ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3216/2005

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 3, B.D.S. a solicitat încuviințarea executării silite

prin poprire până la concurența sumei de 335.736.449 lei, actualizată, și a

cheltuielilor de executare asupra conturilor debitorului SC C.I. SA, aflate la

terțul poprit B.T., la cererea creditorului SC C.R.S. SA, în baza titlului

executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 38 din 9 ianuarie 1998 a Curții de

Apel București.

Prin Încheierea din camera de

consiliu din 12 ianuarie 2004, Judecătoria sectorului 3 București, a admis

excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită și a respins cererea

de încuviințare a executării silite prin poprire ca prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în esență că cererea creditoarei a fost formulată la data de

9 decembrie 2003, iar prescripția dreptului de a cere executarea silită nu a

fost întreruptă, nefiind declanșată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995,

astfel cum a susținut creditoarea SC C.R.S. SA Buzău.

Împotriva încheierii a formulat apel

creditoarea, susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia și solicitând

schimbarea în tot a hotărârii.

Prin decizia comercială nr. 354 din

12 august 2004, a admis apelul declarat de apelanta creditoare SC C.R.S. SA

Buzău, împotriva încheierii din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei sectorului 3,

în contradictoriu cu intimata debitoare SC C.I. SA București și terțul poprit B.T.

A fost anulată încheierea atacată și

evocând fondul, a admis cererea creditoarei și a încuviințat executarea silită

prin poprire asupra conturilor debitoarei până la concurența sumei de

335.736.449 lei actualizată, și cheltuieli de executare în cuantum de 9.297.500

lei.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut că judecătoria nu era abilitată să se pronunțe asupra excepției

prescripției dreptului de a cere executarea silită, având în vedere că potrivit

art. 129 alin. (4) C. proc. civ., trebuia să o pună în discuția părților,

dispoziție legală care nu putea fi aplicată în procedura încuviințării

executării care este o procedură necontencioasă.

S-a reținut că procedând astfel

prima instanță a încălcat dreptul la apărare al creditoarei, partea interesată

în invocarea prescripției având la îndemână calea contestației la executare,

procedură în care părțile își pot face apărări în condiții de legală citare.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a formulat recurs, timbrat, debitoarea SC C.I. SA București, susținând că

a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Se susține că în cauză greșit a

reținut instanța de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 331 C. proc. civ.,

referitoare la procedura necontencioasă, având în vedere că prin cererea de

încuviințare a executării silite se tinde la stabilirea unui drept potrivnic al

părții.

Se mai arată că soluția este

nelegală și nu a fost încălcat dreptul de apărare al creditoarei, instanța de

fond având în vedere actele dosarului la pronunțarea hotărârii.

Se solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate în tot și menținerea încheierii judecătoriei.

În drept, recursul a fost întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând decizia atacată prin

prisma motivelor de fapt și de drept invocate, Înalta Curte constată că

recursul debitoarei este fondat.

Din actele dosarului Înalta Curte

reține pe fondul cauzei următoarele:

Prin decizia civilă nr. 38 din 9

ianuarie 1998, pronunțată de Curtea de Apel București, debitoarea SC C.I. SA a

fost obligată la plata sumei de 182.886.042 lei, 152.091.907 lei penalități și

20.000 lei, cheltuieli de judecată.

Prin cererea de încuviințare a

executării silite, depusă la executorul judecătoresc la data de 9 decembrie

2003, creditoarea SC C.R.S. SA a arătat că prescripția dreptului de a solicita

executarea silită a fost întreruptă prin declanșarea asupra debitoarei a

procedurii, prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Prin adresa din 14 august 2003 a O.R.C.

de pe lângă Tribunalul București se reține că la datele de 24 noiembrie 1997

și, respectiv, 2 martie 1998, au fost înregistrate notificările emise de

Tribunalul București, secția comercială, având ca obiect deschiderea procedurii

prevăzută de Legea nr. 64/1995, la cererea creditorilor T.C.M.B. și SC F. SA

Buzău.

Tot din această adresă rezultă că la

data de 26 februarie 2001, s-a înregistrat sentința civilă nr. 7536 din 20

noiembrie 2000 a Tribunalului București, prin care a fost admisă contestația debitoarei

SC C.I. SA și s-au respins, printre altele, cererile creditorilor T.C.M.B. și

SC F. SA Buzău, iar ca urmare debitoarea nu mai figurează ca fiind sub

incidența reglementărilor Legii nr. 64/1995.

În raport de conținutul adresei

menționate corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 44 (fost 36)

din Legea nr. 64/1995, nu sînt aplicabile în cauză nefiind începută procedura

reorganizării judiciare și a falimentului.

Textul de lege citat prevede că

deschiderea procedurii suspendă orice termen de prescripție a acțiunilor

prevăzute în art. 42 (acțiuni judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea

creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale).

Potrivit art. 305 C. proc. civ.,

dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar ca

urmare a împlinirii termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde

puterea executorie.

Ori, în cauză termenul de

prescripție a început să curgă de la data de 9 ianuarie 1998 (data pronunțării

sentinței civile nr. 38 a Curții de Apel București, secția comercială

irevocabilă și învestită cu formulă executorie) și s-a împlinit în ianuarie

2001, termen care nu a fost nici suspendat, nici întrerupt, astfel că în mod

corect s-a reținut că dreptul de a cere executarea silită este prescris. De

altfel, susținerea creditoarei că termenul de prescripție a fost întrerupt prin

deschiderea procedurii prevăzut de Legea nr. 64/1995 este eronat în primul rând

pentru că, după cum s-a reținut anterior, procedura nu a început față de

debitoare ca urmare a admiterii contestației acesteia, iar în al doilea rând

deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului suspendă

termenele de prescripție și nu le întrerupe.

Totodată, Înalta Curte reține că

hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, cum

corect a susținut recurenta.

Astfel, potrivit art. 331 C. proc.

civ., sunt aplicabile dispozițiile procedurii necontencioase în condițiile în

care prin cererea de încuviințarea executării silite se tinde practic, la

stabilirea unui drept potrivnic.

De asemenea, nu se poate reține că

prin soluționarea cauzei pe calea excepției prescripției, au fost încălcate

dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și implicit a dreptului de apărare a

creditoarei în condițiile în care apărările pot fi făcute atât în calea

(devolutivă) a apelului, cât și în recurs, iar mai mult decât atât prima

instanță, practic, a combătut susținerea creditoarei referitoare la faptul că

prescripția dreptului de a solicita executarea silită a fost întreruptă (în

fapt, suspendată) prin declanșarea asupra debitoarei a procedurii prevăzută de

Legea nr. 64/1995.

În consecință, având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va admite

recursul declarat de debitoare împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 354/2004,

pe care o va modifica în sensul că va respinge apelul creditoarei împotriva

încheierii din 12 ianuarie 2004 a Judecătoriei sectorului 3, pe care o va

menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

debitoarea SC C.I. SA București, împotriva deciziei nr. 354 din 12 august 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia atacată în sensul

că respinge apelul creditoarei SC C.R.S. SA, declarat împotriva încheierii din

12 ianuarie 2004, pronunțată de Judecătoria sector 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2005.