ÎCCJ, decizie (scj.ro #83444)

Prescripția

extinctivă. Cauze de întrerupere

Potrivit art.16 pct 1 din Decretul

nr.167/ 1958 privind prescripția extinctivă, aceasta se întrerupe prin

recunoașterea  dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în

folosul căruia curge prescripția.

În speță, se iau în considerare două înscrisuri prin care

contestatoarea , în folosul căruia curge prescripția, recunoaște datoria

față de pârâtă. Aceste înscrisuri fiind făcute  și semnate de

contestatoare înainte de împlinirea termenului general de 3 ani, sunt acte

întrerupătoare ale  prescripției.

Din economia textului precizat nu rezultă cerința unei recunoașteri exprese,

astfel că recunoașterea poate fi și rezultatul unei manifestări tacite de

voință, putând reieși  din orice  act sau fapt care presupune

mărturisirea existenței dreptului supus prescripției.

(Secția comercială, decizia nr.2384

din 27 iunie 2006)

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin sentința nr. 206 din 14 decembrie 2005, a admis excepția

prescripției dreptului de a se cere executarea silită, a admis contestația la

executare formulată de contestatoarea SC S. SA Zimnicea în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea pentru Valorificare Arhivelor Statului, împotriva somației

nr. 29789 din 26 iulie 2005 și a titlurilor executorii, a constatat prescris

dreptul pârâtei de a cere executarea silită, a anulat actele de executare

silită, respectiv contractele de credit pe termen scurt enumerate în

cerere  și a repus părțile în situația anterioară începerii execurării

silite.

În fundamentarea acestei soluții instanța de fond a reținut în esență, că în

speță sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Decretul 167/1958 în baza cărora

operează prescripția dreptului la acțiune, constatând că s-a îndeplinit

termenul general de prescripție de 3 ani înaintea de preluarea de către

AVAS  a creanței SC S. SA prin subrogație cu titlu universal.

A mai reținut instanța că înscrisul intitulat „Informații despre societate” de

care s-a prevalat intimata în fundamentarea apărărilor sale nu este însoțită de

o adresă care să parvină de la debitor, privind recunoașterea expresă a

datoriilor.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimata AVAS, criticând-o pentru

nelegalitate.

Prin concluziile scrise recurenta a indicat temeiul de drept al cererii,

respectiv dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța a

denaturat înțelesul vădit neîndoielnic al înscrisului („Informații despre

societate”) care emana de la însăși contestatoarea SC S. SA, făcând astfel o

greșită aplicare a legii în soluționarea excepției prescripției dreptului de a

cere executarea silită, opinând că numai o recunoaștere expresă ar fi fost de

natură să întrerupă cursul prescripției extinctive.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că

recursul este fondat.

Sub aspectul modului în care a fost soluționată de către instanță excepția

prescripției dreptului de a cere executarea silită , s-a reținut  că au

existat două înscrisuri ce au semnificația unor acte întrerupătoare de

prescripție.

1)Convenția încheiată la 15 martie

1999 între Fondul Național de Restructurare Dunărea SC Administrator Int.

SA  și SC S. SA Zimnicea în calitate de debitor în care, la pct. 1,

părțile convin că datoria totală a debitorului către Fond este de

30.836.656.630 lei, sumă calculată până la 30 octombrie 1998.

2)Înscrisul intitulat „Informații despre societate” datat 30 martie 1999 în

care, la punctul 16 intitulat „Situația creditelor” este recunoscută suma

datorată.

Potrivit art. 16 pct. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția

extinctivă, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei

acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.

Opinia instanței de fond cu privire la necesitatea ca înscrisul considerat de

intimata ca având semnificația unui act întrerupător de prescripție să fie

însoțit de o adresă din partea societății debitoare apare excesivă în raport cu

faptul că respectivul înscris emana de la societatea debitoare, fiind semnat și

parafat de reprezentanții legali ai acesteia.

Din economia textului precizat, nu rezultă cerința unei recunoașteri exprese,

astfel că recunoașterea poate fi și rezultatul unei manifestării tacite de

voință, putând reieși din orice act sau fapt care presupune mărturisirea

existenței dreptului supus prescripției.

În raport cu aceste considerente, este evident că la data încheierii actului de

partaj între FNRD și AVAS (18 martie 2002) dreptul de prescripție era

întrerupt.

În temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul declarat de AVAS a fost admis

și excepția prescripției dreptului la acțiune respinsă  și,  pe cale

de consecință, a fost respinsă contestația la executare formulată de SC S. SA

Zimnicea.