ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1966/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1966/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Consiliului Superior al

Magistraturii, petenta Z.L. a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii,

petenta a arătat faptul că a fost numită în funcția de procuror la Parchetul Național

Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara la data de 16 octombrie 2003 prin

Ordin al Ministrului Justiției nr. 2964/C/2003, conform procedurii în vigoare la

acea dată și cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția

arătată.

În plus, petenta a precizat

faptul că Parchetul Național Anticorupție funcționează pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, iar promovarea în funcția de procuror la Parchetul

Național Anticorupție, acum devenit Direcția Națională Anticorupție, justifică dreptul

de a beneficia de gradul profesional corespunzător Parchetului Înaltei Curți.

Prin hotărârea nr. 791

din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă

cererea petentei de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii,

Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente:

- Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă,

cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport

cu instituțiile judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în

relațiile cu celelalte autorități publice. Chiar dacă, în prezent, Direcția Națională

Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, aceasta a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică

proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare

sunt stabilite prin lege specială

[

art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării

urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției,

astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite

de procurorii specializați, care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- încadrarea procurorilor

la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit

unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002

și, apoi, în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu

promovarea în funcții superioare de execuție, care - atât sub imperiul Legii

nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/1999, cât

și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 - se face prin concurs. Or,

petenta, ca de altfel niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea

gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, nu a funcționat, nu a fost promovată și nu a participat la un concurs

de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul respectiv;

- dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

„doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție", pe de o parte ar crea

o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului

Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină

concursuri, iar pe de o altă parte ar eluda, în mod evident, dispozițiile legale

privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea procurorilor

Direcția Națională Anticorupție cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor

de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs petenta Z.L., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea

nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în

timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta critică hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că aceasta nu

ține seama de situația sa individuală, în sensul că a fost numită și a funcționat

ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992,

în vigoare la data respectivă, în temeiul căreia a dobândit gradul profesional corespunzător.

Recurenta a făcut referire

și la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea

infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității legii, aplicarea

normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora i-au

creat o situație favorabilă în sensul că numirea procurorilor în cadrul Parchetului

Național Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea

acestora la parchetul respectiv.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimatul a arătat că recursul este neîntemeiat, pentru că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de Procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția

de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În susținerea acestei

apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție

conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de

a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul

prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din

Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcția Resurse

Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile

formulate de 69 de procurori, printre care și recurenta, care funcționează sau care

au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională

Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea

lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește cariera

profesională a recurentei Z.L., Înalta Curte reține, din cuprinsul actelor depuse

la dosar, că aceasta are o vechime în funcția de procuror de 13 ani; în perioada

01 iulie 2003–16 octombrie 2003 a fost delegată în funcția de procuror la Parchetul

Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Anticorupție Timișoara; la data de

16 octombrie 2003, a fost numită în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție

– Serviciul Teritorial Timișoara, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2964/C/2003,

funcție pe care o deține și în prezent.

Numirea recurentei în

funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție (în prezent Direcția Națională

Anticorupție) s-a făcut în baza și cu respectarea condițiilor și a procedurii prevăzute

de Legea nr. 92/1992, modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/1999, ca și de

O.U.G. nr. 43/2002, privind Parchetul Național Anticorupție, act normativ care a

fost ulterior succesiv modificat.

De amintit în acest sens,

în special, O.U.G. nr. 102/2003, intrată în vigoare la data de 26 octombrie 2003,

prin care s-a modificat art. 1 al O.U.G. nr. 43/2002, în sensul precizării exprese

a faptului că Parchetul Național Anticorupție, înființat la nivel național funcționează

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Curtea Supremă de Justiție, în denumirea

de la data respectivă).

Astfel, în temeiul

art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național

Anticorupție erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii

încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției,

la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

După încetarea funcției,

prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile,

procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era

obligatorie.

Pentru numirea procurorilor

în Parchetul Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute

de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002, după cum urmează: calități profesionale deosebite,

o bună reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea

infracțiunilor de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această procedură deroga

de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, care instituiau condiția

examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți

de apel, și la parchetele de pe lângă instanțe.

De altfel și această procedură

de promovare a fost amendată, după cum s-a arătat deja, prin O.U.G. nr. 179/1999,

de modificare și completare a Legii nr. 92/1992, fiind introdus art. 66 alin.

(4

1

), potrivit cu care, promovarea în funcții superioare de execuție

la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă aceste instanțe, a magistraților

care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, se face pe bază de examen, rezultând

așadar că procedura de promovare pe funcții de execuție la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai implica un examen, fiind necesare numai

condițiile de vechime și celelalte cerințe inserate în același act normativ.

În acel context legislativ,

numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror care provenea de la un

parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă

promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile

de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentei, respectiv

art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii

în magistratură de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului

de pe lângă curtea de apel, procuror - inspector, procuror șef - secție și procuror

la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor

la promovarea și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și

art. 94 alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu consimțământul

acestora.

Distincția pe care intimatul

o face între noțiunea de „numire" și cea de „promovare" nu ține seama

de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru

promovarea în funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se

pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentei

(art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).

La data intrării în vigoare

a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații

aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care

au fost numiți.

De altfel, susținerea

intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil

în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială

de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura

de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție

a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite

de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Numirea nu se mai face

pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.

În ceea ce privește gradul

profesional al procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție (în prezent

- Direcția Națională Anticorupție), Curtea reține următoarele:

Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor

de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin

procurori specializați.

Inițial, Parchetul Național

Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică,

în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar

în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut

că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității

specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005

care, în art. l, a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub

forma Departamentului Național Anticorupție structură autonomă, cu personalitate

juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat

dispoziția legală menționată, în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție,

ca structură cu personalitate juridică „în cadrul" Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.

Direcția Națională Anticorupție

este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției

[

art. l alin. (3

1

)

din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior].

Evoluția legislativă rezumată

mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale

Anticorupție ca fiind o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții

care îl compun.

În aceste condiții, numirea

procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și

îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În practica intimatului

Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind

dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor,

drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007). „Gradul profesional"

nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice

postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului

în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

În mod corespunzător,

concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție

superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad

profesional privit în mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute

de lege, promovarea se face „pe loc".

Potrivit art. 5 alin.

(2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție

sunt înființate „în cadrul" acesteia, prin ordin al procurorului - șef, fără

a avea o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii

repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară

activitatea în structura centrală.

Conform celor susținute

de intimat, înființarea și, apoi, reorganizarea Parchetului Național Anticorupție

au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul realizării obiectivelor

de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva

corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută

morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor

de corupție.

Pornind de la existența

acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții

Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul

că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o

discriminare a celorlalți magistrați din România cărora, susține intimatul, „nu

li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea

principiului egalității".

În jurisprudență sa constată,

C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu

au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Un argument suplimentar

îl constituie, de asemenea, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, care nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care,

atât prin deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și nr. 1113/2007) cât și prin

alte soluții, de dată mai recentă, a recunoscut gradul profesional al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție.

O soluție contrară, fără

argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică,

încălcând dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția

României și de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat, în temeiul art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004 și va modifica hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o privește pe recurentă, în sensul

recunoașterii pentru aceasta a gradului profesional de procuror, corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Z.L. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată,

în partea referitoare la Z.L.

Admite cererea reclamantei

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.