ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3626/2004

Deliberând asupra recursului

de față:

Reclamanta A.P.I. a

solicitat obligarea pârâtului S.V. la plata sumei de 15.459.751 lei, din care

10.324.100 lei chirie aferentă perioadei noiembrie 2001 – aprilie 2002 și

majorări de întârziere de 5.135.551 lei cât și evacuarea pârâtului din spațiul

situat în Oradea, str. General Moșoiu.

Cererea a fost înregistrată

inițial sub nr. 6820 din 19 august 2002 la Tribunalul Bihor, iar în urma

casării cu trimitere, reînregistrată sub nr. 3781 din 5 mai 2003.

Motivându-și cererea

reclamanta arată că a încheiat cu pârâtul contractul de închiriere nr. 200741

din 27 aprilie 2000, stabilind ca sancțiune penalități de întârziere de 12% pe

zi de întârziere și posibilitatea denunțării unilaterale a contractului dacă nu

se plătește chiria mai mult de 2 luni consecutiv, potrivit art. 9 alin. (6) lit.

f) din contract.

Tribunalul Bihor, prin

sentința comercială nr. 1885 din 18 septembrie 2003 a respins acțiunea

reclamantei reținând că a fost achitată chiria, iar întârzierea s-a datorat

majorării unilaterale a cuantumului chiriei pentru spațiu.

S-a apreciat că nu există o

neexecutare culpabilă a obligațiilor asumate având în vedere că s-a achitat

chiria.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta susținând că hotărârea este nelegală, întrucât

acumulându-se restanța la chirie contractul a fost denunțat, conform art. 9 alin.

(6) din contract, achitarea chiriei pe parcursul procesului neputând influența

această denunțare, iar lipsa titlului impunea evacuarea pârâtului din spațiu.

Curtea de Apel Oradea, prin

decizia nr. 21 din 12 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei

apreciind că reclamanta a majorat unilateral chiria cu 300%, cuantumul achitat

a fost acceptat, iar locatarul a făcut și investiții.

Decizia a fost atacată cu

recurs de către reclamantă, care susține motive, prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se arată că în contract era

prevăzut un pact comisoriu de gradul IV în art. 9 alin. (6) lit. f), astfel

încât contractul fiind denunțat el nu mai poate produce efecte.

Pe de altă parte acceptarea

chiriei nu reprezintă o tacită relocațiune, pentru simplul fapt că pârâtul

trebuia să plătească pentru perioada cât a ocupat spațiul.

Se constată că nu au fost

dovedite investițiile invocate, iar respingerea cererii de evacuare este

nelegală, în condițiile în care nu mai exista un titlu în baza căruia pârâtul

să dețină spațiul.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 9 alin. (6) lit.

f) din contractul de închiriere aflat la dosarul de fond, rezultă că părțile au

stabilit un pact comisoriu expres de gradul IV și contractul a fost reziliat de

drept astfel că acesta nu-și mai poate produce efecte și nu mai poate

reprezenta titlu legal, pentru ocuparea spațiului de către pârât.

Reclamanta a formulat

acțiune prin care a solicitat plata chiriei și evacuarea, iar pârâtul a achitat

chiria pe parcursul procesului.

Faptul că reclamanta a

acceptat chiria a făcut-o pentru a nu-și mări prejudiciul produs prin neplata

chiriei și întârzierea plății. Acest fapt nu echivalează cu tacita relocațiune,

pârâtul ocupând abuziv spațiul și nefiind îndeplinite condițiile cerute de art.

1452 C. civ.

În mod greșit au reținut

instanțele că nu există o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale și

că există un titlu în baza, căruia s-ar putea continua locațiunea, când în

realitate acest titlu nu mai există și se impunea evacuarea pârâtului din

spațiu.

Constatându-se că sunt

întrunite condițiile, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis

recursul reclamantei, se va modifica decizia în sensul că se va admite apelul

reclamantei.

Urmează a fi schimbată

sentința de fond și se va admite, în parte, acțiunea dispunându-se evacuarea

pârâtului din spațiu.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței cu privire la capătul de cerere referitor la

respingerea pretențiilor achitate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

A.P.I. Oradea, împotriva deciziei nr. 21/ C din 12 februarie 2004 a Curții de

Apel Oradea, pe care o modifică în sensul că admite apelul, schimbă sentința nr.

1885 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului Bihor.

Admite în parte acțiunea,

dispune evacuarea pârâtului S.V. din imobilul situat în Oradea, menținând

celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2004.