ÎCCJ, decizie (scj.ro #83585)

Plată  nedatorată.

Prescripția  extinctivă. Cauze de întrerupere

Decretul nr.167/1958,art.3,art.7,art.16

În  conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958

„prescripția  începe  să  curgă de la  data  când se

naște dreptul  la  acțiune  sau dreptul  de a cere

executarea silită , iar în  obligațiile  care  urmează

să  se  execute  la  cererea  creditorului,

precum  și  în  acelea al căror  termen de

executarea   nu   este  stabilit,

prescripția   începe   să  curgă  de

la  data  nașterii  raportului de  drept.”, astfel că

dreptul societății reclamante de a solicita restituirea plății  s-a născut

la data efectuării plății  nedatorate, respectiv la 3 septembrie 1998 și

prin urmare, acțiunea introdusă la 5 ianuarie  2000 s-a formulat cu

depășirea termenului  de  prescripție de 3 ani  prevăzut în

art.3 din actul normativ menționat iar cu privire la legalitatea plății,

se  poate  afirma că suma achitată  de  o persoana

fizică  din contul societății comerciale reclamante în contul

societății  comerciale  pârâte  pentru o  persoană

fizică  nu reprezintă  o plată  valabilă   între

cele   două  societăți   comerciale,

cu  atât mai  mult   cu  cât  recunoașterea

făcută de persoana fizică, asociat la

societatea

pârâtă, că a  încasat suma,  nu reprezintă o recunoaștere

a  datoriei  făcută de  societatea comercială  pârâtă,

de  natură  a întrerupe  cursul  prescripției, conform

art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958, în speță, neexistând cauze legale

de  întrerupere  a  cursului  prescripției.

(Secția comercială, decizia nr.5544 din 10 decembrie 2004)

Reclamanta S.C. M. C. SA Cluj Napoca a chemat în judecată pe

pârâta S.C. P. M. SRL Cluj Napoca pentru a fi obligată la restituirea sumei

nedatorată și să achite dobânda legală de la pronunțarea hotărârii până la

plata efectivă.

În motivarea acțiunii,  societatea reclamantă a susținut că printr-o

decizie a C.S.J. s-a stabilit în mod irevocabil că suma achitată de

persoana fizică T. M. din contul reclamantei în contul societății pârâte

(pentru persoana fizică M. M.) nu reprezintă o plată valabilă și drept urmare,

reclamanta era îndreptățită la restituirea  sumei  la valoarea

actualizată.

Prin sentința civilă nr.461 din 19 februarie 2004, Tribunalul Cluj, Secția

Comercială și de Contencios Administrativ, a admis excepția prescripției

extinctive formulată de pârâtă și a respins ca prescrisă acțiunea în restituire

.

Sentința a rămas definitivă în baza deciziei nr.286 din 5 mai 2004 a Curții de

Apel Cluj, Secția Comercială și de Contencios Administrativ, prin

care  s-a respins ca  nefondat  apelul  reclamantei.

Pentru

a pronunța această soluție instanțele au stabilit că dreptul reclamantei de a

solicita restituirea sumei s-a născut în anul 1999, când s-a stabilit

irevocabil că beneficiarul sumei a fost  societatea pârâtă iar  nu

persoana fizică.

Totodată, instanța de apel a reținut că nu există nici o cauză de întrerupere a

cursului prescripției, conform art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958.

Cu actul înregistrat la 23 iulie 2004, societatea comercială reclamantă a

formulat motive de recurs, susținând că în mod greșit s-a stabilit că termenul

de prescripție a început să curgă la 9 septembrie 1999, deoarece litigiul

dintre cele două persoane fizice a fost finalizat doar prin decizia nr.2154 din

8 aprilie 2003 a C. S. J.; iar instanța de apel a respins în mod nelegal

susținerea sa cu privire la întreruperea cursului prescripției extinctive prin

recunoașterea debitului de către M. M., la interogatoriul luat acestuia la 5

aprilie 2000.

Recursul reclamantei este nefondat.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta a cerut  restituirea

sumei achitată către  societatea pârâtă cu ordinul de plată nr.728 din 3 septembrie

1998, cu motivarea că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a

constatat că aceasta reprezintă o plată nedatorată.

Ambele instanțe au reținut că dreptul material la acțiune al reclamantei este

prescris deoarece s-a născut la data de 3 septembrie 1998, când s-a făcut

plata, iar acțiunea înregistrată la 5 ianuarie 2004 s-a formulat cu încălcarea

termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958,

neexistând cauze legale de întrerupere a cursului prescripției extinctive.

Prima critică formulată de recurenta reclamantă se referă la aceea că litigiul

prin care s-a stabilit legalitatea plății făcute a fost soluționat numai la

data de 8 aprilie 2003, când C. S. J. a soluționat recursul și  dreptul

reclamantei  la  acțiune   s-a născut la  acea

dată.

În realitate, așa cum corect a motivat tribunalul, în conformitate cu art.7 din

Decretul nr.167/1958 „prescripția începe să curgă de la data când se naște

dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, iar în obligațiile

care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al

căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la

data nașterii raportului de drept”.

În speță, dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumei s-a născut la

data efectuării plății nedatorate, respectiv la 3 septembrie 1998 și prin

urmare, acțiunea introdusă la 5 ianuarie 2004 s-a formulat cu depășirea

termenului de prescripție de 3 ani.

Împrejurarea că a existat o dispută privind legalitatea plății

nu este de natură să modifice data când începe să curgă termenul de

prescripție, așa încât primul motiv de recurs  a fost respins.

Cea de a doua critică vizează modul în care instanța de apel a rezolvat

problema întreruperii termenului de prescripție, reclamanta susținând că în

litigiul purtat anterior, la un interogatoriu luat lui M. M..în calitate de

asociat la societatea pârâtă, la 5 aprilie 2000, acesta a recunoscut debitul

existent, această recunoaștere determinând întreruperea prescripției.

În conformitate cu prevederile art.16 lit.a) din Decretul nr.167/1958,

prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se

prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, or, în speță, o

asemenea recunoaștere nu a existat.

Într-adevăr, din cuprinsul deciziei C.S.J., prin care s-a soluționat litigiul

privind legalitatea plății, rezultă că acea cauză s-a purtat între două persoane

fizice, respectiv M. M. și T. I. și nu între cele două societăți comerciale ce

figurează ca părți în litigiul de față, ceea ce înseamnă că presupusa

recunoaștere invocată de societatea comercială  recurentă nu apaține

societății comerciale pârâte, nefiind de natură să conducă la întreruperea

prescripției.

De altfel, în motivele de apel, societatea comercială reclamantă citează

răspunsul lui M.M. la interogatoriul  luat în dosarul Tribunalului Cluj

iar din cuprinsul acestui răspuns rezultă că asociatul M. M. nu face decât să

confirme încasarea sumei, dar aceasta nu reprezintă o recunoaștere a datoriei

în sensul dispozițiilor legale citate.

În consecință, recursul reclamantei a fost respins, conform art.312 C.

proc.civ.