ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1420/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1420/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie

2003 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC C.C. SRL Negrești Oaș a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oradea, obligarea acesteia la

plata sumei de 2.624.471.824 lei vechi reprezentând contravaloarea facturilor

neachitate emise în baza contractelor din 2 aprilie 1999, încheiate între cele

două părți.

Prin sentința nr. 2993/2003,

Tribunalul Bihor a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, ridicată

de pârâta SC R. SA Oradea și a respins ca fiind prescrisă acțiunea introdusă de

reclamantă, obligând-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei cheltuieli de

judecată în valoare de 20.000.000 lei vechi.

Prin decizia nr. 82/C din 8

iunie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței nr. 2993 din 11 decembrie 2003, pronunțată de

Tribunalul Bihor.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia nr. 4225 din 28 octombrie 2004, în sensul modificării

hotărârii instanței de apel, admiterii apelului declarat de reclamantă

împotriva sentinței fondului, anulării acesteia, cu evocarea fondului și

trimiterii cauzei la Curtea de Apel Oradea.

Înalta Curte de Casație și

Justiție a statuat că, în mod greșit, a fost respinsă acțiunea reclamantei ca

fiind prescrisă și a apreciat că se impune completarea probațiunii pentru

stabilirea lucrărilor executate și dacă părțile nu ar ajunge să stabilească de

comun acord valoarea lucrărilor executate, să fie încuviințată o expertiză

tehnică și contabilă pentru stabilirea sumelor datorate de pârâta SC R. SA Oradea.

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel Oradea la 8 mai 2006, reclamanta - apelantă SC C.C. SRL și-a

majorat pretențiile formulate prin acțiunea introductivă, la suma de 1.670.133 ron,

în care se includ atât creanța de bază actualizată cu indicele de inflație, în

valoare de 834.711 ron, cât și creanța accesorie acesteia reprezentând dobândă,

în valoare de 835.421 ron.

Prin decizia nr. 89 din 27

iunie 2006 a Curții de Apel Oradea s-a dispus admiterea ca fondat a apelului

declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 2993 din 11 decembrie 2003 a

Tribunalului Bihor și s-a modificat în totalitate sentința, în sensul admiterii

acțiunii precizate și obligării pârâtei SC R. SA la plata sumelor solicitate și

a cheltuielilor de judecată aferente. Decizia pronunțată în apel a fost casată

prin decizia nr. 762 din 9 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție București, care a admis recursul declarat împotriva deciziei date în

apel și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se

nelegala compunere a completului din apel care a pronunțat decizia apelată.

Prin decizia nr. 178 - A/C

din 4 decembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, în baza deciziei nr. 4225 din 28 octombrie 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a anulat sentința nr. 2993

din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Bihor, evocând fondul, a admis acțiunea

precizată formulată de reclamantă și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să-i

plătească reclamantei suma de 834.711 ron, reprezentând contravaloare lucrări,

actualizată până la data de 31 octombrie 2005, suma de 835.421 ron dobândă

legală și suma de 12.000 ron cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel, evocând fondul cauzei deduse judecății a reținut, în

esență, din probatoriul administrat aflat la dosarul cauzei, că reclamanta, în

temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea

antreprenorului lucrările de construcții montaj cuprinse în situațiile de

lucrări întocmite și care au fost acceptate fără obiecțiuni de către pârâtă,

care de altfel, în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficiență

concretă a acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a

achitat contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă;

neîndeplinându-și obligația corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanța

neachitată este purtătoare de dobândă de drept, de la data scadenței, conform

prevederilor art. 36 C. com., coroborate cu prevederile O.G. nr. 9/2000.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs pârâta, și, prin decizia nr. 2370 din 27 iunie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, l-a respins, ca

nefondat.

Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte a reținut că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Din examinarea actelor de la

dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale

incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul

dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, iar decizia atacată nu

poate fi desființată.

Cu privire la excepția

prematurității acțiunii, prin prisma motivelor invocate de pârâtă, instanța de

apel în mod corect a reținut că aceasta este nefondată, deoarece între părți nu

s-a încheiat un proces verbal de recepție definitivă a lucrărilor, situație în

care nu se poate întocmi un proces - verbal de recepție finală a întregii

lucrări contractate.

