ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 03.06.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2009

HOTĂRÂRE

03.06.2009

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1062 din 16

octombrie 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea

formulată de H.M.C. procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție –

Serviciul teritorial Bacău, structură specializată a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care solicita recunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În motivarea hotărârii, Consiliul

Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele considerente:

- Parchetul Național Anticorupție a

fost înființat, la nivel național, prin O.U.G. nr. 43/2002, ca o structură

autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent

în raport cu instituțiile judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea,

precum și în relațiile cu celelalte autorități publice. Chiar dacă, în prezent,

Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta a rămas o structură specializată,

cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare,

funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [art. 87 alin. (10)

din Legea nr. 304/2004];

- competența efectuării urmăririi penale

în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție aparține

direcției, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor

procedurale întocmite de procurorii specializați, care nu au gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- încadrarea procurorilor la structura

specializată în combaterea faptelor de corupție s-a făcut potrivit unei

proceduri speciale, prevăzute inițial în art. 6, 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002

și, apoi, în art. 87 din Legea nr. 304/2004, numirea lor nefiind echivalentă cu

promovarea în funcții superioare de execuție, care – atât sub imperiul Legii

nr. 92/1992, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 179/1999,

cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 – se face prin

concurs. Or, petenta, ca de altfel niciunul dintre procurorii care au solicitat

recunoașterea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu a funcționat, nu a fost

promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în

funcții de execuție la parchetul respectiv;

- dobândirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „doar

prin numirea la Direcția Națională Anticorupție”, pe de o parte ar crea o

situație discriminatorie în raport cu toți ceilalți procurori din cadrul

Ministerului Public, care pentru promovarea la parchetele imediat superioare

trebuie să susțină concursuri, iar pe de o altă parte ar eluda, în mod evident,

dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție

prin concurs;

- salarizarea procurorilor D.N.A. cu un

coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu le conferă de drept și gradul profesional

corespunzător acestui parchet.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs H.M.C., solicitând ca, în condițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004

și potrivit principiului activității legii și succesiunii legilor în timp, să

se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurenta critică hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând că aceasta nu ține seama

de situația sa individuală, în sensul că a fost numită și a funcționat ca

procuror în cadrul unei structuri organizatorice a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 92/1992,

în vigoare la data respectivă, în temeiul căreia a dobândit gradul profesional

corespunzător.

Recurenta a făcut referire și la

evoluția în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea

procurorilor în funcții de execuție și organizarea structurii specializate în

combaterea infracțiunilor de corupție, concluzionând că principiul activității

legii, aplicarea normelor juridice în timp și interpretarea logică și

sistematică a acestora i-au creat o situație favorabilă în sensul că numirea

procurorilor în cadrul Parchetului Național Anticorupție, în prezent

reorganizat sub forma unei structuri specializate a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut ca efect promovarea acestora la

parchetul respectiv.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

intimatul a arătat că recursul este nefondat, pentru că procedura și condițiile

pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru

numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție.

În susținerea acestei apărări,

Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele

hotărârii recurate și a arătat, în concluzie, că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această

structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența ei și

de a fi remunerați cu salariul prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi

obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004,

intimatul a depus la dosar nota întocmită de Direcția Resurse Umane și

Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu privire la cererea

formulată de petentă, care au funcționat sau care funcționează în cadrul

Direcției Naționale Anticorupție, de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate în recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în

succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește cariera

profesională a recurentei, Curtea reține că aceasta, prin Ordinul nr. 375 din 12

decembrie 2007, emis de Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, a

fost numită în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție –

Serviciul Teritorial Bacău, începând cu data de 1 ianuarie 2008.

La data numirii, recurenta avea

funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Condițiile și procedura de numire în

funcția de procuror la Parchetul Național Anticorupție (în prezent Direcția

Națională Anticorupție), erau prevăzute de art. 8 alin. (2) și (3) și art. 9

din O.U.G. nr. 43/2002.

Astfel, în temeiul art. 8 alin. (2)

și (3) din O.U.G. nr. 43/2002, procurorii Parchetului Național Anticorupție

erau numiți inițial pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii

încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministrul

justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție pe baza recomandării procurorului general al Parchetului

Național Anticorupție.

După încetarea funcției, prin expirarea

perioadei pentru care a fost numit ori datorită unor cauze neimputabile,

procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, a cărui rezervare

era obligatorie.

Pentru numirea procurorilor în Parchetul

Național Anticorupție era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9

din O.U.G. nr. 43/2002, după cum urmează: calități profesionale deosebite, o

bună reputație, o conduită morală ireproșabilă, pregătire specială în

combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime de 6 ani în funcția de

procuror sau de judecător.

Această procedură deroga de la

dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția

examenului pentru promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale,

curți de apel, și la parchetele de pe lângă instanțe.

În acel context legislativ, numirea la Parchetul Național Anticorupție a unui procuror care provenea de la un parchet situat la un

nivel inferior în ierarhia parchetelor constituia o veritabilă promovare în

funcția superioară de execuție, împrejurare ce rezultă și din temeiurile de

drept invocate în preambulul ordinului de numire a recurentului: art.66 alin.4

lit. d) din Legea nr. 92/1992, care impunea condiția vechimii în magistratură

de cel puțin 8 ani pentru funcțiile de procuror general al parchetului de pe

lângă curtea de apel, procuror – inspector, procuror șef – secție și procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, art. 69 alin. (2), referitor la promovarea

și transferarea procurorilor prin ordin al ministrului justiției și art. 94

alin. (1), privind promovarea și transferarea magistraților numai cu

consimțământul acestora.

