ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2370/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC C.C. SRL Negrești Oaș a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oradea obligarea acesteia la plata sumei de 2.624.471.824 lei vechi reprezentând contravaloarea facturilor neachitate emise în baza contractelor nr. 121 din 2 aprilie 1999 și nr. 122 din 2 aprilie 1999 încheiate între cele două părți. Prin sentința nr. 2993/2003 Tribunalul Bihor a admis excepția prescripției dreptului la acțiune ridicată de pârâta SC R. SA Oradea. A respins ca fiind prescrisă acțiunea comercială introdusă de reclamanta SC C.C.

SRL Negrești Oaș împotriva pârâtei SC R. SA Oradea, având ca obiect pretenții. A obligat reclamanta să-i plătească pârâtei cheltuieli de judecată în valoare de 20.000.000 lei vechi. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că: Obiectul acțiunii reclamantei constă în pretenții în sumă de 2.624.471.924 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 815210 din 30 iunie 1999, achitată parțial, nr. 815217 din 6 august 1999, neachitată și factura nr. 835452 din 23 noiembrie 1999, neachitată. Dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la data scadenței facturilor respectiv la data emiterii acestora.

Termenul de prescripție de trei ani prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care a început să curgă la data nașterii dreptului la acțiune (data emiterii facturilor) era împlinit la data introducerii acțiunii de către reclamantă, 26 februarie 2003. Reclamanta nu a făcut dovada întreruperii cursului prescripției, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și respectiv art. 1865 C. civ. În cuprinsul art. 9 din Ordonanța nr. 5/2001 se arată că ordonanța de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare sau după caz, ordonanța împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare, prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare sau prin respingerea recursului, va fi investită cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor codului de procedură civilă.

Astfel investită, ordonanța constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului. Spre deosebire de hotărârile prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, pronunțate în cauzele judecate potrivit dreptului comun și care trebuie să fie definitive, conform art. 17 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, ordonanța de admitere a cererii de somație de plată trebuie să rămână irevocabilă, pentru a întrerupe cursul prescripției extinctive. Împotriva acestei sentințe a declarat apel SC C.C. SRL Negrești Oaș solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței comerciale nr. 2993/COM/2003 și schimbarea ei în totalitate în sensul admiterii acțiunii în pretenții formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 82/C din 8 iunie 2004 Curtea de Apel Oradea pronunțată în dosarul nr. 1724/C/2004 a respins ca nefondat apelul comercial declarat de SC C.C. SRL împotriva sentinței nr. 2993 din 11 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Bihor. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4225 pronunțată la 28 octombrie 2004, în sensul modificării hotărârii instanței de apel, admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului, anularea acesteia, cu evocarea fondului și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea.

Instanța de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a statuat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă și a apreciat că se impune completarea probațiunii pentru stabilirea lucrărilor executate și dacă părțile nu ar ajunge să stabilească de comun acord valoarea lucrărilor executate, urmează a fi încuviințată o expertiză tehnică și contabilă pentru stabilirea sumelor datorate de pârâta SC R. SA Oradea. Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 8 mai 2006 reclamanta apelantă SC C.C. SRL și-a majorat pretențiile formulate prin acțiunea introductivă la suma de 1.670.133 RON în care se includ atât creanța de bază actualizată cu indicele de inflație, în valoare de 834.711 RON, cât și creanța accesorie acesteia reprezentând dobândă, în valoare de 835.421 RON.

Prin decizia nr. 89 din 27 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea s-a dispus admiterea ca fondat a apelului declarat de SC C.C. SRL Negrești Oaș împotriva sentinței nr. 2993 din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Bihor și s-a modificat în totalitate sentința în sensul admiterii acțiunii precizate și obligării pârâtei SC R. SA la plata sumelor solicitate și a cheltuielilor de judecată aferente. Decizia pronunțată în apel a fost casată prin decizia nr. 762 din 9 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție București care a admis recursul declarat împotriva deciziei date în apel și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se nelegala compunere a completului de apel care a pronunțat decizia apelată.

Prin decizia nr. 178/2007 – A/C din 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în baza deciziei nr. 4225 din 28 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a anulat sentința nr. 2993 din 11 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Bihor, evocând fondul, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oradea și în consecință a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 834.711 RON reprezentând contravaloare lucrări actualizată până la data de 31 octombrie 2005, suma de 835.421 RON dobândă legală și suma de 12.000 RON cheltuieli de judecată.

Procedând la rejudecarea cauzei prin prisma deciziei nr. 4225 din 28 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dispus anularea sentinței nr. 2993/COM/2003 a Tribunalului Bihor cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea pentru evocarea fondului, instanța de apel evocând fondul cauzei deduse judecății a reținut în esență că din probatoriul administrat aflat la dosarul cauzei, reclamanta în temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea antreprenorului lucrările de construcții montaj cuprinse în situațiile de lucrări întocmite și care au fost acceptate fără obiecțiuni de către pârâtă, care de altfel în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficiență concretă a acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă.