În contractul părților s-a

stabilit că subantreprenorul va înainta lunar situații de lucrări executate

antreprenorului, care corelativ și-a asumat aceeași obligație de înaintare a

situațiilor de lucrări executate periodic către beneficiarul RA A.R.

Prin acceptarea și semnarea

situațiilor de lucrări ce cuprind lucrările parțial efectuate până la momentul

fazei respective a execuției lucrării, s-au recepționat de cei în drept

lucrările pe faze de execuție prezentate de către executantul lor efectiv.

În speță, toate situațiile

de lucrări întocmite de către subantreprenor prin programul informatic al

antreprenorului poartă semnătura și ștampila antreprenorului pârât, nefiind

obiectate la momentul prezentării lor sub aspectul consemnărilor efectuate de

către subantreprenor, situație în care se reține că lucrările efectuate în

conformitate cu situațiile de lucrări semnate au fost acceptate și recepționate

de către antreprenor, luând naștere și obligația corelativă de plată a acestora,

acțiunea reclamantei nefiind în consecință prematură.

Instanța de apel a reținut

în mod corect că, ulterior încheierii convenției de negociere din data de 26

noiembrie 1999, în cuprinsul căreia pârâta nu a indicat în concret care sunt

obiecțiile sale referitoare la cantitatea ori calitatea lucrărilor efectuate,

reprezentanții ambelor părți la începutul lunii decembrie 1999 au verificat în

teren cantitățile de lucrări real executate și s-a constatat că facturile emise

nu necesită diminuarea valorilor consemnate, ci dimpotrivă s-au executat

lucrări suplimentare consemnate în situația de lucrări, semnată și parafată de

ambele părți din data de 16 decembrie 1999, când s-a emis și factura din 16

decembrie 1999, ce consemnează valorile suplimentare, factură de asemenea

semnată și ștampilată de pârâtă.

În cauză, pentru stabilirea

cu exactitate a lucrărilor efectiv executate și a valorilor reale de plată s-au

efectuat două expertize, una tehnică în construcții întocmită de experta M.E.

și una contabilă întocmită de expert F.V.

Instanța de apel în mod

corect a reținut că cele două expertize efectuate în cauză probează

recepționarea lucrărilor efectuate în cauză, iar facturile emise de către

reclamantă corespund întocmai cu situațiile de lucrări ce au fost semnate și

ștampilate de pârâtă fără nicio obiecție calitativă, facturile emise fiind de

asemenea semnate și ștampilate fără obiecțiuni.

În consecință, instanța de

apel în mod corect a reținut din probatoriul administrat în cauză că reclamanta,

în temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea

antreprenorului lucrările de construcții montaj cuprinse în situațiile de

lucrări întocmite și care au fost acceptate fără obiecțiuni de către pârâtă,

care în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficiență concretă a

acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a achitat

contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă.

Neîndeplinindu-și obligația

corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanța neachitată este purtătoare

de dobândă de drept de la data scadenței conform prevederilor art. 36 C. com.

coroborate cu prevederile O.G. nr. 9/2000.

Împotriva deciziei nr. 2370

din 27 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pârâta - recurentă

SC R. SA Oradea a formulat contestație în anulare, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și solicitând

admiterea acesteia și, în urma rejudecării recursului:

A. în principal: să fie

admis recursul și să se modifice decizia instanței de apel, în sensul

respingerii apelului ca nefondat;

B. în subsidiar: să fie

admis recursul, să se caseze în întregime decizia instanței de apel, să fie

rejudecat în parte apelul și ca urmare a rejudecării să fie respins în parte,

ca nefondat, apelul declarat de apelantă cu privire la suma de 835.421 lei,

reprezentând dobândă legală, iar în parte să fie transmisă cauza spre

rejudecare Curții de Apel Oradea, pentru a se stabili suma reprezentând creanța

principală;

C. în subsidiar: să fie

admis recursul, să se caseze decizia instanței de apel și să fie trimisă cauza

spre rejudecare Curții de Apel Oradea;

D. în subsidiar: să fie

admis recursul, să se caseze în parte decizia instanței de apel și să fie

respinsă cererea intimatei apelante de obligare a contestatoarei la plata

dobânzii legale în sumă de 835.421 lei;

E. să se dispună întoarcerea

executării, adică să fie obligată intimata la restituirea sumei de 1.787.075,42

lei;

F. să fie obligată intimata

la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces, constând în sumele

achitate, cu titlu de taxă de timbru, urmând ca pentru onorariile avocațiale să

își rezerve calea unei acțiuni separate.

