ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1819/2010

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1București sub nr. 34121/299/2006, la data 23 octombrie 2006, reclamanta SC R.C. SRL București a chemat în judecată pe pârâtele C.N.R. SA București și SC I.C.P.S.P. SA București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să le oblige pe acestea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în București, sector 1, identificat conform anexei nr. 1 la contractul de închiriere nr. 4625 din 30 octombrie 2003, intervenit între reclamantă și ce-a de a doua pârâtă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 30 octombrie 2003 între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 4625, având ca obiect spațiul arătat în cerere, în suprafață de circa 189 mp, iar prin actul adițional nr. 1457 din 19 octombrie 2005, părțile au convenit prelungirea contractului pe perioada necesară rezolvării formalităților legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. S-a arătat de către reclamantă că aceasta și-a exprimat intenția de a cumpăra respectivul spațiu, în temeiul art. 12 din Legea nr. 346/2004, însă a primit răspuns că activul respectiv nu poate face obiectul vânzării, fiind inclus în S.P.A. La data de 20 noiembrie 2006 pârâta SC I.C.P.S.P.

SA a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, prin cererea reconvențională solicitând rezilierea contractului de închirie pe motiv că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei. Prin sentința civilă nr. 825 din 18 ianuarie 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 7986/3/2007. Prin sentința comercială nr. 12326 din 30 octombrie 2007, a acestei din urmă instanțe, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.R. SA București, și a fost respinsă acțiunea față de această pârâtă; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC I.C.P.S.P.

SA București, ca nefondată; a fost admisă cererea reconvențională și s-a dispus rezilierea contractului de reziliere nr. 4625 din 30 octombrie 2003. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta pârâtă nu a făcut dovada raporturilor contractuale cu pârâta C.N.R. SA și nici dovada calității de proprietar al acestei pârâte în raport cu spațiile închiriate, prin urmare aceasta neavând calitate procesuală pasivă. Pe fond, a fost respinsă acțiunea reclamantei-pârâte, pe motiv că cererea acesteia nu se încadrează în prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, deoarece pârâta reclamantă SC I.C.P.S.P. SA este filială a C.N.R. SA și deci nu are calitatea de regie autonomă, societate sau companie națională sau societate comercială cu capital majoritar de stat, ci este o filială a unei companii naționale, deci o societate comercială cu capital integral privat.

Pe de altă parte, imobilul nu poate fi vândut, întrucât face obiectul unei cererii de restituire, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa după cum rezultă din adresele emise de Primăria Municipiului București. În ce privește cererea reconvențională, aceasta a fost găsită întemeiată, deoarece, potrivit art. 6 și art. 7 din contractul de închiriere, chiria este de 718 Euro pe lună, fără TVA, plătibilă în lei, la cursul de schimb de la data facturării, plata utilităților se face lunar, în baza facturilor emise de proprietar, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora, iar potrivit art. 9 alin. (2) din contract, neplata chiriei și a utilităților mai mult de 60 de zile consecutiv, atrage rezilierea de drept a contractului.

Cum pârâta reclamantă și-a îndeplinit obligația contractuală, de a pune la dispoziție spațiul închiriat, însă reclamanta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a chiriei și utilităților, în baza art. 9 alin. (2) din contract, instanța a constatat reziliat contractul de închirie nr. 4625 din 30 octombrie 2003. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta pârâtă, iar prin decizia comercială nr. 55 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admis apelul formulat de către SC R.C. SRL, a fost desființată, în tot, sentința comercială apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în mod greșit prima instanță a admis excepția calității procesuale pasive a C.N.R.

SA, din dovezile existente la dosarul cauzei, rezultând că aceasta are legitimare procesuală pasivă, fiind ținută de obligațiile izvorâte din Legea nr. 346/2004, pârâta SC I.C.P.S.P. SA fiind doar o filială a acesteia. S-a apreciat că prin modul de soluționare a cauzei, prima instanță a îngrădit reclamantei accesul la procedura prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004. Instanța de apel a dat indicația ca la rejudecare să se aibă în vedere faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3773 din 5 septembrie 2007, pârâta C.N.R. SA a vândut către SC U.T.I.S. SA un număr de 907.646 acțiuni, reprezentând 100% din capitalul social al SC I.C.P.S.P. SA.

De asemenea, s-a dat indicația de a se pune în discuția părților și calitatea de proprietar actual al imobilului, cu privire la care se solicită vânzarea, precum și aceea de a se soluționa, din nou, pe fond, și cererea reconvențională, pentru soluționarea unitară a tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită prima instanță. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta C.N.R. SA București și pârâta-reclamantă SC I.C.P.S.P. SA București. I. În recursul său recurenta-pârâtă C.N.R. SA a adus următoarele critici deciziei recurate: 1. Instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul acestuia, reținând în mod greșit că între această recurentă și reclamantă ar fi existat raporturi contractuale, din cuprinsul probelor existente la dosarul cauzei, rezultând, fără echivoc, faptul că SC I.C.P.S.P.

