ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4744/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30 mai

2003, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pârâta SC S. SA Bistrița,

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata

sumei de 2.448.000.000 lei debite scadente neachitate în baza convențiilor

încheiate.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 58/1991 a

încheiat cu pârâta o serie de convenții pentru finanțarea retehnologizării

rentabilizării societății și pregătirea în vederea privatizării prin care s-a

pus la dispoziția pârâtei anumite sume de bani.

Potrivit convențiilor încheiate s–a

stabilit ca recuperarea sumelor din dividendele suplimentare sau restituirea în

cazul privatizării obiectul acțiunii constituindu-l restituirea sumelor

avansate în perioada 30 iunie 1999 – 31 decembrie 2002.

Pârâta a depus întâmpinare prin care

pe de o parte ridică excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei

față de data încheierii convențiilor raportat la data introducerii acțiunii,

iar pe de altă parte solicită respingerea acțiunii motivând că a fost

privatizată, iar sumele pretinse prin acțiune au fost incluse în prețul total

al acțiunilor vândute.

De asemenea pârâta arată că urmare a

cumpărării pachetului de acțiuni SC I.T.C. SRL aceasta s-a obligat să propună

să se voteze în adunarea generală restituirea integrală a sprijinului acordat.

Prin încheierea ședinței publice din

16 decembrie 2003, instanța de fond a admis în parte, excepția prescripției

extinctive invocată de pârâtă, respectiv pentru ratele scadente la 30 iunie

1999 și 31 decembrie 1999 și a respins-o în ce privește ratele ulterioare datei

de 31 decembrie 1999.

Prin sentința civilă nr. 2309 din 23

decembrie 2003 Tribunalul Bistrița Năsăud, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost admisă în parte acțiunea și pârâta obligată la plata

sumei de 2.142.000.000 lei contravaloare rate scadente la 30 iunie 2000, 31

decembrie 2000; 30 iunie 2001; 31 decembrie 2001, 30 iunie 2002; 31 decembrie

2002 și 30 iunie 2003, și a respins ca prescrise pretențiile privind

contravaloarea ratelor scadente la 30 iunie 1999 și 31 decembrie 1999.

În motivarea soluției s-a reținut că

sumele au fost acordate în vederea efectuării de investiții necesare pentru

restructurarea tehnologică și financiară a producției la SC S. SA și din

interpretarea clauzelor convențiilor intervenite rezultă că pârâta era obligată

să restituie sumele acordate.

Împotriva sentinței instanței de

fond au promovat apel ambele părți.

Reclamanta A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.)

a solicitat instanței schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul

obligării pârâtei și la plata ratelor scadente la data de 30 iunie 1999,

respectiv 31 decembrie 1999, în cuantum total de 612.000.000 lei.

În motivarea apelului reclamanta a

învederat că în mod greșit prima instanță a apreciat că a intervenit

prescripția dreptului la acțiune în privința acestor două rate, apreciind că

data de la care se putea calcula termenul de prescripție este data scadenței

ultimei rate, anume 31 decembrie 2003, având în vedere că dreptului la acțiune

s-a născut la data când pârâta urma să restituie aceste credite.

Prin aceiași cerere de apel,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata sumei de 306.000.000 lei,

devenită scadentă ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe scadența fiind

la 31 decembrie 2003, invocând ca temei legal art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

În argumentarea apelului formulat

pârâta arată că suma pretinsă de reclamanți este nedatorată, fiind acordată

pentru restructurarea tehnologică în vederea rentabilizării societății și

pregătirii pentru privatizare întreaga sumă fiind folosită în acest scop.

Ca atare, la data stabilirii valorii

acțiunilor pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare în procesul de

privatizare aceste sume au fost închise în prețul total al acțiunilor, în

activul net contabil.