Distincția pe care intimatul o face între

noțiunea de „numire” și cea de „promovare” nu ține seama de terminologia

utilizată în Legea nr. 92/1992 și de condițiile instituite pentru promovarea în

funcție de execuție sub imperiul actului normativ respectiv, bazându-se pe

prevederi legale intrate în vigoare la data numirii în funcție a recurentei

(art. 43 din Legea nr. 303/2004 și art. 87 din Legea nr. 304/2004).

La data intrării în vigoare a noilor legi

privind statutul magistraților și organizarea judecătorească, magistrații

aflați în funcție au fost considerați, în temeiul art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 303/2004, ca îndeplinind condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în

care au fost numiți.

De altfel, susținerea intimatului nu

poate fi acceptată nici din perspectiva cadrului legislativ aplicabil în

prezent, pentru că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură

specială de numire sau de promovare într-o funcție de execuție, derogatorie de

la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004,

implicând o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități

profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcției de

procuror la Direcția Națională Anticorupție.

Numirea nu se mai face pe o perioadă

limitată, ci are caracter definitiv.

În ceea ce privește gradul profesional al

procurorilor din cadrul Parchetului Național Anticorupție (în prezent –

Direcția Națională Anticorupție), Curtea reține următoarele:

Parchetul Național Anticorupție a fost

înființat prin O.U.G. nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea

infracțiunilor de corupție, care își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu

al României, prin procurori specializați.

Inițial, Parchetul Național Anticorupție

a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul

Ministerului Public, fiind condus de un procuror general și coordonat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar

în O.U.G. nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a

prevăzut că acest parchet specializat funcționează pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Reglementarea entității specializate în

combaterea corupției a fost radical modificată prin O.U.G. nr. 134/2005, care

în art. 1 a prevăzut reorganizarea Parchetului Național Anticorupție sub forma

Departamentului Național Anticorupție, structură autonomă, cu personalitate

juridică proprie, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și apoi prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 134/2005, care

a modificat dispoziția legală menționată în sensul înființării Direcției

Naționale Anticorupție, ca structură cu personalitate juridică „în cadrul”

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nemaifiind

prevăzut de lege caracterul autonom.

Direcția Națională Anticorupție este

condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin intermediul procurorului șef al direcției [art. 1

alin. (3

) din O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată

ulterior].

Evoluția legislativă rezumată mai sus nu

poate fi interpretată decât în sensul caracterizării Direcției Naționale

Anticorupție ca fiind o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, înglobată acestuia, alături de toate celelalte

direcții care îl compun.

În aceste condiții, numirea

procurorilor specializați potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp

și îndeplinirea de către aceștia a atribuțiilor specifice funcției are ca efect

dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În practica intimatului Consiliul

Superior al Magistraturii, gradul profesional a fost definit ca fiind dreptul

unui procuror de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept

ce poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale (hotărârea Plenului nr. 878 din 13 decembrie 2007,

www.csm1909.ro). „Gradul profesional” nu este o noțiune abstractă, desprinsă de

conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă

procurorul, atribuții care corespund nivelului parchetului în cadrul căruia își

desfășoară activitatea. În mod corespunzător, concursurile de promovare se

organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita

locurilor disponibile, iar nu pentru dobândirea unui grad profesional privit în

mod abstract. Numai prin excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, promovarea

se face „pe loc”.

Potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G.

nr. 43/2002, Serviciile teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție sunt

înființate „în cadrul” acesteia, prin ordin al procurorului – șef, fără a avea

o competență materială diferită de cea a structurii centrale, astfel că

procurorii repartizați în structurile teritoriale au același statut cu cei care

își desfășoară activitatea în structura centrală.

Conform celor arătate în notele scrise

formulate de intimat, înființarea și, apoi, reorganizarea Parchetului Național

Anticorupție au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în sensul

realizării obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană și de eficientizare a luptei împotriva corupției, prin crearea unor

structuri specializate, pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a

procurorilor specializați în combaterea infracțiunilor de corupție.

Pornind de la existența acestor rațiuni

și obiective specifice avute în vedere la înființarea actualei Direcții

Naționale Anticorupție, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în

sensul că recunoașterea gradului profesional solicitat de recurent ar avea ca

efect crearea unei situații discriminatorii, dezavantajoase în raport cu toți

ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru promovare,

trebuie să susțină mai multe concursuri.

În jurisprudența sa constată, CEDO a

reținut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o

justificare obiectivă și rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea

din 6 decembrie 2007).

Un argument suplimentar îl constituie, de

asemenea, jurisprudența anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care

nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care a recunoscut

gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

O soluție contrară, fără argumente

consistente care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii

Înaltei Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudență care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate

juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3)

din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea

nr. 317/2004 și va modifica hotărârea nr. 1062 din 16 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce o privește pe recurentă, în sensul

recunoașterii pentru aceasta a gradului profesional de procuror, corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.