ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 734/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.L.M.C.N. a chemat în judecată SC S.G. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2.688.034.576 lei, reprezentând restanțe bugetare actualizate cu rata inflației, provenind din contract, T.V.A. și majorări de întârziere, reziliere contract de închiriere, evacuarea pârâtei din spațiu precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. La rândul său pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la restituirea sumei de 548.284.523 lei cu titlu de plată nedatorată aferentă perioadei octombrie 2000 – august 2003, sumă care provine tot din executarea contractului de închiriere încheiat cu reclamanta.

Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința nr. 40 din 1 octombrie 2004, după administrarea probelor și precizarea temeiurilor legale în susținerea acțiunii principale și a cererii reconvenționale, a respins ca nefondate ambele cereri. În esență, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat un contract de închiriere urmare licitației din data de 20 martie 1995, prin care s-a stabilit o chirie lunară de 3.528.514 lei, care urma să fie indexată cu rata oficială a inflației, și renegociată, în cazul în care indicele general al prețurilor se modifica, potrivit art. 5 din contract, cu un minim de 5 %. S-a mai stabilit de instanța de fond că pârâta a achitat chiria lunară în cuantumul stabilit prin contract, potrivit facturilor emise de reclamantă și că în sarcina sa nu poate fi reținută nici o culpă în legătură cu recalcularea chiriei indexată, pretinsă prin acțiune.

Pentru verificarea modului în care s-au efectuat plățile, în cauză a fost efectuată o expertiză, ale cărei concluzii nu au fost reținute de instanța de fond întrucât s-a apreciat că pentru perioada care nu a intrat sub incidența prescripției, nu se poate calcula decât chiria negociată și nu chiria reactualizată (indexată lunar). Această concluzie a avut în vedere faptul că anterior datei de 20 octombrie 2000, dreptul de a pretinde chiria a intrat sub incidența prescripției. Potrivit acestor argumente, a fost respinsă acțiunea principală reținându-se că imobilul în litigiu a fost retrocedat în octombrie 2003, și că reclamantul nu are calitatea să pretindă evacuarea pârâtei din spațiu. Cererea reconvențională prin care pârâta a solicitat să i se restituie suma de 490.917.284 lei cu titlu de plată nedatorată a fost respinsă pentru motivul că modul de calcul al chiriei actualizate astfel cum a fost înțeles de pârâtă, este eronat.

În concret, tribunalul a stabilit că actualizarea chiriei lunare se face prin aplicarea indicelui de inflație la chiria contractuală, iar rezultatul deja actualizat nu poate să constituie bază de calcul pentru actualizarea lunii următoare. Sentința tribunalului a fost apelantă de reclamant care a invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției pentru motivul că a interpretat greșit clauzele contractului de locațiune cu privire la modul de calcul al indexării, cât și dispozițiile legale referitoare la prescripția extinctivă. Intimata pârâtă a formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamant prin care a solicitat admiterea în parte a apelului și, în fond, admiterea cererii reconvenționale.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială prin decizia nr. 121/2005, a admis în parte apelul reclamantului C.L.M.C.N., a modificat în parte sentința în sensul obligării pârâtei SC S.G. SRL Cluj n apoca la plata sumei de 1.852.247.749 lei reprezentând diferență chirie actualizată. Prin aceeași decizie, restul dispozițiilor sentinței au fost menținute, iar cererea pârâtei de aderare la apelul declarat de reclamant a fost respinsă. Din analiza motivelor de apel, Curtea a reținut că prin contractul de locațiune s-a prevăzut obligația de indexare lunară a chiriei și că pentru perioada octombrie 2000 – august 2003, reclamantul era în drept să pretindă actualizarea chiriei, utilizând ca bază de calcul chiria actualizată și nu chiria negociată cum pretinde intimata.

