ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4744/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 mai 2003, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pârâta SC S. SA Bistrița, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2.448.000.000 lei debite scadente neachitate în baza convențiilor încheiate. În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 58/1991 a încheiat cu pârâta o serie de convenții pentru finanțarea retehnologizării rentabilizării societății și pregătirea în vederea privatizării prin care s-a pus la dispoziția pârâtei anumite sume de bani.

Potrivit convențiilor încheiate s–a stabilit ca recuperarea sumelor din dividendele suplimentare sau restituirea în cazul privatizării obiectul acțiunii constituindu-l restituirea sumelor avansate în perioada 30 iunie 1999 – 31 decembrie 2002. Pârâta a depus întâmpinare prin care pe de o parte ridică excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei față de data încheierii convențiilor raportat la data introducerii acțiunii, iar pe de altă parte solicită respingerea acțiunii motivând că a fost privatizată, iar sumele pretinse prin acțiune au fost incluse în prețul total al acțiunilor vândute. De asemenea pârâta arată că urmare a cumpărării pachetului de acțiuni SC I.T.C. SRL aceasta s-a obligat să propună să se voteze în adunarea generală restituirea integrală a sprijinului acordat.

Prin încheierea ședinței publice din 16 decembrie 2003, instanța de fond a admis în parte, excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă, respectiv pentru ratele scadente la 30 iunie 1999 și 31 decembrie 1999 și a respins-o în ce privește ratele ulterioare datei de 31 decembrie 1999. Prin sentința civilă nr. 2309 din 23 decembrie 2003 Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea și pârâta obligată la plata sumei de 2.142.000.000 lei contravaloare rate scadente la 30 iunie 2000, 31 decembrie 2000; 30 iunie 2001; 31 decembrie 2001, 30 iunie 2002; 31 decembrie 2002 și 30 iunie 2003, și a respins ca prescrise pretențiile privind contravaloarea ratelor scadente la 30 iunie 1999 și 31 decembrie 1999. În motivarea soluției s-a reținut că sumele au fost acordate în vederea efectuării de investiții necesare pentru restructurarea tehnologică și financiară a producției la SC S. SA și din interpretarea clauzelor convențiilor intervenite rezultă că pârâta era obligată să restituie sumele acordate.

Împotriva sentinței instanței de fond au promovat apel ambele părți. Reclamanta A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) a solicitat instanței schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării pârâtei și la plata ratelor scadente la data de 30 iunie 1999, respectiv 31 decembrie 1999, în cuantum total de 612.000.000 lei. În motivarea apelului reclamanta a învederat că în mod greșit prima instanță a apreciat că a intervenit prescripția dreptului la acțiune în privința acestor două rate, apreciind că data de la care se putea calcula termenul de prescripție este data scadenței ultimei rate, anume 31 decembrie 2003, având în vedere că dreptului la acțiune s-a născut la data când pârâta urma să restituie aceste credite.

Prin aceiași cerere de apel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei de 306.000.000 lei, devenită scadentă ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe scadența fiind la 31 decembrie 2003, invocând ca temei legal art. 294 alin. (2) C. proc. civ. În argumentarea apelului formulat pârâta arată că suma pretinsă de reclamanți este nedatorată, fiind acordată pentru restructurarea tehnologică în vederea rentabilizării societății și pregătirii pentru privatizare întreaga sumă fiind folosită în acest scop. Ca atare, la data stabilirii valorii acțiunilor pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în procesul de privatizare aceste sume au fost închise în prețul total al acțiunilor, în activul net contabil.

Prin decizia nr. 218 din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte apelul A.P.A.P.S. în sensul obligării pârâtei să achite și suma de 306.000.000 lei, reprezentând rată scadentă ulterior pronunțării sentinței, și a respins ca nefondat apelul pârâtei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că fondurile de restructurare puse la dispoziția pârâtei prin convenții, nefiind recuperate la momentul vânzării către SC I.T.C. SRL, în contractul de vânzare cumpărare acțiuni s-a instituit în sarcina cumpărătoarei obligația ca, în calitate de acționar majoritar, să propună și să voteze în prima A.G.A. restituirea integrală a sprijinului financiar pentru restructurarea societății.

Odată adoptată hotărârea A.G.A., aceasta reprezintă manifestarea de voință o însăși pârâtei operând o novație a unei obligații imperfecte în una perfectă, cu consecința curgerii unor noi termene de prescripție raportat la data scadenței fiecărei rate, plata urmând a se face în rate semestriale egale cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale fiecărui an, eșalonarea stabilită în favoarea debitoarei obligației. În acest context, instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut prescripția dreptului la acțiune intervenită în privința ratelor scadente în 30 iunie 1999 și 31 decembrie 1999, nefiind fondate susținerile reclamantei, apelanta privind o scadentă unică, anume la 31 decembrie 2003. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți, în termen și legal timbrate.

Criticile recurentei SC S. SA privesc modul în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune față de hotărârea luată de A.G.A. din 17 noiembrie 1999, prin care s-a hotărât numai restituirea sprijinului financiar și nu ca acesta să se facă în rate semestriale egale cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale fiecărui an, această obligație fiind luată de SC I.T.C. SRL, prin art. 8.10 din contractul de vânzare cumpărare acțiuni. A.V.A.S. prin motivele formulate, critică soluția instanței de apel privind modul de calcul al termenului de prescripție apreciind că pârâta – intimată s-a privatizat la 1 iunie 1999, dată la care SC I.T.C.

SRL a cumpărat 84,8 % din acțiunile SC S. SA, perioada de rambursare prevăzută la art. 3 lit. c) din convenție a fost modificată prin art. 8.10 din contractul de vânzare cumpărare acțiuni, fiind stabilită pentru intervalul 1999 – 2003. În această situație recurenta consideră că având în vedere că ultima rată trebuia achitată de către SC S. SA la data de 31 decembrie 2003, aceasta este și data la care începe a se calcula termenele de prescripție. Recursurile sunt nefondate. Așa cum au reținut și instanțele inferioare prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni, s-a instituit în sarcina cumpărătoarei SC I.T.C. SRL obligația ca, în calitate de acționar majoritar să propună și să voteze în prima A.G.A.

restituirea integrală a sprijinului financiar pentru restructurarea societății. Cumpărătoarea SC I.T.C. SRL și-a anulat obligația asumată, votând în acest sens în A.G.A., hotărându-se în unanimitate restituirea sprijinului acordat de fostul F.P.S. Susținerea recurentei – pârâte vizând inopozabilitatea convenției încheiate nu poate fi reținută hotărârea fiind luată de adunarea generală a acesteia în care SC I.T.C. SRL este numai acționar, reprezentând acordul de voință a SC S. SA Bistrița. Ca atare, hotărârea A.G.A. constituie izvorul obligației de plată cu consecința curgerii unor noi termene de prescripție raportat la data scadenței fiecărei rate. Deci executarea obligației de restituire urmează a se face potrivit modalității asumate în rate semestriale egale.

În aceste condiții susținerile reclamantei - recurente A.V.A.S., privind o scadență unică anume 31 decembrie 2003, fiecare rată având propria-i scadență în raport de care se calculează, potrivit art. 7 alin. (3) din decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Față de cele arătate, văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta SC S. SA Bistrița și reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 218 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 octombrie 2005.