ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 791 din 21 noiembrie 2007 a fost respinsă cererea formulată, printre

alții, de N.P., procuror sef serviciu la Direcția Națională Anticorupție – Nivel

central prin care s-a solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-au reținut, în considerentele

hotărârii de mai sus, următoarele

:

Prin O.U.G. nr. 43/2002

a fost înființat, la nivel național, Parchetul Național Anticorupție, ca parchet

specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, care exercită atribuțiile

pe întreg teritoriul României, organizat, inițial, ca structura autonomă, cu personalitate

juridică, în cadrul Ministerului Public, independent în raport cu instanțele judecătorești

și cu parchetele de pe lângă acestea, precum și în relațiile cu celelalte autorități

publice.

În prezent, chiar dacă

Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție,

a rămas o structură specializată, cu personalitate juridică proprie, ale cărei atribuții,

competență, organizare, funcționare și salarizare sunt stabilite prin lege specială

[

art. 87 alin. (10) din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și

completările ulterioare].

În acest context se reține

că, în esență, competența Direcției Naționale Anticorupție privește efectuarea urmăririi

penale în cauzele având ca obiect infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru

prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Competența aparține

direcției, este strict prevăzută de lege, atât pentru Direcția Națională Anticorupție

- nivel central, cât și pentru structurile teritoriale, astfel că nu poate fi ridicată

problema validității actelor procedurale întocmite de către procurorii specializați

care nu au grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Atâta timp cât procurorul a fost numit, cu respectarea dispozițiilor legale, în

funcția de procuror la Direcții Națională Anticorupție, îndeplinește atribuțiile

ce sunt stabilite de lege pentru funcția respectiva. În astfel de situații se regăsesc

și procurorii delegați la un parchet superior, care exercită atribuțiile ce intră

în competența acelui parchet, chiar dacă au grad profesional corespunzător unui

parchet inferior.

De asemenea, Direcția

Națională Anticorupție are o structură de organizare și un stat de funcții și de

personal distincte, separate de cele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

O procedură specială a

fost și este instituită și în ceea ce privește încadrarea; procurorilor la această

structură specializată.

Astfel, potrivit art.

6 și art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, Parchetul Național Anticorupție se

încadra cu procurori numiți pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii

încadrării în funcție cu acordul lor, de ministerul justiției, la propunerea procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării

procurorului general al Parchetului Național Anticorupție.

Rezultă deci, că legiuitorul

a avut în vedere, încă de la înființarea Parchetului Național Anticorupție, o perioada

limitată în care procurorul putea funcționa în cadrul Parchetului Național Anticorupție,

stipulând în mod expres ce urma să se întâmple după încetarea funcției la Parchetul

Național Anticorupție, prin expirarea perioadei, ori datorită unor cauze neimputabile,

și anume că procurorul avea dreptul să revină la postul ocupat anterior, rezervarea

acestuia fiind obligatorie, conform art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/2002, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 601/2004 rezervarea posturilor la unitățile de parchet

de unde proveneau procurori Parchetului Național Anticorupție nemaifiind obligatorie.

În ceea ce privește condițiile

de numire în cadrul Parchetului Național Anticorupție, acestea erau prevăzute în

art. 9 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 43/2002 și priveau atât calitățile profesionale,

de conduită ale procurorilor, cât și vechimea în funcție a acestora, respectiv calitățile

profesionale deosebite, o buna reputație, o conduită morală ireproșabilă, o pregătire

specializată în combaterea infracțiunilor de corupție și o vechime minimă în funcția

de judecător sau procuror de 6 ani, prin derogare de la condiția de vechime de 8

ani necesară pentru promovarea în funcții de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În prezent, legiuitorul

a stipulat în art. 87 alin. (2)-(6) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara,

republicată, cu modificările și completările ulterioare ca procedura specială privind

numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție să fie completată cu o noua

condiție, constând în admiterea la un interviu organizat de o comisie constituită

în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacității de a lua decizii și

de a-și asuma răspunderi, a rezistenței la stres, precum și altor calități specifice.

În mod evident, rațiunea

legii a fost aceea de a încadra Direcția Naționale Anticorupție cu procurori având

o anumită structură

[

cunoștințe

profesionale, profil moral, psihologic - art. 86 alin. (6) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea

judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, arată că din

comisie fac parte și specialiști în psihologie, resurse umane și „alte domenii”].

Prin urmare, finalitatea

acestor dispoziții privește buna desfășurare a activități de urmărire penală, întrucât

funcționarea efectivă în cadrul Direcției Naționale Anticorupție trebuie înțeleasă

în legătura directă cu caracterul specific a infracțiunilor ce fac obiectul Legii

nr. 78/2000.

