ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 14.06.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2008

HOTĂRÂRE

14.06.2006

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă, printre alte cereri, și

cererea formulată de D.T., procuror în cadrul D.N.A., privind recunoașterea

gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii, Consiliul

Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente :

- P.N.A. a fost înființat, la nivel

național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate

juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile

judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu

celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcționează în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a

rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei

atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite

prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării urmăririi

penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține

direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor

procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ;

- încadrarea procurorilor la structura

specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei

proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, art. 8 și art. 9 din O.U.G.

nr. 43/2002 și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind

echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care atât sub

imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face

prin concurs. Niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea

gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un

concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul

respectiv;

- dobândirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar

prin numirea la D.N.A.”, pe de o parte, ar crea o situație discriminatorie în

raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru

promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, și,

pe de o altă parte, ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la

promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea procurorilor D.N.A. cu un

coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs D.T. ,solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și

potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se

constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a criticat hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că motivarea

ei constă într-o înșiruire de considerente care țin de managementul resurselor

umane, fără să țină seama de situația sa individuală, în sensul că a fost numit

și a funcționat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii

prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, dobândind gradul

profesional corespunzător.

Recurentul a făcut referire și la

evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în

combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității,

aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a

acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în

prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora

la parchetul respectiv.

În susținerea acestei apărări, Consiliul

Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate

și a arătat, că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcționa

la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în

competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și

gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004,

intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția profesională a recurentului

și nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse

Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori care

funcționează sau care au funcționat în cadrul P.N.A., în prezent D.N.A., de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei în

succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la cariera recurentului.

Recurentul și-a început activitatea la

data de 1 noiembrie 1995, când a fost numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Prin Ordinul nr. 2959 din 16 octombrie 2003,

emis de Ministrul Justiției, în temeiul art. 8 alin. (2) și art. 9 din O.U.G.

nr. 43/2002 privind P.N.A. cu modificările și completările ulterioare și al

art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr.

92/1992 privind organizarea judecătorească, în forma în vigoare la data

respectivă, recurentul a fost numit în funcția de procuror în P.N.A., Serviciul

Teritorial Bacău, începând cu data de 16 octombrie 2003.

De la această dată, până în prezent,

recurentul a ocupat aceeași funcție, chiar dacă ulterior P.N.A. a devenit

D.N.A.

Cu privire la condițiile și procedura de

numire în funcția de procuror la P.N.A., (în prezent D.N.A.) la data numirii în

funcție a recurentului.

În temeiul art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G.

nr. 43/2002, procurorii P.N.A. erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu

posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați

din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza recomandării

procurorului general al P.N.A.

După încetarea funcției, prin expirarea

perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul

avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era

obligatorie.

Pentru numirea procurorilor în P.N.A. era

necesară îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002:

calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală

ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o

vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această procedură deroga de la

dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția examenului

pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel

și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ, Înalta Curte

constată că numirea la P.N.A. a unui procuror care provenea de la un parchet

situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă

promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din

temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentului:

art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii

în magistratură de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al

parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef –

secție și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69

alin. (2), referitor la promovarea și transferarea procurorilor prin ordin al

ministrului justiției și art. 94 alin. (1), privind promovarea și transferarea

magistraților numai cu consimțământul acestora.

Distincția pe care intimatul o face între

noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia

utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în

funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe

prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentului

(art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).

La data intrării în vigoare a noilor legi

privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații

aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în

care au fost numiți.

Este necontestat că recurentul a fost

numit în cadrul P.N.A.. Pentru acest motiv Înalta Curte reține că a dobândit

astfel gradul profesional corespunzător respectivei structuri la nivel central,

acesta fiind un drept câștigat, conform principiilor generale ce stau la baza executării

unui raport de serviciu (știut fiind că și raportul de serviciu aparține

raporturilor de muncă în înțelesul larg al sintagmei, chiar dacă nu este un

raport de muncă contractual).

Totodată, este cunoscut că în mod

constant în jurisprudența instanței comunităților europene s-a reținut

posibilitatea prevalării de un drept dobândit dacă faptul generator al acestuia

s-a produs sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor

statutare (hotărârea Curții din 19 martie 1975 – Gillet/Comisia 28/74).

Mai mult, intimatul nu a efectuat vreo

evaluare a sarcinilor și responsabilităților recurentului și o constatare

negativă față de cerințele gradului ce se refuză a fi acordat, încălcându-se

astfel principiul echivalenței postului și gradului.

