ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată

de P.G., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, privind recunoașterea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În motivarea hotărârii,

Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente:

- Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat, la nivel național, prin

O.U.G.

nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate

juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile judecătorești

și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități

publice. Chiar dacă în prezent Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o structură

specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență,

organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială

[

art. 87 alin. (10) din

Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării

urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției,

astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite

de procurorii specializați care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- încadrarea procurorilor

la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit

unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002

și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea

în funcții superioare de execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/199, cât și în prezent, conform

art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face prin concurs. Niciunul dintre procurorii

care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat

și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de

execuție la parchetul respectiv;

- dobândirea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație

și Justiție „doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție”, pe de o parte,

ar crea o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul

Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie

să susțină concursuri, și, pe de o altă parte, ar eluda în mod evident dispozițiile

legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs;

- salarizarea procurorilor

Direcția

Națională Anticorupție

cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei

Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător

acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs P.G., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004

și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se

constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul a criticat

hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că

motivarea ei constă într-o înșiruire de considerente care țin de managementul resurselor

umane, fără să țină seama de situația sa individuală, în sensul că a fost numit

și a funcționat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii prevăzute de

Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, dobândind gradul profesional corespunzător.

De asemenea, recurentul

a făcut referire și la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat

succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii

specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul

activității, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică

a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național

Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora

la parchetul respectiv.

În sensul menționat, recurentul

a făcut o paralelă cu situația foștilor procurori inspectori, ale căror funcții

au fost desființate prin Legea nr. 247/2005 și care au rămas să-și desfășoare activitatea

la parchetele unde fuseseră numiți inspectori, dar dacă proveneau de la parchete

cu grad inferior; prin nota din anul 2005 a Serviciului Legislație Contencios, Documentare

din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a considerat că numirea în funcția

de inspector a însemnat implicit promovarea procurorilor respectivi și dobândirea,

de către aceștia, a gradului de parchet unde au funcționat ca procurori inspectori,

fiind așadar un drept câștigat.

Consiliul Superior al

Magistraturii, în susținerea acestei apărări, a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă

dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini

atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut

de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din

Legea nr. 554/2004, s-a depus la dosar o notă privind evoluția profesională a recurentului

și nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane

pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori care funcționează

sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția

Națională Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei în succesiunea

lor în timp Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la cariera

recurentului.

Recurentul și-a început

activitatea la data de 01 mai 1998, când a fost numită procuror la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Galați.

Prin Ordinul nr. 1753/C

din 30 iunie 2004, emis de Ministrul Justiției în temeiul art. 8 alin. (2) și

art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, astfel cum

a fost modificată prin O.U.G. nr. 24/2004, și al art. 66 alin. (4) lit. d),

art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească, în forma în vigoare la data respectivă, recurentul a fost numit

în funcția de procuror în Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial

Galați, începând cu data de 05 iulie 2004. La data numirii, recurentul avea funcția

de procuror șef al Biroului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Ulterior, recurentul a

fost numit în funcția de procuror șef secție maritimă și fluvială la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Galați, ca urmare a promovării concursului/examenului pentru

numirea în funcțiile de conducere vacante organizat în perioada 21 octombrie–19

noiembrie 2006

De la această dată, până

în prezent, recurentul a ocupat aceeași funcție, chiar dacă ulterior Parchetului

Național Anticorupție a devenit Direcția Națională Anticorupție.

Cu privire la condițiile

și procedura de numire în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție,

(în prezent Direcția Națională Anticorupție) la data numirii în funcție a recurentului.

În temeiul art. 8

alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național Anticorupție

erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării

în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza

recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

După încetarea funcției,

prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile,

procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era

obligatorie.

Pentru numirea procurorilor

în Parchetul Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor speciale

prevăzute de art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002: calități profesionale deosebite, o bună

reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor

de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător.

