ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea adresată Consiliului Superior al

Magistraturii, M.C.C. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii a

arătat că a fost promovat în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție

în anul 2006, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția

arătată.

A precizat faptul că Direcția

Națională Anticorupție funcționează pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,

iar promovarea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, justifică

dreptul de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei

Curți.

Prin hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă

cererea petentului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele

considerente:

- Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă,

cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport

cu instituțiile judecătorești și cu Parchetele de pe lângă acestea.

- chiar dacă, în prezent,

Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a rămas o structură specializată, cu

personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare

și salarizare sunt stabilite prin lege specială

[

art. 87 alin. (10) din

Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării

urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției,

astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite

de procurorii specializați, care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- încadrarea procurorilor

la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit

unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002

și, apoi, în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu

promovarea în funcții superioare de execuție, care - atât sub imperiul Legii

nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului

nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 - se face

prin concurs. Or, petentul, ca de altfel niciunul dintre procurorii care au solicitat

recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat

la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul

respectiv;

- dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

„doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție", pe de o parte ar crea

o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului

Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină

concursuri, iar pe de o altă parte ar eluda, în mod evident, dispozițiile legale

privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea procurorilor

Direcția Națională Anticorupție cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor

de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

- împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs M.C.C., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004

și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se

constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând

că aceasta nu ține seama de situația sa individuală, în sensul că a fost numit și

a funcționat ca procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – nivel central,

prin Ordinul nr. 335 din 5 decembrie 2006 al Procurorului Șef al Direcției Naționale

Anticorupție, fiind declarat admis urmare interviului organizat la data de 23 noiembrie

2006 de către comisia constituită în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea

nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, republicată.

În plus, prin hotărârea

nr. 246 din 30 noiembrie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru

procurori, a fost avizată favorabil numirea sa ca procuror la Direcția Națională

Anticorupție, promovarea pe loc, în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, fiind dispusă printr-o hotărâre anterioară a Consiliului

Superior al Magistraturii, nr. 490 din 13 iulie 2006, efectivă începând cu data

de 1 august 2006.

În fine, recurentul a

mai arătat că numirea sa la Direcția Națională Anticorupție s-a făcut pe o perioadă

nedeterminată, în condițiile în care s-a stabilit că îndeplinește toate criteriile

și cerințele legale prevăzute de art. 87 din Legea nr. 304/2004, fiind o veritabilă

promovare în funcție iar împrejurarea că la data de 11 iunie 2007 a fost transferat

de la această Direcție nu este de natură a-i afecta drepturile deja câștigate.

Recurentul a mai făcut

referire și la evoluția în timp a actelor normative, care au reglementat succesiv

promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate

în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității

legii, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică

a acestora i-au creat o situație favorabilă în sensul că numirea procurorilor în

cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei

structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția

de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În susținerea acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție

conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de

a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul

prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din

Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcția Resurse

Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile

formulate de 69 de procurori, printre care și recurenta, care funcționează sau care

au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională

Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea

lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește cariera

profesională a recurentului M.C.C., Înalta Curte reține din cuprinsul documentelor

depuse la dosar că acesta a fost numit prin Ordinul nr. 335 din 5 decembrie 2006

al Procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție în funcția de procuror în

cadrul Direcției Naționale Anticorupție – nivel central, unde a funcționat până

la data de 11 iunie 2007.

Anterior numirii la Direcția

Națională Anticorupție, respectiv începând cu data de 1 august 2006, recurentul

a fost promovat pe loc la parchetul de pe lângă curtea de apel.

În prezent recurentul

este delegat în funcția de procuror șef secție urmărire penală la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Mehedinți.

Condițiile și procedura

de numire în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție, la data numirii

în funcție a recurentului, erau cele prevăzute în O.U.G. nr. 43/2002 ca și în art.

87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, ceea ce reprezintă de altfel cadrul

legal aplicabil în prezent, pentru numirea în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit acestor prevederi,

condițiile legale ce se cer a fi îndeplinite pentru numirea în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție privesc calitățile profesionale, de bună conduită ale procurorilor

dar și vechimea în funcție a acestora, respectiv, o bună pregătire profesională,

o conduită morală ireproșabilă, o vechime minimă în funcția de judecător sau procuror

de 6 ani, cât și condiția admiterii la un interviu organizat de o comisie constituită

în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și

de a-și asuma răspunderi, a rezistenței la stres, precum și a altor calități specifice.

Din această perspectivă,

Înalta Curte apreciază că nu pot fi acceptate susținerile intimatului, mai sus arătate,

întrucât și în prezent, cadrul legislativ aplicabil (art. 87 din Legea nr. 304/2004

republicată) reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o

funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de

art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând, așa cum am arătat, o selecție a candidaților

prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, determinate ca atare

de legiuitor, pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În plus, numirea nu se

mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv, după cum este și cazul

ordinului de numire emis recurentului M.C.C.

Și cu privire la gradul

profesional al procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Naționale

Anticorupție (fost Parchetul Național Anticorupție), Înalta Curte reține că susținerile

intimatului nu pot fi primite, în considerarea naturii reglementărilor specifice

și derogatorii în ceea ce privește înființarea și funcționarea acestei structuri,

privite în evoluția lor istorică, după cum urmează.

Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor

de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin

procurori specializați.

Inițial, Parchetul Național

Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică,

în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar

în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut

că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității

specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005,

care în art. l a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma

Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică

proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat

dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție,

ca structură cu personalitate juridică „în cadrul" Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.

Direcția Națională Anticorupție

este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției

[

art. l alin. (3

1

)

din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].

Evoluția legislativă rezumată

mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale

Anticorupție ca fiind o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții

care îl compun.

În aceste condiții, numirea

procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și

îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În practica intimatului

Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind

dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor,

drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional"

nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice

postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului

în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

În mod corespunzător,

concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție

superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad

profesional privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute

de lege, promovarea se face „pe loc".

Potrivit art. 5 alin.

(2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție

sunt înființate „în cadrul" acesteia, prin ordin al procurorului - șef, fără

a avea o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii

repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară

activitatea în structura centrală.

Conform celor arătate

în notele scrise formulate de intimat, înființarea și, apoi, reorganizarea Parchetului

Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în

sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de

eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate,

pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați

în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la existența

acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții

Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul

că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o

discriminare a celorlalți magistrați din România cărora, susține intimatul, „nu

li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea

principiului egalității".

În jurisprudență sa constată,

C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu

au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Un argument suplimentar

îl constituie, de asemenea, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care,

atât prin deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și nr. 1113/2007) cât și prin

alte soluții, de dată mai recentă, a recunoscut gradul profesional al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție.

O soluție contrară, fără

argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică,

încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția

României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004 și va modifica hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o privește pe recurentă, în sensul

recunoașterii pentru aceasta a gradului profesional de procuror, corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de M.C.C. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe M.C.C.

Admite cererea formulată

de acesta de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 martie 2008.