Din fișele personale,

întocmite urmare a verificării dosarelor profesionale, rezulta că toți procurorii

solicitanți au gradul profesional corespunzător fie parchetului de pe lângă judecătorie,

fie parchetului de pe lângă tribunal sau parchetului de pe lângă curtea de apel,

iar niciunul dintre magistrații în cauză nu a funcționat, nu a fost promovat și

nu a participat la un concurs de promovare, pe loc sau efectivă, în funcții de execuție,

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, se constată că, prin numirea lor la Parchetul Național

Anticorupție, în prezent Direcția Națională Anticorupție, cei 69 de procurori în

cauză, procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, parchet de pe lângă

tribunal, parchet de pe lângă curtea de apel, nu au dobândit eo ipso gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât:

- promovarea în funcții

superioare de execuție, pe loc sau efectivă, ce reprezintă o recunoaștere a performanțelor

profesionale ale magistraților și constituie o componenta a carierei acestora, se

putea și se poate realiza, atât în condițiile Legii nr. 92/1992 republicata astfel

cum a fost modificată și completată prin O.U.G.. nr. 179/1999, cât și în prezent,

conform art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, numai prin examen/ concurs, cu respectarea

celorlalte condiții prevăzute de lege, și anume vechime evaluare profesională anuala,

lipsa sancțiunilor disciplinare, existența posturilor vacante.

Potrivit art. 43 din Legea

nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel

național, în limita posturilor vacante la parchete, inclusiv la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în art. 44 alin. (1) lit. c) din

același act normativ se prevede condiția de 8 ani vechime în funcția de judecător

sau procuror pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Procedura de desfășurare

a concursului este reglementată de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

concursului de promovare a judecătorilor procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006.

Dobândirea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă înalte Curte de Casație și Justiție de către

un procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă judecătorie (cu vechime în

funcție de 6 ani) doar prin numirea la Direcția Națională Anticorupție ar crea o

situație discriminatorie, dezavantajoasă în raport de toți ceilalți procurori din

cadrul Ministerului Public, care, pentru promovarea la parchetele imediat superioare,

trebuie să susțină concursuri.

- pentru numirea procurorilor

la Direcția Națională Anticorupție este reglementată prin lege o procedură speciala,

care, fiind o norma de excepție trebuie interpretata restrictiv.

Această procedură speciala

trebuie înțeleasă în raport cu scopurile pentru care a fost înființată și organizată

Direcția Națională Anticorupție și anume - necesitatea instituirii unor măsuri imediate

pentru întărirea capacității de luptă împotriva fenomenului corupției, care să răspundă

provocărilor specifice actualului context intern și internațional.

Dacă s-ar considera că

prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la această structura specializată,

aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar eluda în mod evident dispozițiile

legale privitoare la promovarea în funcții superioare de execuție prin concurs.

Împrejurarea că legiuitorul

nu a înțeles să facă o excepție de la regula promovării în funcții de execuție prin

concurs în ceea ce-i privește pe procurori Parchetului Național Anticorupție, în

prezent Direcția Națională Anticorupție, mai rezultă și din dispozițiile O.U.G.

nr. 43/2002, care stabileau, în mod expres, în art. 30, că dispozițiile Legii

nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu

modificările și completările ulterioare,

se aplică și în cazul Parchetului Național Anticorupție, deci și cele referitoare

la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin

examen/concurs.

Legiuitorul a prevăzut,

în mod expres, comprehensibil, faptul că la încetarea activității în cadrul Direcției

Naționale Anticorupție, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt

parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii

[

art. 8 alin. (9) din Legea

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare].

Promovarea în funcții

superioare de execuție, pe loc sau efectivă, ce reprezintă o recunoaștere a performanțelor

profesionale ale magistraților constituie o componentă a carierei acestora, are

un caracter permanent, reprezintă un drept câștigat, cu caracter definitiv în evoluția

carierei profesionale.

Dacă considera altfel,

legiuitorul prevedea acest aspect și nu stipula în mod expres, imperativ, ce se

întâmpla cu procurorii numiți la Parchetul Național Anticorupție, în prezent Direcția

Națională Anticorupție, la încetarea activității în cadrul acestei structuri specializate,

respectiv faptul că revin la parchetul de unde provin, deci nu la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mai mult decât atât, prin

O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul

justiției, publicată în M. Of. al României nr. 684/08.10.2007, s-a constituit, prin

bugetul de stat, un fond de rezervă de 50 de posturi de procuror, număr ce se poate

actualiza anual prin hotărâre a Guvernului, pentru asigurarea posturilor necesare

de procuror la încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Aceste posturi vor fi repartizate în situația în care la parchetele unde procurorul

a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante.

