ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2380/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 3 ianuarie 2008, H.M.L.

a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 75 – art. 79 din Legea nr. 304/2004,

art. 3 din Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 508/2004, republicată, împotriva

Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M., hotărâre prin care

i-a fost respinsă cererea de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul a

solicitat ca instanța să constate că a dobândit acest grad prin numirea sa în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T,

structura centrală și seviciul teritorial Cluj, în urma apariției Legii nr. 508/2004.

În motivarea recursului s-a

arătat în esență: că prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005 a C.S.M., secția

pentru procurori, s-a avizat favorabil numirea în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că prin

Ordinul nr. 2268/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a fost numit procuror la D.I.I.C.O.T., serviciul

teritorial Cluj, începând cu data de 1 noiembrie 2005, că, prin numirea sa la D.I.I.C.O.T.,

conform dispozițiilor legale în vigoare, a dobândit gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimatul C.S.M. a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului arătând: că

recurentul, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, a fost numit

prin Ordinul nr. 2268/2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție în funcția de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T.,

serviciul teritorial Cluj; că, deși D.I.I.C.O.T. funcționează în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca o structură

specializată, are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență,

organizare, salarizare stabilite prin lege specială [art. 75 alin. (12) din

Legea nr. 304/2004, republicată], are structură de organizare și stat de

funcții și de personal distincte de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție; că promovarea procurorilor se face numai prin

concurs, potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004, cu îndeplinirea condiției de

vechime prevăzută de art. 44 (8 ani); că este necesar să se facă distincție

între „numirea” procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea” procurorilor la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; că numirea

procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar în

conformitate cu dispozițiile menționate din Legea nr. 304/2004, republicată,

care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004; că dispozițiile

legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de

excepție, derogatorii; că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea

activității, la parchetul de la care provin; că, împrejurarea că sunt

salarizați conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător

acestui parchet; că deciziile anterioare pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție în cauze similare nu constituie o dezlegare a problemei de drept

supusă judecății, nefiind vorba de un recurs în interesul legii; că s-ar crea o

situație discriminatorie, dezavantajoasă față de ceilalți procurori care,

pentru a promova la parchete superioare, susțin mai multe concursuri.

Verificând cauza în funcție

de motivele de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și art.

3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin Hotărârea nr. 819 din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.CO.T.,

recurentul H.M.L. fiind menționat la poziția nr. 53 în enumerarea din hotărâre.

În motivarea Hotărârii nr. 819

din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, următoarele: procurorii

vizați de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă

judecătorie, tribunal sau curte de apel și nu au susținut vreun concurs de

promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în

condițiile art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o

structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, chiar dacă funcționează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor

la D.I.I.C.O.T. în condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie

confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la

promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, care

reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și

constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” și

„reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei

profesionale”; faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizați

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui

Parchet.

Problema de drept supusă

analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorului H.M.L., care a fost

numit la D.I.I.C.O.T. în condițiile prevăzute de Legea nr. 508/2004.

Din verificarea probelor

administrate în cauză se reține că recurentul a fost numit procuror la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin iar prin Hotărârea C.S.M. nr. 97 din 1

noiembrie 2005, în temeiul Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea

și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., urmare a

reorganizării S.C.C.O.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

casație și Justiție, recurentul a fost delegat în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T.,

serviciul teritorial Cluj.

Prin Ordinul nr. 2268/2005

al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, începând cu data de 1 noiembrie 2005, recurentul a fost numit

procuror la D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Cluj (unde funcționează și în

prezent), având în vedere unele modificări aduse Legii nr. 508/2004 prin O.U.G.

nr. 7/2005, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 190/2005, O.U.G. nr. 27/2006, Legea nr.

356/2006, O.U.G. nr. 60/2006, O.U.G. nr. 131/2006.

Legea nr. 508/2004

reglementează înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului

Public a D.I.I.C.O.T. Această Direcție face parte din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din prevederile art.

1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004. Textul a menționat înființarea D.I.I.C.O.T.

ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin reorganizarea S.C.C.O.A. și a structurilor sale teritoriale.

Ulterior, ca urmare a

modificărilor legislative, C.S.M., prin Hotărârea nr. 97/2005, a avizat

favorabil delegarea recurentului la structura nou înființată (D.I.I.C.O.T.),

care a luat locul celei vechi (S.C.C.O.A.) din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004, care are caracter special,

derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții

de execuție sau de conducere, reprezentat de Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor.

Nu se poate face confuzie

între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu Legea nr. 508/2004, și

promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție în condițiile Legii nr. 303/2004.

Având în vedere modalitatea

de înființare a D.I.I.C.O.T. și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T.,

urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura

de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce privește noțiunea

de discriminare, Înalta Curte are în vedere și practica constantă a C.E.D.O.

(Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a

reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu

există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și

scopul vizat”.

În speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și

înființarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că

îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit

la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul

că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și

ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica

deja existentă la nivelul instanței care, admițând cereri de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară

D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului

comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva

principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței

postului și a gradului, al bunei - credințe și al solicitudinii, principii de

bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de

serviciu în spațiul U.E.”.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțarea unei

alte soluții decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta

o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reținut că

existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte

autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității

juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva

României).

Cât privește susținerea

intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi

înlăturată, deoarece rolul unei jurisdicții supreme, este acela de a crea o

practică judiciară unitară, de natură a asigura o interpretare și aplicare

unitară a legii în scopul evitării apariției unor divergențe jurisprudențiale,

ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate

juridică (P. împotriva României; B. împotriva României).

Pentru considerentele

expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în partea

referitoare la recurent și intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul

profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

H.M.L. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează în parte hotărârea atacată,

numai în ceea ce îl privește pe recurentul H.M.L.

Obligă intimatul C.S.M., să

recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2008.