ÎCCJ, decizie (scj.ro #83591)

Cerere

de  asigurare  de  dovezi. Întreruperea prescripției extinctivă.

art 235 C.proc..civ.

Neavând

caracter contencios, conform prevederilor art.235 c.proc.civ.,cererea de

asigurare a dovezilor nu reprezintă o cauză de întrerupere a prescripției

extinctive,  nefiind asimilată unei  cereri  de

chemare  în  judecată  și  nefiind  considerată

ca  o recunoaștere a dreptului  a cărui  acțiune se

prescrie.

(Secția comercială,decizia nr.415 din 29 ianuarie 2003)

Prin sentința civilă  nr.517/C din 21 martie 2002 , Tribunalul Sibiu

a admis în parte acțiunea reclamantei S.C.”S.” S.R.L.  Sibiu  ,aflată

în  procedură de reorganizare judiciară, împotriva   pârâților

R.. G.,  R. I. și R. M. ,care au fost obligați la  plata sumei cu

titlu de pretenții   .,instanța  reținând din concluziile

raportului de expertiză,efectuat în   dosarul  de asigurare de

dovezi, că a rămas de achitat o diferență  de preț,  avănd  în

în vedere  lucrările   suplimentare  precum și cele

executate necorespunzător.

Pârâții      au formulat recurs iar ,prin

decizia   nr.668 din 24 iunie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia –

Secția Comercială și de Contencios Administrativ  a respins  recursul

ca nefondat.

S-a declarat  recurs în anulare împotriva  celor două  hotărâri

pronunțate în cauză,  motivându-se că , în mod  greșit  instanța

de   recurs a  reținut că  s-a întrerupt  cursul

prescripției  extinctive  prin cererea de asigurare de  dovezi.

O  asemenea  cerere nu poate fi   considerată  ca o

recunoaștere a   dreptului a cărui acțiune se prescrie  și nu

poate fi asimilată cu  o cerere de chemare în judecată.

Recursul în anulare este  fondat.

Din actele dosarului rezultă că între societatea reclamantă  pe de o parte

și  pârâții R.I. și R.G ,pe de altă parte, s-a  încheiat  un

contract, prin care antreprenorul s-a obligat să execute  pentru cei doi

pârâți o construcție - clădire cu toate anexele, conform proiectului

intocmit la data încheierii contractului.. dar în cursul executării

acestui  contract părțile au convenit   modificarea unor clauze,

așa cum rezultă din  actele adiționale depuse   la dosarul de

fond, iar la un  moment dat, pârâții au vândut   demisolul rudei

lor R.V., acesta achitând însă   valoarea lucrărilor executate

la  nivelul respectiv  direct antreprenorului, obligându-se

față de acesta la plata unor lucrări suplimentare.: De asemenea, în baza

contractului, antreprenorul a executat pentru  R:M. mansardarea casei.

Această împrejurare a determinat reclamanta să formuleze  acțiunea atât

împotriva  beneficiarilor contractuali,  cât și împotriva lui R..M.

dar, din acest punct de vedere,  critica procurorului  general

,vizând  împrejurarea că instanțele n-au fost preocupate   să

elucideze  modul în care   s-au  stabilit

raporturile  juridice între  părți și răspunderea   lor în

executarea  obligațiilor, este  întemeiată.

Într-adevăr, prima  instanță s-a  pronunțat și în legătură cu

lucrările  efectuate   la demisol,   al căror

beneficiar a devenit  R.V. , deși acesta nu era  parte în

proces,  situație în care, pentru stabilirea cu exactitate   a

obligațiilor părților  derivând  din executarea contractului de

antrepriză, ca și din   actele încheiate  ulterior  acestui

contract, se  impunea casarea  hotărâilor,  în confomitate cu prevederile

art.330 pct.2 C.proc.civ. și trimiterea   cauzei, spre

rejudecare, aceleiași instanțe.

Cu acest prilej,  instanța va administra  probe în

contradictoriu cu lichidatorul judiciar al  reclamantei, aflată în

procedura de reorganizare  judiciară,  conform Legii nr.64/1995, așa

cum  rezultă din sentința civilă a judecătorului  sindic de la Secția

Comercială și de Contencios Administrativ  a Tribunalului Sibiu. Sub acest

aspect,  apare  întemeiată  critica  procurorului

general legată de faptul că   recursul  a fost  judecat cu

încălcarea  prevederilor legale  referitoare la modul de îndeplinire

a   procedurii cu reclamanta, actele procedurale fiind lovite

de  nulitatea prevăzută de  art.105 alin.2  C.proc.civ.

Cât privește  termenul în care  a fost introdusă cererea  de

chemare  în judecată, procurorul general  a susținut că în mod

eronat  instanța de recurs a considerat că încheierea de  asigurare

a  dovezilor   reprezintă o  cauză de  întrerupere a

prescripției.

Astfel, în conformitate cu art.16 din Decretul nr.167/1958,  prescripția

se întrerupe   prin  recunoașterea   dreptului a cărui

acțiune  se prescrie,   făcută de cel  în folosul

căruia curge prescripția, prin introducerea   unei cereri de chemare

în judecată, chiar dacă cererea a fost  înregistrată la o instanță

necompetentă, precum și printr-un  act începător de executare.

Simpla cerere pentru asigurarea  dovezilor, introdusă  în

conformitate cu   art.235 C.proc.civ., nu este de natură să

conducă la  întreruperea cursului  prescripției, deoarece

o asemenea  cerere nu are caracter   contencios,

critica  procurorului general fiind  și sub acest aspect întemeiată.

Cu  toate acestea,   cu ocazia

rejudecării,   instanța va examina pricina sub toate aspectele,

examinând și termenul în care a  fost introdusă cererea de chemare

în   judecată în raport  cu  toate cauzele, care ar

fi  putut conduce  la întreruperea  prescripției.

În consecință, recursul în anulare a fost

admis, iar sentința Tribunalului Sibiu precum și decizia Curții de apel Alba

Iulia au fost casate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.