ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 734/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.L.M.C.N. a chemat în

judecată SC S.G. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie

obligată la plata sumei de 2.688.034.576 lei, reprezentând restanțe bugetare

actualizate cu rata inflației, provenind din contract, T.V.A. și majorări de

întârziere, reziliere contract de închiriere, evacuarea pârâtei din spațiu

precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

La rândul său pârâta a formulat

cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului la

restituirea sumei de 548.284.523 lei cu titlu de plată nedatorată aferentă

perioadei octombrie 2000 – august 2003, sumă care provine tot din executarea

contractului de închiriere încheiat cu reclamanta.

Tribunalul Comercial Cluj, prin

sentința nr. 40 din 1 octombrie 2004, după administrarea probelor și precizarea

temeiurilor legale în susținerea acțiunii principale și a cererii

reconvenționale, a respins ca nefondate ambele cereri.

În esență, prima instanță a reținut

că între părți s-a încheiat un contract de închiriere urmare licitației din

data de 20 martie 1995, prin care s-a stabilit o chirie lunară de 3.528.514 lei,

care urma să fie indexată cu rata oficială a inflației, și renegociată, în

cazul în care indicele general al prețurilor se modifica, potrivit art. 5 din

contract, cu un minim de 5 %. S-a mai stabilit de instanța de fond că pârâta a

achitat chiria lunară în cuantumul stabilit prin contract, potrivit facturilor

emise de reclamantă și că în sarcina sa nu poate fi reținută nici o culpă în

legătură cu recalcularea chiriei indexată, pretinsă prin acțiune.

Pentru verificarea modului în care

s-au efectuat plățile, în cauză a fost efectuată o expertiză, ale cărei

concluzii nu au fost reținute de instanța de fond întrucât s-a apreciat că pentru

perioada care nu a intrat sub incidența prescripției, nu se poate calcula decât

chiria negociată și nu chiria reactualizată (indexată lunar). Această concluzie

a avut în vedere faptul că anterior datei de 20 octombrie 2000, dreptul de a

pretinde chiria a intrat sub incidența prescripției. Potrivit acestor argumente,

a fost respinsă acțiunea principală reținându-se că imobilul în litigiu a fost

retrocedat în octombrie 2003, și că reclamantul nu are calitatea să pretindă

evacuarea pârâtei din spațiu. Cererea reconvențională prin care pârâta a

solicitat să i se restituie suma de 490.917.284 lei cu titlu de plată

nedatorată a fost respinsă pentru motivul că modul de calcul al chiriei

actualizate astfel cum a fost înțeles de pârâtă, este eronat. În concret, tribunalul

a stabilit că actualizarea chiriei lunare se face prin aplicarea indicelui de

inflație la chiria contractuală, iar rezultatul deja actualizat nu poate să constituie

bază de calcul pentru actualizarea lunii următoare.

Sentința tribunalului a fost apelantă

de reclamant care a invocat nelegalitatea și netemeinicia soluției pentru motivul

că a interpretat greșit clauzele contractului de locațiune cu privire la modul

de calcul al indexării, cât și dispozițiile legale referitoare la prescripția

extinctivă. Intimata pârâtă a formulat cerere de aderare la apelul declarat de

reclamant prin care a solicitat admiterea în parte a apelului și, în fond,

admiterea cererii reconvenționale.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială prin decizia nr. 121/2005, a admis în parte apelul reclamantului C.L.M.C.N.,

a modificat în parte sentința în sensul obligării pârâtei SC S.G. SRL Cluj

n

apoca la plata sumei de 1.852.247.749

lei reprezentând diferență chirie actualizată. Prin aceeași decizie, restul

dispozițiilor sentinței au fost menținute, iar cererea pârâtei de aderare la

apelul declarat de reclamant a fost respinsă.

Din analiza motivelor de apel, Curtea

a reținut că prin contractul de locațiune s-a prevăzut obligația de indexare

lunară a chiriei și că pentru perioada octombrie 2000 – august 2003,

reclamantul era în drept să pretindă actualizarea chiriei, utilizând ca bază de

calcul chiria actualizată și nu chiria negociată cum pretinde intimata.

Totodată a fost respinsă apărarea pârâtei potrivit căreia baza de calcul pentru

actualizare trebuie să fie cea negociată în anul 1997, în considerarea faptului

că a intervenit prescripția până în luna octombrie 2000, cu motivarea că

părțile au stabilit prin contract posibilitatea majorării progresive a chiriei

cu rata inflației, iar faptul că nu mai este în drept să pretindă chiria pentru

perioada prescrisă nu afectează aplicarea indicelui de inflație, așa cum

rezultă din raportul de expertiză, care a stabilit o chirie de 47.458.987 lei

lunar.

