ÎCCJ, decizie (scj.ro #83444)

Prescripția extinctivă. Cauze de întrerupere Potrivit art.16 pct 1 din Decretul nr.167/ 1958 privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. În speță, se iau în considerare două înscrisuri prin care contestatoarea , în folosul căruia curge prescripția, recunoaște datoria față de pârâtă. Aceste înscrisuri fiind făcute și semnate de contestatoare înainte de împlinirea termenului general de 3 ani, sunt acte întrerupătoare ale prescripției. Din economia textului precizat nu rezultă cerința unei recunoașteri exprese, astfel că recunoașterea poate fi și rezultatul unei manifestări tacite de voință, putând reieși din orice act sau fapt care presupune mărturisirea existenței dreptului supus prescripției.

(Secția comercială, decizia nr.2384 din 27 iunie 2006) Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 206 din 14 decembrie 2005, a admis excepția prescripției dreptului de a se cere executarea silită, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC S. SA Zimnicea în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificare Arhivelor Statului, împotriva somației nr. 29789 din 26 iulie 2005 și a titlurilor executorii, a constatat prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită, a anulat actele de executare silită, respectiv contractele de credit pe termen scurt enumerate în cerere și a repus părțile în situația anterioară începerii execurării silite.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut în esență, că în speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Decretul 167/1958 în baza cărora operează prescripția dreptului la acțiune, constatând că s-a îndeplinit termenul general de prescripție de 3 ani înaintea de preluarea de către AVAS a creanței SC S. SA prin subrogație cu titlu universal. A mai reținut instanța că înscrisul intitulat „Informații despre societate” de care s-a prevalat intimata în fundamentarea apărărilor sale nu este însoțită de o adresă care să parvină de la debitor, privind recunoașterea expresă a datoriilor. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimata AVAS, criticând-o pentru nelegalitate. Prin concluziile scrise recurenta a indicat temeiul de drept al cererii, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., susținând că instanța a denaturat înțelesul vădit neîndoielnic al înscrisului („Informații despre societate”) care emana de la însăși contestatoarea SC S. SA, făcând astfel o greșită aplicare a legii în soluționarea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, opinând că numai o recunoaștere expresă ar fi fost de natură să întrerupă cursul prescripției extinctive. Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că recursul este fondat. Sub aspectul modului în care a fost soluționată de către instanță excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită , s-a reținut că au existat două înscrisuri ce au semnificația unor acte întrerupătoare de prescripție.

1)Convenția încheiată la 15 martie 1999 între Fondul Național de Restructurare Dunărea SC Administrator Int. SA și SC S. SA Zimnicea în calitate de debitor în care, la pct. 1, părțile convin că datoria totală a debitorului către Fond este de 30.836.656.630 lei, sumă calculată până la 30 octombrie 1998. 2)Înscrisul intitulat „Informații despre societate” datat 30 martie 1999 în care, la punctul 16 intitulat „Situația creditelor” este recunoscută suma datorată. Potrivit art. 16 pct. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Opinia instanței de fond cu privire la necesitatea ca înscrisul considerat de intimata ca având semnificația unui act întrerupător de prescripție să fie însoțit de o adresă din partea societății debitoare apare excesivă în raport cu faptul că respectivul înscris emana de la societatea debitoare, fiind semnat și parafat de reprezentanții legali ai acesteia. Din economia textului precizat, nu rezultă cerința unei recunoașteri exprese, astfel că recunoașterea poate fi și rezultatul unei manifestării tacite de voință, putând reieși din orice act sau fapt care presupune mărturisirea existenței dreptului supus prescripției. În raport cu aceste considerente, este evident că la data încheierii actului de partaj între FNRD și AVAS (18 martie 2002) dreptul de prescripție era întrerupt.

În temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de AVAS a fost admis și excepția prescripției dreptului la acțiune respinsă și, pe cale de consecință, a fost respinsă contestația la executare formulată de SC S. SA Zimnicea.