ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 991/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 991/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile formulate

de

A.D.C.D.

și S.M.

,

procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, privind recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii,

Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente:

- Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă,

cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport

cu instituțiile judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în

relațiile cu celelalte autorități publice. Chiar dacă în prezent Direcția Națională

Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie,

ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite

prin lege specială [art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării

urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției,

astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite

de procurorii specializați care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- încadrarea procurorilor

la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit

unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002

și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea

în funcții superioare de execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/1999, cât și în prezent, conform

art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face prin concurs. Niciunul dintre procurorii

care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat

și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de

execuție la parchetul respectiv;

- dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

„doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție”, pe de o parte ar crea o

situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului

Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină

concursuri, și pe de altă parte ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare

la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea procurorilor

Direcția

Națională Anticorupție

cu

un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător

acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs

A.D.C.D.

și S.M.

solicitând

ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității

legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul

profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenții susțin că în

mod greșit Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că cererea lor

nu ar fi întemeiată, mai întâi, pentru că o astfel de cerere de recunoaștere a gradului

profesional ar contraveni dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 303/ 2004 privind

organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

text de lege care face referire doar la posturile vacante de pe lângă parchetele

de pe lângă „tribunale și curți de apel”, accepțiune desprinsă din art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004, modificată, privind organizarea judiciară („Parchetele

funcționează pe lângă instanțele de judecată (...)”.

Motivarea hotărârii recurate

este greșită și prin raportare la alte dispoziții legale invocate în actul administrativ

atacat și regăsite în Legea nr. 304/2004, modificată.

Numirea procurorilor la

Direcția Națională Anticorupție nu este nici „delegare”, nici „detașare”, așa cum

în mod nelegal apreciază Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ci, promovare,

potrivit dispozițiilor exprese și neechivoce ale art. 8 alin. (2) din O.U.G.

nr. 43/2002, text de lege în vigoare la data „numirii” petentei.

Argumentul actului administrativ

atacat potrivit căruia „la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul

să funcționeze potrivit legii” reprezintă o interpretare străină evoluției legislative

în materia anticorupției și una contrară dispozițiilor art. 15 alin. (2) și

art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția (revizuită) a României.

Recurenții apreciază ca

nelegală și motivarea din hotărâre potrivit căreia numirea la Parchetul Național

Anticorupție, în prezent la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorului

de a funcționa la această structură, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența

acesteia și de a fi remunerat cu salariul prevăzut de lege pentru această funcție

nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

având în vedere că numirea la Direcția Națională Anticorupție nu conferă „dreptul

de a funcționa la această structură”, ci capacitatea procesuală specială de a efectua

anumite acte procesuale și procedurale determinate de competența specială a acestei

Direcții, instituită prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, modificată, titulara

„drepturilor” fiind, conform art. 3 alin. (2) din același act normativ, Direcția

Națională Anticorupție.

Condiționarea promovării

în funcția de execuție de promovarea unui examen sau concurs astfel cum este prevăzut

de Legea nr. 92/1992 și respectiv Legea nr. 303/2004, are în vedere exclusiv funcțiile

vacante existente la nivelul Tribunalelor, Curților de Apel și Parchetelor corespunzătoare.

Se concluzionează că principiul

activității, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică

a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național

Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora

la parchetul respectiv.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de

procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În susținerea acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție

conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de

a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul

prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din

Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar o notă privind evoluția profesională

a recurentei și nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul

Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori

care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție,

în prezent Direcția Națională Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei în succesiunea

lor în timp Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la cariera

recurenților.

Recurenta A.D.C.D., procuror

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, a fost numită în funcția de procuror

în Parchetul Național Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov prin Ordinul

nr. 1184 din 3 mai 2004 al Ministrului Justiției, în temeiul art. 8 alin. (2) și

art. 9 din O.U.G. nr. 43/2000 privind Parchetul Național Anticorupție și al

art. 66 alin. (4) lit. b), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr.

92/1992.

Recurentul S.M., procuror

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a fost numit în funcția de procuror în

Parchetul Național Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov prin Ordinul nr. 2239/C

din 23 august 2004 al Ministrului Justiției, în temeiul acelorași acte normative

ca și prima recurentă.

Cu privire la condițiile

și procedura de numire în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție,

(în prezent Direcția Națională Anticorupție) la data numirii în funcție a recurenților.

În temeiul art. 8

alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național Anticorupție

erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării

în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza

recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

După încetarea funcției,

prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile,

procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era

obligatorie.

Pentru numirea procurorilor

în Parchetul Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002: calități profesionale deosebite, o bună reputație,

o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor

de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această procedură deroga

de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția

examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți

de apel și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ,

numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror care provenea de la un

parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă

promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile

de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentei: art. 66 alin.

(4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură

de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă

curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef – secție și procuror la Parchetul

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea

și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94

alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu consimțământul

acestora.

Distincția pe care intimatul

o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia

utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în

funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi

legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentei (art. 43 din

Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).

La data intrării în vigoare

a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații

aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care

au fost numiți.

De altfel, susținerea

intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil

în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială

de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura

de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție

a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite

de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Numirea nu se mai face

pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.

Cu privire la gradul profesional

al procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție (în prezent – Direcția

Națională Anticorupție).

Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor

de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin

procurori specializați.

Inițial Parchetul Național

Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică,

în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar

în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut

că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității

specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005,

care în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma

Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică

proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat

dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție,

ca structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. Direcția

Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției

[

art. 1 alin. (3

1

)

din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].

Evoluția legislativă rezumată

mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale

Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții

care îl compun.

În aceste condiții, numirea

procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și

îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În practica intimatului

Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind

dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor,

drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional”

nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice

postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului

în cadrul căruia își desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile

de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare,

în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional

privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege,

promovarea se face „pe loc”.

Potrivit art. 5 alin.

(2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție

sunt înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – șef, fără a avea

o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii

repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară

activitatea în structura centrală.

Conform celor arătate

în notele scrise formulate de intimat, înființarea și apoi reorganizarea Parchetului

Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în

sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de

eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate,

pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați

în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la existența

acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții

Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul

că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o

discriminare a celorlalți magistrați din România, cărora, susține intimatul, „nu

li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea

principiului egalității”.

În jurisprudența sa constantă,

C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu

au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Cu privire la jurisprudența

anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca un argument suplimentar

Curtea reține că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea

că atât în deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și nr. 1113/2007), cât și în

alte soluții de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție.

O soluție contrară, fără

argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică,

încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția

României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28

noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce-i privește

pe recurenți, urmând ca în consecință să le recunoască acestora gradul profesional

solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.D.C.D. și S.M. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-i privește pe recurenții A.D.C.D. și S.M.

Admite cererea formulată

de aceștia de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anulează ca netimbrată

cererea de intervenție formulată de Asociația Judecătorilor Români.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2008.