În fine, cererea pârâtei de aderare

la apel a fost respinsă ca nefondată iar criticile aduse soluției de respingere

a cererii reconvenționale, ca neîntemeiate, considerându-se că în raport de

baza de calcul analizată în cererea principală pentru determinarea chiriei,

pretențiile pârâtei privind restituirea unei sume reprezentând plată nedatorată

sunt nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC S.G. SRL pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului,

respingerea apelului reclamantului, admiterea cererii de aderare la apel,

admiterea cererii reconvenționale și respingerea acțiunii principale.

În dezvoltarea motivului invocat,

recurenta a susținut că:

- Instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor decretului nr. 167/1958, întrucât prin actualizarea

chiriei pentru o perioadă prescrisă i-a dat reclamantului posibilitatea să

solicite retroactiv, contrar normelor imperative, sume de bani cu titlu de

chirie care nu au fost solicitate până în anul 2000. Autorul a considerat că în

raport de data introducerii acțiunii, o aplicare corectă a legii impune luarea

în calcul a chiriei contractuale, respectiv aceea de 3.528.514 lei, care urma

să fie actualizată cu rata inflației, doar începând de la data introducerii

acțiunii, respectând astfel prevederile decretului nr. 167/1958.

- Aplicarea greșită a prevederilor art.

969 C. civ., care constituie „legea părților”.

În susținerea acestui motiv recurenta

admite că potrivit art. 4 din contractul de închiriere, chiria poate fi

indexată cu rata oficială a inflației dar consideră că de vreme ce nu s-a

respectat art. 5 și 6 din același contract, care stabilea în sarcina părților

obligația de a renegocia anual chiria, instanța nu trebuia să dea eficiență

voinței unei părți și să ia în considerare o chirie impusă de instanță care nu

era parte în contract, încălcând astfel prevederile art. 969 C. civ.

- Instanța a schimbat temeiul

juridic al acțiunii invocat de reclamantă care a înțeles să invoce normele de

drept comun (art. 1430 C. civ.) atunci când a calificat creanța ca fiind

bugetară, citând O.G. nr. 39/2003. Recurenta a considerat că prin această

interpretare s-a creat o situație de favoare reclamantului.

- Asupra limitelor criticilor aduse

deciziei recurate în condițiile în care aderarea la apelul intimatei a fost

respinsă, recurenta a precizat că prin soluția pronunțată i s-a creat o

situație mai grea decât cea care rezultă din sentința instanței de fond, astfel

că poate să atace atât admiterea acțiunii principale cât și cererea

reconvențională, cu rezerve în ce privește această ultimă cerere.

Recursul este nefondat.

Înainte de a examina dacă

prescripția dreptului de a pretinde o anumită sumă cu titlul de chirie pe o

perioadă afectează baza de calcul pe perioada următoare care nu intră sub

incidența acestei sancțiuni, trebuie precizat că includerea de către părți în

convenția pe care au încheiat-o a clauzei de indexare a avut ca scop

consolidarea chiriei de bază (negociată) în raport de devalorizarea monedei.

Această prevedere, necontestată de părți, se regăsește în art. 4 din contract

prin care s-a stabilit că chiria lunară se indexează cu rata oficială a

inflației. Aceasta înseamnă așa cum rezultă de altfel și din raportul de

expertiză că în fiecare lună, se ia drept bază de calcul chiria indexată din

luna precedentă. Deși recurenta admite că chiria lunară se indexează, pornește

de la premiza că pentru perioada în care chiria actualizată nu mai poate fi pretinsă,

întrucât a intrat sub incidența prescripției, aceasta nu mai poate constitui

bază de calcul pentru determinarea cuantumului chiriei pentru lunile următoare.

Cu alte cuvinte, prescripția a stins dreptul la acțiune pentru chiria

actualizată, pe întreaga perioadă anterioară datei introducerii acțiunii.

Aceasta mai înseamnă, în opinia recurentei, că intimatul nu mai poate beneficia

de indexarea care a operat succesiv până la data introducerii acțiunii datorită

prescripției și că se pornește pentru stabilirea sumei datorate pe perioada

octombrie 2000 – august 2003 de la chiria adjudecată care era de 3.528.514 lei

lunar, la nivelul anului 1997.

Această critică nu poate fi primită

întrucât nu indexarea ca mod de calcul este supusă prescripției așa cum susține

recurenta ci, cuantumul chiriei determinat prin indexare așa cum corect a

apreciat instanța de apel.

