ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 791 din 21 noiembrie 2007 a fost respinsă cererea formulată, printre alții, de N.P., procuror sef serviciu la Direcția Națională Anticorupție – Nivel central prin care s-a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-au reținut, în considerentele hotărârii de mai sus, următoarele : Prin O.U.G. nr. 43/2002 a fost înființat, la nivel național, Parchetul Național Anticorupție, ca parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României, organizat, inițial, ca structura autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instanțele judecătorești și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități publice.

În prezent, chiar dacă Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție, a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții, competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială [ art. 87 alin. (10) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare]. În acest context se reține că, în esență, competența Direcției Naționale Anticorupție privește efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Competența aparține direcției, este strict prevăzută de lege, atât pentru Direcția Națională Anticorupție - nivel central, cât și pentru structurile teritoriale, astfel că nu poate fi ridicată problema validității actelor procedurale întocmite de către procurorii specializați care nu au grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Atâta timp cât procurorul a fost numit, cu respectarea dispozițiilor legale, în funcția de procuror la Direcții Națională Anticorupție, îndeplinește atribuțiile ce sunt stabilite de lege pentru funcția respectiva. În astfel de situații se regăsesc și procurorii delegați la un parchet superior, care exercită atribuțiile ce intră în competența acelui parchet, chiar dacă au grad profesional corespunzător unui parchet inferior.

De asemenea, Direcția Națională Anticorupție are o structură de organizare și un stat de funcții și de personal distincte, separate de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. O procedură specială a fost și este instituită și în ceea ce privește încadrarea; procurorilor la această structură specializată. Astfel, potrivit art. 6 și art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Parchetul Național Anticorupție se încadra cu procurori numiți pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, de ministerul justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

Rezultă deci, că legiuitorul a avut în vedere, încă de la înființarea Parchetului Național Anticorupție, o perioada limitată în care procurorul putea funcționa în cadrul Parchetului Național Anticorupție, stipulând în mod expres ce urma să se întâmple după încetarea funcției la Parchetul Național Anticorupție, prin expirarea perioadei, ori datorită unor cauze neimputabile, și anume că procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, rezervarea acestuia fiind obligatorie, conform art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 601/2004 rezervarea posturilor la unitățile de parchet de unde proveneau procurori Parchetului Național Anticorupție nemaifiind obligatorie.

În ceea ce privește condițiile de numire în cadrul Parchetului Național Anticorupție, acestea erau prevăzute în art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 43/2002 și priveau atât calitățile profesionale, de conduită ale procurorilor, cât și vechimea în funcție a acestora, respectiv calitățile profesionale deosebite, o buna reputație, o conduită morală ireproșabilă, o pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime minimă în funcția de judecător sau procuror de 6 ani, prin derogare de la condiția de vechime de 8 ani necesară pentru promovarea în funcții de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În prezent, legiuitorul a stipulat în art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicată, cu modificările și completările ulterioare ca procedura specială privind numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție să fie completată cu o noua condiție, constând în admiterea la un interviu organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și de a-și asuma răspunderi, a rezistenței la stres, precum și altor calități specifice. În mod evident, rațiunea legii a fost aceea de a încadra Direcția Naționale Anticorupție cu procurori având o anumită structură [ cunoștințe profesionale, profil moral, psihologic - art. 86 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, arată că din comisie fac parte și specialiști în psihologie, resurse umane și „alte domenii”].

Prin urmare, finalitatea acestor dispoziții privește buna desfășurare a activități de urmărire penală, întrucât funcționarea efectivă în cadrul Direcției Naționale Anticorupție trebuie înțeleasă în legătura directă cu caracterul specific a infracțiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000. Din fișele personale, întocmite urmare a verificării dosarelor profesionale, rezulta că toți procurorii solicitanți au gradul profesional corespunzător fie parchetului de pe lângă judecătorie, fie parchetului de pe lângă tribunal sau parchetului de pe lângă curtea de apel, iar niciunul dintre magistrații în cauză nu a funcționat, nu a fost promovat și nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, se constată că, prin numirea lor la Parchetul Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, cei 69 de procurori în cauză, procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, parchet de pe lângă tribunal, parchet de pe lângă curtea de apel, nu au dobândit eo ipso gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât: - promovarea în funcții superioare de execuție, pe loc sau efectivă, ce reprezintă o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților și constituie o componenta a carierei acestora, se putea și se poate realiza, atât în condițiile Legii nr. 92/1992 republicata astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G..

