ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3216/2005

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3, B.D.S. a solicitat încuviințarea executării silite prin poprire până la concurența sumei de 335.736.449 lei, actualizată, și a cheltuielilor de executare asupra conturilor debitorului SC C.I. SA, aflate la terțul poprit B.T., la cererea creditorului SC C.R.S. SA, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 38 din 9 ianuarie 1998 a Curții de Apel București. Prin Încheierea din camera de consiliu din 12 ianuarie 2004, Judecătoria sectorului 3 București, a admis excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită și a respins cererea de încuviințare a executării silite prin poprire ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că cererea creditoarei a fost formulată la data de 9 decembrie 2003, iar prescripția dreptului de a cere executarea silită nu a fost întreruptă, nefiind declanșată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, astfel cum a susținut creditoarea SC C.R.S. SA Buzău. Împotriva încheierii a formulat apel creditoarea, susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia și solicitând schimbarea în tot a hotărârii. Prin decizia comercială nr. 354 din 12 august 2004, a admis apelul declarat de apelanta creditoare SC C.R.S. SA Buzău, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei sectorului 3, în contradictoriu cu intimata debitoare SC C.I.

SA București și terțul poprit B.T. A fost anulată încheierea atacată și evocând fondul, a admis cererea creditoarei și a încuviințat executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei până la concurența sumei de 335.736.449 lei actualizată, și cheltuieli de executare în cuantum de 9.297.500 lei. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că judecătoria nu era abilitată să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, având în vedere că potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., trebuia să o pună în discuția părților, dispoziție legală care nu putea fi aplicată în procedura încuviințării executării care este o procedură necontencioasă. S-a reținut că procedând astfel prima instanță a încălcat dreptul la apărare al creditoarei, partea interesată în invocarea prescripției având la îndemână calea contestației la executare, procedură în care părțile își pot face apărări în condiții de legală citare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs, timbrat, debitoarea SC C.I. SA București, susținând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Se susține că în cauză greșit a reținut instanța de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 331 C. proc. civ., referitoare la procedura necontencioasă, având în vedere că prin cererea de încuviințare a executării silite se tinde la stabilirea unui drept potrivnic al părții. Se mai arată că soluția este nelegală și nu a fost încălcat dreptul de apărare al creditoarei, instanța de fond având în vedere actele dosarului la pronunțarea hotărârii. Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în tot și menținerea încheierii judecătoriei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul debitoarei este fondat. Din actele dosarului Înalta Curte reține pe fondul cauzei următoarele: Prin decizia civilă nr. 38 din 9 ianuarie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, debitoarea SC C.I. SA a fost obligată la plata sumei de 182.886.042 lei, 152.091.907 lei penalități și 20.000 lei, cheltuieli de judecată. Prin cererea de încuviințare a executării silite, depusă la executorul judecătoresc la data de 9 decembrie 2003, creditoarea SC C.R.S. SA a arătat că prescripția dreptului de a solicita executarea silită a fost întreruptă prin declanșarea asupra debitoarei a procedurii, prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Prin adresa din 14 august 2003 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul București se reține că la datele de 24 noiembrie 1997 și, respectiv, 2 martie 1998, au fost înregistrate notificările emise de Tribunalul București, secția comercială, având ca obiect deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995, la cererea creditorilor T.C.M.B. și SC F. SA Buzău. Tot din această adresă rezultă că la data de 26 februarie 2001, s-a înregistrat sentința civilă nr. 7536 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului București, prin care a fost admisă contestația debitoarei SC C.I. SA și s-au respins, printre altele, cererile creditorilor T.C.M.B. și SC F. SA Buzău, iar ca urmare debitoarea nu mai figurează ca fiind sub incidența reglementărilor Legii nr. 64/1995.

În raport de conținutul adresei menționate corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 44 (fost 36) din Legea nr. 64/1995, nu sînt aplicabile în cauză nefiind începută procedura reorganizării judiciare și a falimentului. Textul de lege citat prevede că deschiderea procedurii suspendă orice termen de prescripție a acțiunilor prevăzute în art. 42 (acțiuni judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale). Potrivit art. 305 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar ca urmare a împlinirii termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

Ori, în cauză termenul de prescripție a început să curgă de la data de 9 ianuarie 1998 (data pronunțării sentinței civile nr. 38 a Curții de Apel București, secția comercială irevocabilă și învestită cu formulă executorie) și s-a împlinit în ianuarie 2001, termen care nu a fost nici suspendat, nici întrerupt, astfel că în mod corect s-a reținut că dreptul de a cere executarea silită este prescris. De altfel, susținerea creditoarei că termenul de prescripție a fost întrerupt prin deschiderea procedurii prevăzut de Legea nr. 64/1995 este eronat în primul rând pentru că, după cum s-a reținut anterior, procedura nu a început față de debitoare ca urmare a admiterii contestației acesteia, iar în al doilea rând deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului suspendă termenele de prescripție și nu le întrerupe.

Totodată, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, cum corect a susținut recurenta. Astfel, potrivit art. 331 C. proc. civ., sunt aplicabile dispozițiile procedurii necontencioase în condițiile în care prin cererea de încuviințarea executării silite se tinde practic, la stabilirea unui drept potrivnic. De asemenea, nu se poate reține că prin soluționarea cauzei pe calea excepției prescripției, au fost încălcate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și implicit a dreptului de apărare a creditoarei în condițiile în care apărările pot fi făcute atât în calea (devolutivă) a apelului, cât și în recurs, iar mai mult decât atât prima instanță, practic, a combătut susținerea creditoarei referitoare la faptul că prescripția dreptului de a solicita executarea silită a fost întreruptă (în fapt, suspendată) prin declanșarea asupra debitoarei a procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va admite recursul declarat de debitoare împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 354/2004, pe care o va modifica în sensul că va respinge apelul creditoarei împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei sectorului 3, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de debitoarea SC C.I. SA București, împotriva deciziei nr. 354 din 12 august 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul creditoarei SC C.R.S. SA, declarat împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004, pronunțată de Judecătoria sector 3 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2005.