Totodată a fost respinsă apărarea pârâtei potrivit căreia baza de calcul pentru actualizare trebuie să fie cea negociată în anul 1997, în considerarea faptului că a intervenit prescripția până în luna octombrie 2000, cu motivarea că părțile au stabilit prin contract posibilitatea majorării progresive a chiriei cu rata inflației, iar faptul că nu mai este în drept să pretindă chiria pentru perioada prescrisă nu afectează aplicarea indicelui de inflație, așa cum rezultă din raportul de expertiză, care a stabilit o chirie de 47.458.987 lei lunar. În fine, cererea pârâtei de aderare la apel a fost respinsă ca nefondată iar criticile aduse soluției de respingere a cererii reconvenționale, ca neîntemeiate, considerându-se că în raport de baza de calcul analizată în cererea principală pentru determinarea chiriei, pretențiile pârâtei privind restituirea unei sume reprezentând plată nedatorată sunt nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.G. SRL pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, respingerea apelului reclamantului, admiterea cererii de aderare la apel, admiterea cererii reconvenționale și respingerea acțiunii principale.

În dezvoltarea motivului invocat, recurenta a susținut că: - Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor decretului nr. 167/1958, întrucât prin actualizarea chiriei pentru o perioadă prescrisă i-a dat reclamantului posibilitatea să solicite retroactiv, contrar normelor imperative, sume de bani cu titlu de chirie care nu au fost solicitate până în anul 2000. Autorul a considerat că în raport de data introducerii acțiunii, o aplicare corectă a legii impune luarea în calcul a chiriei contractuale, respectiv aceea de 3.528.514 lei, care urma să fie actualizată cu rata inflației, doar începând de la data introducerii acțiunii, respectând astfel prevederile decretului nr. 167/1958.

- Aplicarea greșită a prevederilor art. 969 C. civ., care constituie „legea părților”. În susținerea acestui motiv recurenta admite că potrivit art. 4 din contractul de închiriere, chiria poate fi indexată cu rata oficială a inflației dar consideră că de vreme ce nu s-a respectat art. 5 și 6 din același contract, care stabilea în sarcina părților obligația de a renegocia anual chiria, instanța nu trebuia să dea eficiență voinței unei părți și să ia în considerare o chirie impusă de instanță care nu era parte în contract, încălcând astfel prevederile art. 969 C. civ. - Instanța a schimbat temeiul juridic al acțiunii invocat de reclamantă care a înțeles să invoce normele de drept comun (art. 1430 C. civ.) atunci când a calificat creanța ca fiind bugetară, citând O.G.

nr. 39/2003. Recurenta a considerat că prin această interpretare s-a creat o situație de favoare reclamantului. - Asupra limitelor criticilor aduse deciziei recurate în condițiile în care aderarea la apelul intimatei a fost respinsă, recurenta a precizat că prin soluția pronunțată i s-a creat o situație mai grea decât cea care rezultă din sentința instanței de fond, astfel că poate să atace atât admiterea acțiunii principale cât și cererea reconvențională, cu rezerve în ce privește această ultimă cerere. Recursul este nefondat. Înainte de a examina dacă prescripția dreptului de a pretinde o anumită sumă cu titlul de chirie pe o perioadă afectează baza de calcul pe perioada următoare care nu intră sub incidența acestei sancțiuni, trebuie precizat că includerea de către părți în convenția pe care au încheiat-o a clauzei de indexare a avut ca scop consolidarea chiriei de bază (negociată) în raport de devalorizarea monedei.

Această prevedere, necontestată de părți, se regăsește în art. 4 din contract prin care s-a stabilit că chiria lunară se indexează cu rata oficială a inflației. Aceasta înseamnă așa cum rezultă de altfel și din raportul de expertiză că în fiecare lună, se ia drept bază de calcul chiria indexată din luna precedentă. Deși recurenta admite că chiria lunară se indexează, pornește de la premiza că pentru perioada în care chiria actualizată nu mai poate fi pretinsă, întrucât a intrat sub incidența prescripției, aceasta nu mai poate constitui bază de calcul pentru determinarea cuantumului chiriei pentru lunile următoare. Cu alte cuvinte, prescripția a stins dreptul la acțiune pentru chiria actualizată, pe întreaga perioadă anterioară datei introducerii acțiunii.

Aceasta mai înseamnă, în opinia recurentei, că intimatul nu mai poate beneficia de indexarea care a operat succesiv până la data introducerii acțiunii datorită prescripției și că se pornește pentru stabilirea sumei datorate pe perioada octombrie 2000 – august 2003 de la chiria adjudecată care era de 3.528.514 lei lunar, la nivelul anului 1997. Această critică nu poate fi primită întrucât nu indexarea ca mod de calcul este supusă prescripției așa cum susține recurenta ci, cuantumul chiriei determinat prin indexare așa cum corect a apreciat instanța de apel. Dacă s-ar da curs punctului de vedere exprimat de recurentă, art. 4 din contract prin care s-a convenit indexarea lunară ar fi lipsit de conținut.

