ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 145/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 145/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamanta SC N. SA Berindan a chemat în judecată SC M. SRL Negrești Oaș
și a solicitat instanței de fond ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză,
să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare de active din 16
septembrie 1999. În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că deși a inițiat
procedura somației de plată pentru recuperarea creanței reprezentând prețul
care i se cuvenea în conformitate cu prevederile contractului, demersurile sale
judiciare nu au avut rezultat. A precizat în acțiune că ultima rată din cele 36
rate lunare stabilite pentru plata prețului era scadentă la data de 25
septembrie 2002 și că pârâta nu a făcut dovada plății sumei de 7.052.366 lei.
Sentința Tribunalului Satu Mare, secția
comercială.
Litigiul a fost soluționat prin sentința nr. 1383/
LC din 29 iunie 2007 prin care s-a respins excepția lipsei calității procesuale
active a reclamantei invocată de pârâtă. Prin aceeași sentință a fost admisă
excepția prescripției dreptului de a promova acțiunea invocată de pârâtă și ca
urmare acțiunea a fost respinsă. Respingerea primei excepții a avut în vedere
faptul că reclamanta SC P. SRL Vama a preluat drepturile litigioase cedate de
SC N. SA prin contractul nr. 1 din 23 august 2009. În ce privește rezoluțiunea,
instanța de fond a reținut că între părțile în proces s-a încheiat contractul
de vânzare-cumpărare la data de 16 septembrie 1999 și că ultima plată a fost
făcută de pârâtă la data de 26 septembrie 2001, moment care constituie
începutul termenului de prescripție de 3 ani. În continuare, acest termen a
fost raportat la data de 2 septembrie 2005, data introducerii acțiunii, astfel
că instanța a ajuns la concluzia că termenul în care se putea cere rezoluțiunea
contractului de vânzare-cumpărare a fost depășit.
Apelul declarat de reclamanta SC P. SRL.
Împotriva sentinței nr. 1383/LC/2007 a
declarat apel reclamanta, care a criticat soluția în privința modului în care
s-a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune. În fața instanței de
apel au fost făcute susțineri în legătură cu plata întregului preț la data de
26 septembrie 2001 și au fost depuse înscrisuri în legătură cu promovarea unei
acțiuni pentru anularea contractului privind vânzarea drepturilor litigioase,
precum și o cerere pentru executarea contractului de vânzare de drepturi
litigioase înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare.
În esență, s-a susținut că plata prețului,
potrivit contractului de vânzare-cumpărare, trebuia făcută în rate că ultima
rată era scadentă la 25 septembrie 2002 și că pentru nașterea dreptului la
acțiune numai această dată este relevantă.
Examinând excepția prescripției dreptului la
acțiune prin prisma criticilor care au fost formulate în legătură cu momentul nașterii
dreptului la acțiune, Curtea de Apel Oradea a constatat, raportându-se la prevederile
art. 3 și 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, că termenul de 3 ani pentru
promovarea acțiunii în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nu era
împlinit la data de 2 septembrie 2005 când a fost introdusă acțiunea întrucât dreptul
la acțiune s-a născut la data de 25 septembrie 2002 când era scadentă ultima
rată și nu la data de 26 septembrie 2001 când s-a făcut ultima plată.
În consecință, apelul declarat de SC P. SRL a
fost admis, prin Decizia nr. 6 din 29 ianuarie 2008 iar sentința fondului a
fost desființată, cauza fiind trimisă pentru o nouă judecată aceleiași
instanțe.
Recursul declarat de pârâta SC M. SRL
Negrești Oaș.
Împotriva deciziei nr. 6 din 29 ianuarie 2008
pronunțată Curtea de Apel Oradea a declarat recurs pârâta SC M. SRL Negrești
Oaș, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Autoarea recursului a invocat motivul prevăzut
de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că
instanța de apel a greșit atunci când a reținut că dreptul la acțiune pentru
rezoluțiunea contractului s-a născut la scadența ultimei rate, în condițiile în
care, plata prețului s-a făcut anterior acestei date respectiv la 26 septembrie
Dovadă că s-a plătit prețul integral, la această dată, a mai arătat
recurenta, este recunoașterea reprezentantului reclamantei intimate care a fost
de acord cu intabularea dreptului de proprietate. În opinia recurentei, are
relevanță, asupra momentului nașterii dreptului la acțiune data de 26
septembrie 2001 când s-a făcut plata integrală a prețului. Cu aceste argumente,
recurenta a apreciat că acțiunea este prescrisă așa cum a reținut instanța de
fond și s-a considerat, îndreptățită să solicite admiterea recursului și
modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel în sensul respingerii
apelului intimatei - reclamante.
