ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4225/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3815 din 2 iulie 2002, Judecătoria Iași, rejudecând în fond după casare, l-a condamnat pe inculpatul D.C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 200 alin. (1) și (4) C. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2001, aprobată prin Legea nr. 61/2002, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 200 alin. (2) și (3) C. pen.

În condițiile art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 29 august 1999 la 29 septembrie 1999.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată C.C.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 189 – art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Iași a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul D.C. locuiește în comuna Popești, jud. Iași și în seara zilei de 28 august 1999 s-a deplasat în municipiul Iași pentru a vizita o prietenă.

În Gara Iași, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la un bar, iar în jurul orelor 3,10, în stare de ebrietate, a urcat în trenul nr. 6481 (care circula pe ruta Iași-Botoșani), pentru a se odihni. Într-un compartiment din ultimul vagon al trenului inculpatul l-a observat pe minorul C.C.M., în vârstă de 15 ani.

Inculpatul a intrat în compartiment, s-a așezat lângă minor și i-a propus să întrețină relații sexuale, partea vătămată nefiind de acord.

Inculpatul nu a renunțat, ci l-a amenințat pe minor, i-a descheiat nasturii de la pantaloni și a întreținut cu acesta acte de perversiune sexuală.

Martorii P.V. și B.C.V., care se aflau în compartimentul vecin, au auzit discuția dintre inculpat și partea vătămată, astfel că au intervenit, ceea ce l-a determinat pe inculpat să părăsească grăbit, compartimentul.

Partea vătămată le-a relatat celor doi martori ce i s-a întâmplat, apoi a sesizat organele de poliție.

Pe baza semnalmentelor prezentate de partea vătămată și martori, inculpatul a fost identificat în zona Gării de Nord și condus la Postul de Poliție TF Iași, pentru cercetări.

Audiat fiind, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, declarațiile sale fiind confirmate de plângerea și declarația părții vătămate și declarațiile martorilor.

În drept, fapta inculpatului D.C. care, la data de 28 august 1999 în loc public, prin constrângere, a supus-o pe partea vătămată C.C.M., minor în vârstă de 15 ani, la acte de perversiune sexuală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „perversiuni sexuale”, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 201 alin. (1) și (4) C. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2001, aprobată prin Legea nr. 61/2002.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la limitele de pedeapsă fixate de textul de incriminare, împrejurările în care a fost comisă fapta, gradul de pericol social concret al acesteia, precum și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și care a adoptat o poziție sinceră pe parcursul procesului penal.

Instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen. și i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D.C., care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate.

Examinând lucrările dosarului, Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 216 din 13 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul, considerând că, instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor dosarului și a faptului că infracțiunea de „perversiuni sexuale”, prevăzută și pedepsită de art. 201 C. pen., constituie nu numai una din cele mai josnice forme de parazitism social, ci demonstrează și un mod de viață profund imoral al făptuitorului ce-și vădește periculozitatea socială prin consecințele negative pe care le are atât asupra victimei, cât și asupra societății în general.

În raport de toate aceste considerente, s-a reținut că activitatea infracțională desfășurată de inculpat evidențiază un grad concret de pericol social, care a fost evaluat în mod corect de instanța de fond, în procesul de individualizare a pedepsei.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei nu ar putea fi atins fără executarea acesteia.

În termenul prevăzut de art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen., hotărârile au fost recurate de inculpat și criticate pentru nelegalitate, prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., vizând încadrarea juridică a faptei.

Inculpatul a susținut că, în mod nelegal instanța a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (1) și (4) C. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2001, aprobată prin Legea nr. 61/2002 și a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de perversiune sexuală în forma simplă prevăzută de art. 201 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 1008 din 28 octombrie 2003, a admis recursul declarat de inculpatul D.C., a casat decizia penală nr. 216 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Iași și sentința penală nr. 3815 din 2 iulie 2002 a Judecătoriei Iași și în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de relații sexuale între persoane de același sex, prevăzută de art. 200 alin. (2) și (3) C. pen.

A stabilit totodată să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare în sumă de 500.000 lei.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Iași a reținut că recursul inculpatului este fondat, dar nu pentru motivul invocat de acesta, ci prin prisma cazului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu, așa cum prevăd dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Curtea a reținut că inculpatul a săvârșit fapta la data de 28 august 1999, în dauna părții vătămate care este născută la ... 1984, astfel că la data săvârșirii faptei, partea vătămată era minoră și avea vârsta de 15 ani și 7 luni.

În raport de dispozițiile incriminatorii în vigoare la data săvârșirii faptei s-a reținut că acțiunea ilicită a inculpatului se circumscrie dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) C. pen., încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriul întocmit la 9 septembrie 1999. Pe parcursul soluționării cauzei la instanța de fond, până la pronunțarea sentinței penale nr. 3815 din 2 iulie 2002, a fost adoptată O.U.G. nr. 89/2001, aprobată prin Legea nr. 61/2002, act normativ prin care au fost abrogate dispozițiile art. 200 C. pen.

Prin art. II din ordonanță, s-a stipulat că faptelor prevăzute de art. 200 C. pen., aflate în curs de judecată, dacă sunt prevăzute în alte texte C. pen., sau în alte legi speciale, li se aplică acele texte.

