ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.04.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2008

HOTĂRÂRE
24.04.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1748/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din

28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost

respinsă cererea formulată de

N.R.L., procuror în cadrul D.N.A., privind recunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În motivarea

hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență,

următoarele considerente :

- P.N.A. a fost înființat,

la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate

juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile

judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu

celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcționează în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o

structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții,

competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege

specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării

urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține

direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor

procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ;

- încadrarea

procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a

făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, art. 8 și

art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004,

numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcții superioare de

execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și

completată prin O.U.G. nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din

Legea nr. 303/2004 se face prin concurs. Niciunul dintre procurorii care au

solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat

și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții

de execuție la parchetul respectiv;

- dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție „doar prin numirea la D.N.A.”, pe de o parte ar crea o

situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul

Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare

trebuie să susțină concursuri, și pe de altă parte ar eluda în mod evident dispozițiile

legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea

procurorilor D.N.A. cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor

de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și

gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs

N.R.L. solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004

și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să

se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta

susține că în mod greșit Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a

apreciat că cererea sa nu ar fi întemeiată, mai întâi, pentru că o astfel de

cerere de recunoaștere a gradului profesional ar contraveni dispozițiilor art. 43

din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, text de lege care face referire doar

la posturile vacante de pe lângă parchetele de pe lângă „tribunale și curți de

apel”, accepțiune desprinsă din art. 4 alin. (2) din Legea nr. 304/2004,

modificată, privind organizarea judiciară („Parchetele funcționează pe lângă

instanțele de judecată...”).

Motivarea hotărârii recurate

este greșită și prin raportare la alte dispoziții

legale invocate în actul administrativ atacat și regăsite în Legea nr. 304/2004,

modificată.

Numirea procurorilor la D.N.A. nu este nici

„delegare”, nici „detașare”, așa cum

în mod nelegal apreciază Plenul Consiliului

Superior

al Magistraturii ci, promovare, potrivit dispozițiilor exprese și neechivoce

ale

art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, text de lege în vigoare la

data „numirii” petentei.

Argumentul actului administrativ atacat potrivit căruia „

la încetarea activității în

cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt

parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii” reprezintă o

interpretare străină evoluției legislative în materia anticorupției și una

contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din

Constituția (revizuită) a României.

Recurenta

apreciază ca nelegală și motivarea din hotărâre potrivit căreia numirea la P.N.A.,

în prezent la D.N.A. conferă dreptul procurorului de a funcționa la această

structură, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acesteia și de a

fi remunerat cu salariul prevăzut de lege pentru această funcție nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că

numirea la D.N.A. nu conferă „dreptul de a funcționa la această structură” ci

capacitatea procesuală specială de a efectua anumite acte procesuale și

procedurale determinate de competența specială a acestei Direcții, instituită

prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată, titulara

„drepturilor” fiind, conform art. 3 alin. (2) din același act normativ, D.N.A.

Condiționarea promovării în funcția de execuție de promovarea unui

examen sau concurs astfel cum este prevăzut de Legea nr. 92/1992 și respectiv

Legea nr. 303/2004, are în vedere exclusiv funcțiile vacante existente la

nivelul Tribunalelor, Curților de Apel și Parchetelor corespunzătoare.

Se concluzionează că

principiul activității, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea

logică și sistematică a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în

cadrul P.N.A., în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect

promovarea acestora la parchetul respectiv.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în

funcția de procuror la D.N.A.

În susținerea acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă

dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a

îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu

salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

În temeiul art. 13

din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția

profesională a recurentei și nota întocmită de Direcția Resurse Umane și

Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile

formulate de 69 de procurori care funcționează sau care au funcționat în cadrul

P.N.A., în prezent D.N.A., de recunoaștere a gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza

prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând

seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia

supusă analizei în succesiunea lor în timp Înalta Curte constată că recursul

este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la cariera recurentei.

Recurenta și-a

început activitatea la data de 1 august 1991, când a fost numită procuror la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova iar la 1 ianuarie 1998, procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

Prin Ordinul nr.

869/C din 22 martie 2004 emis de Ministerul Justiției, a fost numită procuror

în cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, în temeiul art. 8 alin. (2) și

art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 privind P.N.A. și art. 66 alin. (4) lit. b), art.