nr. 179/1999, cât și în prezent, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, numai prin examen/ concurs, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de lege, și anume vechime evaluare profesională anuala, lipsa sancțiunilor disciplinare, existența posturilor vacante. Potrivit art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la parchete, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în art. 44 alin. (1) lit. c) din același act normativ se prevede condiția de 8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procedura de desfășurare a concursului este reglementată de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006. Dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalte Curte de Casație și Justiție de către un procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă judecătorie (cu vechime în funcție de 6 ani) doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție ar crea o situație discriminatorie, dezavantajoasă în raport de toți ceilalți procurori din cadrul Ministerului Public, care, pentru promovarea la parchetele imediat superioare, trebuie să susțină concursuri.

- pentru numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție este reglementată prin lege o procedură speciala, care, fiind o norma de excepție trebuie interpretata restrictiv. Această procedură speciala trebuie înțeleasă în raport cu scopurile pentru care a fost înființată și organizată Direcția Națională Anticorupție și anume - necesitatea instituirii unor măsuri imediate pentru întărirea capacității de luptă împotriva fenomenului corupției, care să răspundă provocărilor specifice actualului context intern și internațional. Dacă s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la această structura specializată, aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

Împrejurarea că legiuitorul nu a înțeles să facă o excepție de la regula promovării în funcții de execuție prin concurs în ceea ce-i privește pe procurori Parchetului Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, mai rezultă și din dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002, care stabileau, în mod expres, în art. 30, că dispozițiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul Parchetului Național Anticorupție, deci și cele referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin examen/concurs.

Legiuitorul a prevăzut, în mod expres, comprehensibil, faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii [ art. 8 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare]. Promovarea în funcții superioare de execuție, pe loc sau efectivă, ce reprezintă o recunoaștere a performanțelor profesionale ale magistraților constituie o componentă a carierei acestora, are un caracter permanent, reprezintă un drept câștigat, cu caracter definitiv în evoluția carierei profesionale.

Dacă considera altfel, legiuitorul prevedea acest aspect și nu stipula în mod expres, imperativ, ce se întâmpla cu procurorii numiți la Parchetul Național Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, la încetarea activității în cadrul acestei structuri specializate, respectiv faptul că revin la parchetul de unde provin, deci nu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Mai mult decât atât, prin O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în M. Of. al României nr. 684/08.10.2007, s-a constituit, prin bugetul de stat, un fond de rezervă de 50 de posturi de procuror, număr ce se poate actualiza anual prin hotărâre a Guvernului, pentru asigurarea posturilor necesare de procuror la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Aceste posturi vor fi repartizate în situația în care la parchetele unde procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante. Faptul că procurorii de la Direcția Naționala Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet. Coeficientul de multiplicare este stabilit în virtutea prevederilor legale a reglementează salarizarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție aplicabilitatea acestor dispoziții fiind limitată doar la aspectul salarizării procurorilor specializați, nu a conferirii și a gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța superioară.

Numirea la Parchetul Național Anticorupție, în prezent la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorului de a funcționa la aceasta structură, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acesteia și de a fi remunerat cu salariu prevăzut de lege pentru această funcție nu și gradul corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 791 din 26 noiembrie 2007 a declarat recurs în termen legal petentul N.P., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, anularea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, recunoașterea dreptului pretins, anume gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că prin O.U.G. nr. 134/2005 Parchetul Național Anticorupție a fost reorganizat ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, devenind Departamentul Național Anticorupție și că prin această modificare legislativă, dispozițiile constituționale [art. 72 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia urmărirea penală și trimiterea judecată a senatorilor și deputaților se poate face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție] au fost preluate în legislația specifică – O.U.G. nr. 134/2005 și actele normative ulterioare.