Dacă s-ar da curs punctului de

vedere exprimat de recurentă, art. 4 din contract prin care s-a convenit

indexarea lunară ar fi lipsit de conținut. A admite o bază de calcul de

3.528.514 lei convenită la încheierea contractului (proces verbal de

adjudecare) ar însemna să se considere fără nici un temei că moneda a fost

stabilă de la încheierea contractului (1996) până la data introducerii acțiunii

(2000), concluzie care ar fi contrazisă de comunicările statistice avute în

vedere la determinarea sumei datorate.

În consecință, prin admiterea

acțiunii principale nu s-au încălcat prevederile imperative ale decretului nr. 167/1958

întrucât efectul extinctiv a operat asupra dreptului de a obține chiria

indexată și nu asupra modului de calcul.

- În adevăr, potrivit art. 969 C.

civ., convenția este legea părților și sub acest aspect instanța de apel a dat

eficiență clauzei agreată de părți (art. 4) prin care au stabilit că chiria se

determină prin indexare lunară. Această clauză funcționează chiar dacă părțile

nu au înțeles să se supună propriilor reglementări stabilite prin art. 5 și 6

din contractul de închiriere. Faptul că nu au renegociat anual chiria așa cum

au stabilit prin art. 5 și nici nu au încheiat acte adiționale din care să

rezulte negocierea anuală a chiriei de bază, nu înlătură aplicarea art. 4 din

contract. Cu alte cuvinte prevederile contractului au fost interpretate și au

produs efecte în sensul acordului stipulat cu privire la chiria adjudecată,

indexată lunar. Prin urmare, nu se poate pune problema intervenției instanței

în convenția părților așa cum susține recurenta. Instanța, soluționând apelul,

a dezlegat problema litigioasă legată de cuantumul sumei datorate respectând

scopul urmărit de părți prin încheierea convenției. Mai trebuie reținut cu

privire la aceeași critică și faptul că actualizarea chiriei prin aplicarea

indicelui lunar al inflației este tocmai un element de echilibru, o clauză de

prevedere și de armonizare a intereselor patrimoniale ale părților contractante

față de moneda națională care în perioada analizată s-a depreciat. Așadar, nu

s-a încurajat voința unilaterală a unei părți cum susține recurenta, întrucât

clauza de indexare a fost stabilită de ambele părți de comun acord. În fine, în

litigiu fiind un contract comercial, nu se poate reține că, prin analiza

clauzelor acestuia, s-a nesocotit principiul egalității părților atât în ce

privește clauzele negociate la încheierea contractului cât și al egalității de

tratament în fața legii.

- În ce privește calificarea chiriei

ca fiind creanță bugetară, este de reținut că, în adevăr, sub acest aspect

instanța de apel, a făcut câteva considerații greșite cu privire la chiria în

discuție.

După cum s-a mai arătat, instanța a

avut de analizat clauzele unui contract comercial pentru a stabilit dacă s-a

aplicat corect excepția prescripției extinctive și dacă s-a determinat corect

cuantumul chiriei. Acest raport juridic este de drept comercial și nu are nici

o legătură cu destinația pe care intimata reclamantă o dă sumelor încasate din

acest contract.

Ca urmare controversa din acest

litigiu trebuie privită ca fiind axată pe o obligație comercială de plată a

chiriei și nu pe o obligație bugetară, care excede contractului analizat, așa

încât considerentele referitoare la aplicarea unor dispoziții privind obligațiile

bugetare sunt excesive. Independent de destinația ulterioară a sumelor încasate

de intimată cu titlu de chirie și de calitatea acesteia în structura organelor

locale, și dacă s-ar admite că aceasta este o simplă persoană juridică așa cum

susține recurenta, clauzei de indexare (art. 4) nu i se poate da o altă

interpretare decât prin nesocotirea voinței părților contractante.

- În fine, sub aspectul criticilor

pe care recurenta era îndreptățită să le formuleze, în condițiile în care s-a

respins cererea de aderare la apel, rezerva recurentei este întemeiată în

sensul că, în adevăr, ceea ce se putea critica este soluția din acțiunea

principală, pe care instanța de apel prin modificarea sentinței fondului, a

admis-o. Aceasta înseamnă că celelalte critici care indirect vizează și cererea

reconvențională, de principiu, nu ar putea fi examinate.

În consecință, față de cele ce

preced, se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea

sau casarea deciziei astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC S.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 121 din 31

martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 17 februarie 2006.