A admite o bază de calcul de 3.528.514 lei convenită la încheierea contractului (proces verbal de adjudecare) ar însemna să se considere fără nici un temei că moneda a fost stabilă de la încheierea contractului (1996) până la data introducerii acțiunii (2000), concluzie care ar fi contrazisă de comunicările statistice avute în vedere la determinarea sumei datorate. În consecință, prin admiterea acțiunii principale nu s-au încălcat prevederile imperative ale decretului nr. 167/1958 întrucât efectul extinctiv a operat asupra dreptului de a obține chiria indexată și nu asupra modului de calcul. - În adevăr, potrivit art. 969 C. civ., convenția este legea părților și sub acest aspect instanța de apel a dat eficiență clauzei agreată de părți (art. 4) prin care au stabilit că chiria se determină prin indexare lunară.

Această clauză funcționează chiar dacă părțile nu au înțeles să se supună propriilor reglementări stabilite prin art. 5 și 6 din contractul de închiriere. Faptul că nu au renegociat anual chiria așa cum au stabilit prin art. 5 și nici nu au încheiat acte adiționale din care să rezulte negocierea anuală a chiriei de bază, nu înlătură aplicarea art. 4 din contract. Cu alte cuvinte prevederile contractului au fost interpretate și au produs efecte în sensul acordului stipulat cu privire la chiria adjudecată, indexată lunar. Prin urmare, nu se poate pune problema intervenției instanței în convenția părților așa cum susține recurenta. Instanța, soluționând apelul, a dezlegat problema litigioasă legată de cuantumul sumei datorate respectând scopul urmărit de părți prin încheierea convenției.

Mai trebuie reținut cu privire la aceeași critică și faptul că actualizarea chiriei prin aplicarea indicelui lunar al inflației este tocmai un element de echilibru, o clauză de prevedere și de armonizare a intereselor patrimoniale ale părților contractante față de moneda națională care în perioada analizată s-a depreciat. Așadar, nu s-a încurajat voința unilaterală a unei părți cum susține recurenta, întrucât clauza de indexare a fost stabilită de ambele părți de comun acord. În fine, în litigiu fiind un contract comercial, nu se poate reține că, prin analiza clauzelor acestuia, s-a nesocotit principiul egalității părților atât în ce privește clauzele negociate la încheierea contractului cât și al egalității de tratament în fața legii.

- În ce privește calificarea chiriei ca fiind creanță bugetară, este de reținut că, în adevăr, sub acest aspect instanța de apel, a făcut câteva considerații greșite cu privire la chiria în discuție. După cum s-a mai arătat, instanța a avut de analizat clauzele unui contract comercial pentru a stabilit dacă s-a aplicat corect excepția prescripției extinctive și dacă s-a determinat corect cuantumul chiriei. Acest raport juridic este de drept comercial și nu are nici o legătură cu destinația pe care intimata reclamantă o dă sumelor încasate din acest contract. Ca urmare controversa din acest litigiu trebuie privită ca fiind axată pe o obligație comercială de plată a chiriei și nu pe o obligație bugetară, care excede contractului analizat, așa încât considerentele referitoare la aplicarea unor dispoziții privind obligațiile bugetare sunt excesive.

Independent de destinația ulterioară a sumelor încasate de intimată cu titlu de chirie și de calitatea acesteia în structura organelor locale, și dacă s-ar admite că aceasta este o simplă persoană juridică așa cum susține recurenta, clauzei de indexare (art. 4) nu i se poate da o altă interpretare decât prin nesocotirea voinței părților contractante. - În fine, sub aspectul criticilor pe care recurenta era îndreptățită să le formuleze, în condițiile în care s-a respins cererea de aderare la apel, rezerva recurentei este întemeiată în sensul că, în adevăr, ceea ce se putea critica este soluția din acțiunea principală, pe care instanța de apel prin modificarea sentinței fondului, a admis-o. Aceasta înseamnă că celelalte critici care indirect vizează și cererea reconvențională, de principiu, nu ar putea fi examinate.

În consecință, față de cele ce preced, se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea deciziei astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 121 din 31 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 februarie 2006.