ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2004

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1025/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1998)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 608,

pronunțată în ședința publică din 3 iunie 1998, Judecătoria Orșova a declinat

competența de soluționare a litigiului comercial dintre reclamanta, Primăria

Orșova, și SC U.C. SRL cu sediul în Orșova, în favoarea Tribunalului Mehedinți,

secția comercială.

Prin sentința nr. 25/C din 27

ianuarie 1999, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta,

Primăria orașului Orșova, împotriva pârâtei, SC U.C. SRL Orșova, în sensul că

pârâta a fost obligată la plata sumei de 18.255.994 lei către reclamantă,

precum și la suma de 1.669.633 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că raportul de expertiză contabilă, întocmit în cauză, a

stabilit că suma pe care o datorează pârâta reclamantei este în cuantum de

18.255.994 lei, că părțile nu au formulat obiecțiuni, iar în executarea

contractului de chirie încheiat între părți, potrivit ratei inflației și

penalităților pentru neachitarea în termen a chiriei datorate, această sumă

datorată este cea reală.

Prin decizia nr. 552 din 30 iunie

1999, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a fost respins,

ca nefondat, apelul formulat de pârâta, SC U.C. SRL Orșova, împotriva sentinței

civile nr. 25 C din 27 ianuarie 1999, pronunțată de Tribunalul Mehedinți.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că pârâta datorează chirie pe perioada cât a folosit terenul,

iar contractul de închiriere a fost, într-adevăr, încheiat până la data de 31

decembrie 1996, dar, prin tacita relocațiune, a fost prelungit, pârâta

continuând să folosească terenul. Observând și concluziile expertului s-a

reținut că, pentru perioada analizată, au fost luate în considerare toate

plățile efectuate și că s-a făcut corect calculul chiriei datorate în raport cu

clauzele contractuale, ținându-se seama și de inflație. Corect a reținut

instanța că, în urma depunerii raportului de expertiză, reclamanta și-a majorat

pretențiile la suma de 18.255.994 lei, reprezentând chirie și penalități de

întârziere, astfel că instanța a judecat și a acordat în limitele învestirii.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 2028, pronunțată în ședința publică de la 13

aprilie 2000, a admis recursul declarat de pârâta, SC U.C. SRL, a casat decizia

nr. 552 din 30 iunie a Curții de Apel Craiova, secția comercială, și a trimis,

la aceiași instanță, cauza spre rejudecare.

În esență, s-a stabilit că, în mod

greșit, instanțele anterioare au acceptat că operează tacita relocațiune pentru

perioada fără contract, între 1 ianuarie - 20 august 1997, bazându-se doar pe

raportul de expertiză efectuat în cauză, fără să administreze probe cu acte și

martori pentru a stabili pentru ce perioadă s-a achitat chiria administratorului

pieței (chitanțele de plată a chiriei pe acea perioadă, audierea

administratorului pieții, etc.). Ambele instanțe au reținut că, în mod eronat, culpa

contractuală a recurentei-pârâte care nu a achitat chiria majorată conform

ratei inflației, fără a efectua probe pentru a stabili dacă suma de plată care

trebuia calculată trimestrial de reclamantă i-a fost comunicată chiriașului,

pentru a putea fi pus în întârziere, ca să poată opera clauza penală prevăzută

la art. 6 din actul adițional la contract.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 900, pronunțată în ședința publică de la 17

septembrie 2001, rejudecând cauza, a admis apelul declarat de pârâta, SC U.C.

SRL, împotriva sentinței nr. 25 din 27 ianuarie 1999, pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, a schimbat sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâta la plata sumei de 2.003.855 lei cu titlu de chirie restantă, la

1.436.969 lei cu titlu de penalități și la 335.265 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată. Pentru a decide astfel, s-a apreciat că pârâta datorează chirie pe

perioada cât a folosit terenul, în condițiile contractului de închiriere

încheiat până la 31 decembrie 1996, prelungit ulterior prin tacita relocațiune.

La data de 20 august 1997, prin act adițional, contractul a fost prelungit

expres până la 31 decembrie 1997, astfel încât pârâta datorează chirie pentru

întreaga perioadă în care a folosit terenul. Expertul B.M., pentru perioada

analizată, a luat în considerație toate plățile efectuate de pârâtă și a

raportat calculul chiriei la clauzele contractuale (art. 4 și 6 capitolul V din

actul adițional încheiat la data de 20 august 1997). Din concluziile raportului

de expertiză s-a reținut că pârâta datorează o chirie restantă de 2.003.885 lei

și penalități de întârziere în cuantum de 1.436.696 lei.

Împotriva deciziei nr. 900 din 17

septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a

declarat recurs reclamanta, Primăria municipiului Orșova, care a criticat

această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

aspectul că, în realitate, pârâta datorează suma totală de 18.255.994 lei, din

care 11.531.231 lei cu titlu de chirie și 6.724.763 lei cu titlu de penalități,

fiind făcută o interpretare eronată a clauzelor contractuale, invocându-se, ca

temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă, SC U.C. SRL Orșova,

a depus întâmpinare motivată, prin care a solicitat respingerea recursului.

Curtea, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport cu criticile aduse în cererea de

recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru

următoarele considerente.

Printr-o corectă și integrală

apreciere a probelor, instanța de apel, rejudecând cauza, a stabilit

adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului de închiriere, răspunderea

care se instituie în cazul nerespectării clauzelor contractuale, precum și

dispozițiile legale aplicabile litigiului de natură comercială. Rejudecându-se

cauza, au fost respectate recomandările instanței de recurs, stabilite prin

decizia nr. 2028 din 13 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția

comercială, în sensul că au fost suplimentate probele inițiale prin audierea

administratorului pieții I.A., depunerea documentelor de plată a chiriei, iar

în baza rolului activ al instanței, prin încheierea din ședința publică de la 1

martie 2001, cu acordul părților a fost dispusă efectuarea unei expertize

contabile care să stabilească cuantumul chiriei și a penalităților de

întârziere datorate de pârâtă, conform contractului nr. 123/1995 și actelor

adiționale.

Raportul de expertiză contabilă

întocmit de expertul contabil B.M., este bine documentat și amplu motivat,

fiind analizate toate documentele de plată prezentate de pârâtă, în concordanță

și cu toate clauzele contractuale, din concluzii rezultând cu certitudine că

valoarea chiriei restante, datorată de pârâtă, este de 2.003.855 lei, iar

penalitățile calculate pentru neplata chiriei la termenele stabilite prin

contract însumează 1.436.969 lei.

Nu poate fi primită critica

recurentei, în sensul că expertul B.M. a făcut o interpretare eronată a

clauzelor contractuale și numai experta L.C., la instanța de fond, a apreciat

corect sumele datorate, deoarece în faza procesuală a rejudecării apelului au

fost avute în vedere, la efectuarea expertizei, noile probe administrate,

respectiv, acte noi și declarația administratorului pieții I.A. Relevanța

juridică deosebită prezintă și aspectul că, la obiecțiunile la expertiza

contabilă, formulate de reclamantă, fiind admise de instanță, expertul contabil

B.M. a răspuns detaliat, menținându-și opinia exprimată inițial, cu argumente

de necontestat.

Cadrul juridic expus anterior, în

contextul probator administrat în cauză, a condus la o justă apreciere a

situației de fapt și de drept făcută de instanța de apel în rejudecarea apelului,

astfel încât urmează a respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta,

Primăria municipiului Orșova, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art.

304 C. proc. civ., menținând, ca legală și temeinică, decizia nr. 900 din 17

septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, Primăria municipiului Orșova, împotriva deciziei nr. 900 din 17

septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 martie 2004.