ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2192/2003

La data de 26 martie 2003 s-a luat în

examinare recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Oradea-Administrația

Patrimoniului Imobiliar împotriva deciziei nr.419 din 18 septembrie 2001 a

Curții de Apel Oradea.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea

cu data de 26 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 9 aprilie

2003.

C U

R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Consiliul Local- Direcția Imobiliară Oradea a

chemat-o în judecată pe pârâta S.C. „C.” SRL și a solicitat ca prin sentința

care se va pronunța să fie obligată în principal la 52.461.171 lei chirie și la

33.714.681 lei majorări, iar în subsidiar la plata sumei de 86.175.852 lei cu

titlu de despăgubiri compuse din chiria ce ar fi putut să fie încasată dacă

pârâtul ar fi predat spațiul la data expirării contractului.

Tribunalul Bihor prin sentința nr.247/LC/2001

a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 5.336.450

lei reprezentând despăgubiri civile și a respins ca nefondat capătul de cerere

pentru majorări de întârziere.

Prima instanță a reținut că în cauză a operat

tacita relocațiune și întrucât locațiunea a continuat și după expirarea

contractului ,pârâtei îi revenea obligația să achite pe octombrie 1999-iulie

2000 suma de 5.336.450 lei calculată la nivelul chiriei din contractul expirat.

Instanța de fond a mai reținut că suma pe care

reclamanta a solicitat-o nu a fost dovedită întrucât la dosar nu au fost depuse

înscrisuri din care să rezulte modul de calcul.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel

Oradea care prin decizia nr.419 pronunțată la 18 septembrie 2001 a respins ca

nefondat apelul reclamantei.

Criticile aduse sentinței prin care s-a

susținut că pârâta datorează 130.050.115 lei chirie și 80.312.312 lei majorări,

au fost înlăturate ca nefondate, curtea de apel reținând că părțile în proces

nu au prevăzut o clauză de indexare a chiriei stabilită prin contract.

Împotriva deciziei nr.419/2001 pronunțată de

curtea de apel a declarat recurs Administrația Patrimoniului Imobiliar din

cadrul Primăriei Municipiului Oradea.

Recurenta a formulat un singur motiv de recurs

care nu a fost încadrat în motivele de casare prevăzute de art.304 Cod

procedură civilă.

Critica vizează cuantumul chiriei care în

opinia recurentei trebuia acordată la nivelul sumei de 130.050.115 lei.

Neacordarea acestei sume a mai susținut

recurenta nu se justifică câtă vreme intimata a recunoscut că a ocupat spațiul

pe întreaga perioadă menționată în acțiune.

Neachitarea chiriei demonstrează reaua

credință a locatarei așa încât, recurenta consideră că au fost corect

solicitate și majorările de întârziere.

O altă critică vizează neacordarea

despăgubirilor care au fost solicitate în subsidiar, suma cerută inițial

determinată la momentul recursului fiind de 210.362.427 lei.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Este necontestat că în cauză a operat tacita

relocațiune întrucât locatarul a rămas în folosința lucrului după expirarea

termenului contractual fără ca locatorul să-l împiedice.

În speță, locațiunea a fost reînnoită prin

tacita relocațiune (art.1437 și 1452 Cod civil), în condițiile în care nu a

existat o clauză expresă de excludere.

Din actele dosarului nu rezultă că recurenta a

acordat concediul în scopul încetării relocațiunii așa încât nu poate fi

primită susținerea acesteia referitoare la reaua credință a intimatei care ar

fi constat în refuzul de a elibera spațiul.

O altă problemă ridicată, în alți termeni, de

recurentă este cea referitoare la drepturile și obligațiile ce le revin

părților în tacita relocațiune cu privire specială asupra obligației de plată a

chiriei.

Contractul fiind considerat fără termen,

intimatei îi revenea obligația să achite chiria întrucât se prezumă că părțile

nu au modificat nimic față de contractul inițial.

Problema controversată de părțile în proces

este cea a cuantumului chiriei și sub acest aspect trimiterea la contract a

fost corect făcută de cele două instanțe care au soluționat cauza.

În lipsă de stipulație contrară, în noua

locațiune nu se pot acorda majorări de întârziere.

Clauza penală nu a fost prevăzută nici în

contractul încheiat de părți așa încât cu atât mai puțin se poate pune problema

majorărilor în relocațiune.

Revenind la cuantumul chiriei se constată că

s-au cerut valori care nu se regăsesc în contract, facturi sau în calcule din

care să rezulte că au fost aplicate hotărâri locale de stabilire a cuantumului

chiriei care să alinieze cuantumul acesteia la un real cost al folosinței.

Instanțele care au soluționat cauza au reținut

că părțile nu au prevăzut o clauză de indexare a chiriei.

Acest argument este greșit întrucât indexarea

chiriei este una din clauzele subînțelese în contractele comerciale în

condițiile devalorizării monedei naționale.

Argumentul pentru care suma cerută nu se poate

acorda este lipsa calculului și a dovezilor referitoare la indicele mediu al

ratei inflației.

Nici critica referitoare la neacordarea

sumelor cerute în subsidiar nu poate fi reținută pentru argumentele deja expuse

la care se adaugă faptul că despăgubirea solicitată în compunerea sumei pretinse

trebuia dovedită iar instanțele au depus suficiente diligențe pentru depunerea

actelor în dovedirea pretențiilor formulate de recurentă.

În consecință nu se constată motive de

netemeinicie și nelegalitate care să ducă la modificarea/casarea deciziei pronunțată

în apel astfel că recursul va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Primăria

Municipiului Oradea- Administrația Patrimoniului Imobiliar, împotriva deciziei

nr.419 din 18 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

aprilie 2003.