ÎCCJ, decizie (scj.ro #83496)

Prescripția

extinctivă

.

Suspendarea

cursului

prescripției

.

Recurs

împotriva

hotărârii

a

cărei

executare

silită

se

cere

Recursul

declarat

de

debitor

împotriva

hotărârii

definitive a

cărei

executare

silită

s-a

cerut

nu

suspendă

cursul

prescripției

dreptului

de a

cere

executarea

silită

.

(

Secția

comercială

,

decizia

nr. 1819

din 16

martie

2005)

SC M.C. SRL

București

,

prin

executorul

judecătoresc

a

solicitat

încuviințarea

executării

silite

a

titlului

executor

nr.2090 din 21

aprilie

1999

în

contradictoriu

cu

debitoarea

SC C.

Băneasa

SRL

și

terțul

poprit

E.B.

Judecătoria Sectorului V

București, prin încheierea nr.1390 din 25 noiembrie 2003, a admis

excepția de prescripție și a respins cererea.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.266 din 3 iunie 2004

a respins apelul declarat de creditoare împotriva încheierii mai sus

menționate.

SC M.C. SRL București a declarat recurs împotriva deciziei, invocând

dispozițiile art.304 pct.9

C.proc.civ

.

arătând că s-a declarat recurs, împotriva  sentinței ce

constituie titlu executor, astfel că a fost întrerupt cursul

prescripției, având în vedere dispozițiile art.16

lit.b

)

din Decretul nr.167/1958.

Potrivit dispozițiilor art.372

C.proc

.

civ

. legiuitorul a lăsat la dispoziția

creditorului momentul învestirii cu formulă executorie a actului ce devine

astfel titlu pentru a putea fi pus în executare.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art.6 din Decretul nr.167/1958 dreptul de a cere

executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin

împlinirea unui termen de 3 ani, iar potrivit art.7 prescripția începe

să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea

silită.

În speță, dreptul creditorului de a cere executarea s-a născut

la data de 6 aprilie 2000, când sentința civilă nr.2090/1999 a

rămas definitivă, prin respingerea apelului. Cererea de

încuviințare a executării silite fiind formulată la data de 1

octombrie 2003, în mod corect au reținut instanțele că dreptul

material la acțiune al creditoarei este prescris.

Potrivit dispozițiilor art.16 din Decretul nr.167/1958, cursul

prescripției se suspendă prin „introducerea unei cereri de chemare în

judecată sau de arbitrare”, fiind de necontestat că textul se

referă la o acțiune a celui care pretinde un drept de la o altă

persoană și, în nici un caz nu se putea reține, așa cum

pretinde creditoarea, că recursul declarat de pârât, în lipsa unei

dispoziții legale în acest sens, a suspendat cursul prescripției ce curgea

în defavoarea  sa.

Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri

judecătorești ori a unui alt înscris, care constituie titlu executor

(art.372 C. proc. civ.). Însă, potrivit dispozițiilor art.376

C.proc.civ., hotărârile care au rămas definitive, cazul în speță,

sau cele ce au devenit irevocabile se investesc cu formulă executorie,

devenind  titluri executorii. Faptul că textul se referă și

la cazul învestirii cu „formulă executorie” a hotărârilor irevocabile

nu înseamnă că dreptul de a obține executarea silită se

naște în funcție de voința creditorului (fie în momentul

rămânerii definitive a hotărârii, fie în cel a devenirii ei

irevocabile).

Precizarea

respectivă

a

fost

necesară

în

funcție

de

prevederile

art.300 C. proc.

civ

.

Pentru

motivele

arătate

,

reținând

legalitatea

deciziei

recurate

,

recursul

a

fost

respins

ca

nefondat

.