În plus, se constată că nici noile

dispoziții legislative nu indică faptul că noile criterii de încadrare în grad

cu ocazia promovării ar conține o modificare pentru cei aflați în funcție, în

sensul descrescător în ierarhie al gradului funcției ocupate.

Înalta Curte reține că faptul încadrării

la P.N.A. făcut în baza art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 43/2002, cât și

posibilitatea revenirii la postul ocupat anterior nu afectează promovarea cu toate

drepturile ce decurg din aceasta.

A admite teza intimatului ar însemna a

încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecției încrederii legitime,

al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii,

principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a

raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

De altfel, se constată că nu s-a făcut

nici o dovadă în sensul că, înainte de modificările legislative (care nu pot

retroactiva), recurentului i s-ar fi pus în vedere că nu îndeplinește

condițiile necesare funcției pe care o ocupă sau că ar fi necesară participarea

sa la vreun concurs de promovare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că

s-ar încălca principiul încrederii legitime în măsura în care acesta avea temei

(ordinul de numire și legislația în vigoare la data numirii) pentru a spera să

beneficieze, după promovare, de tratamentul stabilit în baza atribuțiilor ce-i

revin ca procuror al structurii centrale.

De altfel, susținerea intimatului nu poate

fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent,

pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de

numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura

de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o

selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale

specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la D.N.A..

Mai mult, numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter

definitiv.

Cu privire la gradul profesional al

procurorilor din cadrul P.N.A. (în prezent D.N.A.).

P.N.A. a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002,

ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită

atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați.

Inițial P.N.A. a fost organizat ca o

structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public,

fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003,

aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet

specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității specializate în

combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care,

în art. 1, a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma D.N.A., structură

autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare

a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul

înființării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică „în cadrul”

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind

prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A. este condusă de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (3

) din O.U.G.

nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].

Astfel, evoluția legislativă rezumată mai

sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o

structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl

compun.

În același sens s-a pronunțat și

Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia

nr. 207 din 13 martie 2007 reținându-se textual că „D.N.A. este o structură în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a

distinge (în afara competenței teritoriale) între structura centrală și

serviciile teritoriale”.

În aceste condiții, numirea procurorilor

specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și

îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect

dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În practica intimatului Consiliul

Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul

unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept

ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007, www.

csm1909.ro) „Gradul profesional” nu este o noțiune abstractă, desprinsă de

conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă

procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își

desfășoară activitatea.

Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002,

Serviciile teritoriale ale D.N.A. sunt înființate „în cadrul” acesteia, prin

ordin al procurorului – șef, fără a avea o competență materială diferită de cea

a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile

teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în

structura centrală.

Conform celor arătate în notele scrise

formulate de intimat, înființarea și apoi reorganizarea P.N.A. au fost

fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul realizării

obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor

structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a

procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la existența acestor rațiuni

și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei D.N.A. urmează

să se înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului

profesional solicitat de recurent ar avea ca efect o discriminare a celorlalți

magistrați din România, cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut în

aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea

principiului egalității”.

În jurisprudența sa constantă, C.E.D.O. a

reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o

justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Cu privire la jurisprudența anterioară a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca un argument suplimentar, Curtea reține

că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea că atât

în deciziile invocate de recurent (nr. 1112 și 1113/2007) cât și în alte

soluții de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional al procurorului

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

procurorii din cadrul D.N.A.

O soluție contrară, fără argumente

consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate

juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3)

din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale (hotărârea C.E.DO pronunțată în cauza

Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr .48553/99, citată în hotărârea din

1 decembrie 2005, pronunțată în cauza Păduraru împotriva României, publicată în

M.Of. nr. 514 din 14 iunie 2006).

Referitor la susținerile intimatului

potrivit cărora deciziile pronunțate anterior nu au caracter obligatoriu

acestea vor fi respinse întrucât rolul instanței supreme este prevăzut atât în

Constituția României cât și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului în

sensul că aceasta reglează contradicțiile jurisdicționale, iar prin pronunțarea

aceleiași soluții se evită divergențele jurisdicționale.

De altfel, Înalta Curte constată că

Hotărârea nr.791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este deficitară și prin prisma exigențelor privind necesitatea

examinării și motivării fiecărei cereri în parte, necesitate ce-și are

sorgintea în dispozițiile constituționale privind dreptul la informație a

cetățenilor, inclusiv pe aspectele ce țin de profesie (carieră). Desigur, o

motivare în detaliu, de la caz la caz, este de natură a asigura premisele reale

ale unui control judiciar de calitate, în consonanță cu exigențele europene.

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl privește pe

recurent, urmând ca, în consecință, să-i recunoască acestuia gradul profesional

solicitat.