ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1321/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1321/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, a constatat următoarele:
Prin cererea depusă la C.S.M., F.A. a solicitat
recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism a dobândit efectiv și gradul profesional
corespunzător funcției.
Prin hotărârea nr. 819
din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
au fost respinse
cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 54 de procurori
de la DIICOT, printre aceștia aflându-se și recurenta
.
În motivarea
hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut în esență, faptul
că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la DIICOT ar fi eludate dispozițiile
privitoare la promovarea prin concurs în funcții de execuție imediat superioare,
situație care reprezintă „o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților
și constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent” și „reprezintă
un drept câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale”.
De asemenea,
s-a arătat că salarizarea procurorilor de la DIICOT corespunzător procurorilor de
la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept
gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs F.A., criticând hotărârea Plenului C.S.M.
În motivarea
recursului, recurenta a arătat că a fost numită la Direcția de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism cu respectarea dispozițiilor legale, astfel
că fiind numită la o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte a
dobândit de drept și gradul profesional corespunzător funcției exercitate.
Intimatul
C.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,
invocând tardivitatea recursului formulat, iar pe fondul recursului a arătat că
recurenta a fost numită la DIICOT din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Giurgiu și că trebuie făcută distincția între „numirea” procurorilor
la DIICOT și „promovarea” procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede condiții și proceduri
diferite.
A mai subliniat
și faptul că deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, DIICOT este o structură distinctă, are personalitate juridică
proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite prin lege
specială, iar promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție și deci, dobândirea gradului profesional corespunzător acestei structuri
se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 43 și art. 44 din Legea nr.
304/2004, republicată.
Pentru aceste
motive, s-a arătat că numirea procurorilor la DIICOT nu echivalează cu promovarea
acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta realizându-se
doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004, republicată, care
sunt aplicabile în temeiul art. 26 din Legea nr. 508/2004.
Intimatul
a mai precizat și că dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la
DIICOT sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii
numiți la DIICOT revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care provin,
iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație
și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând cu prioritate,
în temeiul art. 137 din C. proc. civ., excepția de tardivitate invocată, a constatat
că este întemeiată și va admite excepția invocată, respingând recursul ca tardiv
formulat pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispozițiile
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a C.S.M., hotărârile Plenului C.S.M. privind
cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs, de
orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare.
Înalta Curte a constatat
că recurenta a înțeles să exercite calea de atac împotriva hotărârii 819 din 28
noiembrie 2007 la data de 12 iunie 2009, cu mult peste termenul legal pentru promovarea
acestei căi de atac.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Înalta Curte a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile
procedurale prevăzute de lege în termenul arătat și nici nu a invocat o cauză de
împiedicare mai presus de voința recurentei, pentru repunerea în termen.
În aceste condiții, Înalta
Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în
termenul defipt de lege.
Pentru aceste considerente,
în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat
ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat
de F.A. împotriva hotărârii nr. 819 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. ca tardiv
declarat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 martie 2010.