ÎCCJ, decizie (scj.ro #83496)

Prescripția extinctivă . Suspendarea cursului prescripției . Recurs împotriva hotărârii a cărei executare silită se cere Recursul declarat de debitor împotriva hotărârii definitive a cărei executare silită s-a cerut nu suspendă cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită . ( Secția comercială , decizia nr. 1819 din 16 martie 2005)

SC M.C. SRL

București , prin executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executor nr.2090 din 21 aprilie 1999 în contradictoriu cu debitoarea SC C. Băneasa SRL și terțul poprit E.B. Judecătoria Sectorului V București, prin încheierea nr.1390 din 25 noiembrie 2003, a admis excepția de prescripție și a respins cererea. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.266 din 3 iunie 2004 a respins apelul declarat de creditoare împotriva încheierii mai sus menționate. SC M.C. SRL București a declarat recurs împotriva deciziei, invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ . arătând că s-a declarat recurs, împotriva sentinței ce constituie titlu executor, astfel că a fost întrerupt cursul prescripției, având în vedere dispozițiile art.16 lit.b ) din Decretul nr.167/1958.

Potrivit dispozițiilor art.372 C.proc . civ . legiuitorul a lăsat la dispoziția creditorului momentul învestirii cu formulă executorie a actului ce devine astfel titlu pentru a putea fi pus în executare. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art.6 din Decretul nr.167/1958 dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar potrivit art.7 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită. În speță, dreptul creditorului de a cere executarea s-a născut la data de 6 aprilie 2000, când sentința civilă nr.2090/1999 a rămas definitivă, prin respingerea apelului. Cererea de încuviințare a executării silite fiind formulată la data de 1 octombrie 2003, în mod corect au reținut instanțele că dreptul material la acțiune al creditoarei este prescris.

Potrivit dispozițiilor art.16 din Decretul nr.167/1958, cursul prescripției se suspendă prin „introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare”, fiind de necontestat că textul se referă la o acțiune a celui care pretinde un drept de la o altă persoană și, în nici un caz nu se putea reține, așa cum pretinde creditoarea, că recursul declarat de pârât, în lipsa unei dispoziții legale în acest sens, a suspendat cursul prescripției ce curgea în defavoarea sa. Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris, care constituie titlu executor (art.372 C. proc. civ.). Însă, potrivit dispozițiilor art.376 C.proc.civ., hotărârile care au rămas definitive, cazul în speță, sau cele ce au devenit irevocabile se investesc cu formulă executorie, devenind titluri executorii.

Faptul că textul se referă și la cazul învestirii cu „formulă executorie” a hotărârilor irevocabile nu înseamnă că dreptul de a obține executarea silită se naște în funcție de voința creditorului (fie în momentul rămânerii definitive a hotărârii, fie în cel a devenirii ei irevocabile). Precizarea respectivă a fost necesară în funcție de prevederile art.300 C. proc. civ . Pentru motivele arătate , reținând legalitatea deciziei recurate , recursul a fost respins ca nefondat .