ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 3071 din 6 martie 2003

a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu

și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe

reclamantul Consiliul General al MunicipiuluI București -

Administrația Fondului Imobiliar și pârâta SC C. SRL București

în favoarea Curții de Apel București, secția comercială,

având în vedere că pretențiile formulate de reclamant

depășesc suma de 10.000.000.000 lei, prevăzută de

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin sentința

comercială nr. 5 din 20 ianuarie 2004 a respins ca nefondate acțiunea

principală a reclamantului Consiliul General al Municipiului

București - Administrația Fondului Imobiliar și cererea

reconvențională a pârâtei SC C. SRL București, reținându-se

că atât timp cât reclamanta nu face dovada că pârâta nu a achitat

chiria în cuantumul prevăzut în contract, nu există motive de

reziliere a contractului și nici de evacuare a pârâtei.

În ceea ce privește

cererea reconvențională pârâta nu a făcut nici o dovadă cu

privire la lucrările de consolidare și pe de altă parte, în

finalul contractului de închiriere s-a inserat clauza potrivit căreia pârâta-reclamantă

se obligă să execute pe cheltuială proprie lucrările

necesare repunerii în folosință fără a solicita recuperarea

acestor sume.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 5 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul iar Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin

încheierea nr. 1421 dată în ședința din Camera de Consiliu de la

2 martie 2005 a admis excepția, invocată din oficiu, vizând

necompetența materială a acestei instanțe în soluționarea

prezentei pricini, în raport de împrejurarea că sentința atacată

este susceptibilă de a fi atacată prin apel.

Astfel, bine a

soluționat Curtea de Apel București fondul pricinii la data

investirii sale, dar în raport de data pronunțării sentinței, 20

ianuarie 2004, ca urmare a modificării intervenite prin O.U.G. nr. 58/2003,

calea de atac reintrodusă în materie comercială pentru cauzele ce

depășesc valoarea de 1 miliard este apelul.

Prin urmare, calea de atac

exercitată a fost calificată ca apel și trimisă cauza spre

competentă soluționare, în complet format ca atare, la Curtea de Apel

București.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială

nr. 54 din 2 februarie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantului Consiliul

General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar

împotriva sentinței comerciale nr. 5 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului

București.

Pretențiile

apelantei-reclamante relative la chirie au fost găsite nefondate, cu atât

mai mult cu cât intimata pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi cu

privire la achitarea chiriei prin mandat poștal, iar reclamanta nu a

făcut nici un fel de discuție.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2092 din 31

mai 2007 a admis excepția necompetenței materiale invocate din

oficiu, a admis recursul declarat de Administrația Fondului Imobiliar

București împotriva deciziei nr. 54 din 2 februarie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță

Tribunalului București, secția comercială.

S-a avut în vedere că

după ce curtea de apel s-a investit la 5 iunie 2003 cu soluționarea

pricinii, a fost adoptată O.U.G. nr. 58/2003, act normativ ce a intrat în

vigoare la 27 august 2003 și care a modificat competența

instanțelor în materie comercială cât și căile de atac.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială nr. 6158 din 8 mai 2008 a respins ca nefondată

acțiunea principală a reclamantului pârât Consiliul General al Municipiului

București - Administrația Fondului Imobiliar și a anulat cererea

reconvențională a pârâtei-reclamante SC C. SRL ca netimbrată.

În esență, s-a

reținut că reclamanta nu a dovedit modul de calcul al acestor

pretenții defalcat pe perioada în litigiu, temeiul legal aplicabil

contractului, perioada pretențiilor și faptul că pârâta era

obligată la plata T.V.A.-ului, cum și data la care ar fi fost

înștiințată pârâta despre aceasta, pentru a se verifica

obligativitatea și condițiile de aplicare a hotărârilor

consiliului local cu privire la cuantumul chiriei pretinse.

Pârâta nu a înțeles

să-și îndeplinească obligația de plată a taxelor

judiciare și a renunțat la această cerere în baza art. 246 C.

proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia

comercială nr. 517 din 11 noiembrie 2008 a respins apelul reclamantului

împotriva sentinței comerciale nr. 6158 din 8 mai 2008 a Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în principal

argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei nr. 517

din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a promovat recurs reclamantul Consiliul General al

Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar, care a

criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre

judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate

cu consecința admiterii apelului, în sensul admiterii în întregime a

cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a evocat faptul că reclamanta a efectuat calculul chiriei

datorate lunar de către intimată, fiind evidențiate inclusiv

procentele majorărilor care au fost aplicate trimestrial.

