ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2383/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3 ianuarie 2008, C.M.V.

a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 304/2004, art.

3 din Legea nr. 303/2004 și art. 1 și art. 4 din Legea nr. 508/2004, împotriva

Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., hotărâre prin care

i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul a

solicitat ca instanța să constate că a dobândit acest grad prin numirea sa în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

serviciul teritorial Suceava, în urma apariției Legii nr. 508/2004.

În motivarea recursului, s-a

arătat în esență: că prin Hotărârea nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M.,

recurentul a fost transferat în funcția de procuror șef al Serviciului

teritorial Suceava din cadrul D.I.I.C.O.T., începând cu data de 1 decembrie

2004; că prin Ordinul nr. 167/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost numit procuror șef la D.I.I.C.O.T.,

serviciul teritorial Suceava, începând cu data de 1 decembrie 2004, în baza

Hotărârii C.S.M. nr. 248 din 30 noiembrie 2004; că, prin numirea sa la D.I.I.C.O.T.,

conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului arătând: că recurentul, procuror

șef la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost numit prin Ordinul nr. 167/2005

al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Suceava;

că, deși D.I.I.C.O.T. funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ca o structură specializată, are personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare, salarizare stabilite

prin lege specială [art. 75 alin. (12) din Legea nr. 304/2004, republicată],

are structură de organizare și stat de funcții și de personal distincte de cele

ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; că promovarea procurorilor

se face numai prin concurs, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, cu

îndeplinirea condiției de vechime prevăzută de art. 44 (8 ani); că este necesar

să se facă distincție între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și

„promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție; că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea

acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta

realizându-se doar în conformitate cu dispozițiile menționate din Legea nr. 304/2004,

republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; că

dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt

norme de excepție, derogatorii; că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la

încetarea activității, la parchetul de la care provin; că, împrejurarea că sunt

salarizați conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător

acestui parchet; că deciziile anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție în cauze similare nu constituie o dezlegare a problemei de drept

supusă judecății, nefiind vorba de un recurs în interesul legii; că s-ar crea o

situație discriminatorie, dezavantajoasă față de ceilalți procurori care, pentru

a promova la parchete superioare, susțin mai multe concursuri.

Verificând cauza în funcție

de motivele de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și art.

3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Hotărârea nr. 819 din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T.,

recurentul C.M.V. fiind menționat la poziția nr. 29 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea Hotărârii nr. 819

din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență,

următoarele:procurorii vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător

parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel și nu au

susținut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul

acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale

Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004; prin

acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate

dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție

imediat superioare, care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor

profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora,

are caracter permanent” și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv

în evoluția carierei profesionale”; faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T.

sunt salarizați corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional

corespunzător acestui Parchet.

Problema de drept supusă

analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului C.M.V., care a fost

numit la D.I.I.C.O.T. în condițiile prevăzute de Legea nr. 508/2004.

Din verificarea probelor

administrate în cauză, se reține că recurentul a fost numit procuror șef la B.C.C.O.A.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava iar prin Hotărârea C.S.M.

nr. 248 din 30 noiembrie 2004, în temeiul Legii nr. 508/2004 privind

înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.,

urmare a reorganizării S.C.C.O.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de casație și Justiție, recurentul a fost transferat în funcția de

procuror șef birou la D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Suceava.

Prin Hotărârea nr. 134 din 14

iunie 2007 a C.S.M., secția pentru procurori, recurentul a fost numit procuror

șef la D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Suceava (unde funcționează și în

prezent), având în vedere unele modificări aduse Legii nr. 508/2004 prin O.U.G.

nr. 7/2005, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 190/2005, O.U.G. nr. 27/2006, Legea nr.

356/2006, O.U.G. nr. 60/2006, O.U.G. nr. 131/2006.

Legea nr. 508/2004

reglementează înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului

Public a D.I.I.C.O.T. Această Direcție face parte din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004. Textul a menționat înființarea D.I.I.C.O.T.

ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin reorganizarea S.C.C.O.A. și a structurilor sale teritoriale,

unde recurentul fusese numit procuror șef al B.C.C.O.A. din cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Suceava.

Ulterior, ca urmare a

modificărilor legislative, C.S.M., prin Hotărârea nr. 248/2004, a dispus

transferarea recurentului la structura nou înființată (D.I.I.C.O.T.), care a

luat locul celei vechi (S.C.C.O.A.) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004, care are caracter special,

derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții

de execuție sau de conducere, reprezentat de Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor.

Nu se poate face confuzie

între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

în condițiile Legii nr. 303/2004.

Având în vedere modalitatea

de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.,

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura

de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește noțiunea

de discriminare, Înalta Curte are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a

reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu

există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și

scopul vizat”.

În speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și

înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și

ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica

deja existentă la nivelul instanței care, admițând cereri de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T.,

au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul

că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale

cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a

gradului, al bunei - credințe și al solicitudinii, principii de bază ale

dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în

spațiul U.E.”.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțarea unei

alte soluții decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar

reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reținut că

existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte

autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității

juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva

României).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi

înlăturată, deoarece rolul unei jurisdicții supreme, este acela de a crea o

practică judiciară unitară, de natură a asigura o interpretare și aplicare

unitară a legii în scopul evitării apariției unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate

juridică (P. împotriva României; B. împotriva României).

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în partea referitoare la

recurent și intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul profesional

corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.M.V.

împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează, în parte,

hotărârea atacată, numai în ceea ce îl privește pe recurentul C.M.V.

Obligă intimatul C.S.M., să

recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2008.