ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2010

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1București sub nr. 34121/299/2006, la data 23 octombrie

2006, reclamanta SC R.C. SRL București a chemat în judecată pe pârâtele C.N.R.

SA București și SC I.C.P.S.P. SA București, solicitând instanței ca prin

sentința ce o va pronunța să le oblige pe acestea la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în București, sector 1, identificat

conform anexei nr. 1 la contractul de închiriere nr. 4625 din 30 octombrie 2003,

intervenit între reclamantă și ce-a de a doua pârâtă.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că la data de 30 octombrie 2003 între părți s-a încheiat contractul de

închiriere nr. 4625, având ca obiect spațiul arătat în cerere, în suprafață de

circa 189 mp, iar prin actul adițional nr. 1457 din 19 octombrie 2005, părțile

au convenit prelungirea contractului pe perioada necesară rezolvării

formalităților legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

S-a arătat de către reclamantă că

aceasta și-a exprimat intenția de a cumpăra respectivul spațiu, în temeiul art.

12 din Legea nr. 346/2004, însă a primit răspuns că activul respectiv nu poate

face obiectul vânzării, fiind inclus în S.P.A.

La data de 20 noiembrie 2006 pârâta

SC I.C.P.S.P. SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere

reconvențională, prin cererea reconvențională solicitând rezilierea

contractului de închirie pe motiv că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de

plată a chiriei.

Prin sentința civilă nr. 825 din 18

ianuarie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, a fost declinată

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 7986/3/2007.

Prin sentința comercială nr. 12326

din 30 octombrie 2007, a acestei din urmă instanțe, a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.R. SA București, și a fost

respinsă acțiunea față de această pârâtă; a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC I.C.P.S.P. SA București, ca nefondată;

a fost admisă cererea reconvențională și s-a dispus rezilierea contractului de

reziliere nr. 4625 din 30 octombrie 2003.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că reclamanta pârâtă nu a făcut dovada raporturilor

contractuale cu pârâta C.N.R. SA și nici dovada calității de proprietar al

acestei pârâte în raport cu spațiile închiriate, prin urmare aceasta neavând

calitate procesuală pasivă.

Pe fond, a fost respinsă acțiunea

reclamantei-pârâte, pe motiv că cererea acesteia nu se încadrează în

prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, deoarece pârâta reclamantă

SC I.C.P.S.P. SA este filială a C.N.R. SA și deci nu are calitatea de regie

autonomă, societate sau companie națională sau societate comercială cu capital

majoritar de stat, ci este o filială a unei companii naționale, deci o

societate comercială cu capital integral privat.

Pe de altă parte, imobilul nu poate

fi vândut, întrucât face obiectul unei cererii de restituire, întemeiate pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa după cum rezultă din adresele emise de

Primăria Municipiului București.

În ce privește cererea

reconvențională, aceasta a fost găsită întemeiată, deoarece, potrivit art. 6 și

art. 7 din contractul de închiriere, chiria este de 718 Euro pe lună, fără TVA,

plătibilă în lei, la cursul de schimb de la data facturării, plata utilităților

se face lunar, în baza facturilor emise de proprietar, în termen de 5 zile

lucrătoare de la primirea acestora, iar potrivit art. 9 alin. (2) din contract,

neplata chiriei și a utilităților mai mult de 60 de zile consecutiv, atrage

rezilierea de drept a contractului.

Cum pârâta reclamantă și-a

îndeplinit obligația contractuală, de a pune la dispoziție spațiul închiriat,

însă reclamanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a

chiriei și utilităților, în baza art. 9 alin. (2) din contract, instanța a

constatat reziliat contractul de închirie nr. 4625 din 30 octombrie 2003.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel reclamanta pârâtă, iar prin decizia comercială nr. 55 din 2

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost

admis apelul formulat de către SC R.C. SRL, a fost desființată, în tot,

sentința comercială apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, în mod greșit prima instanță a admis excepția

calității procesuale pasive a C.N.R. SA, din dovezile existente la dosarul

cauzei, rezultând că aceasta are legitimare procesuală pasivă, fiind ținută de

obligațiile izvorâte din Legea nr. 346/2004, pârâta SC I.C.P.S.P. SA fiind doar

o filială a acesteia.

S-a apreciat că prin modul de

soluționare a cauzei, prima instanță a îngrădit reclamantei accesul la

procedura prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004.

Instanța de apel a dat indicația ca

la rejudecare să se aibă în vedere faptul că prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 3773 din 5 septembrie 2007, pârâta C.N.R. SA a vândut

către SC U.T.I.S. SA un număr de 907.646 acțiuni, reprezentând 100% din capitalul

social al SC I.C.P.S.P. SA.

De asemenea, s-a dat indicația de a

se pune în discuția părților și calitatea de proprietar actual al imobilului,

cu privire la care se solicită vânzarea, precum și aceea de a se soluționa, din

nou, pe fond, și cererea reconvențională, pentru soluționarea unitară a tuturor

capetelor de cerere cu care a fost învestită prima instanță.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâta C.N.R. SA București și pârâta-reclamantă SC I.C.P.S.P.

SA București.