Motivele contestației în

anulare se referă la omisiuni ale instanței de recurs, susținându-se că aceasta

nu s-a pronunțat pe niciunul dintre motivele de modificare și casare invocate

de recurentă, în sensul că nu a analizat deloc chestiunea prescripției creanței

pretinse de intimată și motivul de recurs potrivit căruia cererea cu privire la

dobânda legală a fost formulată în apel, deși aceste motive au fost invocate

prin notele depuse la dosarul de recurs, ca motive de ordine publică, la data

de 20 mai 2008. Totodată, instanța de recurs a ignorat motivul de recurs

privind interpretarea greșită a două acte juridice esențiale deduse judecății,

cu consecința schimbării înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestora:

(1) convenția de negociere din 16 decembrie 1999, și (2) factura din 16

decembrie 1999, - împrejurare în care se poate concluziona că lipsa motivării

cu privire la motivul de recurs invocat echivalează cu „omisiunea” la care se

referă art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În fine, instanța de recurs

a omis să se pronunțe și asupra motivului de recurs vizând încălcarea de către instanța

de apel a ambelor hotărâri pronunțate în cauză de Înalta Curte în primul ciclu

procesual.

În legătură cu contestația

în anulare, astfel formulată, se constată următoarele:

În ce privește excepția

tardivității introducerii contestației în anulare, invocate de intimata - reclamantă,

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.,

apreciază că este neîntemeiată, întrucât, în speță, contestația privește o

hotărâre – decizia nr. 2370 din 27 iunie 2008, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția comercială, ce nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare

silită și, fiind înregistrată la 14 noiembrie 2008, rezultă că a fost formulată

în termenul legal.

Referitor la motivele

invocate de contestatoare, în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ., pentru a solicita anularea deciziei pronunțate în recurs,

se constată următoarele:

Recurenta SC R. SA Oradea

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 312 C. proc.

civ., cerând admiterea acestuia, casarea deciziei Curții de Apel și respingerea

acțiunii în întregime, deși dispozițiile legale invocate au menirea de a

atrage, - în măsura în care motivele prezentate sunt de natură să justifice

aplicarea lor -, modificarea deciziei atacate și nu casarea ei. Tot astfel,

deciziile instanței de apel pot fi criticate numai pentru motive de

nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.

Cu toate acestea, motivele

de recurs formulate de pârâtă prin care s-a criticat nelegalitatea deciziei

pronunțate de Curtea de Apel au fost reținute în esență de către instanța de

recurs, aceasta pronunțându-se asupra lor, contrar susținerilor contestatoarei.

Aceasta, deoarece, trebuie

avut în vedere că în motivarea deciziei pronunțate, instanța de recurs nu este

obligată să răspundă tuturor argumentelor expuse în susținerea recursului și

nici să urmeze ordinea prezentării lor, ci să expună considerentele pe care se

sprijină soluția adoptată, în raport de motivele de recurs corect reținute, ceea

ce, în speță, s-a realizat.

În ceea ce privește motivele

de recurs ce au fost invocate prin notele de apărare, care au fost depuse la

dosar la data de 20 mai 2008, este evident că, din moment ce recursul a fost

declarat la data de 27 decembrie 2007 și având în vedere dispozițiile art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora recursul se motivează în termenul legal, sub

sancțiunea nulității, aceste note nu pot fi considerate o dezvoltare

(completare) a motivelor de recurs, în sensul recunoscut de lege și în mod

corect nu au fost luate în considerare decât ca apărări, așa cum se și

autointitulează – note de apărări:

Astfel fiind, reținându-se

că nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

neconfirmându-se omisiunile reproșate instanței de recurs, în sensul

susținerilor contestatoarei, contestația în anulare formulată de aceasta se va

respinge ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității invocată de intimata SC C.C. SRL.

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC R. SA Oradea împotriva deciziei nr. 2370

din 27 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 13 mai 2009.