ÎCCJ, decizie (scj.ro #83488)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83488) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Prescripția extinctivă. Cauze de
întrerupere. Neîndeplinire. Dreptul de a cere executarea silită
Termenul de prescripție nu s-a întrerupt întrucât cererea de
încuviințare și validare a popririi , căreia creditoarea îi atribuie
efect întrerupător al termenului de prescripție a fost respinsă în primă
instanță, iar apelul declarat împotriva sentinței respective, s-a
considerat a fi perimat.
(Secția comercială, decizia nr.1101 din 18 februarie
2005)
Prin încheierea din 30 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria
Sector 3 București, s-a respins cererea de încuviințare a executării sentinței
din 10 decembrie 1996 a Tribunalului București, pronunțată în litigiul dintre
creditoarea D. S. Dâmbovița și debitoarea S.C. R.T. SRL, cu motivarea că
dreptul de a cere executarea silită este prescris. În drept, s-au reținut
prevederile art.371 raportate la art.405 C. proc. civ. și art.6 din Decretul nr.167/1958.
Creditoarea a declarat apel împotriva încheierii din 30 septembrie 2003,
pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, prin care a susținut, că
termenul de a solicita încuviințarea executării hotărârii din 10 decembrie 1996
nu s-a prescris. În concret, a susținut că înlăuntrul termenului de 3 ani, a
formulat o cerere de validare a popririi introdusă la 23 octombrie 1997, care a
format obiectul dosarului din 1997, al Judecătoriei Sector 3
București.
Curtea de Apel București , prin decizia nr. 130 din 7 aprilie 2004, a respins
ca nefondat apelul, motivat de faptul că întreruperea cusului prescripției,
invocată de creditoarea apelantă nu a operat întrucât cererea de
înființare și validare a popririi s-a perimat. În această situație, a mai
reținut instanța de apel, nu sunt îndeplinite cerințele art.16 din Decretul
nr.167/1958 pe care și-a întemeiat criticile apelanta.
Împotriva deciziei pronunțată în apel, creditoarea a declarat recurs, invocând
prevederile art.405
2
lit.b) C. proc. civ., în temeiul cărora,
a susținut că termenul prescripției pentru punerea în executare a unei
hotărârii se întrerupe chiar și atunci când cererea de executare se adresează
unui organ de executare necompetent, deci cu atât mai mult termenul se
întrerupe în condițiile de diligență de care a dat dovadă atunci când a cerut
înființarea și validarea popririi. În opinia recurentei singurul act la care
este obligat creditorul este introducerea cererii de executare, ceea ce de
altfel a și făcut atunci când a sesizat instanța pentru încuviințarea și
validarea popririi.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.405 (1) (2) Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea
silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Acesta
este termenul general de drept comun care, în lipsa unei dispoziții contrare
exprese, se aplică și în cazul executărilor silite referitoare la drepturi de
creanță, ca în speță. Dispozițiile art.405 – 405
3
introduse prin
O.U.G. nr.138/2000, la care a făcut trimitere recurenta se completează cu
prevederile Decretului nr.167/1958, care sunt dreptul comun în materia
prescripției extinctive.
Din considerentele deciziei criticate rezultă că s-a analizat și aplicat
prescripția extinctivă în raport cu dispozițiile art.16 din Decretul
nr.167/1958, dar și în aceste condiții, față de conținutul art.405
2
(3) C. proc. civ., s-a reținut corect că hotărârea și-a pierdut puterea
executorie datorită împlinirii termenului în care se putea cere executarea.
Revenind la argumentul recurentei, în sprijinul căruia a citat art.405
2
(b) C.proc. civ., s-a constatat că textul respectiv nu are nici o legătură cu
respingerea motivului de întrerupere a cursului prescripției. Acest text
se referă la depunerea unei cereri pentru executare la o instanță
necompetentă, or, în cazul de față instanța nu a motivat pe acest aspect.
Dimpotrivă, a reținut că cererea pentru încuviințarea și validarea popririi,
căreia recurenta îi atribuie efect întrerupător al termenului de prescripție, a
fost respinsă în primă instanță, iar apelul declarat împotriva sentinței
respective s-a constatat perimat. În aceste condiții, revenind la regulile
speciale procedurale în materia executării, art.405
1
(3) C.
proc. civ., este evident că termenul prescripției nu s-a întrerupt întrucât
cererea de executare a fost respinsă, iar apelul s-a constatat perimat.
În consecință, nu sunt motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei
pronunțată în apel, astfel că, recursul s-a respins.