ÎCCJ, decizie (scj.ro #83591)

Cerere de asigurare de dovezi. Întreruperea prescripției extinctivă. art 235 C.proc..civ. Neavând caracter contencios, conform prevederilor art.235 c.proc.civ.,cererea de asigurare a dovezilor nu reprezintă o cauză de întrerupere a prescripției extinctive, nefiind asimilată unei cereri de chemare în judecată și nefiind considerată ca o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie. (Secția comercială,decizia nr.415 din 29 ianuarie 2003) Prin sentința civilă nr.517/C din 21 martie 2002 , Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea reclamantei S.C.”S.” S.R.L. Sibiu ,aflată în procedură de reorganizare judiciară, împotriva pârâților R.. G., R. I. și R. M. ,care au fost obligați la plata sumei cu titlu de pretenții .,instanța reținând din concluziile raportului de expertiză,efectuat în dosarul de asigurare de dovezi, că a rămas de achitat o diferență de preț, avănd în în vedere lucrările suplimentare precum și cele executate necorespunzător.

Pârâții au formulat recurs iar ,prin decizia nr.668 din 24 iunie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins recursul ca nefondat. S-a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri pronunțate în cauză, motivându-se că , în mod greșit instanța de recurs a reținut că s-a întrerupt cursul prescripției extinctive prin cererea de asigurare de dovezi. O asemenea cerere nu poate fi considerată ca o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie și nu poate fi asimilată cu o cerere de chemare în judecată. Recursul în anulare este fondat. Din actele dosarului rezultă că între societatea reclamantă pe de o parte și pârâții R.I. și R.G ,pe de altă parte, s-a încheiat un contract, prin care antreprenorul s-a obligat să execute pentru cei doi pârâți o construcție - clădire cu toate anexele, conform proiectului intocmit la data încheierii contractului..

dar în cursul executării acestui contract părțile au convenit modificarea unor clauze, așa cum rezultă din actele adiționale depuse la dosarul de fond, iar la un moment dat, pârâții au vândut demisolul rudei lor R.V., acesta achitând însă valoarea lucrărilor executate la nivelul respectiv direct antreprenorului, obligându-se față de acesta la plata unor lucrări suplimentare.: De asemenea, în baza contractului, antreprenorul a executat pentru R:M. mansardarea casei. Această împrejurare a determinat reclamanta să formuleze acțiunea atât împotriva beneficiarilor contractuali, cât și împotriva lui R..M. dar, din acest punct de vedere, critica procurorului general ,vizând împrejurarea că instanțele n-au fost preocupate să elucideze modul în care s-au stabilit raporturile juridice între părți și răspunderea lor în executarea obligațiilor, este întemeiată.

Într-adevăr, prima instanță s-a pronunțat și în legătură cu lucrările efectuate la demisol, al căror beneficiar a devenit R.V. , deși acesta nu era parte în proces, situație în care, pentru stabilirea cu exactitate a obligațiilor părților derivând din executarea contractului de antrepriză, ca și din actele încheiate ulterior acestui contract, se impunea casarea hotărâilor, în confomitate cu prevederile art.330 pct.2 C.proc.civ. și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cu acest prilej, instanța va administra probe în contradictoriu cu lichidatorul judiciar al reclamantei, aflată în procedura de reorganizare judiciară, conform Legii nr.64/1995, așa cum rezultă din sentința civilă a judecătorului sindic de la Secția Comercială și de Contencios Administrativ a Tribunalului Sibiu.

Sub acest aspect, apare întemeiată critica procurorului general legată de faptul că recursul a fost judecat cu încălcarea prevederilor legale referitoare la modul de îndeplinire a procedurii cu reclamanta, actele procedurale fiind lovite de nulitatea prevăzută de art.105 alin.2 C.proc.civ. Cât privește termenul în care a fost introdusă cererea de chemare în judecată, procurorul general a susținut că în mod eronat instanța de recurs a considerat că încheierea de asigurare a dovezilor reprezintă o cauză de întrerupere a prescripției. Astfel, în conformitate cu art.16 din Decretul nr.167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, chiar dacă cererea a fost înregistrată la o instanță necompetentă, precum și printr-un act începător de executare.

Simpla cerere pentru asigurarea dovezilor, introdusă în conformitate cu art.235 C.proc.civ., nu este de natură să conducă la întreruperea cursului prescripției, deoarece o asemenea cerere nu are caracter contencios, critica procurorului general fiind și sub acest aspect întemeiată. Cu toate acestea, cu ocazia rejudecării, instanța va examina pricina sub toate aspectele, examinând și termenul în care a fost introdusă cererea de chemare în judecată în raport cu toate cauzele, care ar fi putut conduce la întreruperea prescripției. În consecință, recursul în anulare a fost admis, iar sentința Tribunalului Sibiu precum și decizia Curții de apel Alba Iulia au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.