S-a învederat că Departamentul Național Anticorupție a devenit Direcția Națională Anticorupție (prin Legea nr. 54/2006) funcționând ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în baza principiului succesiunii și acțiunii normelor juridice în timp, precum și din cuprinsul actelor normative incidente, rezultă că procurorii din cadrul acestei structuri au dobândit și beneficiază de gradul profesional corespunzător celui de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de remunerația aferent acestui grad profesional.

Pe de altă parte, a statua că procurorii din cadrul Direcției Național Anticorupție nu au grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înseamnă a concluziona că toate actele de urmărire penală efectuate în cauze privind senatori și deputați sunt lovite de nulitate absolută întrucât ar fi efectuate de organe necompetente potrivit legii. A precizat recurentul că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 683/C din data de 05 martie 2004, a fost numit în funcția de procuror sef al Serviciului pentru cercetarea infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție - nivel central.

În consecință, promovarea recurentului a fost făcută sub imperiul Legii nr. 92/1992 în vigoare la data emiterii Ordinului Ministrului Justiției nr. 683/C, care prevedea posibilitatea numirii de către ministrul justiției la propunerea Procurorului General al Parchetului de pe lângă C.S.J., fără examen.

Cum această modalitate de promovare era legală sub imperiul legii vechi, pentru a nu aduce atingere drepturilor dobândite, legiuitorul prin art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a reiterat sub o altă formă principiul neretroactivității legii noi „ magistrații în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi se considera ca îndeplinesc prezumțiile legale pentru ocuparea funcțiilor pe care sunt numiți ” . Dacă printr-o ficțiune a legii se prezumă absolut ca toți magistrații aflați în funcție la data intrării ei în vigoare, atunci trebuie înlăturate toate argumentele Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a cererii bazate pe ignorarea principiului tempus regit actum și lex posteriori derogant priori.

Argumentele de interpretare sistematică a normelor incidente duc la aceeași concluzie datorită modului de structurare a dispozițiilor privind promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție – Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție care se găsesc la capitole de lege distincte de cele ce reglementează avansarea la instanțele și parchetele inferioare în grad. Intenția legiuitorului a fost aceea că numirea procurorilor constituie o promovare în interesul legii, cu atât mai mult cu cât pe timpul numirii la Parchetul Național Anticorupție procurorii nu pot participa la concursuri de promovare în funcții superioare de conducere deoarece ar trebui să părăsească Direcția Națională Anticorupție, iar locurile acestora la unitățile de bază au fost ocupate între timp, astfel încât procurorii nu pot reveni nici în funcțiile deținute anterior.

Principiul activității legii în timp (tempus regit actum) și teoria dreptului câștigat care a fost consfințit prin art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, au creat recurentului o situație favorabilă, acesta fiind promovat în funcția de procuror la un parchet superior – Parchetul Național Anticorupție, dobândind în condițiile legii gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În sensul recunoașterii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a subliniat de recurent, este și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 1112 din 21 februarie 2007 pronunțată în Dosar nr. 13984/1/2006 și decizia nr. 1113 din 21 februarie 2007 pronunțată în Dosar nr. 13982/1/2006.

În drept, s-au invocat prevederile art. 66-69 din Legea nr. 92/1992, art. 100 alin. (1) Legea nr. 303/2004, art. 29 alin. (5)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 20, 21 și art. 126 alin. (6) din Constituția României. Prin întâmpinarea formulată în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, reiterând argumentele din hotărârea atacată. Concluziv, s-a precizat că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența acestei direcții și de a fi remunerat cu salariu prevăzut de lege pentru această funcție, nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În ceea ce privește hotărârile judecătorești invocate de recurent, s-a arătat că acestea au fost pronunțate în cauze având ca obiect un recurs și nu un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecății. Recursul declarat de N.P. este fondat și va fi admis, cu consecința anulării hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în partea referitoare la recurent, a admiterii cererii petentului și a obligării Consiliului Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul N.P. a îndeplinit, în perioada 10 noiembrie 2003-5 martie 2004, funcția de procuror sef serviciu pentru efectuarea urmăririi penale în ca uz privind infracțiunile asimilate sau în legătură directă cu infracțiunile de corupție, în cadrul Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție din Parchetul Național Anticorupție (actualmente Direcția Națională Anticorupție), iar începând cu data de 5 martie 2004 și până în prezent, urmare numirii prin ordin a ministrului justiției, recurentul a ocupat și ocupă aceeași funcție. Numirea recurentului în cadrul Parchetului Național Anticorupție s-a dispus în temeiul prevederilor art. 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002 în forma în vigoare la data numirii, prevederi cu caracter special, care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile de drept comun cuprinse în Legea nr. 92/1991 privind organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (2) din actul normativ menționat, procurori Parchetului Național Anticorupție sunt numiți pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministru justiției, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, iar conform art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență, după încetarea funcției la Parchetul Național Anticorupție, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorita unor cauze neimputabile, procurorul are dreptul să revină la postul ocupat anterior, rezervarea acestuia fiind obligatorie.

