ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1877/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă

la Consiliul Superior al Magistraturii, V.M.C. a solicitat recunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., a dobândit efectiv și

gradul profesional corespunzător funcției.

Prin hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost

respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un

număr de 68 de procurori de la D.N.A., printre aceștia aflându-se și recurentul

V.M.C.

În motivarea

Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a reținut, în esență,

faptul că prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor numiți la D.N.A. ar fi

eludate dispozițiile privitoare la promovarea prin concurs în funcții de

execuție imediat superioare, situație care reprezintă „o recunoaștere a

performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a

carierei acestora, are caracter permanent" și „reprezintă un drept

câștigat cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale".

De asemenea, s-a

arătat că salarizarea procurorilor de la D.N.A. corespunzător procurorilor de

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de

drept gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs V.M.C., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea

recursului, recurentul a arătat că a fost numit la D.N.A. prin Hotărâre C.S.M.

cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că, fiind o structură în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte, a dobândit de drept și gradul profesional

corespunzător funcției exercitate.

În susținerea motivelor

de recurs, recurentul a invocat practica recentă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (deciziile nr. 1112 din 21

februarie 2007, nr. 1113 din 21 februarie 2007).

Intimatul C.S.M. a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

invocând faptul că recurentul a fost numit la D.N.A. în funcția de procuror la

Serviciul Teritorial Mureș, că trebuie tăcută distincția între „numirea"

procurorilor la D.N.A. și „promovarea" procurorilor la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituții pentru care legea prevede

condiții și proceduri diferite.

A mai subliniat și

faptul că deși funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.N.A. este o structură distinctă, are personalitate

juridică proprie, cu atribuții, competență, organizare și salarizare stabilite

prin lege specială, iar promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și, deci, dobândirea gradului profesional

corespunzător acestei structuri se poate face numai în condițiile prevăzute de

art. 43 și art. 44 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Pentru aceste motive,

s-a arătat că numirea procurorilor la D.N.A. nu echivalează cu promovarea

acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta

realizându-se doar conform dispozițiilor menționate din Legea nr. 304/2004,

republicată, Legea nr. 303/2004 și O.U.G. nr. 43/2002 cu modificările și

completările ulterioare.

Intimatul a mai

precizat și că dispozițiile legale referitoare la numirea procurorilor la D.N.A.

sunt norme de excepție, supuse unei interpretări restrictive iar procurorii

numiți la D.N.A. revin, la încetarea activității, la Parchetul de la care

provin, iar nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu referire la

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, invocată de recurentă, intimatul C.S.M. susține că

deciziile respective au fost pronunțate în soluționarea unor recursuri, iar nu

a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă

de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare

supuse judecății.

Analizând recursul

formulat de V.M.C., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. și cu legislația aplicabilă în

cauza de față, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează.

Prin O.U.G. nr.

43/2002 s-a înființat, la nivel național, Parchetul Național Anticorupție, ca

parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită

atribuțiile pe întreg teritoriul României.

Ulterior,

prin O.U.G. nr. 102 din 24 octombrie 2003, aprobată prin Legea

nr. 26 din 5 martie 2004, art. 1 alin. (1)

din O.U.G. nr. 43/2002 s-a modificat în sensul că P.N.A. funcționează pe lângă I.C.C.J.,

ca Parchet

specializat în combaterea

infracțiunilor de corupție.

Prin

O.U.G. nr. 134 din 29 mai 2005, P.N.A. a fost reorganizat ca

structură autonomă în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție,

schimbându-și denumirea în Departamentul Național Anticorupție iar ulterior

devenind D.N.A.

prin Legea nr.

54/2006

Astfel,

recurentul a fost numit în funcția de procuror la D.N.A.

prin Ordinul Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,

ulterior interviului susținut și avizului favorabil de numire în funcție emis

de Secția pentru procurori a

C.S.M.

Este

evident faptul că nu se poate face confuzie între numirea

procurorilor la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,

în condițiile și conform procedurii

reglementate

de dispozițiile legale cu caracter special incidente în

materie, și promovarea procurorilor la Parchetul

de pe lângă Înalta

Curte de Casație

și Justiție în condițiile și potrivit procedurii

reglementate prin Legea

nr. 303/2004.

Sub

acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurentul nu

a solicitat promovarea la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului

profesional corespunzător acestui Parchet.

Rezultă așadar că

prin hotărârea recurată se face confuzie între efectele instituției promovării

procurorilor și cele ale instituției numirii acestora.

Având în vedere

modalitatea de înființare a D.N.A. și de numire a procurorilor în cadrul D.N.A.

urmează a fi înlăturată

apărarea

intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar n

aște în raport cu procurorii care pentru a accede

la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție au urmat procedura de

promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce

privește noțiunea de discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a

C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian

contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă

aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu

urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat".

Sub acest aspect,

Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007,

a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la

un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin

numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce

reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de

altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este

necontestat faptul că recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale

(Legea nr. 54/2006), la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878

din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în

ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte,

nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a

competenței ce revine procurorilor D.N.A. în exercitarea atribuțiilor specifice

acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

De reținut este și

faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în

primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de

practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național

Anticorupție, structură similară D.N.A., au fost reținute argumente ce vizează

aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar

însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii

legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al

solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera

largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene".

În acest sens, față

de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în

deciziile invocate de recurentă, o altă soluție decât cea de admitere a cererii

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de

jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a

dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O., cu privire

la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de

jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în

sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate

articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale

statului de drept (Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39).

Cât privește

susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această

materie de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează

a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Rolul unei

jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în această materie este acela „de a

regla contradicțiile jurisprudenței", iar menținerea acelorași soluții în

cauze similare este de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a

legii, în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale.

Având în vedere toate

aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat și va dispune anularea

hotărârii atacate în ceea ce îl privește pe recurent și, în consecință, va

obliga C.S.M. să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.N.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de V.M.C. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează în

parte hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe recurentul V.M.C.

Obligă intimatul

Consiliul Superior al Magistraturii la recunoașterea gradului profesional de

procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2008.

Irevocabilă.