ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1752/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1752/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie

2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea

formulată de B.C.A., procuror în cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, privind

recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii, Consiliul

Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente :

- P.N.A. a fost înființat, la nivel

național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate

juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile

judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu

celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent D.N.A. funcționează în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o

structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții,

competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială

[art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării urmăririi

penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține

direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor

procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- încadrarea procurorilor la structura

specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei

proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, art. 8 și art. 9 din O.U.G.

nr. 43/2002 și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind

echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care atât sub

imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 179/199, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face

prin concurs. Niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea

gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la

un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la

parchetul respectiv;

- dobândirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar

prin numirea la D.N.A.”, pe de o parte ar crea o situație discriminatorie în

raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru

promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, și

pe de o altă parte ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la

promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea procurorilor D.N.A. cu un

coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs B.C.A. solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și

potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se

constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a criticat hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că motivarea

ei constată într-o înșiruire de considerente care țin de managementul

resurselor umane, fără să țină seama de situația sa individuală, în sensul că a

fost numit și a funcționat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform

procedurii prevăzute de Legea nr. 92/ 1992, în vigoare la data respectivă,

dobândind gradul profesional corespunzător.

Recurentul a făcut referire și la

evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în

combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității,

aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a

acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul P.N.A., în

prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora

la parchetul respectiv.

În sensul menționat, recurentul a făcut o

paralelă cu situația foștilor procurori inspectori, ale căror funcții au fost

desființate prin Legea nr. 247/2005 și care au rămas să-și desfășoare

activitatea la parchetele unde fuseseră numiți inspectori, dar dacă proveneau

de la parchete cu grad inferior; prin nota nr. 504/L/2005 a Serviciului

Legislație Contencios, Documentare din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii s-a considerat că numirea în funcția de inspector a însemnat

implicit promovarea procurorilor respectivi și dobândirea, de către aceștia, a

gradului de parchet unde au funcționat ca procurori inspectori, fiind așadar un

drept câștigat.

În dovedirea cererii, recurentul a anexat

copiile următoarelor înscrisuri: hotărârea atacată, cererea de recunoaștere a

gradului profesional, cu dovada de primire la Consiliul Superior al

Magistraturii, certificate privind dispozitivul deciziilor nr. 1112 și 1113 din

21 februarie 2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în

funcția de procuror la D.N.A.

În susținerea acestei apărări,

Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă

dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a

îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu

salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin

concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004,

intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția profesională a recurentei și

nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane

pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori care

funcționează sau care au funcționat în cadrul P.N.A., în prezent D.N.A., de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei în

succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

B.C.A. a îndeplinit funcția de procuror

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu în perioada 1 mai 1998 – 1 iulie

2004.

Recurentul a fost numit în funcția de

procuror la P.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, Biroul Teritorial Târgu Jiu,

prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1752/C din 30 iunie 2004.

În temeiul art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G.

nr. 43/2002, procurorii P.N.A. erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu

posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați

din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza recomandării

procurorului general al P.N.A.

După încetarea funcției, prin expirarea

perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile,

procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare

era obligatorie.

Pentru numirea procurorilor în P.N.A. era

necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002:

calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală

ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o

vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această procedură deroga de la

dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția examenului

pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de

apel, și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ, numirea la P.N.A.

a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în

ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de

execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile de drept invocate în

preambulul ordinului de numire a recurentei: art. 66 alin. (4) lit. d) din

Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură de cel puțin

8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de

apel, procuror – inspector, procuror șef – secție și procuror la Parchetul de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea

și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94

alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu

consimțământul acestora.

Distincția pe care intimatul o face între

noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia

utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în

funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe

prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentei

(art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).

La data intrării în vigoare a noilor legi

privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații

aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în

care au fost numiți.

De altfel, susținerea intimatului nu

poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în

prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură

specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de

la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004,

implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități

profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de

procuror la D.N.A.

Numirea nu se mai face pe o perioadă

limitată, ci are caracter definitiv.

P.N.A. a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002,

ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își

exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori

specializați.

Inițial P.N.A. a fost organizat ca o

structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public,

fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003,

aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet

specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității specializate în

combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care

în art.1 a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma Departamentului Național

Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea

nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziția

legală menționată în sensul înființării D.N.A., ca structură cu personalitate

juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. D.N.A. este condusă

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (3

1

)

din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].

Evoluția legislativă rezumată mai sus nu

poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură

specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun.

În aceste condiții, numirea procurorilor

specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și

îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect

dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În practica intimatului Consiliul Superior

al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui

procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce

poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007,

www.csm1909.ro) „Gradul profesional” nu este o noțiune abstractă, desprinsă de

conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă

procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își

desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de promovare se

organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita

locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în

mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege,

promovarea se face „pe loc”.

Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002,

Serviciile teritoriale ale D.N.A. sunt înființate „în cadrul” acestea, prin

ordin al procurorului – șef, fără a avea o competență materială diferită de cea

a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile

teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în

structura centrală.

Conform celor arătate de intimat,

înființarea și apoi reorganizarea P.N.A. au fost fundamentate pe rațiuni de

politică a justiției, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României

la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea

unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de

performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de

corupție.

Pornind de la existența acestor rațiuni

și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei D.N.A. Curtea urmează

să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului

profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalți

magistrați din România, cărora susține intimatul,  „nu li s-a recunoscut în

aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea

principiului egalității”.

În jurisprudența sa

constantă, C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii

numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva

României, hotărârea din 6 decembrie 2007).

Ca un argument suplimentar, Curtea reține

că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea că atât

în deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și 1113/2007) cât și în alte

soluții de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.N.A.

O soluție contrară, fără argumente

consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate

juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3)

din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl privește pe

recurent, urmând ca în consecință să-i recunoască acestuia gradul profesional

solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.C.A.

împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl

privește pe recurentul B.C.A.

Admite cererea formulată de B.C.A. și

obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia

gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

aprilie 2008.