ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1219/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1219/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de C.A.M., procuror în cadrul

D.N.A., privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii,

C.S.M. a reținut, în esență, următoarele considerente:

- Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat, la nivel național, prin

O.U.G.

nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate

juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile judecătorești

și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități

publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o structură specializată, cu personalitate

juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare

sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării

urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției,

astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite

de procurorii specializați care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ;

- încadrarea procurorilor

la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit

unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002

și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea

în funcții superioare de execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/199, cât și în prezent, conform

art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face prin concurs. Niciunul dintre procurorii

care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat

și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de

execuție la parchetul respectiv;

- dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație

și Justiție „doar prin numirea la D.N.A.”, pe de o parte ar creea o situație discriminatorie

în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru

promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, și pe

de o altă parte ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea

în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea procurorilor

D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs C.A.M. solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004

și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se

constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta a criticat hotărârea

C.S.M. pentru nelegalitate, arătând că motivarea ei constată într-o înșiruire de

considerente care țin de managementul resurselor umane, fără să țină seama de situația

sa individuală, în sensul că a fost numită și a funcționat ca procuror în cadrul

unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data

respectivă, dobândind gradul profesional corespunzător.

Recurenta a făcut referire

și la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea

infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității, aplicarea normelor

juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora conduc către

ideea că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent

reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.

În sensul menționat, recurenta

a făcut o paralelă cu situația foștilor procurori inspectori, ale căror funcții

au fost desființate prin Legea nr. 247/2005 și care au rămas să-și desfășoare activitatea

la parchetele unde fuseseră numiți inspectori, dar dacă proveneau de la parchete

cu grad inferior; prin nota a Serviciului Legislație Contencios, Documentare din

cadrul C.S.M. s-a considerat că numirea în funcția de inspector a însemnat implicit

promovarea procurorilor respectivi și dobândirea, de către aceștia, a gradului de

parchet unde au funcționat ca procurori inspectori, fiind așadar un drept câștigat.

În dovedirea cererii,

recurenta a anexat copiile următoarelor înscrisuri: hotărârea atacată, cererea de

recunoaștere a gradului profesional, cu dovada de primire la C.S.M., certificate

privind dispozitivul deciziilor din 21 februarie 2007 ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios, administrativ și fiscal, ordinul din 22

martie 2004 al Ministrului Justiției, ordinul din 8 aprilie 2004 ale Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și hotărârea

din 2007 decembrie 2006 a C.S.M. – secția pentru Procurori.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de

procuror la D.N.A.

În susținerea acestei

apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat,

în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcționa la

această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența

ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut

numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din

Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția profesională

a recurentei și nota întocmită de D.R.U.O., Serviciul Resurse Umane pentru Parchete,

cu privire la cererile formulate de 69 de procurori care funcționează sau care au

funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent D.N.A., de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei în succesiunea

lor în timp Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la cariera

recurentei.

Recurenta și-a început

activitatea la data de 01 octombrie 1994, când a fost numită procuror la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Prin ordinul din 22

martie 2004, emis de Ministerul Justiției în temeiul art. 8 alin. (2) și art. 9

din O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție și al art. 66

alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992

privind organizarea judecătorească, în vigoare la data respectivă, recurenta a fost

numită în funcția de procuror în Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial

Alba-Iulia, începând cu data de 1 aprilie 2004. La data numirii, recurenta avea

funcția de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba și era

delegată la Parchetul Național Anticorupție – nivel central.

Delegarea la structura

centrală a fost menținută și după numirea recurentei ca procuror la Parchetul Național

Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba, conform ordinului din 8 aprilie 2004 al

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

.

Ulterior, prin hotărârea

din 07 decembrie 2006 a C.S.M. – secția pentru procurori, recurenta a fost numită

în funcția de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia,

ca urmare a promovării concursului sau examenului pentru numirea în funcțiile de

conducere vacante organizat în perioada 21 octombrie – 19 noiembrie 2006.

Cu privire la condițiile

și procedura de numire în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție,

(în prezent D.N.A.) la data numirii în funcție a recurentei.

În temeiul art. 8

alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național Anticorupție

erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării

în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza

recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

După încetarea funcției,

prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile,

procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era

obligatorie.

Pentru numirea procurorilor

în Parchetul Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002: calități profesionale deosebite, o bună reputație,

o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor

de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această procedură deroga

de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția

examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți

de apel, și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ,

numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror care provenea de la un

parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă

promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile

de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentei: art. 66 alin.

(4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură

de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă

curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef – secție și procuror la Parchetul

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea

și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94

alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu consimțământul

acestora.

Distincția pe care intimatul

o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia

utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în

funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi

legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentei (art. 43 din

Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).

La data intrării în vigoare

a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații

aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care

au fost numiți.

De altfel, susținerea

intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil

în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială

de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura

de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție

a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite

de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A.

Numirea nu se mai face

pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.

Cu privire la gradul profesional

al procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție (în prezent – D.N.A.).

Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor

de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin

procurori specializați.

Inițial Parchetul Național

Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică,

în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar

în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut

că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității

specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005,

care în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma

Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică

proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat

dispoziția legală menționată în sensul înființării D.N.A., ca structură cu personalitate

juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A. este condusă de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul

procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (3

1

) din O.U.G. nr. 43/2002,

astfel cum a fost modificată ulterior].

Evoluția legislativă rezumată

mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură

specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată

acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun.

În aceste condiții, numirea

procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și

îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În practica intimatului

C.S.M., gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa

la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (hotărârea Plenului

nr. 878 din 13 decembrie 2007), „Gradul profesional” nu este o noțiune abstractă,

desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă

procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își

desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează

pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile,

iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract. Numai prin

excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea se face „pe loc”.

Potrivit art. 5 alin.

(2) din O.U.G. nr. 43/2002, serviciile teritoriale ale D.N.A. sunt înființate „în

cadrul” acestea, prin ordin al procurorului – șef, fără a avea o competență materială

diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile

teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în structura

centrală.

Conform celor arătate

în notele scrise formulate de intimat, înființarea și apoi reorganizarea Parchetului

Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în

sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de

eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate,

pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați

în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la existența

acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei D.N.A.

Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului

profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalți

magistrați din România, cărora- susține intimatul - „nu li s-a recunoscut în aceleași

condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalității”.

În jurisprudența sa constantă,

C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu

au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Nici împrejurarea că în

anul 2006 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004) recurenta a participat

la un concurs pentru o funcție de conducere și a fost numită prim-procuror adjunct

la un parchet de nivel inferior, ieșind din structura D.N.A., nu este de natură

să conducă la o soluție de respingere a recursului de față, pentru că în temeiul

art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul eliberat din

motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor

și parchetelor.

Cu privire la jurisprudența

anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca un argument suplimentar,

Curtea reține că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea

că atât în deciziile invocate de recurentă cât și în alte soluții de dată mai recentă

a fost recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.N.A.

O soluție contrară, fără

argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică,

încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția

României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28

noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. în ceea ce o privește pe recurentă, urmând ca în

consecință să-i recunoască acesteia gradul profesional solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.A.M. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce o privește pe recurentă.

Admite cererea recurentei

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 martie 2008.