69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 91/1992.

La data de 1 aprilie 2004

recurenta a fost selectată și numită în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.N.A.

Cu privire la

condițiile și procedura de numire în funcția de procuror la P.N.A., (în prezent

D.N.A.) la data numirii în funcție a recurentei.

În temeiul art. 8 alin. (2)

și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii P.N.A. erau numiți inițial pe o

perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu

acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe

baza recomandării procurorului general al P.N.A.

După încetarea

funcției, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor

cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat

anterior, a cărui rezervare era obligatorie.

Pentru numirea

procurorilor în P.N.A. era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9

din O.U.G. nr. 43/2002: calități profesionale deosebite, o bună reputație, o

conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor

de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această

procedură deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992

care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de

execuție la tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context

legislativ, numirea la P.N.A. a unui procuror care provenea de la un parchet

situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă

promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din

temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentei:

art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii

în magistratură de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al

parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef – secție

și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin.

(2), referitor la promovarea și transferarea procurorilor prin ordin al

ministrului justiției și art. 94 alin. (1), privind promovarea și transferarea

magistraților numai cu consimțământul acestora.

Distincția pe

care intimatul o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține

seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile

instituite pentru promovarea în funcție de execuție sub imperiul actului

normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior

numirii în funcție a recurentei (art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din

Legea nr. 304/2004).

La data intrării

în vigoare a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea

judecătorească, magistrații aflați în funcție au fost considerați, în temeiul

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale

pentru ocuparea funcțiilor în care au fost numiți.

De altfel,

susținerea intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului

legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004

reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de

execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din

Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților prin prisma unor

condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru

ocuparea funcției de procuror la D.N.A.

Numirea nu se

mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.

Cu privire la gradul

profesional al procurorilor din cadrul P.N.A. (în prezent – D.N.A.).

P.N.A. a fost

înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea

infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu

al României, prin procurori specializați.

Inițial P.N.A. a

fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul

Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G.

nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.26/2004, s-a prevăzut că

acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Reglementarea

entității specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G.

nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma

Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate

juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care

a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării D.N.A., ca

structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A.

este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1

alin. (3

1

) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată

ulterior].

Evoluția

legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul

caracterizării D.N.A. drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate

celelalte direcții care îl compun.

În aceste

condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au

succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice

funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În practica

intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost

definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în

ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau

transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13

decembrie 2007, www.csm1909.ro). „Gradul profesional” nu este o noțiune

abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului

pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în

cadrul căruia își desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de

promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare,

în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional

privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de

lege, promovarea se face „pe loc”.

Potrivit art. 5

alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale D.N.A. sunt

înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – șef, fără a avea

o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că

procurorii repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care

își desfășoară activitatea în structura centrală.

Conform celor

arătate în notele scrise formulate de intimat, înființarea și apoi

reorganizarea P.N.A. au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției,

în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și

de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri

specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a

procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la

existența acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea

actualei Direcții Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture apărarea

intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de

recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalți magistrați din România,

cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun

grad profesional

omisso medio

, cu încălcarea principiului egalității”.

În jurisprudența sa constantă, C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă

nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Cu privire la

jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca un argument

suplimentar Curtea reține că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi

ignorată împrejurarea că atât în deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și 1113/2007)

cât și în alte soluții de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

procurorii din cadrul D.N.A.

O soluție contrară, fără

argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a

practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera

divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și

insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de

art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere

toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în

temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea

ce o privește pe recurentă, urmând ca în consecință să-i recunoască acesteia

gradul profesional solicitat.

Admite recursul declarat de N.R.L.

împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce o

privește pe recurenta N.R.L.

Admite cererea formulată de N.R.L. și

obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acesteia

gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-24
1,00
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1751/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de S.C., procuror în cadru
ÎCCJ 2006-06-14
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă, printre alte cereri, și cererea formulată d
ÎCCJ 2008-04-24
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1752/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de B.C.A., procuror în cad
ÎCCJ 2008-06-10
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2362/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de M.I. prin care solicita recunoașterea gradului profesi
ÎCCJ 2008-03-21
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1219/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea formulată de C.A.M., procuror în cadrul D.N.A., privind recunoașter
Sursă