ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Consiliului

Superior al Magistraturii B.I. a solicitat recunoașterea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii a arătat că, prin Ordinul

ministrului justiției nr. 2125/C din 2 septembrie 2002, începând cu data de 1

septembrie 2002 a fost numit în funcția de procuror în cadrul P.N.A.

A precizat că P.N.A. funcționează pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar promovarea în funcția de procuror

la P.N.A., devenit în prezent D.N.A., justifică dreptul de a beneficia de gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie

2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea petentului

B.I., privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În argumentarea acestei soluții Consiliul

Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente:

-P.N.A. a fost înființat, la nivel

național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate

juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instanțele

judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu

celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcționează în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o

structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții,

competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege

specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];

- D.N.A. are o structură de

organizare și un stat de funcții și de personal distincte, separate de cele ale

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției.

- competența efectuării urmăririi

penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține

direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor

procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ;

- încadrarea procurorilor la structura

specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei

proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, art. 8 și art. 9 din O.U.G.

nr. 43/2002 și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind

echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care atât sub

imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004, se

face prin concurs. Nici unul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea

gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la

un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul

respectiv;

- dobândirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar

prin numirea la D.N.A.” ar crea o situație discriminatorie în raport cu toți

ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la

parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, eludând în mod

evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de

execuție prin concurs, împrejurarea că legiuitorul nu a înțeles să facă o

excepție de la aceeași regulă rezultând și din dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002,

care stabilea, în mod expres, în art. 30, că dispozițiile Legii nr. 92/1992,

inclusiv cele referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție prin examen/concurs, se aplică și în cazul P.N.A.;

- legiuitorul a prevăzut în mod expres,

comprehensibil, faptul că, la încetarea activității în cadrul D.N.A.,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are

dreptul să funcționeze potrivit legii, fiind constituit în acest scop, prin O.U.G.

nr. 100/2007, un fond de rezervă de 50 posturi de procuror, număr ce se poate actualiza

anual prin hotărâre a Guvernului;

- salarizarea procurorilor D.N.A. cu un

coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul

profesional corespunzător acestui parchet .

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recursul procurorul B.I. solicitând să se constate, în temeiul art. 29 din

Legea nr. 317/2004,republicată, coroborat cu art. 304 C. proc. civ. și potrivit

principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, că a dobândit de

drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Recurentul a criticat hotărârea

pentru nelegalitate, în considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., arătând că motivarea ei constă într-o înșiruire de aspecte

care țin, în cel mai bun caz, de managementul resurselor umane din cadrul

parchetelor și nu de raționamentul juridic și rigoarea abordării, care ar trebui

să caracterizeze o hotărâre a unui asemenea organism. Practic, susține recurentul,

motivarea hotărârii constă în invocarea unor texte care nu au relevanță directă

asupra problemei pusă în discuție, fără a fi abordată problema de fond, anume că

a dobândit gradul profesional respectiv prin efectul legii, în condițiile și

sub imperiul Legii nr. 92/1992 și a O.U.G. nr. 43/2002 care nu condiționau

numirea de promovarea unui examen, ci prevedeau alte criterii de selecție.

Recurentul a făcut referire și la evoluția

în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în

combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității,

aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a

acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în

prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la

parchetul respectiv, în același sens pronunțându-se și instanța supremă prin

deciziile nr. 1112 și 1113 din 21 februarie 2007.

Intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât procedura și condițiile

pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de

procuror la D.N.A.

În susținerea acestei apărări, C.S.M.

a făcut referire la considerentele hotărârii recurate, concluzionând că numirea

procurorilor la D.N.A. le conferă dreptul de a funcționa la această structură

specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi

remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai

prin concurs.

Cu referire la practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție, invocată de recurent, s-a susținut că deciziile respective

nu au caracter obligatoriu în cauzele similare deduse judecății, întrucât nu au

fost pronunțate în cauze având ca obiect un recurs în interesul legii, astfel

că nu constituie o dezlegare a problemei de drept supusă judecății.

Intimatul a depus la dosar o notă

privind evoluția profesională a recurentului și nota întocmită de D.R.U.O. –

Serviciul Resurse umane pentru Parchete cu privire la cererile formulate de 69

procurori care funcționează sau au funcționat în cadrul P.N.A., în prezent D.N.A.,

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul este fondat.

Recurentul și-a început activitatea în

calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi la data de 1

mai 1988, iar de la data de 1 februarie 1999 și-a desfășurat activitatea la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Începând cu data de 1 septembrie

2002, prin Ordinul nr. 2125/C din 2 septembrie 2002, recurentul a fost numit în

funcția de procuror în P.N.A., la nivel central, iar la data de 1 decembrie

2002, prin Ordinul nr. 2899/C/2002, a fost numit în funcția de procuror inspector

șef la Serviciul de inspecție din cadrul P.N.A. În perioada 25 ianuarie 2005 -

24 mai 2005, acesta a activat ca procuror militar șef adjunct secție la P.N.A.,

iar în perioada 24 mai 2005 – 5 ianuarie 2006 ca procuror militar în cadrul

aceleiași structuri specializate, Secția de combatere a infracțiunilor de corupție

săvârșite de militari. În prezent recurentul activează ca inspector la C.S.M.,

fiind detașat de la data de 5 ianuarie 2006.