Neîndeplinându-și obligația corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanța neachitată este purtătoare de dobândă de drept de la data scadenței conform prevederilor art. 36 C. com. coroborate cu prevederile O.G. nr. 9/2000. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs motivat și timbrat pârâta SC R. SA Oradea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că cererea în pretenții este prematură deoarece între părți nu s-a încheiat un proces verbal al lucrărilor efectuate, iar prin convenția de negociere semnată între părți la data de 26 noiembrie 1999, părțile au convenit ca prețurile stabilite în facturile emise să fie renegociate urmând ca ulterior să se stabilească noile valori printr-un protocol de finalizare, iar în caz de eșec al negocierilor situația litigioasă să fie soluționată de instanță.

Instanța de apel a respins excepția prematurității cererii introductive prin interpretarea greșită a actelor juridice deduse judecății. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală bazată pe două expertize contradictorii și care nu probează esențialul: recepționarea lucrărilor și evident imposibilitatea de plată întrucât beneficiarul nu alocă fonduri anticipat. Rapoartele de expertiză sunt subiective, părtinitoare, experții adoptând metoda presupunerii și a deducțiilor, fiind vizibilă preocuparea pentru răspunsuri detaliate la obiectivele apelantei și care depășesc teza probatorie a acestora. În consecință, SC R. SA Oradea a solicitat în baza art. 304 pct. 8, 9 și art. 312 C. proc. civ. admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea deciziei atacate și respingerea în întregime a acțiunii.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecății și probatoriile administrate în cauză iar decizia atacată nu poate fi desființată. Cu privire la excepția prematurității acțiunii, prin prisma motivelor invocate de pârâtă, instanța de apel în mod corect a reținut că aceasta este nefondată deoarece între părți nu s-a încheiat un proces verbal de recepție definitivă a lucrărilor, situație în care nu se poate întocmi un proces verbal de recepție finală a întregii lucrări contractate. În contractul părților s-a stabilit că subantreprenorul va înainta lunar situații de lucrări executate antreprenorului care corelativ și-a asumat aceeași obligație de înaintare a situațiilor de lucrări executate periodic către beneficiarul R.A.

A.R. Prin acceptarea și semnarea situațiilor de lucrări ce cuprind lucrările parțial efectuate până la momentul fazei respective a execuției lucrării s-au recepționat de cei în drept lucrările pe faze de execuție prezentate de către executantul lor efectiv. În speță toate situațiile de lucrări întocmite de către subantreprenor prin programul informatic al antreprenorului poartă semnătura și ștampila antreprenorului pârât nefiind obiectate la momentul prezentării lor sub aspectul consemnărilor efectuate de către subantreprenor, situație în care se reține că lucrările efectuate în conformitate cu situațiile de lucrări semnate au fost acceptate și recepționate de către antreprenor, luând naștere și obligația corelativă de plată a acestora, acțiunea reclamantei nefiind în consecință prematură.

Instanța de apel a reținut în mod corect că, ulterior încheierii convenției de negociere din data de 26 noiembrie 1999 în cuprinsul căreia pârâta nu a indicat în concret care sunt obiecțiile sale referitoare la cantitatea ori calitatea lucrărilor efectuate, reprezentanții ambelor părți la începutul lunii decembrie 1999 au verificat în teren cantitățile de lucrări real executate și s-a constatat că facturile emise nu necesită diminuarea valorilor consemnate, ci dimpotrivă s-au executat lucrări suplimentare consemnate în situația de lucrări, semnată și parafată de ambele părți din data de 16 decembrie 1999 când s-a emis și factura nr. 835454 din 16 decembrie 1999 ce consemnează valorile suplimentare, factură de asemenea semnată și ștampilată de pârâtă.

În cauză, pentru stabilirea cu exactitate a lucrărilor efectiv executate și a valorilor reale de plată s-au efectuat două expertize, una tehnică în construcții întocmită de experta M.E. și una contabilă întocmită de expert F.V. Instanța de apel în mod corect a reținut că cele două expertize efectuate în cauză probează recepționarea lucrărilor efectuate în cauză iar facturile emise de către reclamantă corespund întocmai cu situațiile de lucrări ce au fost semnate și ștampilate de pârâtă fără nicio obiecție calitativă, facturile emise fiind de asemenea semnate și ștampilate fără obiecțiuni.

În consecință, instanța de apel în mod corect a reținut din probatoriul administrat în cauză că reclamanta în temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea antreprenorului lucrările de construcții montaj cuprinse în situațiile de lucrări întocmite și care au fost acceptate fără obiecțiuni de către pârâtă, care în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficiență concretă a acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă. Neîndeplinindu-și obligația corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanța neachitată este purtătoare de dobândă de drept de la data scadenței conform prevederilor art. 36 C. com.

coroborate cu prevederile O.G. nr. 9/2000. Față de cele ce preced rezultă că decizia atacată este legală și în consecință, Înalta Curte va respinge recursul în considerarea art. 312 pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA Oradea împotriva deciziei nr. 178/2007 – A/C din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2008.