Această procedură deroga

de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția

examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți

de apel și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ,

numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror care provenea de la un

parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă

promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile

de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentului: art. 66

alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură

de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă

curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef – secție și procuror la Parchetul

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea

și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94

alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu consimțământul

acestora.

Distincția pe care intimatul

o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia

utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în

funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi

legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentului (art. 43 din

Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).

La data intrării în vigoare

a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații

aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care

au fost numiți.

De altfel, susținerea

intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil

în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială

de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura

de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție

a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite

de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Mai mult, numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv.

Cu privire la gradul profesional

al procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție (în prezent – Direcția

Națională Anticorupție).

Parchetul Național Anticorupție

a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor

de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin

procurori specializați.

Inițial Parchetul Național

Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică,

în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar

în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut

că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reglementarea entității

specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005,

care în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma

Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică

proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și

apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat

dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție,

ca structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. Direcția

Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției

[art. 1 alin. (3

1

) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată

ulterior].

Evoluția legislativă rezumată

mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale

Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții

care îl compun.

De altfel, Completul de

9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens,

prin decizia nr. 207 din 13 martie 2007, reținându-se textual că „Direcția

Națională Anticorupție este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, fără a distinge (în afara competenței teritoriale)

între structura centrală și serviciile teritoriale”.

În aceste condiții, numirea

procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și

îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În practica intimatului

Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind

dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor,

drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor

legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007) „Gradul profesional” nu

este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice

postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului

în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

Potrivit art. 5 alin.

(2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție

sunt înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – șef, fără a avea

o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii

repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară

activitatea în structura centrală.

Conform celor arătate

în notele scrise formulate de intimat, înființarea și apoi reorganizarea Parchetului

Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în

sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de

eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate,

pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați

în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la existența

acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții

Naționale Anticorupție, Curtea urmează să se înlăture apărarea intimatului în sensul

că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurent ar avea ca efect o discriminare

a celorlalți magistrați din România, cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut

în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului

egalității”.

În jurisprudența sa constantă,

C.E.D.O. a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu

au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Nici împrejurarea că în

anul 2006 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004) recurentul a participat

la un concurs pentru o funcție de conducere și a fost numit procuror șef secție

maritimă și fluvială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați nu este de natură

să conducă la o soluție de respingere a recursului de față. Aceasta întrucât în

temeiul art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul eliberat

din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor

și parchetelor.

Cu privire la jurisprudența

anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca un argument suplimentar,

Curtea reține că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea

că atât în deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și nr. 1113/2007), cât și în

alte soluții de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției

Naționale Anticorupție.

O soluție contrară, fără

argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică,

încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția

României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale (hotărârea C.E.D.O. pronunțată în cauza Sovtransavto Holding împotriva

Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în

cauza Păduraru împotriva României, publicată în M. Of. nr. 514/14.06.2006).

Referitor la susținerile

intimatului potrivit cărora deciziile pronunțate anterior nu au caracter obligatoriu

acestea vor fi respinse, întrucât rolul instanței supreme este prevăzut atât în

Constituția României cât și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului în

sensul că aceasta reglează contradicțiile jurisdicționale, iar prin pronunțarea

aceleiași soluții se evită divergențele jurisdicționale.

De altfel, Înalta Curte

constată că hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii este deficitară și prin prisma exigențelor privind necesitatea

examinării și motivării fiecărei cereri în parte, necesitate ce-și are sorgintea

în dispozițiile constituționale privind dreptul la informație a cetățenilor, inclusiv

pe aspectele ce țin de profesie (carieră). Desigur, o motivare în detaliu, de la

caz la caz, este de natură a asigura premisele reale ale unui control judiciar de

calitate, în consonanță cu exigențele europene.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28

noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl privește

pe recurent, urmând ca în consecință să-i recunoască acestuia gradul profesional

solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de P.G. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.

Anulează hotărârea atacată

în partea referitoare la P.G.

Admite cererea reclamantului

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.