Prin decizia nr. 218 din 14 aprilie

2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis în parte apelul A.P.A.P.S. în sensul obligării pârâtei să achite și suma

de 306.000.000 lei, reprezentând rată scadentă ulterior pronunțării sentinței,

și a respins ca nefondat apelul pârâtei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că fondurile de restructurare puse la

dispoziția pârâtei prin convenții, nefiind recuperate la momentul vânzării

către SC I.T.C. SRL, în contractul de vânzare cumpărare acțiuni s-a instituit

în sarcina cumpărătoarei obligația ca, în calitate de acționar majoritar, să

propună și să voteze în prima A.G.A. restituirea integrală a sprijinului financiar

pentru restructurarea societății.

Odată adoptată hotărârea A.G.A.,

aceasta reprezintă manifestarea de voință o însăși pârâtei operând o novație a

unei obligații imperfecte în una perfectă, cu consecința curgerii unor noi

termene de prescripție raportat la data scadenței fiecărei rate, plata urmând a

se face în rate semestriale egale cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31

decembrie ale fiecărui an, eșalonarea stabilită în favoarea debitoarei

obligației.

În acest context, instanța de apel a

apreciat că în mod corect prima instanță a reținut prescripția dreptului la

acțiune intervenită în privința ratelor scadente în 30 iunie 1999 și 31

decembrie 1999, nefiind fondate susținerile reclamantei, apelanta privind o

scadentă unică, anume la 31 decembrie 2003.

Împotriva soluției instanței de apel

au declarat recurs ambele părți, în termen și legal timbrate.

Criticile recurentei SC S. SA

privesc modul în care a fost soluționată excepția prescripției dreptului la

acțiune față de hotărârea luată de A.G.A. din 17 noiembrie 1999, prin care s-a

hotărât numai restituirea sprijinului financiar și nu ca acesta să se facă în

rate semestriale egale cel mai târziu la datele de 30 iunie și 31 decembrie ale

fiecărui an, această obligație fiind luată de SC I.T.C. SRL, prin art. 8.10 din

contractul de vânzare cumpărare acțiuni.

A.V.A.S. prin motivele formulate,

critică soluția instanței de apel privind modul de calcul al termenului de

prescripție apreciind că pârâta – intimată s-a privatizat la 1 iunie 1999, dată

la care SC I.T.C. SRL a cumpărat 84,8 % din acțiunile SC S. SA, perioada de

rambursare prevăzută la art. 3 lit. c) din convenție a fost modificată prin art.

8.10 din contractul de vânzare cumpărare acțiuni, fiind stabilită pentru

intervalul 1999 – 2003.

În această situație recurenta

consideră că având în vedere că ultima rată trebuia achitată de către SC S. SA la

data de 31 decembrie 2003, aceasta este și data la care începe a se calcula

termenele de prescripție.

Recursurile sunt nefondate.

Așa cum au reținut și instanțele

inferioare prin contractul de vânzare cumpărare acțiuni, s-a instituit în

sarcina cumpărătoarei SC I.T.C. SRL obligația ca, în calitate de acționar

majoritar să propună și să voteze în prima A.G.A. restituirea integrală a

sprijinului financiar pentru restructurarea societății.

Cumpărătoarea SC I.T.C. SRL și-a

anulat obligația asumată, votând în acest sens în A.G.A., hotărându-se în

unanimitate restituirea sprijinului acordat de fostul F.P.S.

Susținerea recurentei – pârâte

vizând inopozabilitatea convenției încheiate nu poate fi reținută hotărârea

fiind luată de adunarea generală a acesteia în care SC I.T.C. SRL este numai

acționar, reprezentând acordul de voință a SC S. SA Bistrița.

Ca atare, hotărârea A.G.A.

constituie izvorul obligației de plată cu consecința curgerii unor noi termene de

prescripție raportat la data scadenței fiecărei rate.

Deci executarea obligației de

restituire urmează a se face potrivit modalității asumate în rate semestriale

egale.

În aceste condiții susținerile

reclamantei - recurente A.V.A.S., privind o scadență unică anume 31 decembrie

2003, fiecare rată având propria-i scadență în raport de care se calculează,

potrivit art. 7 alin. (3) din decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția

extinctivă.

Față de cele arătate, văzând și

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâta SC S. SA Bistrița și reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr.

218 din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 14 octombrie 2005.