De asemenea, conform art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, pentru a fi numiți în Parchetul Național Anticorupție procurorii trebuie sa aibă calități și rezultate profesionale deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție. Condițiile minime de vechime pe care trebuiau să le îndeplinească procurorii Parchetului Național Anticorupție au fost prevăzute prin art. 9 alin. (2) lit. b) din ordonanță, respectiv o vechime în funcția de procuror sau de judecător de 6 ani. Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 43/2002, în vigoare la data formulării cererii petentului de recunoaștere a gradului profesional și la data soluționării recursului, s-a prevăzut că Direcția Națională Anticorupție se înființează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin alin. (2) al aceluiași art. s-a stipulat în mod expres că Direcția Națională Anticorupție are sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializați în combaterea corupției.

Sub aspectul situației procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, se reține că urmare modificărilor aduse legislației din domeniul justiției prin Legea nr. 247/2005, numirea în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție nu se mai face pe termen de 6 ani ci pe durată nelimitată, și că potrivit prescripțiilor art. 87 alin. (9) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, la data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii.

Tot astfel, se observă că Direcția Națională Anticorupție, cu secțiile, serviciile și birourile care îl constituie, potrivit reglementărilor în vigoare privitoare la organizarea și funcționarea sa, este o structură unitară, care funcționează așadar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul căreia toți procurorii au același grad profesional și aceeași competență de soluționare a cauzelor, indiferent de locul săvârșirii faptei. În mod evident, nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție (fost Parchetul Național Anticorupție) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate inițial de O.U.G.

nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare și apoi de art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și procedura reglementate inițial de Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și apoi de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă parte, Curtea reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înființarea în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de corupție, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (O.U.G.

nr. 43/2002) de reglementare a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun (Legea nr. 92/1992 și Legea nr. 303/2004). În context, urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 92/1992 sau de Legea nr. 303/2004, în condițiile în care, în ceea ce privește noțiunea de discriminare, se are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea și Decizia C.E.D.O.

din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat”. Or, în speță, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție, materializată în adoptarea O.U.G. nr. 43/2002 și înființarea Direcției Naționale Anticorupție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul numit la Direcția Națională Anticorupție (fost Parchetul Național Anticorupție) dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul Consiliului Superior a Magistraturii , prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror. Or, în cauză este necontestat faptul că recurentul au fost numit, în condițiile legii speciale (O.U.G. nr. 43/2002) la Parchetul Național Anticorupție actualmente Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit raționamentului din hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

De reținut este și faptul că în materia carierei și drepturilor magistraților, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național Anticorupție, au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi cel al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului, al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

În acest sens, față de practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudența (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Susținerea intimatului cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, nu este întemeiată, fiind evident că rolul unei jurisdicții supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în această materie este, potrivit practicii C.E.D.O., acela de a regla contradicțiile jurisprudenței și că se impune, pe temeiul aceleiași practici a instanței europene, menținerea acelorași soluții în cauze similare, o asemenea atitudine fiind de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică.

În raport de cele mai sus arătate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce-l privește pe recurentul N.P., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va admite recursul, va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior a Magistraturii în partea referitoare la petent, va admite cererea recurentului și va obliga Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.P. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și în consecință: Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l privește pe recurent. Admite cererea recurentului și obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2008.