ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 3071 din 6 martie 2003 a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul General al MunicipiuluI București - Administrația Fondului Imobiliar și pârâta SC C. SRL București în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, având în vedere că pretențiile formulate de reclamant depășesc suma de 10.000.000.000 lei, prevăzută de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 5 din 20 ianuarie 2004 a respins ca nefondate acțiunea principală a reclamantului Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar și cererea reconvențională a pârâtei SC C. SRL București, reținându-se că atât timp cât reclamanta nu face dovada că pârâta nu a achitat chiria în cuantumul prevăzut în contract, nu există motive de reziliere a contractului și nici de evacuare a pârâtei. În ceea ce privește cererea reconvențională pârâta nu a făcut nici o dovadă cu privire la lucrările de consolidare și pe de altă parte, în finalul contractului de închiriere s-a inserat clauza potrivit căreia pârâta-reclamantă se obligă să execute pe cheltuială proprie lucrările necesare repunerii în folosință fără a solicita recuperarea acestor sume.

Împotriva sentinței comerciale nr. 5 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin încheierea nr. 1421 dată în ședința din Camera de Consiliu de la 2 martie 2005 a admis excepția, invocată din oficiu, vizând necompetența materială a acestei instanțe în soluționarea prezentei pricini, în raport de împrejurarea că sentința atacată este susceptibilă de a fi atacată prin apel. Astfel, bine a soluționat Curtea de Apel București fondul pricinii la data investirii sale, dar în raport de data pronunțării sentinței, 20 ianuarie 2004, ca urmare a modificării intervenite prin O.U.G.

nr. 58/2003, calea de atac reintrodusă în materie comercială pentru cauzele ce depășesc valoarea de 1 miliard este apelul. Prin urmare, calea de atac exercitată a fost calificată ca apel și trimisă cauza spre competentă soluționare, în complet format ca atare, la Curtea de Apel București. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 54 din 2 februarie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantului Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar împotriva sentinței comerciale nr. 5 din 20 ianuarie 2004 a Tribunalului București. Pretențiile apelantei-reclamante relative la chirie au fost găsite nefondate, cu atât mai mult cu cât intimata pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la achitarea chiriei prin mandat poștal, iar reclamanta nu a făcut nici un fel de discuție.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2092 din 31 mai 2007 a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu, a admis recursul declarat de Administrația Fondului Imobiliar București împotriva deciziei nr. 54 din 2 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului București, secția comercială. S-a avut în vedere că după ce curtea de apel s-a investit la 5 iunie 2003 cu soluționarea pricinii, a fost adoptată O.U.G. nr. 58/2003, act normativ ce a intrat în vigoare la 27 august 2003 și care a modificat competența instanțelor în materie comercială cât și căile de atac.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială nr. 6158 din 8 mai 2008 a respins ca nefondată acțiunea principală a reclamantului pârât Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar și a anulat cererea reconvențională a pârâtei-reclamante SC C. SRL ca netimbrată. În esență, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit modul de calcul al acestor pretenții defalcat pe perioada în litigiu, temeiul legal aplicabil contractului, perioada pretențiilor și faptul că pârâta era obligată la plata T.V.A.-ului, cum și data la care ar fi fost înștiințată pârâta despre aceasta, pentru a se verifica obligativitatea și condițiile de aplicare a hotărârilor consiliului local cu privire la cuantumul chiriei pretinse.

Pârâta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată a taxelor judiciare și a renunțat la această cerere în baza art. 246 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 517 din 11 noiembrie 2008 a respins apelul reclamantului împotriva sentinței comerciale nr. 6158 din 8 mai 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în principal argumentele expuse anterior. Împotriva deciziei nr. 517 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamantul Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar, care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate cu consecința admiterii apelului, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că reclamanta a efectuat calculul chiriei datorate lunar de către intimată, fiind evidențiate inclusiv procentele majorărilor care au fost aplicate trimestrial. Intimata-pârâtă SC C. SRL București a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că, prin cererea de chemare în judecată, din data de 6 decembrie 2002, înregistrată sub nr. 21304/2002 pe rolul Tribunalului București, secția comercială, ulterior precizată, reclamantul Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar a solicitat obligarea pârâtei SC C. SRL la plata sumei totale de 1.213,143,9 ron (12.131.439.021 rol) compusă din: - 3.581.786.208 lei chirie restantă; - 680.539.386 lei T.V.A. restant; - 7.580.991.025 lei majorări de întârziere chirie și - 38.389.678 lei majorări de întârziere T.V.A., toate aferente perioadei 1 ianuarie 2000 – 30 septembrie 2002 inclusiv, sume calculate din folosința de către pârâtă a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în sector 1, precum și rezilierea contractului de închiriere și evacuarea din acest imobil.

Apare fără putere de tăgadă, că prin contractul de închiriere din 31 martie 1990 pentru suprafețele locative cu altă destinație decât aceea de locuință, părțile prin libera lor manifestare de voință, au prevăzut la art. 3, în mod expres, că va exista o chirie lunară pentru spațiul închiriat, în sumă de 10.548 lei, calculată conform prevederilor legale, așa cum este stabilită prin fișa de calcul al chiriei, care face parte integrantă din acest contract. De remarcat că reclamanta, prin cererea precizatoare din 20 martie 2008, depusă în dosarul nr. 26046/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a renunțat la capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere din 31 martie 1990 și la capătul de cerere privind evacuarea pârâtei, aceste aspecte fiind soluționate prin admiterea recursului potrivit deciziei nr. 4436 din 4 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Pârâta a făcut dovada că a achitat chiria așa cum a fost stabilită inițial prin contractul de închiriere expus anterior, respectând voința părților, iar reclamantul nu a reușit să probeze o eventuală modificare a clauzei contractuale vizând cuantumul chiriei, situație intervenită fie prin încheierea unui act adițional sau fie prin orice altă împrejurare consfințită de părți. Nu sunt justificate nici criticile recurentei din perspectiva neobligării pârâtei la plata T.V.A.-ului restant, a majorărilor de întârziere și a chiriei și a T.V.A.-ului. Contractul de închiriere, caracterizat ca fiind un contract sinalagmatic, dă naștere la drepturi și obligații reciproce. În forma la care a fost semnat de părți, la data de 31 martie 1990, nu exista menționată obligația pârâtei la plata T.V.A.

pentru chiria de 10.548 lei calculată lunar și nici obligarea la plata unor majorări de întârziere, astfel că instanța de apel a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ. și anume că întotdeauna convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Este unanim admis că, atunci când prin convenția părților, s-a prevăzut și un termen cert pentru îndeplinirea obligațiilor asumate de debitor, împlinirea termenului marchează numai momentul când acestea devin scadente. În speță, părțile litigante nu au stipulat o clauză potrivit căreia prin ajungerea la termen, debitorul este de drept în întârziere. Simpla ajungere la termenul convenit nu este de natură să îndeplinească cerința referitoare la punerea în întârziere, creditorului revenindu-i obligația în acest sens pentru obținerea de daune – interese.

În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurentul reclamant la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL București. Pentru aceste rațiuni urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantului Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar împotriva deciziei comerciale nr. 577 din 11 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului București - Administrația Fondului Imobiliar București împotriva deciziei comerciale nr. 517 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.