ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 167/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 151 din 3

martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 9323/2004 al Tribunalului Iași, în baza

dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestația la

executare formulată de B.E.P. din cadrul Tribunalului Iași cu privire la sentința

penală nr. 313 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin

neapelare.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C.

pen., s-a dedus și respectiv s-a scăzut din durata pedepsei de 7 ani și 6 luni

închisoare aplicată condamnatului P.M., prin sentința penală nr. 313 din 4

iunie 2002 a Tribunalului Iași, definitivă prin neapelare, perioada arestării

preventive și perioada executată, respectiv perioada cuprinsă între 14 ianuarie

2002 – 6 noiembrie 2004.

S-a dispus anularea mandatului de

executare a pedepsei închisorii nr. 388/2002 din 25 iunie 2002 emis de

Tribunalul Iași și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii

conform prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare inclusiv onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de

fond a reținut că prin contestația la executare, înregistrată la nr. 9323/2004

B.E.P. din cadrul Tribunalului Iași a solicitat instanței, în conformitate cu

dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., deducerea perioadei arestării

preventive a inculpatului P.M. începând cu data de 14 ianuarie 2002 în loc de

14 ianuarie 2001, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 9 din 14

ianuarie 2002 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

În scopul soluționării cauzei a fost

atașat dosarul penal nr. 1119/2002 al Tribunalului Iași, dosar în care s-a

pronunțat hotărârea contestată, din care rezultă următoarele:

La data de 14 ianuarie 2002,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus, prin ordonanța dată în dosarul nr.

1101/P/2001 punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută

de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.

La aceeași dată, 14 ianuarie 2002,

împotriva inculpatului P.M. a fost luată măsura arestării preventive, fiind

emis pe numele acestuia mandatul de arestare preventivă nr. 9 din 14 ianuarie 2002.

Prin rechizitoriul din 18 ianuarie 2002

întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în dosarul nr. 1101/P/2001,

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit.

c) C. pen., cauza fiind soluționată în primă instanță prin sentința penală nr. 313

din 4 iunie 2002 a Tribunalului Iași.

Prin hotărârea judecătorească

anterior menționată, inculpatului P.M. i-a fost aplicată pedeapsa principală de

7 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă din care în conformitate cu dispozițiile art.

88 C. pen., a fost dedusă perioada arestării preventive, respectiv perioada

începând de la data de 14 ianuarie 2001.

În baza mandatului de executare a

pedepsei închisorii nr. 388/2002 emis de Tribunalul Iași la data de 4 iunie 2002,

condamnatul P.M. a executat pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare

sus-arătată până, la data de 2 noiembrie 2004, când a fost liberat condiționat

în baza deciziei penale nr. 859 din 2 noiembrie 2004 a Tribunalului Constanța.

Având în vedere că la data la care a

fost arestat preventiv condamnatul P.M. este data de 14 ianuarie 2002, văzând

că prin hotărârea de condamnare i s-a dedus condamnatului ca timp al arestării

preventive perioada începând cu data de 14 ianuarie 2001, s-a constatat că

deducerea făcută prin sentința penală nr. 313/2002 a Tribunalului Iași este

greșită în sensul că a fost dedusă o perioadă de timp mai mare de un an decât

timpul arestării preventive efective.

Instanța a apreciat că această

deducere greșită a timpului arestării preventive constituie o împiedicare la

executare în sensul dispozițiilor art. 461 lit. c) C. pen., și pe cale de

consecință, s-a dispus admiterea contestației la executare și deducerea din

pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni aplicată condamnatului P.M. prin

sentința penală nr. 313/2002 a Tribunalului Iași a duratei corecte a arestării

preventive și scăzută totodată și perioada executată, respectiv perioada de la

14 ianuarie 2002 până la 2 noiembrie 2004.

S-a dispus anulare vechilor forme de

executare și emiterea altora noi conform prezentei hotărâri după rămânerea

definitivă a acesteia.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de prima instanță a declarat apel condamnatul susținând că eroare cu

privire la deducerea duratei reținerii și arestării preventive comisă cu ocazia

judecării în fond nu poate fi îndreptată pe calea contestației la executare,

nefiind incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul condamnatului, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art.

461 lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora contestația la executare poate fi

făcută când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută

sau vreo împiedicare la executare.

S-a reținut că practica judiciară a

statuat în sensul că efectuarea greșită a computării reținerii sau arestării

preventive constituie cazul de contestație la executare prevăzut de art. 461 lit.

c) C. proc. pen., iar în speță, prin sentința penală nr. 313 din 4 iunie 2002

pronunțată de Tribunalul Iași în mod greșit s-a dedus perioada arestării

preventive a inculpatului P.M. începând cu data de 14 ianuarie 2001, deși

acesta a fost arestat preventiv la data de 14 ianuarie 2002.

Împotriva deciziei a declarat recurs

condamnatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat

casarea hotărârilor, iar în urma rejudecării, respingerea contestației la

executare.

Recursul nu este întemeiat.

Verificând hotărârile atacate,

respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de dispozițiile art. 461 C.

proc. pen., Înalta Curte constată, că în mod corect instanțele au admis

contestația la executare și au dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

perioada arestării preventive începând cu 14 ianuarie 2002 în loc de 14

ianuarie 2001 cum greșit s-a menționat în hotărârea de condamnare.

Astfel, la data de 14 ianuarie 2002,

împotriva inculpatului P.M. a fost luată măsura arestării preventive, fiind

emis mandatul de arestare preventivă nr. 9 din 14 ianuarie 2002.

La 18 ianuarie 2002, inculpatul a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cauza fiind soluționată prin

sentința penală nr. 313 din 4 iunie 2002 a Tribunalului Iași, inculpatul fiind

condamnat la o pedeapsă principală de 7 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă din

care s-a dedus greșit timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2001 când

în realitate, conform mandatului de arestare inculpatului fusese arestat

preventiv la 14 ianuarie 2002.

Așa fiind, și având în vedere că pe

calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în

executare a unei hotărâri, fără ca pe această cale să se repună în discuție

probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte

apreciază că hotărârile instanțelor, de admitere a contestației la executare și

respectiv de respingere a apelului declarat de condamnat sunt legale și

temeinice, astfel că recursul declarat împotriva acestora apare ca nefondat și

va fi respins, ca atare, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul condamnat P.M. împotriva deciziei penale nr. 209 din

26 mai 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul contestator

condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei

(1.000.000 lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 ianuarie 2006.