ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4141/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4141/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea depusă la C.S.M., S.M. și B.D. au solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că prin numirea în cadrul P.N.A., structură centrală, devenit ulterior D.N.A., au dobândit efectiv și gradul profesional corespunzător funcției. Prin Hotărârea nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție formulate de un număr de 27 de procurori de la D.N.A., printre aceștia aflându-se și recurentele S.M.
și B.D. În motivarea Hotărârii nr. 591 din 19 iunie 2008, Plenul C.S.M. a reținut faptul că prin O.U.G. nr. 43/2002 a fost înființat, la nivel național, P.N.A., ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României și care, inițial a fost organizat ca structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul M.P., fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, sub autoritatea ministrului justiției, independent în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice. S-a precizat evoluția în timp a acestei structuri, având în vedere dispozițiile O.U.G.
nr. 102/2003, aprobată prin Legea nr. 26/2004, care au modificat dispozițiile art. 1 alin (1) din O.U.G. nr. 43/2002, în sensul că a fost precizat că P.N.A. funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție. Prin O.U.G. nr. 134/2005 a fost înființat Departamentul Național Anticorupție, ca structură autonomă, iar prin Legea nr. 54/2006 a fost înființată D.N.A., ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea P.N.A. Plenul C.S.M. a mai precizat că D.N.A. a fost și este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de corupție, cu personalitate juridică, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială.
De asemenea, Plenul a reținut că a fost prevăzută și o procedură specială pentru încadrarea procurorilor la această structură specializată, inițial prin O.U.G. nr. 43/2002 instiruindu-se regula numirii acestor procurori pe o perioadă limitată de timp, cu posibilitatea prelungirii acestei durate, iar ulterior, prin Legea nr. 304/2004, au fost prevăzute, pe lângă condițiile inițiale de numire în funcție și condiția privitoare la un interviu organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderi, a rezistenței la stres, etc. Pentru considerentele arătate, Plenul C.S.M.
a apreciat că cei 27 de procurori în cauză, procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, parchet de pe lângă tribunal, parchet de pe lângă curtea de apel, nu au dobândit „ eo ipso " gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât promovarea în funcții superioare de execuție (pe loc sau efectivă), reprezintă o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componentă a carierei acestora, fiind posibilă, atât în condițiile Legii nr. 92/1992, republicată, cât și în prezent, conform Legii nr. 303/2004, republicată, numai prin examen/concurs, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de lege. Plenul C.S.M.
a precizat că legiuitorul nu a înțeles să facă o excepție de la regula promovării în funcții de execuție prin concurs pentru procurorii P.N.A., în prezent D.N.A. întrucât se prevede, în mod expres, faptul că la încetarea activității în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs S.M. și B.D., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că au dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Recurentele critică hotărârea C.S.M. pentru nelegalitate, arătând, în esență, că motivarea ei constă într-o înșiruire de considerente ce țin de managementul resurselor umane, fără să țină seama de situația individuală a fiecărei persoane, în sensul că acestea au fost numite și au funcționat ca procurori în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform unei proceduri speciale, prevăzute de O.U.G. nr. 43/2002 și au dobândit gradul profesional corespunzător.
Recurentele au făcut, de asemenea, referire la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității legii, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora le-au creat o situație favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv. În sprijinul cererii formulate, recurentele au anexat, în copie, hotărârea atacată, ordinele de numire în funcție și copie de pe cărțile de muncă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susținut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.N.A. În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. P.N.A. a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați. Inițial, P.N.A. a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul M.P., fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G.
nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Concepția cu privire la acest organism specializat în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005 care, la art. 1, a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală susmenționată, în sensul înființării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.
D.N.A. este condusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare]. Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții componente. În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Or, în cauză este necontestat faptul că recurentele au fost numite, în condițiile legii speciale, la P.N.A. care a devenit ulterior D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că au câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine procurorilor D.N.A. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei structuri dm cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, structură înființată ca atare prin lege.
De reținut este și faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica unitară existentă la nivelul instanței, unde au fost deja admise cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la P.N.A., și reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, cum ar fi: al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul U.E.
În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudență (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României, nr. 30658/05).
Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte va admite recursul declarat și va dispune anularea hotărârii atacate în ceea ce le privește pe recurente și, în consecință, va obliga C.S.M. să recunoască gradul profesional dobândit prin numirea la D.N.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de S.M. și B.D. Anulează Hotărârea nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului C.S.M. numai în ceea ce le privește pe recurente. Obligă intimatul să recunoască recurentelor gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.