ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2961/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul, Consiliul Local al municipiului

Craiova, a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. SRL Craiova, pentru a fi

obligată la plata sumei de 49.634.112 lei, din care 28.116.000 lei reprezentând

chirie restanță și 21.518.112 lei penalități de întârziere și pentru a se

dispune rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți.

Prin sentința nr. 1120 din 24 august

2000, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei și a dispus rezilierea

convenției nr. 2045/1998.

A obligat-o pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de

28.116.000 lei, reprezentând chirie restantă și la 21.518.112 lei penalități de

întârziere.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că, prin contractul nr. 2045/1998, pârâta și-a asumat

obligația de plată a chiriei pentru spațiul din Craiova, în suprafață de 22 mp

și, prin același contract, s-a prevăzut și agravarea răspunderii contractuale,

sub forma plății unor penalități de întârziere, în caz de neplată a chiriei în

termen.

Împotriva sentinței mai sus

menționate a declarat apel pârâta și, prin decizia nr. 127 din 27 februarie

2001, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, l-a respins, ca nefondat.

În considerentele acestei decizii,

instanța de apel a reținut că intimata-reclamantă i-a pus la dispoziție

apelantei-pârâte spațiul comercial în discuție, nu s-a dovedit, în cauză,

faptul tulburării folosinței spațiului din partea locatorului, iar cât privește

clauza pactului comisoriu, s-a reținut că ea este stipulată în favoarea

locatorului și nefiind de ordine publică, în mod legal și temeinic, instanța de

fond a admis acțiunea, atât cu privire la rezilierea contractului, cât și cu

privire la plata chiriei și a penalităților de întârziere, al căror cuantum nu

a fost contestat.

Pârâta a declarat recurs împotriva

deciziei curții de apel, formulând critici de casare a hotărârii atacate, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, instanța

de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus

judecății și, în temeiul pct. 9, al aceluiași articol, același cod, în

conformitate cu care hotărârea pronunțată de instanța de apel, a fost dată cu

încălcarea legii.

Recurenta-pârâtă susține, astfel,

că:

Pentru rezilierea de drept, fără

somație, a contractului, potrivit art. 1086 C. civ., în condițiile în care

pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului de către

reclamanta-locatoare, se impunea ca aceasta să facă dovada prejudiciului

suferit, cât și a legăturii de cauzalitate, între acest prejudiciu și

neîndeplinirea obligației de către pârâtă.

Se impunea ca instanța să ceară

reclamantei-locatoare să depună procesul-verbal de predare a spațiului

închiriat, așa cum s-a stabilit în art. 11 din contractul încheiat la data de

15 octombrie 1998.

Ca atare, concluzionează că instanța

de apel a încălcat caracterul devolutiv al apelului, pronunțând o hotărâre

formală, care nu a cercetat fondul pricinii și excepțiile pe care ea le-a

invocat.

Recursul nu este fondat, potrivit

considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Între părțile aflate în litigiu, s-a

încheiat contractul de închiriere nr. 2045 din 15 octombrie 1998, pe o durată

de 5 ani, prin care pârâtei i s-a pus la dispoziție spațiul situat în Craiova,

în suprafață de 22 mp, pentru a-l folosi, în vederea desfășurării unei

activități comerciale.

În conformitate cu art. 4.4. din

contract, s-a stabilit ca obligație corelativă, în sarcina pârâtei, achitarea

unei chirii lunare în sumă de 1.562.000 lei, plata urmând a se face până la

data de 3 a fiecărei luni în curs, iar, potrivit art. 4.1., s-a prevăzut ca

tariful de 71.000 lei metrul pătrat pe lună să fie indexat lunar cu indicele de

rată a inflației.

Faptul că spațiul în discuție i-a

fost pus la dispoziție pârâtei, rezultă, fără tăgadă, din actele dosarului,

acesta fiind ocupat în urma adjudecării licitației organizate la data de 21

septembrie 1998, conform procesului-verbal nr. 1851 și fiind folosit efectiv.

La fel de clar rezultă însă, că

pârâta și-a încălcat obligația contractuală de plată a chiriei la termenele

stabilite, împrejurare în care reclamanta, în mod corect, a solicitat obligarea

acesteia la plata chiriei restante, a penalităților de întârziere, calculate

conform clauzei penale inserate în contract, cât și rezilierea contractului

potrivit art. 13 și art. 16 lit. b) din contract.

Contrar susținerilor

recurentei-pârâte, se reține că, în speță, a operat rezilierea de drept a

contractului, fără somație și fără a fi necesară dovedirea vreunei legături de

cauzalitate între prejudiciul pretins și fapta culpabilă a debitoarei.

Se reține, de asemenea, că

rezilierea contractului a fost prevăzută a fi făcută la cererea locatorului,

această clauză urmând a funcționa numai în măsura în care locatarul își încalcă

obligațiile corelative, decurgând din contractul părților, ceea ce, în speță,

s-a întâmplat.

În consecință, constatându-se că

pârâta nu a formulat, în recurs, nici o critică, în condițiile art. 304 C.

proc. civ., în măsură să conducă la desființarea hotărârii curții de apel,

aceasta va fi menținută, ca legală și temeinică, și se va respinge recursul

declarat în cauză de pârâta SC B. SRL Craiova, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta, SC B. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 127 din 27

februarie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 10 iunie 2003.