Faptul că procurorii de

la Direcția Naționala Anticorupție sunt salarizați cu un coeficient de multiplicare

corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție nu conferă de drept și gradul profesional corespunzător acestui parchet.

Coeficientul de multiplicare

este stabilit în virtutea prevederilor legale a reglementează salarizarea procurorilor

Direcției Naționale Anticorupție aplicabilitatea acestor dispoziții fiind limitată

doar la aspectul salarizării procurorilor specializați, nu a conferirii și a gradului

profesional corespunzător parchetului de pe lângă instanța superioară.

Numirea la Parchetul Național

Anticorupție, în prezent la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorului

de a funcționa la aceasta structură, de a îndeplini atribuțiile ce intră în competența

acesteia și de a fi remunerat cu salariu prevăzut de lege pentru această funcție

nu și gradul corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 791 din 26 noiembrie 2007 a declarat recurs

în termen legal petentul N.P., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, anularea

hotărârii atacate și, pe cale de consecință, recunoașterea dreptului pretins, anume

gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

A învederat recurentul,

prin motivele de recurs, că prin O.U.G. nr. 134/2005 Parchetul Național Anticorupție

a fost reorganizat ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, devenind Departamentul Național Anticorupție și că prin această

modificare legislativă, dispozițiile constituționale [art. 72 alin. (2) din Constituția

României, potrivit căruia urmărirea penală și trimiterea judecată a senatorilor

și deputaților se poate face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție] au fost preluate în legislația specifică – O.U.G. nr. 134/2005

și actele normative ulterioare.

S-a învederat că Departamentul

Național Anticorupție a devenit Direcția Națională Anticorupție (prin Legea nr.

54/2006) funcționând ca structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, iar în baza principiului succesiunii și acțiunii normelor

juridice în timp, precum și din cuprinsul actelor normative incidente, rezultă că

procurorii din cadrul acestei structuri au dobândit și beneficiază de gradul profesional

corespunzător celui de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și de remunerația aferent acestui grad profesional.

Pe de altă parte, a statua

că procurorii din cadrul Direcției Național Anticorupție nu au grad profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înseamnă

a concluziona că toate actele de urmărire penală efectuate în cauze privind senatori

și deputați sunt lovite de nulitate absolută întrucât ar fi efectuate de organe

necompetente potrivit legii.

A precizat recurentul

că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 683/C din data de 05 martie 2004, a fost

numit în funcția de procuror sef al Serviciului pentru cercetarea infracțiunilor

asimilate infracțiunilor de corupție și infracțiunilor conexe infracțiunilor de

corupție, în cadrul Parchetului Național Anticorupție - nivel central.

În consecință, promovarea

recurentului a fost făcută sub imperiul Legii nr. 92/1992 în vigoare la data emiterii

Ordinului Ministrului Justiției nr. 683/C, care prevedea posibilitatea numirii de

către ministrul justiției la propunerea Procurorului General al Parchetului de pe

lângă C.S.J., fără examen. Cum această modalitate de promovare era legală sub imperiul

legii vechi, pentru a nu aduce atingere drepturilor dobândite, legiuitorul prin

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a reiterat sub o altă formă principiul

neretroactivității legii noi

„

magistrații

în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi se considera ca îndeplinesc

prezumțiile legale pentru ocuparea funcțiilor pe care sunt numiți

”

. Dacă  printr-o ficțiune

a legii se prezumă absolut ca toți magistrații aflați în funcție la data intrării

ei în vigoare, atunci trebuie înlăturate toate argumentele Consiliului Superior

al Magistraturii de respingere a cererii bazate pe ignorarea principiului tempus

regit actum și lex posteriori derogant priori.

Argumentele de interpretare

sistematică a normelor incidente duc la aceeași concluzie datorită modului de structurare

a dispozițiilor privind promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție – Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională

Anticorupție care se găsesc la capitole de lege distincte de cele ce reglementează

avansarea la instanțele și parchetele inferioare în grad.

Intenția legiuitorului

a fost aceea că numirea procurorilor constituie o promovare în interesul legii,

cu atât mai mult cu cât pe timpul numirii la Parchetul Național Anticorupție procurorii

nu pot participa la concursuri de promovare în funcții superioare de conducere deoarece

ar trebui să părăsească Direcția Națională Anticorupție, iar locurile acestora la

unitățile de bază au fost ocupate între timp, astfel încât procurorii nu pot reveni

nici în funcțiile deținute anterior.