Intimata-pârâtă SC C.

SRL București a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea

recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin

cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a

respinge ca nefondat recursul reclamantului pentru următoarele

considerente.

Este de necontestat că,

prin cererea de chemare în judecată, din data de 6 decembrie 2002,

înregistrată sub nr. 21304/2002 pe rolul Tribunalului București, secția

comercială, ulterior precizată, reclamantul Consiliul General al

Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar a solicitat

obligarea pârâtei SC C. SRL la plata sumei totale de 1.213,143,9 ron (12.131.439.021

rol) compusă din:

- 3.581.786.208 lei chirie

restantă;

- 680.539.386 lei T.V.A.

restant;

- 7.580.991.025 lei

majorări de întârziere chirie și

- 38.389.678 lei

majorări de întârziere T.V.A., toate aferente perioadei 1 ianuarie 2000 –

30 septembrie 2002 inclusiv, sume calculate din folosința de către

pârâtă a spațiului cu altă destinație decât aceea de

locuință, situat în sector 1, precum și rezilierea contractului

de închiriere și evacuarea din acest imobil.

Apare fără putere

de tăgadă, că prin contractul de închiriere din 31 martie 1990

pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea de

locuință, părțile prin libera lor manifestare de

voință, au prevăzut la art. 3, în mod expres, că va exista

o chirie lunară pentru spațiul închiriat, în sumă de 10.548 lei,

calculată conform prevederilor legale, așa cum este stabilită

prin fișa de calcul al chiriei, care face parte integrantă din acest

contract.

De remarcat că

reclamanta, prin cererea precizatoare din 20 martie 2008, depusă în

dosarul nr. 26046/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

a renunțat la capătul de cerere privind rezilierea contractului de

închiriere din 31 martie 1990 și la capătul de cerere privind

evacuarea pârâtei, aceste aspecte fiind soluționate prin admiterea

recursului potrivit deciziei nr. 4436 din 4 octombrie 2005 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția comercială.

Pârâta a făcut dovada

că a achitat chiria așa cum a fost stabilită inițial prin

contractul de închiriere expus anterior, respectând voința

părților, iar reclamantul nu a reușit să probeze o

eventuală modificare a clauzei contractuale vizând cuantumul chiriei,

situație intervenită fie prin încheierea unui act adițional sau

fie prin orice altă împrejurare consfințită de părți.

Nu sunt justificate nici

criticile recurentei din perspectiva neobligării pârâtei la plata T.V.A.-ului

restant, a majorărilor de întârziere și a chiriei și a T.V.A.-ului.

Contractul de închiriere,

caracterizat ca fiind un contract sinalagmatic, dă naștere la drepturi

și obligații reciproce. În forma la care a fost semnat de

părți, la data de 31 martie 1990, nu exista menționată

obligația pârâtei la plata T.V.A. pentru chiria de 10.548 lei

calculată lunar și nici obligarea la plata unor majorări de

întârziere, astfel că instanța de apel a făcut corect aplicarea

dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ. și anume că întotdeauna

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante.

Este unanim admis că,

atunci când prin convenția părților, s-a prevăzut și un

termen cert pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de debitor,

împlinirea termenului marchează numai momentul când acestea devin

scadente. În speță, părțile litigante nu au stipulat o

clauză potrivit căreia prin ajungerea la termen, debitorul este de drept

în întârziere. Simpla ajungere la termenul convenit nu este de natură

să îndeplinească cerința referitoare la punerea în întârziere,

creditorului revenindu-i obligația în acest sens pentru obținerea de

daune – interese.

În baza art. 274 C. proc.

civ. urmează a obliga recurentul reclamant la plata sumei de 2.500 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL

București.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantului Consiliul General al

Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar împotriva

deciziei comerciale nr. 577 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind

îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul Consiliul General al Municipiului București -

Administrația Fondului Imobiliar București împotriva deciziei

comerciale nr. 517 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul

reclamant la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către

intimata SC C. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.