Pentru dezlegarea problemei de drept ce vizează,

în esență, dobândirea de către recurent a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se impune a fi

avute în vedere condițiile și modalitatea de înființare a P.N.A., în prezent D.N.A.,

normele legale în temeiul căror s-a realizat numirea recurentului, precum și

caracterul special al acestora.

P.N.A. a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002,

ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își

exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori

specializați.

Inițial P.N.A. a fost organizat ca o

structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public,

fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003,

aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet

specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității specializate în

combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care

în art. 1 a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma D.N.A., structură autonomă,

cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G.

nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul

înființării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică „în cadrul”

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind

prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A. este condusă de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (3

1

) din O.U.G.

nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior).

Evoluția legislativă rezumată mai sus nu

poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură

specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun.

Ordinul prin care recurentul a fost numit

în funcția de procuror la P.N.A. a fost emis de Ministrul Justiției, în temeiul

art. 8 alin. (2), art. 9 din Legea nr. 503/2002 privind P.N.A. și art. 94 alin.

(1) din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, la propunerea procurorului General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, bazată pe recomandarea Procurorului General

al P.N.A. și având consimțământul magistratului în cauză.

În temeiul art. 8 alin. (2) din O.U.G.

nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, procurorii P.N.A. erau numiți inițial

pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu

acordul lor, iar la încetarea funcției, prin expirarea perioadei pentru care au

fost numiți ori datorită unor cauze neimputabile, aceștia aveau dreptul să

revină la postul ocupat anterior, a cărei rezervare era obligatorie.

Pentru numirea procurorilor în P.N.A. era

necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002,

respectiv: calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală

ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o

vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Acest act normativ a instituit așadar o

procedură derogatorie de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992,

care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție

la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ, numirea la P.N.A.

a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în

ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de

execuție.

Distincția pe care intimatul o face între

noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia utilizată

de Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în funcție sub

imperiul respectivului act normativ, bazându-se pe prevederile legale intrate

în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentului (art. 43 din Legea nr. 303/2004

și art. 87 din Legea nr. 303/2004).

La data intrării în vigoare a noilor legi

privind statutul magistraților și organizarea judecătorească magistrații aflați

în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care au fost

numiți.

Susținerea intimatului nu poate fi

acceptată, de altfel, nici din perspectiva noului cadru legislativ, întrucât art.

87 din Legea nr. 303/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de

promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept

comun stabilită prin art.43 din Legea nr.303/2004, care implică o selecție a candidaților

prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de

legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A.

În concluzie, înființarea și

reorganizarea P.N.A. au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției în

sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de

eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri

specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor

specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.

În aceste condiții, numirea procurorilor

specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea

de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Înalta Curte mai

constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit

gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit

nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor ce reglementează cariera magistraților”,

prin respectiva hotărâre fiind recunoscut gradul profesional al unui procuror.

În cauză este necontestat faptul că

recurentul a fost numit la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile procedurii speciale instituită de

lege, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878/2007, a câștigat

dreptul de a funcționa la a cest nivel în ierarhia parchetelor.

Aceeași concluzie se impune și în

virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, consacrat în jurisprudența C.E.D.O.,

în raport cu practica deja existentă la nivelul acestei instanțe.

Pentru admiterea cererilor de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul procurorilor numiți la P.N.A./D.N.A.,

au fost reținute anterior și argumente ce vizează dreptul comunitar, în sensul

că „admiterea tezei intimatului echivalează cu încălcarea unor principii

generale al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a

gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, etc., principii de bază ale dreptului

comunitar, aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul

Uniunii Europene”.

Or, o soluție contrară, fără argumente

consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 303/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate

juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3)

din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O.

Prin urmare, susținerea intimatului în

sensul că această jurisprudență nu este obligatorie va fi înlăturată, rolul

unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, care în această materie judecă în

primă și ultimă instanță, fiind acela „de a regla contradicțiile

jurisprudenței” și nicidecum de a accepta astfel de divergențe, a căror

existență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este, în sine,

contrară principiului securității raporturilor juridice, care rezidă implicit

din toate articolele convenției și constituie un element fundamental al

statului de drept .

Raportat la existența unor rațiuni și obiective

specifice, avute în vedere la înființarea actualului D.N.A., Curtea urmează să

înlăture și apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului

profesional solicitat de recurent ar crea o situație discriminatorie în raport

de toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru a

promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie

să susțină un concurs.

În jurisprudența sa constată, C.E.D.O. a

reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o

justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau

dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite

și scopul vizat (ex. Cauza Beian contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007).

Or, în speță, justificarea obiectivă

constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție, materializată în

adoptarea unor acte normative cu caracter special și înființarea D.N.A. în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dobândirea

ipso facto a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție de către procurorul numit la D.N.A., care

exercită, în condițiile legii, o funcție în cadrul respectivei structuri, se

încadrează în limitele unui raport rezonabil de proporționalitate între

mijloacele folosite și scopul vizat.

Față de cele expuse, Curtea apreciază că

hotărârea atacată este nelegală, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004, republicată, va admite recursul, dispunând anularea acesteia, în

parte, în ceea ce îl privește pe recurent și va obliga intimatul C.S.M. să-i

recunoască acestuia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.I.

împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează în parte hotărârea atacată în

ceea ce îl privește pe B.I.

Obligă intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii să-i recunoască recurentului gradul profesional de procuror

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

mai 2008.