ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1878/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii B.I. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii a arătat că, prin Ordinul ministrului justiției nr. 2125/C din 2 septembrie 2002, începând cu data de 1 septembrie 2002 a fost numit în funcția de procuror în cadrul P.N.A. A precizat că P.N.A. funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție iar promovarea în funcția de procuror la P.N.A., devenit în prezent D.N.A., justifică dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea petentului B.I., privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În argumentarea acestei soluții Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente: -P.N.A. a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent D.N.A.

funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004]; - D.N.A. are o structură de organizare și un stat de funcții și de personal distincte, separate de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției.

- competența efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ; - încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, art. 8 și art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004, se face prin concurs. Nici unul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul respectiv; - dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar prin numirea la D.N.A.” ar crea o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, eludând în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs, împrejurarea că legiuitorul nu a înțeles să facă o excepție de la aceeași regulă rezultând și din dispozițiile O.U.G.

nr. 43/2002, care stabilea, în mod expres, în art. 30, că dispozițiile Legii nr. 92/1992, inclusiv cele referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin examen/concurs, se aplică și în cazul P.N.A.; - legiuitorul a prevăzut în mod expres, comprehensibil, faptul că, la încetarea activității în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, fiind constituit în acest scop, prin O.U.G. nr. 100/2007, un fond de rezervă de 50 posturi de procuror, număr ce se poate actualiza anual prin hotărâre a Guvernului; - salarizarea procurorilor D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet . Împotriva acestei hotărâri a declarat recursul procurorul B.I.

solicitând să se constate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2004,republicată, coroborat cu art. 304 C. proc. civ. și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că motivarea ei constă într-o înșiruire de aspecte care țin, în cel mai bun caz, de managementul resurselor umane din cadrul parchetelor și nu de raționamentul juridic și rigoarea abordării, care ar trebui să caracterizeze o hotărâre a unui asemenea organism.

Practic, susține recurentul, motivarea hotărârii constă în invocarea unor texte care nu au relevanță directă asupra problemei pusă în discuție, fără a fi abordată problema de fond, anume că a dobândit gradul profesional respectiv prin efectul legii, în condițiile și sub imperiul Legii nr. 92/1992 și a O.U.G. nr. 43/2002 care nu condiționau numirea de promovarea unui examen, ci prevedeau alte criterii de selecție.

Recurentul a făcut referire și la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv, în același sens pronunțându-se și instanța supremă prin deciziile nr. 1112 și 1113 din 21 februarie 2007. Intimatul C.S.M.

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât procedura și condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de procuror la D.N.A. În susținerea acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate, concluzionând că numirea procurorilor la D.N.A. le conferă dreptul de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

Cu referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de recurent, s-a susținut că deciziile respective nu au caracter obligatoriu în cauzele similare deduse judecății, întrucât nu au fost pronunțate în cauze având ca obiect un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare a problemei de drept supusă judecății. Intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția profesională a recurentului și nota întocmită de D.R.U.O. – Serviciul Resurse umane pentru Parchete cu privire la cererile formulate de 69 procurori care funcționează sau au funcționat în cadrul P.N.A., în prezent D.N.A., de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul este fondat. Recurentul și-a început activitatea în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi la data de 1 mai 1988, iar de la data de 1 februarie 1999 și-a desfășurat activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Începând cu data de 1 septembrie 2002, prin Ordinul nr. 2125/C din 2 septembrie 2002, recurentul a fost numit în funcția de procuror în P.N.A., la nivel central, iar la data de 1 decembrie 2002, prin Ordinul nr. 2899/C/2002, a fost numit în funcția de procuror inspector șef la Serviciul de inspecție din cadrul P.N.A. În perioada 25 ianuarie 2005 - 24 mai 2005, acesta a activat ca procuror militar șef adjunct secție la P.N.A., iar în perioada 24 mai 2005 – 5 ianuarie 2006 ca procuror militar în cadrul aceleiași structuri specializate, Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari.

