ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2192/2003

La data de 26 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Oradea-Administrația Patrimoniului Imobiliar împotriva deciziei nr.419 din 18 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 26 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 9 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Consiliul Local- Direcția Imobiliară Oradea a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. „C.” SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată în principal la 52.461.171 lei chirie și la 33.714.681 lei majorări, iar în subsidiar la plata sumei de 86.175.852 lei cu titlu de despăgubiri compuse din chiria ce ar fi putut să fie încasată dacă pârâtul ar fi predat spațiul la data expirării contractului.

Tribunalul Bihor prin sentința nr.247/LC/2001 a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 5.336.450 lei reprezentând despăgubiri civile și a respins ca nefondat capătul de cerere pentru majorări de întârziere. Prima instanță a reținut că în cauză a operat tacita relocațiune și întrucât locațiunea a continuat și după expirarea contractului ,pârâtei îi revenea obligația să achite pe octombrie 1999-iulie 2000 suma de 5.336.450 lei calculată la nivelul chiriei din contractul expirat. Instanța de fond a mai reținut că suma pe care reclamanta a solicitat-o nu a fost dovedită întrucât la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte modul de calcul. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea care prin decizia nr.419 pronunțată la 18 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Criticile aduse sentinței prin care s-a susținut că pârâta datorează 130.050.115 lei chirie și 80.312.312 lei majorări, au fost înlăturate ca nefondate, curtea de apel reținând că părțile în proces nu au prevăzut o clauză de indexare a chiriei stabilită prin contract. Împotriva deciziei nr.419/2001 pronunțată de curtea de apel a declarat recurs Administrația Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Municipiului Oradea. Recurenta a formulat un singur motiv de recurs care nu a fost încadrat în motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Critica vizează cuantumul chiriei care în opinia recurentei trebuia acordată la nivelul sumei de 130.050.115 lei. Neacordarea acestei sume a mai susținut recurenta nu se justifică câtă vreme intimata a recunoscut că a ocupat spațiul pe întreaga perioadă menționată în acțiune.

Neachitarea chiriei demonstrează reaua credință a locatarei așa încât, recurenta consideră că au fost corect solicitate și majorările de întârziere. O altă critică vizează neacordarea despăgubirilor care au fost solicitate în subsidiar, suma cerută inițial determinată la momentul recursului fiind de 210.362.427 lei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Este necontestat că în cauză a operat tacita relocațiune întrucât locatarul a rămas în folosința lucrului după expirarea termenului contractual fără ca locatorul să-l împiedice. În speță, locațiunea a fost reînnoită prin tacita relocațiune (art.1437 și 1452 Cod civil), în condițiile în care nu a existat o clauză expresă de excludere.

Din actele dosarului nu rezultă că recurenta a acordat concediul în scopul încetării relocațiunii așa încât nu poate fi primită susținerea acesteia referitoare la reaua credință a intimatei care ar fi constat în refuzul de a elibera spațiul. O altă problemă ridicată, în alți termeni, de recurentă este cea referitoare la drepturile și obligațiile ce le revin părților în tacita relocațiune cu privire specială asupra obligației de plată a chiriei. Contractul fiind considerat fără termen, intimatei îi revenea obligația să achite chiria întrucât se prezumă că părțile nu au modificat nimic față de contractul inițial. Problema controversată de părțile în proces este cea a cuantumului chiriei și sub acest aspect trimiterea la contract a fost corect făcută de cele două instanțe care au soluționat cauza.

În lipsă de stipulație contrară, în noua locațiune nu se pot acorda majorări de întârziere. Clauza penală nu a fost prevăzută nici în contractul încheiat de părți așa încât cu atât mai puțin se poate pune problema majorărilor în relocațiune. Revenind la cuantumul chiriei se constată că s-au cerut valori care nu se regăsesc în contract, facturi sau în calcule din care să rezulte că au fost aplicate hotărâri locale de stabilire a cuantumului chiriei care să alinieze cuantumul acesteia la un real cost al folosinței. Instanțele care au soluționat cauza au reținut că părțile nu au prevăzut o clauză de indexare a chiriei. Acest argument este greșit întrucât indexarea chiriei este una din clauzele subînțelese în contractele comerciale în condițiile devalorizării monedei naționale.

Argumentul pentru care suma cerută nu se poate acorda este lipsa calculului și a dovezilor referitoare la indicele mediu al ratei inflației. Nici critica referitoare la neacordarea sumelor cerute în subsidiar nu poate fi reținută pentru argumentele deja expuse la care se adaugă faptul că despăgubirea solicitată în compunerea sumei pretinse trebuia dovedită iar instanțele au depus suficiente diligențe pentru depunerea actelor în dovedirea pretențiilor formulate de recurentă. În consecință nu se constată motive de netemeinicie și nelegalitate care să ducă la modificarea/casarea deciziei pronunțată în apel astfel că recursul va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Oradea- Administrația Patrimoniului Imobiliar, împotriva deciziei nr.419 din 18 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.