Decizia nr. 4830/2005 — ÎCCJ, Secția comercială — Prescripția extinctivă. Cauze de întrerupere Cazurile de întrerupere a prescripției extinctive sunt prevăzute expres și limitativ în art.16 din Decretul nr.167/1954 și printre acestea nu se află…

Prescripția extinctivă. Cauze de întrerupere Cazurile de întrerupere a prescripției extinctive sunt prevăzute expres și limitativ în art.16 din Decretul nr.167/1954 și printre acestea nu se află nici unul care să permită considerarea încercării de conciliere prealabilă, potrivit art.720 C.proc.civ., ca un caz de întrerupere a prescripției extinctive. (Secția comercială, decizia nr. 4830 din 19 octombrie 2005) Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, Secția Comercială, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar a chemat în judecată pe pârâta S.C. E.V.

SRL, solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii folosinței spațiului și daune calculate pentru perioada 1 mai 2000- 31 martie 2001. Prin sentința comercială nr.3635 din 15 martie 2004, Tribunalul București, Secția Comercială a respins acțiunea ca prescrisă pentru perioada 1 mai 2000- 27 august 2000 și ca nefondată în ceea ce privește restul pretențiilor reclamantei, reținând că prin contractul de închiriere din 1991, prelungit prin tacita relocațiune, pârâta s-a obligat la plata unei chirii lunare. Reclamanta a procedat în mod unilateral la modificarea chiriei, pretinzând din partea pârâtei plata unor sume majorate prin raportare la indicele de devalorizare al leului. Împrejurarea că reclamanta a comunicat pârâtei coeficienții de indexare nu suplinește acordul acesteia la majorarea chiriei și nu are valoarea unui act adițional la contractul de închiriere.

Prin decizia nr.418 din 9 septembrie 2004, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul reclamantei. Împotriva acestei decizii reclamanta Administrația Fondului Imobiliar București a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art.304 pct.8 și 9 C. proc.civ. s-a arătat că în mod greșit s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 mai 2000- 27 august 2000, întrucât termenul de prescripție a fost întrerupt prin admiterea acțiunii, prin sentința civilă nr.3223/2001 și prin îndeplinirea procedurii de conciliere prealabilă, conform art.720 1 C.proc.civ. și că acest termen este de 5 ani iar nu de 3 ani, întrucât suma solicitată se încadrează în categoria veniturilor publice.

Recursul a fost respins . Instanțele au reținut în mod corect că a intervenit prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile vizând perioada 1 mai- 27 august 2000, întrucât reclamanta nu a făcut dovada întreruperii termenului de prescripție prin sentința nr.3223/2001 a Tribunalului București, pe care nu a depus-o pentru a se verifica dacă avea ca obiect aceleași pretenții și dacă acțiunea a fost admisă în mod irevocabil pentru a fi aplicabile prevederile art.16 din Decretul nr.167/1954. Cazurile de întrerupere a prescripției sunt prevăzute expres și limitativ de art.16 din Decretul nr.167/1958 și printre acestea nu se află nici unul care să permită considerarea încercării de conciliere prealabilă efectuată potrivit art.720 1 C.proc.civ.

ca un caz de întrerupere a prescripției extinctive. Nu se poate reține nici susținerea recurentei că fiind vorba de venituri bugetare, termenul de prescripție nu este cel general de 3 ani ci, cel special de 5 ani, întrucât acest din urmă termen este reglementat doar cu privire la executarea creanțelor bugetare, ceea ce nu este cazul în speță.