Principiul activității

legii în timp (tempus regit actum) și teoria dreptului câștigat care a fost consfințit

prin art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, au creat recurentului o situație

favorabilă, acesta fiind promovat în funcția de procuror la un parchet superior

– Parchetul Național Anticorupție, dobândind în condițiile legii gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În sensul recunoașterii

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a subliniat de recurent, este și practica recentă a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 1112 din 21 februarie 2007 pronunțată

în Dosar nr. 13984/1/2006 și decizia nr. 1113 din 21 februarie 2007 pronunțată în

Dosar nr. 13982/1/2006.

În drept, s-au invocat

prevederile art. 66-69 din Legea nr. 92/1992, art. 100 alin. (1) Legea nr. 303/2004,

art. 29 alin. (5)-(9) din Legea nr. 317/2004, art. 20, 21 și art. 126 alin. (6)

din Constituția României.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului

ca neîntemeiat, reiterând argumentele din hotărârea atacată.

Concluziv, s-a precizat

că numirea la Direcția Națională Anticorupție conferă dreptul procurorilor de a

funcționa la această structură specializată, de a îndeplini atribuțiile ce intră

în competența acestei direcții și de a fi remunerat cu salariu prevăzut de lege

pentru această funcție, nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În ceea ce privește hotărârile

judecătorești invocate de recurent, s-a arătat că acestea au fost pronunțate în

cauze având ca obiect un recurs și nu un recurs în interesul legii, astfel că nu

constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecății și nu au caracter

obligatoriu în cauze similare supuse judecății.

Recursul declarat de N.P.

este fondat și va fi admis, cu consecința anulării hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie

2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în partea referitoare la recurent,

a admiterii cererii petentului și a obligării Consiliului Superior al Magistraturii

să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul N.P. a îndeplinit,

în perioada 10 noiembrie 2003-5 martie 2004, funcția de procuror sef serviciu pentru

efectuarea urmăririi penale în ca uz privind infracțiunile asimilate sau în legătură

directă cu infracțiunile de corupție, în cadrul Secției de Combatere a Infracțiunilor

Conexe Infracțiunilor de Corupție din Parchetul Național Anticorupție (actualmente

Direcția Națională Anticorupție), iar începând cu data de 5 martie 2004 și până

în prezent, urmare numirii prin ordin a ministrului justiției, recurentul a ocupat

și ocupă aceeași funcție.

Numirea recurentului în

cadrul Parchetului Național Anticorupție s-a dispus în temeiul prevederilor

art. 8 și 9 din O.U.G. nr. 43/2002 în forma în vigoare la data numirii, prevederi

cu caracter special, care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile de drept

comun cuprinse în Legea nr. 92/1991 privind organizarea judecătorească, republicată,

cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art.

8 alin. (2) din actul normativ menționat, procurori Parchetului Național Anticorupție

sunt numiți pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcție

cu acordul lor, și eliberați din funcție de ministru justiției, la propunerea procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pe baza recomandării

procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, iar conform art. 8

alin. (3) din Ordonanța de urgență, după încetarea funcției la Parchetul Național

Anticorupție, prin expirarea perioadei pentru care a fost numit ori datorita unor

cauze neimputabile, procurorul are dreptul să revină la postul ocupat anterior,

rezervarea acestuia fiind obligatorie.

De asemenea, conform

art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, pentru a fi numiți în Parchetul Național

Anticorupție procurorii trebuie sa aibă calități și rezultate profesionale deosebite

în combaterea infracțiunilor de corupție. Condițiile minime de vechime pe care trebuiau

să le îndeplinească procurorii Parchetului Național Anticorupție au fost prevăzute

prin art. 9 alin. (2) lit. b) din ordonanță, respectiv o vechime în funcția de procuror

sau de judecător de 6 ani.

Prin art. 1 alin. (1)

din O.U.G. nr. 43/2002, în vigoare la data formulării cererii petentului de recunoaștere

a gradului profesional și la data soluționării recursului, s-a prevăzut că Direcția

Națională Anticorupție se înființează ca structură cu personalitate juridică în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar prin

alin. (2) al aceluiași art. s-a stipulat în mod expres că Direcția Națională Anticorupție

are sediul în municipiul București și își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu

al României prin procurori specializați în combaterea corupției.

Sub aspectul situației

procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, se reține că urmare modificărilor

aduse legislației din domeniul justiției prin Legea

nr. 247/2005, numirea

în funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție nu se mai face pe termen

de 6 ani ci pe durată nelimitată, și că potrivit prescripțiilor art. 87 alin. (9)

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările

ulterioare, la data încetării activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție,

procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul

să funcționeze potrivit legii.

