ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1950/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă la C.S.M., O.R.M. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a dobândit efectiv și gradul profesional corespunzător funcției. Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori de la D.I.I.C.O.T., printre aceștia aflându-se și recurenta O.R.M.

În motivarea Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, faptul că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare, situație care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent" și „reprezintă un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale". De asemenea, s-a arătat că salarizarea procurorilor de la D.I.I.C.O.T. corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs O.R.M., criticând Hotărârea Plenului C.S.M. În motivarea recursului, recurenta a arătat că a fost numită la D.I.I.C.O.T. prin Hotărâre C.S.M. cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că fiind o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte a dobândit de drept și gradul profesional corespunzător funcției exercitate. În susținerea motivelor de recurs, recurenta a invocat practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (Deciziile nr. 1112 din 21 februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007 și nr. 3496 din 21 septembrie 2007). Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând faptul că recurenta a fost numit la D.I.I.C.O.T.

din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și că trebuie făcută distincția între „numirea" procurorilor la D.I.I.C.O.T. și „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri diferite. A mai subliniat și faptul că deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, are personalitate juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege specială, iar promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Pentru aceste motive, s-a arătat că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu echivalează cu promovarea acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004. Intimatul a mai precizat și că dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M.

susține că deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății. Analizând recursul formulat de O.R.M., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în cauza de față, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează. Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, prevăd faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face potrivit dispozițiilor Legii nr. 508/2004 (privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.) dispoziții cu caracter special, care derogă de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcții de execuție sau de conducere. Astfel, recurenta a fost numită în funcția de procuror la D.I.I.C.O.T. prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior interviului susținut de recurentă și avizului favorabil de numire în funcție emis de Secția pentru procurori a C.S.M. Este evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004. Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional corespunzător acestui Parchet. Rezultă așadar că prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției numirii acestora. Având în vedere modalitatea de înființare a D.I.I.C.O.T.

și de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004. De altfel, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O.

din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat". Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale (Legea nr. 508/2004), la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor. Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.". În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudentâ (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O.

s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudentâ în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).

Cât privește susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente: Rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în această materie este acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței", iar menținerea acelorași soluții în cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale. Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat și va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce o privește pe recurentă și, în consecință, va obliga C.S.M.

să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.I.I.C.O.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de O.R.M. împotriva Hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. și, în consecință: Anulează hotărârea atacată în ceea ce o privește pe recurentă. Admite cererea recurentei și obligă intimatul să-i recunoască acesteia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.