Curtea de Apel Iași a mai reținut că, prin decizia nr. 303 din 8 noiembrie 2001, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. II alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 89/2001, reținându-se că aceste dispoziții contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul legalității incriminării și potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Față de decizia Curții Constituționale care este definitivă și obligatorie, Curtea de Apel Iași a constatat că dispozițiile art. 200 C. pen., au fost abrogate, iar instanțele anterioare au pronunțat hotărâri nelegale, dispunând condamnarea inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea penală la data judecării cauzei.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a fost admis recursul inculpatului și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul.

Împotriva deciziei penale nr. 1008 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași a promovat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 6 teza I C. proc. pen., considerând că hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea legii, în sensul că în mod greșit a fost achitat inculpatul D.C., pentru motivul că fapta săvârșită de el nu este prevăzută de legea penală, în realitate însă, existând elementele necesare incriminării, rezultate din analiza succesiunii în timp a dispozițiilor legale incidente care demonstrează că infracțiunea de perversiune sexuală nu a fost dezincriminată prin legea nouă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs în anulare invocate, cât și din oficiu hotărârile sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute în art. 410 C. proc. pen., constată următoarele:

Potrivit art. 200 alin. (2) așa cum era prevăzut C. pen., fapta majorului de a avea relații sexuale cu un minor de același sex se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, iar alin. (3) din același cod, stipula că relațiile sexuale cu o persoană de același sex, în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin constrângere, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, inițial, art. 201 alin. (2) C. pen., prevedea că, în privința actelor de perversiune sexuală, dispozițiile art. 200 alin. (2) – (5) C. pen., se aplică în mod corespunzător.

Pe de altă parte, potrivit art. 201 alin. (4) C. pen., introdus prin O.U.G. nr. 89/2001, actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima liber voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 89/2001, pentru modificarea și completarea unor dispoziții C. pen., referitoare la viața sexuală, aprobată din Legea nr. 61/2002, infracțiunea prevăzută de art. 200 a fost abrogată (respectiv, infracțiunea de relații sexuale între persoane de același sex).

De asemenea, prin același act normativ a fost modificată și infracțiunea prevăzută de art. 201 C. pen. (respectiv, infracțiunea de perversiune sexuală).

În articolul II din aceeași ordonanță, s-a stipulat că faptelor prevăzute de art. 200 alin. (2) – (4) C. pen., aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, dacă sunt prevăzute în alte texte C. pen., sau din legi speciale, li se aplică aceste texte. Prin decizia nr. 303 din 8 noiembrie 2001, Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituționale dispozițiile art. II alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 89/2001, constatând că aceste prevederi contravin art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.

Înalta Curte constată că, la data săvârșirii, fapta inculpatului care, prin constrângere a supus-o pe partea vătămată, minor în vârstă de 15 ani, la acte de perversiune sexuală care au produs scandal public, s-ar fi încadrat în dispozițiile art. 201 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la dispozițiile art. 200 alin. (2) și (3) C. pen. și nicidecum doar în dispozițiile art. 200 alin. (2) și (3) C. pen.

Prin O.U.G. nr. 89/2001, aprobată prin Legea nr. 61/2002, art. 201 C. pen., a fost modificat, în sensul că actele de perversiune sexuală cu o persoană aflată în imposibilitate de a-și exprima voința sau prin constrângere, incriminate prin vechea reglementare de dispozițiile art. 201 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 200 alin. (2) și (3) C. pen., sunt în prezent incriminate de dispozițiile art. 201 alin. (4) C. pen.

Ca atare, infracțiunea de perversiune sexuală nu a fost dezincriminată, conținutul constitutiv al acesteia regăsindu-se în dispozițiile art. 201 alin. (4) C. pen.

Așadar, faptele de perversiune sexuală constituie în continuare infracțiuni, chiar dacă au o altă încadrare juridică.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia penală nr. 303 din 8 noiembrie 2001, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 89/2001 pentru modificarea și completarea unor dispoziții C. pen., referitoare la infracțiuni privind viața sexuală.

În cauză, se pune problema aplicării principiilor privitoare la succesiunea legilor penale, consacrate în art. 10 – art. 16 C. pen.

Potrivit art. 12 alin. (1) C. pen., „legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.”

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 13 C. pen., care consacră principiul extraactivității legii penale mai favorabile „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”.

În raport de toate aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că infracțiunea dedusă judecății, săvârșită sub legea veche, este prevăzută și de legea nouă, respectiv, de art. 201 alin. (4) C. pen., introdus prin O.U.G. nr. 89/2001, nefiind dezincriminată, iar prin aplicarea noii dispoziții legale nu se creează o situație mai grea inculpatului, fapta fiind pedepsită, ca și sub legea veche, cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, prin aceasta necontravenindu-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Având în vedere cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 1008 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul D.C.

Va casa decizia penală sus-menționată și va menține decizia penală nr. 216 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Iași și sentința penală nr. 3815 din 2 iulie 2002 a Judecătoriei Iași, ca fiind legale și temeinice.

Potrivit art. 385

17

alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.C. perioada executată de acesta, de la 24 august 1999 până la 8 octombrie 1999.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 1008 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași, privind pe inculpatul D.C.

Casează decizia penală nr. 1008 din 23 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași și menține decizia penală nr. 216 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Iași și sentința penală nr. 3815 din 2 iulie 2002 a Judecătoriei Iași, ca fiind legale și temeinice.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.C. perioada executată de la 24 august 1999 până la 8 octombrie 1999.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 august 2004.