Tot astfel, se observă

că Direcția Națională Anticorupție, cu secțiile, serviciile și birourile care îl

constituie, potrivit reglementărilor în vigoare privitoare la organizarea și funcționarea

sa, este o structură unitară, care funcționează așadar în cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul căreia toți procurorii au

același grad profesional și aceeași competență de soluționare a cauzelor, indiferent

de locul săvârșirii faptei.

În mod evident, nu se

poate face confuzie între numirea procurorilor la Direcția Națională Anticorupție

(fost Parchetul Național Anticorupție) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate inițial

de O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările și completările ulterioare și apoi de

art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările

și completările ulterioare, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile și procedura reglementate inițial

de Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și apoi de Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările

ulterioare.

Pe de altă parte, Curtea

reține că existența unei anumite conjuncturi socio-politice, a făcut necesară înființarea

în timp util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de corupție,

organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

ceea ce a determinat adoptarea unei legi speciale (O.U.G. nr. 43/2002) de reglementare

a condițiilor și procedurii de numire în cadrul acestui organism a unor procurori

competenți, în condițiile și conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun

(Legea nr. 92/1992 și Legea nr. 303/2004).

În context, urmează a

fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar

naște în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție au urmat procedura de promovare reglementată de Legea

nr. 92/1992 sau de Legea nr. 303/2004, în condițiile în care, în ceea ce privește

noțiunea de discriminare, se are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se

vedea și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în

care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare

obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim sau dacă nu

există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

vizat”.

Or, în speță, justificarea

obiectivă constă în necesitatea combaterii infracțiunilor de corupție, materializată

în adoptarea O.U.G. nr. 43/2002 și înființarea Direcției Naționale Anticorupție

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea

rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în cadrul

unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

procurorul numit la Direcția Națională Anticorupție (fost Parchetul Național Anticorupție)

dobândește ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Sub acest aspect, Curtea

constată că Plenul

Consiliului

Superior a Magistraturii

,

prin hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind

„dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia parchetelor,

drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea

dispozițiilor legale ce reglementează carierea magistraților”, prin această hotărâre

fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Or, în cauză este necontestat

faptul că recurentul au fost numit, în condițiile legii speciale (O.U.G. nr. 43/2002)

la Parchetul Național Anticorupție actualmente Direcția Națională Anticorupție din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, potrivit

raționamentului din hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câștigat dreptul

de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

De reținut este și faptul

că în materia carierei și drepturilor magistraților, Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă în primă și ultimă instanță, ceea ce presupune că nu se poate face

abstracție de practica deja existentă la nivelul instanței în care, admițând cereri

de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în cazul procurorilor numiți la Parchetul Național

Anticorupție, au fost reținute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar,

în sensul că a admite teza intimatului ar însemna a încălca câteva principii generale

cum ar fi cel al protecției încrederii legitime, al echivalenței postului și a gradului,

al bunei-credințe și al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar

aplicabile și în sfera largă a raporturilor de serviciu în spațiul Uniunii Europene.

În acest sens, față de

practica anterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constând în deciziile

invocate de recurent, o altă soluție decât cea de admitere a cererii de recunoaștere

a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție ar echivala cu acceptarea unor divergențe de jurisprudența (practică

contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului

la un proces echitabil,

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la

care în practica C.E.D.O. s-a reținut că existența unor divergențe de jurisprudență

în cadrul celei mai înalte autorități judiciare a țării este în sine contrară principiului

securității juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Susținerea intimatului

cu privire la deciziile pronunțate anterior în această materie de secția de contencios

administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că acestea

nu sunt obligatorii, nu este întemeiată, fiind evident că rolul unei jurisdicții

supreme, cum este cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în această materie este, potrivit practicii C.E.D.O., acela

de a regla contradicțiile jurisprudenței și că se impune, pe temeiul aceleiași practici

a instanței europene, menținerea acelorași soluții în cauze similare, o asemenea

atitudine fiind de natură a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii în

scopul de a evita apariția unor divergențe jurisprudențiale, ceea ce ar avea ca

efect crearea unui climat de incertitudine și insecuritate juridică.

În raport de cele mai

sus arătate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce-l privește

pe recurentul N.P., motiv pentru care, față de dispozițiile art. 312 alin. (1)-(3)

C. proc. civ., va admite recursul, va anula hotărârea nr. 791 din 28 noiembrie 2007

a Plenului Consiliului Superior a Magistraturii în partea referitoare la petent,

va admite cererea recurentului și va obliga Consiliul Superior al Magistraturii

să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de N.P. împotriva hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii și în consecință:

Anulează hotărârea atacată

în ceea ce-l privește pe recurent.

Admite cererea recurentului

și obligă intimatul să-i recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2008.