ÎCCJ, decizie (scj.ro #83450)

Cerere de completare a

hotărârii pronunțată în apel, formulată în temeiul art.281

2

C.proc.civ

. Condiții

Cuprins pe

materii :

Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească

Index alfabetic:

-apel

-convenție

-contract de

închiriere

-cerere de completare a hotărârii

-hotărâre

judecătorească

C.proc.civ

., 281

2

Potrivit

dispozițiilor

art

.

281

2

C.proc.civ

., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se

pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei

cereri conexe  sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în

același termen în care se poate declara, după caz, apel sau  recurs, împotriva

acelei hotărâri.

(Secția comercială, decizia nr.2710

din 29 septembrie 2006).

Reclamanta CONSILIUL GENERAL AL

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRATIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREȘTI a

solicitat,

în contradictoriu  cu pârâta

SC  R. B. A SA  BUCUREȘTI, rezilierea

contractului de închiriere  nr.7408 încheiat de părți, la 30 august

1991,  evacuarea pârâtei din spațiul deținut  în București, Str.V. –

F, nr.1-3, bloc R2A parter, sector 6 și obligarea la  plata sumei de

2.585.880.144 lei, reprezentând chirie restantă, TVA și majorări de întârziere,

calculate pe perioada iulie 1994 – 28 februarie 2002.

În motivare, reclamanta a arătat că între

Regia  Autonomă de Investiții și Administrația  Locativă – Imobiliara

RA, a cărei succesoare este și pârâta s-a încheiat la 30 august  1991,

contratul  de închiriere nr.7403 pentru spațiul  situat în str.V., pe

o durată de  cinci ani, contract prelungit la expirarea termenului

prin

tacita

relocațiune

.

Totodată, reclamanta a mai arătat că, potrivit contractului

de  credit nr.969 încheiat la 27 septembrie 1991, între aceleași părți s-a

convenit  rambursarea creditelor  acordate de pârâtă prin compensare

cu sumele pe care banca le datora cu  titlu de chirie. În anul 1995, prin

adresa nr.1512 din 9 martie,  pârâta  a fost încunoștințată de

împrejurarea că reclamanta a fost reorganizată, RA IMOBILIARA fiind

desființată,  iar cele două contracte repartizate unor direcții diferite

ale instituției,

nemaifiind

posibilă

compensarea .

Reclamanta a mai susținut că  pârâta, deși notificată, a

refuzat să achite sumele restante datorate cu titlu de chirie și majorările

aferente.

Tribunalul București, prin sentința comercială nr.996 din 10

decembrie 2002, și-a declinat competența de  soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sector 6 București, apreciind că pricina are  natură

civilă , iar Judecătoria Sector 6 București și-a declinat, la rândul său,

competența  în favoarea Tribunalului București.

Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr.1223/2003,

pronunțând regulatorul  de competență, urmarea conflictului negativ ivit

între cele două instanțe, a stabilit competența de soluționare  în

favoarea Tribunalului București , Secția comercială.

Prin sentința comercială nr.1704 din 21 februarie 2004,

Tribunalul București , Secția a VI-a comercială, a respins ca

neîntemeiată  excepția lipsei calității procesuale active, invocată de

pârâtă, a admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru

debitele pretinse  pe anii 1994 - octombrie 1999 și a respins ca neîntemeiate

primele două capete de cerere vizând  rezilierea contractului de

închiriere și evacuarea precum și pretențiile solicitate după octombrie 1999.

În esență, tribunalul a reținut că  reclamanta este

continuatoarea în drepturi a  RA IMOBILIARA  și ca atare, are

calitate procesuală activă, iar în ceea ce privește prescripția dreptului

material la acțiune, în cauză sunt îndeplinite  cerințele art.3 din

Decretul nr.167/1959, față de ultimul ordin de plată depus de reclamantă la 8

mai 1998 și data introducerii cererii de  chemare în judecată 3 octombrie

2002.

Referitor la capetele de cerere privind rezilierea

contractului de închiriere, evacuarea și plata debitului, care nu intră sub

incidența  prescripției, instanța fondului a reținut că  pârâta a

depus la dosar, ordine de  plată care atestă îndeplinirea obligațiilor

contractuale .

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Curtea de Apel București,  Secția a VI-a comercială, a

încuviințat completarea  probatoriului administrat cu înscrisuri și o

expertiză contabilă, având ca obiect verificarea  sumelor achitate de

pârâtă, în temeiul  contractului de  închiriere nr.7408 din 30

august  1991, de la data închirierii contractului până la  31

decembrie 2002.

Prin decizia comercială nr.611 pronunțată la 27 iunie 2005,

instanța de  control judiciar a respins ca

nefondat

apelul reclamantei.

Curtea a constatat că soluția primei instanțe este legală și

temeinică, clauzele  contractului de închiriere privind compensarea

pentru plata chiriei fiind valabile și  după reorganizarea reclamantei,

iar  sub aspectul  plății chiriei, sumele  datorate de locatar

au fost achitate potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

În temeiul art.281

2

(1) C.

proc

.

civ

., reclamanta-apelantă a solicitat curții de apel,

prin cererea  înregistrată la data de 30 septembrie 2005, completarea

deciziei comerciale  nr.611 din 27 iunie 2005 (pronunțate în soluționarea

apelului),  susținând că instanța nu a analizat  critica privind

greșita admitere a excepției  prescripției dreptului la acțiune pentru

o  parte din pretenții.

Reclamanta a mai susținut, în motivarea  cererii, că

potrivit celor reținute de expertiza  efectuată în această fază

procesuală, se poate  constata  regularitatea plăților efectuate de

pârâtă cât și asumarea debitelor.

Prin decizia comercială nr.744 din 31 octombrie 2005,

instanța de apel a respins  ca

nefondată

cererea de completare a hotărârii date în apel, constatând că nu sunt

întrunite cerințele art.281

2

C.

proc.civ

.

Împotriva deciziei nr.744 din 31 octombrie 2005, pronunțată de

curtea de apel, reclamanta a declarat recurs.

Critica vizând decizia comercială nr.744/2005 întemeiată pe dispozițiile

art.304 pct.9 C. proc. civ. este nefondată.

Ipoteza reglementată de dispozițiile art.281

2

C.proc.civ. privește

omisiunea  instanței de a se  pronunța asupra  unui capăt de

cerere principal sau accesoriu ori asupra  unei cereri conexe sau

incidentale.

În speță, instanța s-a pronunțat asupra cererii de apel cu care a fost

investită de către reclamantă, în sensul respingerii ca nefondat a

apelului, astfel că în mod  legal cererea de  completare formulată de

reclamantă a fost respinsă .

Caracterul devolutiv al apelului  investește instanța de plin drept cu

întreg  litigiul, respectiv cu toate  chestiunile de fapt și de

drept  pe care  le implică, dar în limitele cererii  de

apel,   pe de o parte, și, pe de altă parte, soluțiile pe  care

le poate adopta instanța de  apel, de admitere sau de respingere  a

apelului, în tot sau în parte (art.296 C. proc. civ.), constituie argumente

peremtorii de  natură să justifice soluția adoptată de instanța de

apel, privind cererea de completare formulată de reclamantă.

Pentru  aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin. (1) C.

proc. civ., a respins ca nefondate  recursurile declarate  în

cauză de reclamanta  C.G.M.B.– Administrația Fondului Imobiliar București

împotriva deciziei nr.611 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel București, Secția

a VI a Comercială și împotriva deciziei nr.744 din 31 august 2005 a Curții de

Apel București,Secția a VI a Comercială.