ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1964/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de P.G., procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, privind recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente: - Parchetul Național Anticorupție a fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instituțiile judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.

Chiar dacă în prezent Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [ art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004]; - competența efectuării urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite de procurorii specializați care nu au gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - încadrarea procurorilor la structura specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G.

nr. 43/2002 și apoi în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu promovarea în funcții superioare de execuție, care atât sub imperiul Legii nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/199, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 se face prin concurs.

Niciunul dintre procurorii care au solicitat recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție la parchetul respectiv; - dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție”, pe de o parte, ar crea o situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare trebuie să susțină concursuri, și, pe de o altă parte, ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs; - salarizarea procurorilor Direcția Națională Anticorupție cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.G., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004 și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Recurentul a criticat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că motivarea ei constă într-o înșiruire de considerente care țin de managementul resurselor umane, fără să țină seama de situația sa individuală, în sensul că a fost numit și a funcționat ca procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992, în vigoare la data respectivă, dobândind gradul profesional corespunzător.

De asemenea, recurentul a făcut referire și la evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și sistematică a acestora conduc către ideea că numirea procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la parchetul respectiv.

În sensul menționat, recurentul a făcut o paralelă cu situația foștilor procurori inspectori, ale căror funcții au fost desființate prin Legea nr. 247/2005 și care au rămas să-și desfășoare activitatea la parchetele unde fuseseră numiți inspectori, dar dacă proveneau de la parchete cu grad inferior; prin nota din anul 2005 a Serviciului Legislație Contencios, Documentare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a considerat că numirea în funcția de inspector a însemnat implicit promovarea procurorilor respectivi și dobândirea, de către aceștia, a gradului de parchet unde au funcționat ca procurori inspectori, fiind așadar un drept câștigat.

Consiliul Superior al Magistraturii, în susținerea acestei apărări, a făcut referire la considerentele hotărârii recurate și a arătat, că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, s-a depus la dosar o notă privind evoluția profesională a recurentului și nota întocmită de Direcția Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererile formulate de 69 de procurori care funcționează sau care au funcționat în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei în succesiunea lor în timp Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la cariera recurentului. Recurentul și-a început activitatea la data de 01 mai 1998, când a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. Prin Ordinul nr. 1753/C din 30 iunie 2004, emis de Ministrul Justiției în temeiul art. 8 alin. (2) și art. 9 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 24/2004, și al art. 66 alin. (4) lit. d), art. 69 alin. (2) și art. 94 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, în forma în vigoare la data respectivă, recurentul a fost numit în funcția de procuror în Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați, începând cu data de 05 iulie 2004. La data numirii, recurentul avea funcția de procuror șef al Biroului de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Ulterior, recurentul a fost numit în funcția de procuror șef secție maritimă și fluvială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca urmare a promovării concursului/examenului pentru numirea în funcțiile de conducere vacante organizat în perioada 21 octombrie–19 noiembrie 2006 De la această dată, până în prezent, recurentul a ocupat aceeași funcție, chiar dacă ulterior Parchetului Național Anticorupție a devenit Direcția Națională Anticorupție. Cu privire la condițiile și procedura de numire în funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție, (în prezent Direcția Națională Anticorupție) la data numirii în funcție a recurentului. În temeiul art. 8 alin. (2) și (3) din O.U.G.

nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național Anticorupție erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție. După încetarea funcției, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile, procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare era obligatorie. Pentru numirea procurorilor în Parchetul Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute de art. 9 din O.U.G.

nr. 43/2002: calități profesionale deosebite, o bună reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de procuror sau de judecător. Această procedură deroga de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ, numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile de drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentului: art. 66 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef – secție și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94 alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu consimțământul acestora.

Distincția pe care intimatul o face între noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe prevederi legale intrate în vigoare ulterior numirii în funcție a recurentului (art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004). La data intrării în vigoare a noilor legi privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care au fost numiți.

De altfel, susținerea intimatului nu poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de procuror la Direcția Națională Anticorupție. Mai mult, numirea nu se mai face pe o perioadă limitată, ci are caracter definitiv. Cu privire la gradul profesional al procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție (în prezent – Direcția Națională Anticorupție).

Parchetul Național Anticorupție a fost înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializați. Inițial Parchetul Național Anticorupție a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Reglementarea entității specializate în combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G.

nr. 134/2005, care în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică „în cadrul” Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom. Direcția Națională Anticorupție este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1 alin. (3 1 ) din O.U.G.

nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată ulterior]. Evoluția legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale Anticorupție drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcții care îl compun. De altfel, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens, prin decizia nr. 207 din 13 martie 2007, reținându-se textual că „Direcția Națională Anticorupție este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a distinge (în afara competenței teritoriale) între structura centrală și serviciile teritoriale”.

În aceste condiții, numirea procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În practica intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007) „Gradul profesional” nu este o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea.

Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție sunt înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – șef, fără a avea o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că procurorii repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care își desfășoară activitatea în structura centrală. Conform celor arătate în notele scrise formulate de intimat, înființarea și apoi reorganizarea Parchetului Național Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la existența acestor rațiuni și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții Naționale Anticorupție, Curtea urmează să se înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurent ar avea ca efect o discriminare a celorlalți magistrați din România, cărora, susține intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleași condiții vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalității”. În jurisprudența sa constantă, C.E.D.O.

a reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007). Nici împrejurarea că în anul 2006 (după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004) recurentul a participat la un concurs pentru o funcție de conducere și a fost numit procuror șef secție maritimă și fluvială la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați nu este de natură să conducă la o soluție de respingere a recursului de față. Aceasta întrucât în temeiul art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, judecătorul sau procurorul eliberat din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor și parchetelor.

Cu privire la jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca un argument suplimentar, Curtea reține că în soluționarea prezentului recurs nu poate fi ignorată împrejurarea că atât în deciziile invocate de recurentă (nr. 1112 și nr. 1113/2007), cât și în alte soluții de dată mai recentă a fost recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. O soluție contrară, fără argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de jurisprudență care ar avea ca efect un climat de incertitudine și insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea C.E.D.O.

pronunțată în cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, citată în hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în cauza Păduraru împotriva României, publicată în M. Of. nr. 514/14.06.2006). Referitor la susținerile intimatului potrivit cărora deciziile pronunțate anterior nu au caracter obligatoriu acestea vor fi respinse, întrucât rolul instanței supreme este prevăzut atât în Constituția României cât și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul că aceasta reglează contradicțiile jurisdicționale, iar prin pronunțarea aceleiași soluții se evită divergențele jurisdicționale.

De altfel, Înalta Curte constată că hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este deficitară și prin prisma exigențelor privind necesitatea examinării și motivării fiecărei cereri în parte, necesitate ce-și are sorgintea în dispozițiile constituționale privind dreptul la informație a cetățenilor, inclusiv pe aspectele ce țin de profesie (carieră). Desigur, o motivare în detaliu, de la caz la caz, este de natură a asigura premisele reale ale unui control judiciar de calitate, în consonanță cu exigențele europene. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce îl privește pe recurent, urmând ca în consecință să-i recunoască acestuia gradul profesional solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.G. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea atacată în partea referitoare la P.G. Admite cererea reclamantului de recunoaștere a gradului profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.