În prezent recurentul activează ca inspector la C.S.M., fiind detașat de la data de 5 ianuarie 2006. Pentru dezlegarea problemei de drept ce vizează, în esență, dobândirea de către recurent a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se impune a fi avute în vedere condițiile și modalitatea de înființare a P.N.A., în prezent D.N.A., normele legale în temeiul căror s-a realizat numirea recurentului, precum și caracterul special al acestora. P.N.A. a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.

Inițial P.N.A. a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Reglementarea entității specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma D.N.A., structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G.

nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A. este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (3 1 ) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior). Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun.

Ordinul prin care recurentul a fost numit în funcția de procuror la P.N.A. a fost emis de Ministrul Justiției, în temeiul art. 8 alin. (2), art. 9 din Legea nr. 503/2002 privind P.N.A. și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările și completările ulterioare, la propunerea procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, bazată pe recomandarea Procurorului General al P.N.A. și având consimțământul magistratului în cauză. În temeiul art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002, procurorii P.N.A. erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, iar la încetarea funcției, prin expirarea perioadei pentru care au fost numiți ori datorită unor cauze neimputabile, aceștia aveau dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărei rezervare era obligatorie.

Pentru numirea procurorilor în P.N.A. era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, respectiv: calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător. Acest act normativ a instituit așadar o procedură derogatorie de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă instanțe. În acel context legislativ, numirea la P.N.A. a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de execuție.

Distincția pe care intimatul o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia utilizată de Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în funcție sub imperiul respectivului act normativ, bazându-se pe prevederile legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentului (art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 303/2004). La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească magistrații aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care au fost numiți.

Susținerea intimatului nu poate fi acceptată, de altfel, nici din perspectiva noului cadru legislativ, întrucât art. 87 din Legea nr. 303/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art.43 din Legea nr.303/2004, care implică o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A. În concluzie, înființarea și reorganizarea P.N.A. au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.

În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Sub acest aspect, Înalta Curte mai constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor ce reglementează cariera magistraților”, prin respectiva hotărâre fiind recunoscut gradul profesional al unui procuror.

În cauză este necontestat faptul că recurentul a fost numit la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile procedurii speciale instituită de lege, astfel că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878/2007, a câștigat dreptul de a funcționa la a cest nivel în ierarhia parchetelor. Aceeași concluzie se impune și în virtutea principiului disciplinei jurisdicționale, consacrat în jurisprudența C.E.D.O., în raport cu practica deja existentă la nivelul acestei instanțe.

Pentru admiterea cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul procurorilor numiți la P.N.A./D.N.A., au fost reținute anterior și argumente ce vizează dreptul comunitar, în sensul că „admiterea tezei intimatului echivalează cu încălcarea unor principii generale al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, etc., principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene”.

Or, o soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 303/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 din C.E.D.O.

Prin urmare, susținerea intimatului în sensul că această jurisprudență nu este obligatorie va fi înlăturată, rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care în această materie judecă în primă și ultimă instanță, fiind acela „de a regla contradicțiile jurisprudenței” și nicidecum de a accepta astfel de divergențe, a căror existență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este, în sine, contrară principiului securității raporturilor juridice, care rezidă implicit din toate articolele convenției și constituie un element fundamental al statului de drept . Raportat la existența unor rațiuni și obiective specifice, avute în vedere la înființarea actualului D.N.A., Curtea urmează să înlăture și apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurent ar crea o situație discriminatorie în raport de toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să susțină un concurs.

În jurisprudența sa constată, C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmăresc un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (ex. Cauza Beian contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007). Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție, materializată în adoptarea unor acte normative cu caracter special și înființarea D.N.A. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar dobândirea ipso facto a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorul numit la D.N.A., care exercită, în condițiile legii, o funcție în cadrul respectivei structuri, se încadrează în limitele unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.

Față de cele expuse, Curtea apreciază că hotărârea atacată este nelegală, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, va admite recursul, dispunând anularea acesteia, în parte, în ceea ce îl privește pe recurent și va obliga intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.I. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează în parte hotărârea atacată în ceea ce îl privește pe B.I. Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască recurentului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.