SA este proprietarul spațiilor ce fac obiectul litigiului, și că respectivul contract de închiriere s-a încheiat cu această pârâtă. 2. Decizia recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece, în mod greșit instanța de apel a considerat că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei. Astfel, prima instanță a cercetat fondul cauzei și a arătat că spațiul respectiv este proprietatea pârâtei SC I.C.P.S.P. SA, și că nu poate fi vândut, deoarece această societate nu se încadrează din dispozițiile art. 12 din Legea nr. 346/2004, fiind societate comercială cu capital integral privat, pe de o parte, iar pe de altă parte imobilul respectiv fiind solicitat, spre restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001.

De asemenea, în mod greșit instanța de apel a reținut că pârâta C.N.R. SA este proprietara acestui spațiu, potrivit art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării în Registrul Comerțului, or, SC I.C.P.S.P. SA a fost înmatriculată la ORC la data de 14 martie 2002, la acea dată C.N.R. SA deținând doar acțiunile la SC I.C.P.S.P. SA. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. II: În recursul său, recurenta-pârâtă-reclamantă SC I.C.P.S.P. SA a adus următoarele critici deciziei recurate: 1. Hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 292 C. proc. civ. și art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a verificat hotărârea primei instanțe în limitele cereri de apel, aceasta făcând verificări și asupra modului de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.R.

SA, prin motivele de apel nefiind adusă vreo critică asupra modului de soluționare a acestei excepții. 2. Această recurentă mai susține că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se în mod greșit că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, deoarece aceasta a soluționat cauza pe fond , reținând că C.N.R. SA nu are calitate procesuală pasivă și că SC I.C.P.S.P. SA nu se încadrează în prevederile art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce urmează. I. În ce privește recursul declarat de pârâta C.N.R.

SA. 1. Prima critică este fondată. În mod greșit instanța de apel a reținut că pârâta C.N.R. SA ar avea calitate procesuală pasivă. Astfel, aceasta a fost doar deținătoarea capitalului social al SC I.C.P.S.P. SA, or, potrivit dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în Registrul Comerțului. În cauza de față SC I.C.P.S.P. SA a fost înmatriculată la ORC ca societate pe acțiuni, în data de 14 martie 2002 (certificat de înregistrare – fila 14 dosar recurs), astfel că bunurile care se solicită a fi vândute fac parte din patrimoniul SC I.C.P.S.P. SA și nu din patrimoniul C.N.R. SA, mai ales că între timp, totalul acțiunilor deținute de către C.N.R.

SA la SC I.C.P.S.P. SA, au fost vândute către SC U.T.I.S. SA, după cum a reținut chiar instanța de apel. De altfel, contractul de închiriere pentru spațiul respectiv, nici nu a fost încheiat cu C.N.R. SA ci cu SC I.C.P.S.P. SA, astfel încât este evident că C.N.R. SA nu are calitate procesuală pasivă. 2. Și cea de a doua critică este fondată. Prima instanță a intrat în cercetarea fondului, evident, în ceea ce privește pe pârâta SC I.C.P.S.P. SA, arătând pe larg de ce această pârâtă nu poate fi obligată la aplicarea procedurii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 346/2004. Tot în cercetarea fondului, a intrat prima instanță, și în ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC I.C.P.S.P.

SA. De fapt, cea care nu a intrat în cercetarea fondului, sub aceste aspecte, este chiar instanța de apel, care a considerat în mod greșit că C.N.R. SA ar avea calitate procesuală pasivă. Prin urmare, deoarece instanța de apel nu a soluționat, pe fond, apelul reclamantei, în ce privește pe pârâta SC I.C.P.S.P. SA, precum și cererea reconvențională, în baza art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei C.N.R. SA, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru soluționarea pe fond a apelului, cu privire la pârâta SC I.C.P.S.P. SA, precum și cu privire la critica privind soluția dată cererii reconvenționale. II.

În ce privește recursul formulat de pârâta SC I.C.P.S.P. SA. 1. Prima critică este fondată. Instanța de apel a încălcat prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că, deși prin cererea de apel nu s-a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei C.N.R. SA, aceasta a analizat hotărârea și sub acest aspect, ajungând, oricum, la o soluție greșită, dar în același timp nelegală, prin încălcarea limitelor cererii de apel. 2. Și cea de a doua critică este fondată, din aceleași considerente ca cele arătate la critica identică, formulată de recurenta C.N.R. SA și dezvoltate la considerentele privind recursul acestei recurente. Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) și (5) C. proc.

civ., va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte C.N.R. SA și SC I.C.P.S.P. SA, va casa decizia nr. 55 din 2 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și va trimite cauza spre rejudecarea apelului, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte C.N.R. SA București și SC I.C.P.S.P. SA București împotriva deciziei nr. 55 din 2 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 mai 2010.