I. În recursul său recurenta-pârâtă C.N.R.

SA a adus următoarele critici deciziei recurate:

mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul

acestuia, reținând în mod greșit că între această recurentă și reclamantă ar fi

existat raporturi contractuale, din cuprinsul probelor existente la dosarul

cauzei, rezultând, fără echivoc, faptul că SC I.C.P.S.P. SA este proprietarul

spațiilor ce fac obiectul litigiului, și că respectivul contract de închiriere

s-a încheiat cu această pârâtă.

temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

deoarece, în mod greșit instanța de apel a considerat că prima instanță nu a

cercetat fondul cauzei.

Astfel, prima instanță a cercetat

fondul cauzei și a arătat că spațiul respectiv este proprietatea pârâtei SC I.C.P.S.P.

SA, și că nu poate fi vândut, deoarece această societate nu se încadrează din

dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004, fiind societate comercială cu

capital integral privat, pe de o parte, iar pe de altă parte imobilul respectiv

fiind solicitat, spre restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în mod greșit instanța

de apel a reținut că pârâta C.N.R. SA este proprietara acestui spațiu, potrivit

art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile constituite ca aport în societate devin

proprietatea acesteia din momentul înmatriculării în Registrul Comerțului, or, SC

I.C.P.S.P. SA a fost înmatriculată la ORC la data de 14 martie 2002, la acea dată

C.N.R. SA deținând doar acțiunile la SC I.C.P.S.P. SA.

S-a solicitat judecarea cauzei în

lipsă.

II: În recursul său,

recurenta-pârâtă-reclamantă SC I.C.P.S.P. SA a adus următoarele critici

deciziei recurate:

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 292 C. proc. civ. și art. 295 alin.

(1) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a verificat hotărârea

primei instanțe în limitele cereri de apel, aceasta făcând verificări și asupra

modului de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității

procesuale pasive a C.N.R. SA, prin motivele de apel nefiind adusă vreo critică

asupra modului de soluționare a acestei excepții.

hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 297

alin. (1) C. proc. civ., reținându-se în mod greșit că prima instanță nu a

intrat în cercetarea fondului, deoarece aceasta a soluționat cauza pe fond ,

reținând că C.N.R. SA nu are calitate procesuală pasivă și că SC I.C.P.S.P. SA

nu se încadrează în prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursurile sunt

fondate, pentru considerentele ce urmează.

I. În ce privește recursul declarat

de pârâta C.N.R. SA.

În mod greșit instanța de apel a

reținut că pârâta C.N.R. SA ar avea calitate procesuală pasivă.

Astfel, aceasta a fost doar

deținătoarea capitalului social al SC I.C.P.S.P. SA, or, potrivit dispozițiilor

art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile constituite ca aport în societate devin

proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în Registrul Comerțului.

În cauza de față SC I.C.P.S.P. SA a

fost înmatriculată la ORC ca societate pe acțiuni, în data de 14 martie 2002

(certificat de înregistrare – fila 14 dosar recurs), astfel că bunurile care se

solicită a fi vândute fac parte din patrimoniul SC I.C.P.S.P. SA și nu din

patrimoniul C.N.R. SA, mai ales că între timp, totalul acțiunilor deținute de

către C.N.R. SA la SC I.C.P.S.P. SA, au fost vândute către SC U.T.I.S. SA, după

cum a reținut chiar instanța de apel.

De altfel, contractul de închiriere

pentru spațiul respectiv, nici nu a fost încheiat cu C.N.R. SA ci cu SC I.C.P.S.P.

SA, astfel încât este evident că C.N.R. SA nu are calitate procesuală pasivă.

fondată.

Prima instanță a intrat în

cercetarea fondului, evident, în ceea ce privește pe pârâta SC I.C.P.S.P. SA,

arătând pe larg de ce această pârâtă nu poate fi obligată la aplicarea

procedurii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 346/2004.

Tot în cercetarea fondului, a intrat

prima instanță, și în ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta

reclamantă SC I.C.P.S.P. SA.

De fapt, cea care nu a intrat în

cercetarea fondului, sub aceste aspecte, este chiar instanța de apel, care a

considerat în mod greșit că C.N.R. SA ar avea calitate procesuală pasivă.

Prin urmare, deoarece instanța de

apel nu a soluționat, pe fond, apelul reclamantei, în ce privește pe pârâta SC I.C.P.S.P.

SA, precum și cererea reconvențională, în baza art. 312 alin. (1) și (5) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei C.N.R. SA, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru

soluționarea pe fond a apelului, cu privire la pârâta SC I.C.P.S.P. SA, precum

și cu privire la critica privind soluția dată cererii reconvenționale.

II. În ce privește recursul formulat

de pârâta SC I.C.P.S.P. SA.

1.

Prima critică este fondată.

Instanța de apel a încălcat

prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, deși prin cererea

de apel nu s-a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la lipsa calității

procesuale pasive a pârâtei C.N.R. SA, aceasta a analizat hotărârea și sub acest

aspect, ajungând, oricum, la o soluție greșită, dar în același timp nelegală,

prin încălcarea limitelor cererii de apel.

fondată, din aceleași considerente ca cele arătate la critica identică,

formulată de recurenta C.N.R. SA și dezvoltate la considerentele privind

recursul acestei recurente.

Având în vedere cele arătate mai

sus, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., va admite

recursurile declarate de recurentele-pârâte C.N.R. SA și SC I.C.P.S.P. SA, va

casa decizia nr. 55 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte

C.N.R. SA București și SC I.C.P.S.P. SA București împotriva deciziei nr. 55 din

2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 20 mai 2010.