor teritoriale, fără

a trage însă concluzia că procurorii care le deservesc ar avea competențe sau

grade diferite, deoarece ei își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași

structuri, și anume D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Având în vedere modalitatea

de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de

promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B.

contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”.

Or, în speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și

înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ceea ce nu s-ar

justifica în cazul unor eventuale detașări sau delegări - instituții care nu se

confundă cu „numirea” în funcție).

Sub acest aspect, Curtea

constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la

un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin

numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel

recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale

(Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea

nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel

în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte,

nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a

competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor

specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și

ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica

deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., au fost reținute

argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza

intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al

protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al

bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar

aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.”.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în

deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe

de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că

existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte

autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității

juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva

României, nr. 30658/05).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi

înlăturată pentru următoarele considerente:

-rolul unei jurisdicții

supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a regla

contradicțiile jurisprudenței” (Z. și P.&G. și alții împotriva Franței, nr.

24846/94; P. împotriva României, nr. 63252/00);

-cât privește menținerea

acelorași soluții în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o

interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor

divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de

incertitudine și insecuritate juridică (mutatis mutandis, S.H. împotriva

Ucrainei, nr. 48553/99; P. împotriva României, nr. 63252/00; B. împotriva

României, nr. 30658/05);

-invocarea caracterului

obligatoriu numai în privința problemelor de drept dezlegate prin intermediul

recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanță în cauza dedusă

judecății deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezența unei practici

contradictorii în sensul dispozițiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă

parte, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca jurisdicție unică în această materie, judecă în primă și ultimă

instanță, având obligația de a aplica și interpreta unitar legea, ceea ce

implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudențe.

În raport de cele mai sus

reținute, în majoritate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală

în ceea ce îl privește pe recurentul R.G.C., motiv pentru care, față de

dispozițiile art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 650

din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. În ceea ce îl privește pe recurent, va

admite cererea acestuia și îl va obliga pe intimat să recunoască recurentului

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

R.G.C. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce îl privește pe recurentul R.G.C.

Obligă intimatul C.S.M. să

recunoască reclamantului gradul profesional de procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu opinia separată a

domnului judecător E.A., de respingere a recursului, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2009.