ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 167/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 151 din 3 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 9323/2004 al Tribunalului Iași, în baza dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de B.E.P. din cadrul Tribunalului Iași cu privire la sentința penală nr. 313 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin neapelare.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus și respectiv s-a scăzut din durata pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată condamnatului P.M., prin sentința penală nr. 313 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare, perioada arestării preventive și perioada executată, respectiv perioada cuprinsă între 14 ianuarie 2002 – 6 noiembrie 2004. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 388/2002 din 25 iunie 2002 emis de Tribunalul Iași și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare inclusiv onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin contestația la executare, înregistrată la nr. 9323/2004 B.E.P. din cadrul Tribunalului Iași a solicitat instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., deducerea perioadei arestării preventive a inculpatului P.M. începând cu data de 14 ianuarie 2002 în loc de 14 ianuarie 2001, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 9 din 14 ianuarie 2002 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. În scopul soluționării cauzei a fost atașat dosarul penal nr. 1119/2002 al Tribunalului Iași, dosar în care s-a pronunțat hotărârea contestată, din care rezultă următoarele: La data de 14 ianuarie 2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus, prin ordonanța dată în dosarul nr. 1101/P/2001 punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. La aceeași dată, 14 ianuarie 2002, împotriva inculpatului P.M. a fost luată măsura arestării preventive, fiind emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă nr. 9 din 14 ianuarie 2002. Prin rechizitoriul din 18 ianuarie 2002 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în dosarul nr. 1101/P/2001, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cauza fiind soluționată în primă instanță prin sentința penală nr. 313 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Iași.

Prin hotărârea judecătorească anterior menționată, inculpatului P.M. i-a fost aplicată pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă din care în conformitate cu dispozițiile art. 88 C. pen., a fost dedusă perioada arestării preventive, respectiv perioada începând de la data de 14 ianuarie 2001. În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 388/2002 emis de Tribunalul Iași la data de 4 iunie 2002, condamnatul P.M. a executat pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare sus-arătată până, la data de 2 noiembrie 2004, când a fost liberat condiționat în baza deciziei penale nr. 859 din 2 noiembrie 2004 a Tribunalului Constanța. Având în vedere că la data la care a fost arestat preventiv condamnatul P.M.

este data de 14 ianuarie 2002, văzând că prin hotărârea de condamnare i s-a dedus condamnatului ca timp al arestării preventive perioada începând cu data de 14 ianuarie 2001, s-a constatat că deducerea făcută prin sentința penală nr. 313/2002 a Tribunalului Iași este greșită în sensul că a fost dedusă o perioadă de timp mai mare de un an decât timpul arestării preventive efective. Instanța a apreciat că această deducere greșită a timpului arestării preventive constituie o împiedicare la executare în sensul dispozițiilor art. 461 lit. c) C. pen., și pe cale de consecință, s-a dispus admiterea contestației la executare și deducerea din pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni aplicată condamnatului P.M.

prin sentința penală nr. 313/2002 a Tribunalului Iași a duratei corecte a arestării preventive și scăzută totodată și perioada executată, respectiv perioada de la 14 ianuarie 2002 până la 2 noiembrie 2004. S-a dispus anulare vechilor forme de executare și emiterea altora noi conform prezentei hotărâri după rămânerea definitivă a acesteia. Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță a declarat apel condamnatul susținând că eroare cu privire la deducerea duratei reținerii și arestării preventive comisă cu ocazia judecării în fond nu poate fi îndreptată pe calea contestației la executare, nefiind incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc.

pen., potrivit cărora contestația la executare poate fi făcută când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. S-a reținut că practica judiciară a statuat în sensul că efectuarea greșită a computării reținerii sau arestării preventive constituie cazul de contestație la executare prevăzut de art. 461 lit. c) C. proc. pen., iar în speță, prin sentința penală nr. 313 din 4 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Iași în mod greșit s-a dedus perioada arestării preventive a inculpatului P.M. începând cu data de 14 ianuarie 2001, deși acesta a fost arestat preventiv la data de 14 ianuarie 2002. Împotriva deciziei a declarat recurs condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat casarea hotărârilor, iar în urma rejudecării, respingerea contestației la executare.

Recursul nu este întemeiat. Verificând hotărârile atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de dispozițiile art. 461 C. proc. pen., Înalta Curte constată, că în mod corect instanțele au admis contestația la executare și au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând cu 14 ianuarie 2002 în loc de 14 ianuarie 2001 cum greșit s-a menționat în hotărârea de condamnare. Astfel, la data de 14 ianuarie 2002, împotriva inculpatului P.M.

a fost luată măsura arestării preventive, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 9 din 14 ianuarie 2002. La 18 ianuarie 2002, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cauza fiind soluționată prin sentința penală nr. 313 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Iași, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă principală de 7 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă din care s-a dedus greșit timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2001 când în realitate, conform mandatului de arestare inculpatului fusese arestat preventiv la 14 ianuarie 2002. Așa fiind, și având în vedere că pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, fără ca pe această cale să se repună în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că hotărârile instanțelor, de admitere a contestației la executare și respectiv de respingere a apelului declarat de condamnat sunt legale și temeinice, astfel că recursul declarat împotriva acestora apare ca nefondat și va fi respins, ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P.M. împotriva deciziei penale nr. 209 din 26 mai 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală. Obligă recurentul contestator condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei (1.000.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2006.