ÎCCJ, decizie (scj.ro #83450)

Cerere de completare a hotărârii pronunțată în apel, formulată în temeiul art.281 2 C.proc.civ . Condiții Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească Index alfabetic: -apel -convenție -contract de închiriere -cerere de completare a hotărârii -hotărâre judecătorească C.proc.civ ., 281 2 Potrivit dispozițiilor art . 281 2 C.proc.civ ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs, împotriva acelei hotărâri.

(Secția comercială, decizia nr.2710 din 29 septembrie 2006). Reclamanta CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRATIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREȘTI a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R. B. A SA BUCUREȘTI, rezilierea contractului de închiriere nr.7408 încheiat de părți, la 30 august 1991, evacuarea pârâtei din spațiul deținut în București, Str.V.

– F, nr.1-3, bloc R2A parter, sector 6 și obligarea la plata sumei de 2.585.880.144 lei, reprezentând chirie restantă, TVA și majorări de întârziere, calculate pe perioada iulie 1994 – 28 februarie 2002. În motivare, reclamanta a arătat că între Regia Autonomă de Investiții și Administrația Locativă – Imobiliara RA, a cărei succesoare este și pârâta s-a încheiat la 30 august 1991, contratul de închiriere nr.7403 pentru spațiul situat în str.V., pe o durată de cinci ani, contract prelungit la expirarea termenului prin tacita relocațiune . Totodată, reclamanta a mai arătat că, potrivit contractului de credit nr.969 încheiat la 27 septembrie 1991, între aceleași părți s-a convenit rambursarea creditelor acordate de pârâtă prin compensare cu sumele pe care banca le datora cu titlu de chirie.

În anul 1995, prin adresa nr.1512 din 9 martie, pârâta a fost încunoștințată de împrejurarea că reclamanta a fost reorganizată, RA IMOBILIARA fiind desființată, iar cele două contracte repartizate unor direcții diferite ale instituției, nemaifiind posibilă compensarea . Reclamanta a mai susținut că pârâta, deși notificată, a refuzat să achite sumele restante datorate cu titlu de chirie și majorările aferente. Tribunalul București, prin sentința comercială nr.996 din 10 decembrie 2002, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, apreciind că pricina are natură civilă , iar Judecătoria Sector 6 București și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului București.

Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr.1223/2003, pronunțând regulatorul de competență, urmarea conflictului negativ ivit între cele două instanțe, a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului București , Secția comercială.

Prin sentința comercială nr.1704 din 21 februarie 2004, Tribunalul București , Secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă, a admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru debitele pretinse pe anii 1994 - octombrie 1999 și a respins ca neîntemeiate primele două capete de cerere vizând rezilierea contractului de închiriere și evacuarea precum și pretențiile solicitate după octombrie 1999. În esență, tribunalul a reținut că reclamanta este continuatoarea în drepturi a RA IMOBILIARA și ca atare, are calitate procesuală activă, iar în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, în cauză sunt îndeplinite cerințele art.3 din Decretul nr.167/1959, față de ultimul ordin de plată depus de reclamantă la 8 mai 1998 și data introducerii cererii de chemare în judecată 3 octombrie 2002. Referitor la capetele de cerere privind rezilierea contractului de închiriere, evacuarea și plata debitului, care nu intră sub incidența prescripției, instanța fondului a reținut că pârâta a depus la dosar, ordine de plată care atestă îndeplinirea obligațiilor contractuale . Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel.

Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, a încuviințat completarea probatoriului administrat cu înscrisuri și o expertiză contabilă, având ca obiect verificarea sumelor achitate de pârâtă, în temeiul contractului de închiriere nr.7408 din 30 august 1991, de la data închirierii contractului până la 31 decembrie 2002. Prin decizia comercială nr.611 pronunțată la 27 iunie 2005, instanța de control judiciar a respins ca nefondat apelul reclamantei. Curtea a constatat că soluția primei instanțe este legală și temeinică, clauzele contractului de închiriere privind compensarea pentru plata chiriei fiind valabile și după reorganizarea reclamantei, iar sub aspectul plății chiriei, sumele datorate de locatar au fost achitate potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

În temeiul art.281 2 (1) C. proc . civ ., reclamanta-apelantă a solicitat curții de apel, prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2005, completarea deciziei comerciale nr.611 din 27 iunie 2005 (pronunțate în soluționarea apelului), susținând că instanța nu a analizat critica privind greșita admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru o parte din pretenții. Reclamanta a mai susținut, în motivarea cererii, că potrivit celor reținute de expertiza efectuată în această fază procesuală, se poate constata regularitatea plăților efectuate de pârâtă cât și asumarea debitelor. Prin decizia comercială nr.744 din 31 octombrie 2005, instanța de apel a respins ca nefondată cererea de completare a hotărârii date în apel, constatând că nu sunt întrunite cerințele art.281 2 C. proc.civ . Împotriva deciziei nr.744 din 31 octombrie 2005, pronunțată de curtea de apel, reclamanta a declarat recurs.

Critica vizând decizia comercială nr.744/2005 întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 C. proc. civ. este nefondată. Ipoteza reglementată de dispozițiile art.281 2 C.proc.civ. privește omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. În speță, instanța s-a pronunțat asupra cererii de apel cu care a fost investită de către reclamantă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului, astfel că în mod legal cererea de completare formulată de reclamantă a fost respinsă . Caracterul devolutiv al apelului investește instanța de plin drept cu întreg litigiul, respectiv cu toate chestiunile de fapt și de drept pe care le implică, dar în limitele cererii de apel, pe de o parte, și, pe de altă parte, soluțiile pe care le poate adopta instanța de apel, de admitere sau de respingere a apelului, în tot sau în parte (art.296 C. proc.

civ.), constituie argumente peremtorii de natură să justifice soluția adoptată de instanța de apel, privind cererea de completare formulată de reclamantă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondate recursurile declarate în cauză de reclamanta C.G.M.B.– Administrația Fondului Imobiliar București împotriva deciziei nr.611 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel București, Secția a VI a Comercială și împotriva deciziei nr.744 din 31 august 2005 a Curții de Apel București,Secția a VI a Comercială.