ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4830/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4830/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 250 din 15 ianuarie 2004, Judecătoria sectorului 3 București a admis în parte acțiunea reclamantului A.R., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, SC T.A. SA București, I.G. și I.C., a constatat că imobilul situat în București, a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5834 din 22 octombrie 1999. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 2009/A din 30 septembrie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva hotărârii primei instanțe de către reclamantul A.R.
și pârâtul Municipiul București prin Primar General. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul A.R. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Efectul devolutiv al apelului, conform art. 295 C. proc. civ., dă dreptul apelantului de a repune faptele în discuție. Drept urmare, independent de soluția adoptată, conform art. 296 din același cod, obligă instanța de control judiciar a motiva soluția adoptată, arătându-se motivele de fapt și drept care au format convingerea acesteia, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ori mijloacele de apărare. Or, din decizia atacată nu rezultă conformarea instanței de control judiciar dispozițiilor art. 295 și art. 296 C. proc.
civ., cu referire la apelul declarat de reclamant, decizia fiind nemotivată sub aspectul căii de atac exercitate de această parte și, în consecință, nu permite exercitarea controlului judiciar în limita motivelor invocate de recurent. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va casa hotărârea atacată, numai în partea privind apelul declarat de reclamant și va trimite dosarul instanței de apel, în vederea rejudecării. Celelalte dispoziții ale deciziei atacate vor fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Menține restul dispozițiilor deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 iunie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.