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. pe care se întemeiază critica adusă deciziei pronunțată de instanța de
apel poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
Observând argumentele aduse în sprijinul motivului
invocat și dispozițiile mai sus citate se constată că nu a fost demonstrată
„lipsa de bază legală” a soluției criticate și nici aplicarea greșită sau
nesocotirea unei norme de drept substanțial. Or, în recurs, cale extraordinară
de atac, regulile de promovare și susținere a criticilor aduse hotărârilor
trebuie să respecte cerințele art. 302
1
C. proc. civ. din care rezultă
obligația de a dezvolta motivele în condițiile stricte prevăzute de fiecare
motiv de nelegalitate prevăzut de pct. 1-9 ale articolului 304 C. proc. civ. În
acest sens sunt de observat și prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
care dispun expres că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai
pentru motive de nelegalitate.
Revenind la motivul de recurs invocat și la
argumentele aduse în sprijinul acestuia se constată că în realitate, autoarea recursului
a pus în discuție o chestiune de fond care privește momentul nașterii dreptului
la acțiune fără nici o referire la dispoziții legale greșit aplicate. După cum
s-a arătat în precedentele considerente, instanța de apel a examinat excepția prescripției
dreptului la acțiune raportându-se la dispozițiile art. 3 și 7 alin. (1) din
Decretul nr. 167/1958.
Distinct de aceasta trebuie subliniat faptul
că prin decizia criticată dispozițiile art. 3 și 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958
au fost interpretate corect potrivit cu exigențele acestor texte reținute prin
soluția pronunțată. De asemenea s-a ținut seama și de faptul că printr-o astfel
de excepție de fond este afectat însuși exercițiul dreptului la acțiune. Din
acest punct de vedere, se observă că începutul prescripției dreptului la
acțiune s-a analizat conform regulii generale instituită de art. 7 alin. (1)
din Decretul nr. 167/1958, potrivit căreia prescripția începe să curgă de la
data când se naște dreptul la acțiune fără a fi neglijate susținerile părților
și actele dosarului.
După cum s-a arătat mai sus, recurenta nu a
criticat aplicarea art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, ci s-a declarat
nemulțumită de aspectul faptic al datei de la care s-a calculat termenul de 3
ani, afirmând în recurs că a făcut plata integrală a prețului anterior expirării
ultimei rate. Examinarea acestei chestiuni invocată de recurentă ține de
judecata în fond, de administrarea de probe.
În alți termeni, față și de dispozițiile art.
137 alin. (1) C. proc. civ. se impune precizarea că excepția de fond a
prescripției este diferită de apărările de fond, iar această chestiune ar putea
fi lămurită numai cu ocazia rejudecării de către instanța de trimitere în
măsura în care se face distincția între „ultima plată” și „plata integrală” a sumei
datorate. Nu în ultimul rând trebuie reținută această distincție întrucât instanța
de apel la momentul analizei criticii aduse soluției de respingere a acțiunii
ca prescrisă a examinat momentul nașterii dreptului la acțiune în raport de convenția
părților privind scadența ratelor prin raportare la ultima plată din data de 26
septembrie 2001 și nu la o plată integrală, această chestiune urmând să fie
lămurită în rejudecare ca apărare.
Rezumând argumentele de mai sus, se va reține
în principal că s-au adus critici deciziei instanței de apel esențialmente pe
chestiuni de fapt care nu sprijină motivul de casare invocat, astfel că soluția
de desființare a sentinței de fond și trimiterea pentru rejudecare este la
adăpost de criticile care au fost formulate.
Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul
se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
pârâta SC M. SRL Negrești Oaș împotriva Deciziei nr. 6 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23
ianuarie 2009.